Tag: Piata Taksim

  • Jurnal românesc – 18.10.2019

    Jurnal românesc – 18.10.2019

    Autoritatea
    Electorală Permanentă a primit din partea Ministerului de Externe o listă
    suplimentară cu 55 de secţii de votare care vor fi înfiinţate în străinătate la
    alegerile prezidenţiale din noiembrie.
    Numărul total al secţiilor de vot din
    afara graniţelor a ajuns, până în prezent, la 832, dublu faţă de cel
    înregistrat la scrutinul europarlamentar din 26 mai şi de aproape trei ori mai
    mare decât la alegerile prezidenţiale din 2014.

    MAE transmite că printre ţările
    în care vor fi organizate cele mai multe secţii de vot se numără Spania, cu
    143, Italia (142), Germania (79) şi Marea Britanie (72). Totodată, pe lângă
    secţiile organizate în teatrele de operaţiuni din Afganistan, va fi înfiinţată
    şi o secţie de votare în Mali, pentru a le permite militarilor români care
    participă la misiunile ONU să îşi exercite dreptul de vot. Scrutinul
    prezidenţial va avea loc, în diaspora, pe durata a trei zile pentru fiecare
    tur. Primul tur va fi organizat în
    perioada 8-10 noiembrie, iar cel de-al doilea este programat între 22 şi 24
    noiembrie.




    Actorul Horațiu
    Mălăele joacă, la acest sfârşit de săptămână, la New York, în piesa Sunt
    un orb, pe scena spațiului de teatru-studio al Institutului Cultural
    Român şi în faţa comunității de români din metropola americană.
    Spectacolul
    este conceput sub forma unui monolog alcătuit din poezii și proză scurtă de
    Emil Brumaru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și diferite momente de teatru
    memorabile.

    Piesa a fost prezentată și la Washington, în iunie, după premiera
    americană a filmului Moromeții 2, în care Horațiu Mălăele deține
    rolul principal. Pelicula a fost unul dintre capetele de afiș ale Festivalului
    de Film Românesc organizat de Ambasada ţării noastre în SUA, ICR New York și
    Galeria Națională de Artă a Statelor Unite.






    Fostul ministru
    de externe şi ambasador la Washinghton Mircea Geoană a preluat oficial funcţia
    de secretar general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
    El
    a înlocuit-o pe americanca Rose Gottemoeller, care a ocupat această poziţie din
    octombrie 2016. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a postat pe
    Twitter un mesaj în care a salutat venirea lui Geoană şi a apreciat că acesta
    va construi pe moştenirea puternică a lui Rose Gottemoeller.

    Mircea
    Geoană consideră că numirea sa în cea mai înaltă poziţie deţinută până acum de
    un român este o recunoaştere a faptului ca România joaca de 15 ani un rol
    important în Alianţa Nord-Atlantică. România face un pas, cred eu,
    decisiv către ancorarea, sper eu, în dialogul întregii noastre viitoare
    existenţe, în familia ţărilor libere, democratice şi prospere, a declarat
    Geoană într-un interviu televizat. Până în prezent, cea mai importantă funcţie
    în care s-a aflat un român în cadrul NATO a fost cea de asistent al
    secretarului general al NATO, ocupată în perioada 2013-2017 de Sorin Ducaru,
    care a exercitat rolul de şef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate
    Emergente.




    Sute de persoane
    sunt așteptate sâmbătă în Piața Taksim din Istanbul la un eveniment de
    promovare a municipiului Timişoara – Capitala Culturală Europeană 2021.

    Evenimentul, organizat de ICR Dimitrie Cantemir, Primăria
    Timișoarei, Primăria Beyoğlu și Consulatul General al României la Istanbul,
    cuprinde proiecţia unui film de prezentare a Timişoarei, o expoziție fotografică
    cu 32 de instantanee ale obiectivelor culturale şi arhitecturale ale
    municipiului bănățean și un concert de muzică clasică susținut de
    instrumentişti ai Filarmonicii Banatul din Timișoara.

    După ce va fi
    prezentată în Piața Taksim, expoziția de fotografie va putea fi admirată și la
    sediul ICR Istanbul, până pe 15 noiembrie. Timişoara a fost desemnată Capitală
    Culturală Europeană în 2016, după ce a câştigat selecţia cu proiectul
    Luminează oraşul prin tine. În 2007, Sibiul a deţinut titlul
    onorific acordat de Parlamentul European.










    Operatorii din
    Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 500 de
    locuri de muncă.
    Cele mai multe job-uri pentru români sunt disponibile în
    Olanda – 126, unde sunt căutaţi lucrători în pomicultură şi legumicultură şi
    instalatori. Germania pune la dispoziţie 123 de posturi de electrician,
    faianțar, bucătar, vatman sau tâmplar, iar Malta, 64 de poziţii de dealer la
    cazinou, sudor şi tehnician.

    Anunţul mai cuprinde 54 de posturi de mecanic,
    operator şi tâmplar în Austria, 33 de locuri de specialist relații clienți şi
    marinar în Polonia, 30 locuri de muncă în agricultură în Marea Britanie şi 25
    de job-uri în sectorul auto şi în stomatologie în Norvegia. Oferta completă
    poate fi consultată pe pagina de internet www.eures.anofm.ro, iar cei
    interesaţi se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei
    de muncă din zona de reşedinţă, unde pot fi îndrumaţi de consilierul Eures.

  • Turcia – posibile manifestații la Istanbul cu ocazia zilei de 1 mai 2018

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Turcia, la Istanbul, că, în contextul celebrării zilei de 1 mai 2018, există posibilitatea organizării unor demonstraţii în Piaţa Taksim. Din motive de siguranţă, autorităţile din Istanbul nu aprobă desfăşurarea de manifestaţii cu ocazia acestei zile. Totodată, există posibilitatea ca poliția turcă să restricționeze accesul în zona Pieţei Taksim la data de 1 mai 2018.

    Se recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Istanbul la data de 1 mai 2018 în zona bd. Istiklal şi a Pieţei Taksim să manifeste prudenţă pe fondul posibilităţii apariţiei de manifestări spontane şi să se delimiteze de orice acţiune de protest. Zonele cu risc sporit de apariţie a unor manifestaţii sunt Piaţa Taksim şi străzile adiacente, precum şi bd. Istiklal.

    Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516 şi +902123583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României la Istanbul: +905335420695.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://istanbul.mae.ro,www.mae.ro

  • Istanbul: Posibile manifestații de 1 Mai

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Istanbul că, în contextul celebrării zilei de 1 Mai, există posibilitatea desfășurării unor demonstraţii ad-hoc în Piaţa Taksim. Autorităţile de la Istanbul nu au aprobat anul acesta desfăşurarea de manifestaţii, dar există posibilitatea ca accesul în zona Pieţei Taksim să fie restricţionat circulaţiei de către poliţie la această dată.



    MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Istanbul, la data de 1 mai 2017, în zona bd. Istiklal şi a Pieţei Taksim, să manifeste prudenţă pe fondul posibilităţii apariţiei de manifestări spontane şi să se delimiteze de orice acţiune de protest. Zonele cu risc sporit de apariţie a unor manifestaţii sunt Piaţa Taksim şi străzile adiacente, precum şi bd. Istiklal.



    Cetăţenii români afectaţi de situaţie, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516 şi +902123583537, și linia pentru situațiile cu caracter de urgenţă :+905335420695.



    Comunicat MAE

  • Piata în istoria omenirii

    În 1989, acum exact 24 de ani, opinia publică internatională asista cu uimire si emotie la o uriasă miscare publică de contestatie izbucnită în unul dintre cele mai ermetice sisteme politico-sociale din lume. Zeci de mii de tineri, în special studenti, au protestat zile întregi în cea mai mare piată din lume, Tiananmen, din inima Beijingului. Incredibila miscare a fost zdrobită si înecată în sânge de tancurile lansate împotriva demonstrantilor neînarmati.



    În acelasi an, Estul Europei se dezbăra de comunsim prin miscări populare sau simple evolutii politice la nivelul partidului unic, comunist, care condusese aceste tări.



    În decembrie 1989, România rămăsese singura dintre tările est-europene în care regimul comunist detinea încă puterea absolută. Dictatorul Nicolae Ceausescu a convocat o mare adunare populară în centrul capitalei, Bucuresti, pentru a-si atrage sprijinul popular în fata contestatiilor ce izbucniseră deja la Timisoara, în vestul României. Adunarea din Bucuresti s-a transformat, însă, dintr-o miscare de mase manipulate în începutul sfârsitului dictaturii Ceausescu. Astăzi, acest loc din inima capitalei României se numeste Piata Revolutiei din 1989.



    În aprilie 1990, la 5 luni de la Revolutia anicomunistă, românii se adunau în Piata Universitătii pentru a omagia acel eveniment dar si pentru a protesta împotriva noii puteri ce se instalase în România, care se revendica de la Revolutia populară dar avea un trecut comunist de rang înalt. Mai mult, noua putere îsi demonstrase si o serie de tendinte autoritare. Încercând să îi împrăstie cu forta pe demonstrantii din 22 aprilie 1990, regimul post-ceausescu a declansat o miscare de ocupare a Pietii Universitătii care a primit numele elocvent de Piata Tiananmen 2.



    După aproape 23 de ani, în ianuarie 2012, contestarea spontană a comportamentului presedintelui Traian Băsescu a adus din nou oamenii în număr important în Piata Universitătii din Bucuresti, demonstratia continuând zile întregi, în ciuda operatiunilor politienesti si a vremii deosebit de geroase. Ulterior, votul popular masiv în favoarea opozitiei politice a confirmat atitudinea demonstrantilor din Piata Universitătii 2012.



    În acest timp, o altă piată din centrul unui mare oras-capitală devenea celebră prin demonstrantiile ample ce înlăturaseră un regim autoritar de lungă durată. Piata Tahrir din Cairo a devenit un simbol al democratiei, al protestului popular de amploare, de-a dreptul eroic. Piata Tahrir este si un simbol al “primăverii arabe”, protestul popular de nestavilit declansat în Tunisia si care a măturat toate societătile arabe din Orientul Mijlociu ce păreau pe vecie blocate în regimuri autoritar-dictatoriale generate în anii 60 sau 70. În acest context international, Turcia făcea o imagine cu totul aparte, cu un regim politic bazat pe reformele de-a dreptul avangardiste lansate de Kemal Ataturk în situatia dramatică de după primul război mondial.



    Din 2003, prim ministru al Turciei, reconfirmat de alegeri, este Regep Tayyip Erdogan, personalitate politică puternică si aparte. În timpul mandatelor sale Turcia a cunoscut o perioadă de înflorire economică, putin afectată de criza economică mondială iar politica sa internatională este numită neo-otomanism, în evocarea vremurilor când imperiul otoman juca un rol determinant în această parte a lumii.



    În al 10-lea an în fruntea guvernului dar si al 90 al Republicii Turce, Erdogan, fost primar al Istanbulului, se vede confruntat cu o demonstratie publică de amploare. Ea a pornit din Istanbul, la sfârsitul lunii mai, ca un protest spontan împotriva desfiintării unui parc din orasul sultanilor în favoarea unui mall. Reactia extreme de violentă a politiei si acumularea unor decizii restrictive ale guvernului Erdogan nu au făcut decât să îi radicalizeze pe protestatarii turci si să extindă demostratiile si în alte orase ale Turciei.



    Protestele si evenimentele din Piata Taksim sunt urmărite în întreaga lume si ele atrag atentia asupra acuzatiilor de autoritarism aduse premierului Erdogan.