Tag: piata birouri

  • Piaţa de birouri din România

    Piaţa de birouri din România

    Stocul modern de
    birouri din Bucureşti a depăşit 3 milioane de metri pătraţi (mp), dar efectele
    anului pandemic asupra pieţei de birouri s-au simţit şi în prima jumătate din
    2021. Este concluzia unei companii de consultanță imobiliară. Practic, criza
    sanitară a reconfigurat din temelii acest domeniu. Cererea totală de spații de
    birouri moderne s-a contractat cu 10%, până la 112.000 de mp, comparativ cu
    aceeași perioadă a anului trecut, iar cererea nouă a fost de aproximativ 38.000
    de mp, în scădere cu 15% la sfârșitul primului semestru și cu 22% față de
    perioada similară din 2019.


    Putem vorbi la propriu de o lume post-Covid, pentru că lucrurile nu vor mai
    fi la fel ca înainte. Firmele de specialitate își reconfigurează activitatea,
    în încercarea firească de a-și proteja business-ul. În prima jumătate a anului
    au fost livraţi doar 36.000 de metri pătraţi de spaţii moderne de birouri.
    Foarte puțin, dacă luăm în considerare faptul că estimarea inițială era de 260.000
    de metri pătrați. Specialiștii spun că cererea scăzută de birouri poate fi
    explicată și prin faptul că există noi preocupări cu privire la un nou val
    pandemic. În acest context, întoarcerea la birouri este pusă sub semnul
    întrebării. În prezent, doar 10-20% dintre angajați lucrează din birouri și nu
    sunt semne că, în contextul noului val, lucrurile vor sta altfel.


    Rata de neocupare, la sfârșitul primului semestru 2021 a crescut la un
    nivel maxim al ultimilor 7 ani, până la 15,75%, de la 11,25% în 2020. Totuşi,
    piaţa este mult mai dezvoltată decât în 2014, când rata de neocupare atingea
    astfel de niveluri, iar stocul modern de birouri era de aproximativ 1,7
    milioane de metri pătraţi, faţă de puţin peste 3 milioane de metri pătraţi în
    prezent. Pe termen ceva mai lung, având în vedere că intenția de angajare este
    deja peste media istorică, se estimează că și piața de birouri va mai crește.
    Livrările vor rămâne sub 100.000 de metri pătrați pe an, ceea ce ar trebui să
    accelereze eventuala recuperare a pieței de birouri. În următorul deceniu,
    livrările de birouri vor atinge pragul de 5 milioane de metri pătrați, dacă nu va
    mai fi o altă criză.


    Potrivit unui dezvoltator imobiliar, opt din zece români ar vrea să lucreze
    de la birou, dar într-o clădire certificată. Un nou criteriu se conturează când
    vine vorba de clădirea în care lucrăm – cel de reziliență în fața pandemiei.
    85% dintre angajații intervievați spun că pentru ei este foarte important să
    lucreze într-o clădire sănătoasă. Peste 75% dintre respondenţi sunt de părere
    că o clădire certificată poate limita riscurile pentru sănătatea lor şi a
    familiilor lor şi contribuie la reducerea nivelului de stres pe care îl resimt
    ca urmare a pandemiei. În prezent, 70% dintre români sunt, în continuare,
    îngrijoraţi privind riscurile de răspândire a virusurilor şi bacteriilor
    alimentate de sisteme ineficiente de ventilaţie sau de o igienizare
    necorespunzătoare a suprafeţelor din biroul lor