Tag: Piata Mare

  • Sibiul şi împrejurimile sale

    Sibiul şi împrejurimile sale

    Atestat pentru prima dată în anul 1191 sub numele de Cibinium, orașul Sibiu s-a dezvoltat într-o zonă strategică, nu departe de trecătoarea de la Turnu Roșu de pe Valea Oltului, care făcea legătura între Ţara Românească și Transilvania. Între secolele 13 și 16 au fost realizate nu mai puțin de 4 centuri de fortificații. La sfârșitul secolului al 17-lea, Sibiul avea 39 de turnuri de apărare, iar în interiorul cetății era o intensă activitate comercială și meșteșugărească. Dezvoltarea ulterioară a orașului a impus demolarea unei părți a fortificațiilor, însă în Sibiu s-au păstrat multe construcții vechi, care pot fi admirate și astăzi.

    Centrul vechi al Sibiului, cel mai mare sit medieval din România, este delimitat de urmele celei de-a 4 centuri de fortificații, în interiorul căreia se află trei piețe istorice: Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet.  Dintre acestea, cea numită Piața Mare, a fost menționată pentru prima dată în 1411 ca piață de cereale, pentru ca, din secolul 16, acest loc să devină centrul vechii cetăți.

    Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene pentru Turism Sibiu, lansează invitația de a vizita acest oraș din sudul Transilvaniei în perioada toamnei, precum și în perspectiva sărbătorilor de iarnă:

    Sunt foarte multe manifestări pentru turiști și aici amintesc pregătirile pe care le facem pentru sărbătorile de iarnă. Încă de la mijlocul noiembrie vom deschide porțile Târgului de Crăciun cu o întindere mult mai mare în oraș și cu mult mai multe surprize pentru cei care ne vizitează. În fiecare weekend, în fiecare zi, Sibiul este animat de evenimente și de cultură, fie că vorbim de conferințe, fie că vorbim de expoziții, fie că vorbim pur și simplu de piese de teatru sau de spectacole, astfel încât nu există zi care să nu te poți bucura de frumusețea burgului nostru medieval.

     

    În Piața Mare din Sibiu se află Muzeul Brukental, deschis în anul 1817, la doar 7 ani după deschiderea Galeriei Naționale din Londra. Muzeul este amenajat în Palatul Brukenthal, un edificiu în stil baroc. Muzeul a fost fondat de baronul Samuel Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în perioada 1777-1787 și inițial a cuprins aproape 1.100 de picturi din colecția sa particulară.

    Tot în centurl vechi al Sibiului, mai precis în Piața Mică, se află Muzeul de Istoria Farmaciei, cu o colecție de exponate specifice din secolele 16 – 19. În clădirea de secol 16 în care se află acest muzeu a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii din Sibiu. Președintele Asociației Județene pentru Turism Sibiu, Alin Chipăilă, ne recomandă și o atracție deosebită aflată în imediata apropiere a Sibiului:

    Dacă ajungeți în Sibiu, nu ratați să treceți pragul Muzeului în aer liber Astra Sibiului, care este de fapt o Românie tradițională, în miniatură. Spun miniatură, dar muzeul se întinde pe o suprafață de 130 de hectare. Pe lângă activitățile pe care puteți descoperi aici, legate fie de gastronomie, fie de meșteșugurile tradiționale, puteți să descoperiți peisajul și casele din satele noastre, din toată România.

     

    Sibiu, Capitală Europeană a Culturii în anul 2007, are multe atracții turistice, însă într-o vacanță petrecută aici poate fi inclus și un tur în împrejurimile sale. Mărginimea Sibiului, care grupează 18 localități cu pensiuni turistice și gospodării tradiţionale, adaptate pentru a primi turişti, este o zonă care merită, de asemenea, să fie vizitată pentru tradițiile sale, pentru patrimoniul cultural și, nu în ultimul rând, pentru oferta sa gastronomică, cu multe preparate din lapte şi carne de oaie, datorită ocupației tradiționale de aici, păstoritul.

  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România îşi va deschide porţile pentru cititori de toate vârstele, în Piața Mare din Sibiu, începând de miercuri, 14 august, până duminică, 18 august.

    Preşedinte de onoare al evenimentului va fi istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

    Programul Târgului este:

    Miercuri, în ziua deschiderii: 17.00 – 22.00. În celelalte patru zile: 10.00 – 21.00.

    Timp de 5 zile, 15 pavilioane expoziționale vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară și evenimente editoriale.

    Cel mai îndrăgit și mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio din România aduce la Sibiu și pe website-ul www.gaudeamus.ro:

    – peste 40 de participanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor foarte cunoscute din România, distribuitori de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale;

    – 5 evenimente editoriale derulate în Piața Mare din Sibiu, transmise online, pe www.gaudeamus.ro;

    – cele mai recente apariții editoriale, bestseller-uri și titluri noi, unele prezentate în premieră;

    – concursuri adresate vizitatorilor târgului, derulate pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus.

    Târgul în format fizic va fi dublat de o ediție online, găzduită de website-ul www.gaudeamus.ro. Pasionații de lectură vor avea acces, astfel, la oferta specifică a târgului și la evenimentele organizate cu acest prilej, chiar dacă nu vor putea ajunge la Sibiu zilele acestea.

    Organizatorii evenimentului sunt Radio România, prin echipa Gaudeamus, și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

  • Târguri de Crăciun în România

    Târguri de Crăciun în România

    Unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România s-a deschis la
    Sibiu şi poate fi vizitat până pe 2 ianuarie 2023, zilnic, între
    orele 11:00 şi 22:00. Organizatorii au pregătit, în Piața Mare din Sibiu, peste
    100 de căsuțe tematice, o roată panoramică din care se pot admira orașul și Atelierul
    lui Moș Crăciun. De asemenea, întregul Târg va fi animat de proiecții care vor
    lumina fiecare clădire din Piața Mare, transformând centrul orașul într-un loc
    mirific. Ca în fiecare an, cu excepţia perioadei de pandemie, în Piața Mare au
    fost amenajate căsuțele unde se comercializează diferite produse şi a fost
    amplasat bradul de Crăciun, înalt de 24 de metri. Atelierele pentru copii, locurile
    în care se pot face fotografii şi selfie-uri de neuitat, un podium de unde se
    poate vedea întreg târgul, dar și patinoarul în aer liber sunt o parte dintre
    atracțiile Târgului.


    Expozanți veniți din toată țara vor încerca să-i tenteze pe vizitatori cu decorațiuni
    de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande,
    globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Betleem,
    precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la produse
    culinare maghiare si burgeri din carne de vită Angus sau vegetali. Târgul de
    Crăciun a fost deschis pentru prima dată în 2007, anul Sibiului în calitate de
    Capitală Culturală Europeană .


    Un alt Târg de Crăciun tradiţional a revenit în Piaţa Constituţiei, din
    Bucureşti, printre atracţii numărându-se concertele live, Căsuţa lui Moş
    Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică. Târgul organizat de Primăria Capitalei este
    deschis zilnic până pe 26 decembrie, de luni până vineri între orele 12,00 şi 23,00,
    iar sâmbăta şi duminica între orele 10,00 şi 23,00. Au fost amplasate peste 70
    de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege cadouri specifice sărbătorilor de
    iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse
    alimentare. Pentru micuţii vizitatori sunt organizate spaţii dedicate
    activităţilor şi jocurilor interactive, iar la Căsuţa lui Moş Crăciun copiii
    vor fi întâmpinaţi de spiriduşi, vor putea sta de vorbă cu Moş Crăciun şi îşi
    pot face poze.


    În Piaţa Constituţiei a fost amplasat un brad de mari dimensiuni. De
    asemenea, a fost amenajat un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de
    metri lăţime. În cadrul târgului există un carusel şi o roată panoramică,
    înaltă de aproape 40 de metri.


    Pe scena amplasată în faţa Palatului Parlamentului vor urca coruri de la
    Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri
    vocale ale unor lăcaşuri de cult religios şi instituţii ce promovează creaţia
    românească tradiţională. Pe lângă colinde şi cântece tradiţionale, vor fi
    spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din
    diferite zone ale României.


  • În inima Transilvaniei, la Sibiu

    În inima Transilvaniei, la Sibiu


    Situat în centrul României, în Transilvania, județul Sibiu reprezintă un adevărat izvor de cultură și de civilizație, impresionând mereu prin varietatea formelor turistice pe care le propune. Pe de altă parte, pe oriunde ar ajunge turiștii în orașul Sibiu, străduțele înguste ale orașului îi îndreaptă spre piețele centrale, Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, dar și spre celelalte piațete laterale din centrul istoric al Sibiului, spune Adela Dadu, de la Asociația Județeană de Turism Sibiu, ghid de turism.


    “Toate drumurile duc în primul rând în Piața Mare. Este piața centrală. Este sufletul orașului și a fost dintotdeauna, timp de secole, sufletul orașului. Este o piață largă, în care mașinile nu au acces, așa că este pietonală. Oamenii au spațiu și loc suficient să se bucure de clădirile dimprejur. Chiar și stând la o terasă, la o cafea, la un pahar de vin, turiștii sunt atrași în primul rând de ochii curioși, care stau așa pe acoperișuri. Sunt acele lucarne, acele ferestre care se văd pe acoperișurile clădirilor și care incită din la prima vedere. Sunt niște detalii arhitecturale tipice Sibiului. Noi le și spunem Ochii Orașului. Evident că piața este dominată de importantul palat al lui Samuel von Brukenthal, actualul Muzeu de Artă al Sibiului. Aici avem o galerie extraordinară de artă europeană, în special flamandă, dar și Galeria de artă românească. Este un palat în stil baroc, care atrage toate privirile. Avem, apoi, clădirea Primăriei, care este o clădire în stil art nouveau, ceva mai recentă, de secol XX, și Biserica Romano-Catolică, o biserică de un baroc târziu, de secol XVIII, care este funcțională. Slujba este oficiată și acum în limbile română, maghiară și germană.”



    Anul 2007, în care Sibiu a fost capitală culturală europeană, a fost o revelație din punct de vedere turistic, spune Adela Dadu din cadrul Asociației Județene de Turism Sibiu, ghid de turism. Atunci, autoritățile locale și-au dat seama cât de bine se combină turismul cu evenimentele culturale sau sportive. “Agenda cultural-sportivă a orașului a fost într-o dinamică extraordinară și s-a transformat foarte mult. Am învățat și noi de la un an la altul. Astfel că și anul acesta, de exemplu, am avut o agendă extraordinar de bogată săptămânal, enorm de multe evenimente pentru toate gusturile, pentru iubitorii de muzică, de dans, de teatru și de sport. Amintesc Maratonul Sibiului, Turul de Ciclism. Toate sunt încununate de Festivalul Internațional de Teatru, care este al treilea festival ca dimensiune din Europa, după cel din Edinburgh și Avignon, un festival al artelor spectacolului. Anul acesta a adus peste trei mii de artiști la Sibiu, din peste 60 de țări. Festivalul se desfășoară în fiecare iunie. Așa că turiștii sunt invitați în fiecare iunie, în general în prima parte a lunii, timp de 10 zile, la 70, 80 de evenimente pe zi: expoziții, concerte, animații stradale. Avem și Festivalul Internațional de Jazz, festivalul dedicat folclorului tradițional Cântecele Munților, Târgul Olarilor. Sunt foarte multe. Poate nu avem timp suficient să le amintesc pe toate.”



    Dacă aveți mai mult timp la dispoziție pentru a vizita și împrejurimile orașului Sibiu, există două zone importante din punct de vedere turistic, spune Adela Dadu. “Avem zona montană, zona Munților Făgăraș și Cindrel, așa-numita zonă a Mărginimii Sibiului, cu 18 sate tradiționale, situate la poalele munților. De cealaltă parte, avem zona colinară, zona fostelor sate sătești, zona pe care noi o denumim Colinele Transilvaniei. Cei care merg înspre zona montană, spre Mărginime, se pot bucura de specificul pastoral, încă bine păstrat al satelor, de tradiții, de diverse evenimente pe care aceștia le organizează pe parcursul întregului an, dedicate meșteșugăritului, obiceiurilor locale, folclorului. Iar, acum, pentru că tot se apropie iarna, Gura Râului, Rășinari, Săliște sunt cunoscute pentru tradițiile pe care încă le păstrează, tradiții prilejuite de sărbătorile de iarnă.


    În Mărginimea Sibiului avem stațiunea montană Păltiniș, unde sunt mai multe pârtii de schi. Pârtiile din cadrul complexului Arena Platoș, dar și pârtia Oncești, sunt dedicate amatorilor, iubitorilor de schi, familiilor, copiilor, celor care doresc să se inițieze în schi și snowboard. Ele vor fi probabil deschise începând cu luna decembrie. Tot de aici se pornește pe diverse trasee de drumeție nu doar din Păltiniș, ci și din zona satelor din Mărginime. Sunt nenumărate trasee de drumeție sau de mountain bike care au fost remarcate cu prilejul proiectului “Anii Drumeției”, un proiect care se desfășoară începând de anul trecut în Sibiu și care este finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Prin intermediul acestuia, am început un amplu proces de remarcare și de reorganizare a traseelor de drumeție. Mai mult decât atât, turiștii ar trebui să știe că în fiecare weekend se organizează drumeții în județul Sibiu, fie că este zona montană, fie este că este zona colinară, alături de un ghid profesionist, care sunt promovate pe pagina de Facebook “Anii Drumeției”.



    Viziunea Asociației Județene de Turism Sibiu se concentrează în perioada următoare asupra ecoturismului, ocazie cu care a fost organizat recent și Târgul de Ecoturism. Pe lângă această latură, se adaugă și dorința de promovare turismul stării de bine, a celui de wellness. Astfel, vedetele sunt produsele locale și o nutriție sănătoasă. Acestea, împreună cu experiențele în natură, sunt ingredientele ideale pentru o vacanță în care vă puteți desprinde de viața agitată de zi cu zi. Însă care sunt impresiile turiștilor? Adela Dadu din cadrul Asociației Județene de Turism Sibiu, dar și ghid de turism. “Zi de zi interacționăm cu turiștii străini și ne încântă faptul că sunt surprinși într-un mod cât mai plăcut. Chiar zilele trecute aveam niște turiste din Canada care au vizitat zona și care spuneau că regretă că și-au luat doar două săptămâni, fiindcă ar fi avut nevoie, probabil, de o lună ca să experimente întreaga zonă a Transilvaniei. Se bucură de autenticitate, se bucură de gastronomie, de peisajele foarte diversificate, de arhitectura locală, de primirea blândă și prietenoasă a localnicilor și a comunităților. Sunt, poate, elemente cu care noi suntem obișnuiți, dar, pentru mulți dintre ei, acestea sunt unice. Și pe noi ne bucură. Asta ne încurajează. Ne dă foarte mult avânt.”



    În centrul Sibiului există mai mulți operatori care închiriază biciclete electrice. În cazul în care timpul vă permite, puteți merge cu acestea pe traseele de drumeție marcate din colinele Transilvaniei, inclusiv pe Via Transilvanica sau în zona montană.







  • Sibiul turistic

    Sibiul turistic

    Situat în partea centrală a României,
    judeţul Sibiu vine cu o ofertă de vacanţă completă, greu de egalat. Vechile
    biserici fortificate, staţiunile de iarnă şi oraşul Sibiu, care a cunoscut o impresionantă
    deschidere internaţională după ce a fost declarat Capitală culturală
    europeană, iată câteva obiective pe care nu trebuie să le rataţi. Pe lângă
    acestea, lista recomandărilor o completăm cu parcul natural Golul alpin
    Făgăraş, cu una dintre cele mai spectaculoase şosele din România, Transalpina,
    dar şi cu pitorească zonă a Mărginimii Sibiului. Iată de ce Alin Chipăilă,
    preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, ne recomandă să nu ocolim
    această regiune: Categoric, Sibiul este o destinaţie care
    trebuie descoperită de cei care nu l-au vizitat până acum şi redescoperită de
    fiecare dată de către turiştii care ne-au călcat deja pragul. Avem stabilite în
    judeţul Sibiu cinci trasee tematice de vizitare, care se referă la Vămile
    Făgăraşului, pentru cei care preferă turismul sportiv şi montan, Drumul Naturii
    pe Valea Hârtibaciului, Drumul Brânzei, foarte important în Mărginimea
    Sibiului, Drumul Fortificaţiilor, fiind ştiut faptul că judeţul Sibiu este
    presărat cu foarte multe biserici fortificate şi Drumul Sării, pe Valea
    Secaşelor. Acestea sunt nişte trasee de descoperire a judeţului, care pot fi
    găsite pe site-ul Asociaţiei Judeţene de Turism şi pe care turiştii le pot
    parcurge în mod individual atingând obiectivele incluse în fiecare traseu în
    parte.


    Alin Chipăilă, preşedintele Asociaţiei
    Judeţene de Turism Sibiu, a întâlnit foarte mulţi turişti străini prin prisma
    activităţii pe care o desfăşoară la asociaţie şi prin prisma faptului că numărul turiştilor este în
    creştere. Ne întâlnim cu ei la tot pasul şi încercăm să le răspundem atunci când
    au o întrebare, când au nelămuriri. Feedbackul este unul pozitiv din partea
    tuturor în sensul că toată lumea spune că Sibiul este o destinaţie de
    recomandat pentru toţi cei care vor să descopere România. Zilele trecute chiar şi Lonely Planet
    reamintea faptul că Sibiul este o destinaţie de văzut în anul 2016 şi făcea
    referire la faptul că la sfârşitul lunii septembrie, judeţul Sibiu a obţinut un
    nou titlu: Regiune Gastronomică Europeană pentru anul 2019, un motiv în plus
    pentru a veni la Sibiu. Ne propunem să fim un ambasador pentru gastronomia
    românească. Avem preparate pe bază de brânză, iar cel mai reprezentativ este
    bulzul, făcut din brânză de burduf cu mămăligă, însoţit de preparate din carne
    de porc, sau de bucate care au la bază alte tipuri de brânză: de capră, de
    oaie, de vacă.


    Orice vacanţă în judeţul Sibiu începe
    chiar din oraşul cu acelaşi nume, unde veţi vedea primul teatru deschis
    publicului din Transilvania. Iubitorii de istorie vor fi fascinaţi de măreţia
    Pieţei Mari, dominată de clădiri importante care poartă emblemele celor mai de
    seamă familii din secolele XV – XVIII. Tot aici veţi păşi pe Aleea
    Celebrităţilor, care aduce un omagiu celor mai apreciate nume din lumea
    teatrului. Un oraş cu o viaţă culturală efervescentă, după cum spune Alin
    Chipăilă, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu. Chiar zilele acestea se desfăşoară cel mai important eveniment în ceea
    ce priveşte filmul documentar din România şi unul dintre evenimentele de prim rang din domeniul
    filmului, este vorba despre Festivalul Astra Film, care va dura până în data de
    23 octombrie. Toată lumea poate să descopere producţii impresionante şi,
    inclusiv, propuneri de Oscar ale anumitor ţări pentru anul viitor. Aş mai
    aminti, de asemenea, Festivalul Internaţional Clara Haskil pentru iubitorii de
    muzică clasică, care va avea loc în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie. Apoi,
    mai există un eveniment foarte important pentru sfârşitul de an, care atrage în
    fiecare sezon foarte mulţi turişti la Sibiu, este vorba de Târgul de Crăciun,
    care se organizează în Piaţa Mare a Sibiului şi care îmbracă tot oraşul într-un
    decor feeric şi ne poartă cu gândul către copilărie, către autenticitate, către
    tot ceea ce putem descoperi prin intermediul produselor case se găsesc acolo şi
    al obiceiurilor care sunt prezentate.


    În
    oraşul Sibiu există Centrul de Informare al Turiştilor, care se găseşte în
    Piaţa Mare şi care aşteaptă turiştii pe lângă alte materiale de promovare a
    judeţului şi cu harta oraşului şi a regiunii. Pe site-ul Asociaţiei Judeţene de
    Turism Sibiu, www.sibiu-turism.ro,
    există o reţea de centre de informare turistică, de unde se pot obţine
    informaţii despre lucrurile pe care vor sau pot să le descopere turiştii.
    Adresându-se unui public larg, informaţiile asociaţiei sunt traduse în engleză,
    germană, franceză şi maghiară.


    Invitaţia de final îi aparţine lui Alin
    Chipăilă, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu. Tuturor ascultătorilor dumneavoastră le adresăm cea mai caldă
    invitaţie de a veni să descopere judeţul Sibiu, mai ales că avem foarte
    multe căi de acces. Aeroportul Sibiu are
    patru noi destinaţii deschise de anul acesta: Nuernberg, Munchen, Madrid şi Milano.
    Lucrurile pe care le pot face turiştii la noi se transformă în adevărate
    experienţe, cu care se întorc mai îmbogăţiţi acasă şi cu bateriile mai
    încărcate pentru a continua activităţile lor obişnuite. Aşadar, haideţi cu drag
    la Sibiu!



    În speranţa că v-am convins, vă aşteptăm şi data
    viitoare cu o nouă destinaţie. Până atunci, drum bun şi vreme frumoasă!