Tag: Piatra Neamt

  • Piatra Neamţ

    Piatra Neamţ

    Judeţul Neamţ are multe atracţii care pot contribui la o vacanţă reuşită deoarece vizitatorii vor descoperi peisaje naturale, situri istorice încărcate de legende, mănăstiri, tradiţii populare, precum şi preparate gastronomice cărora nu le poţi rezista. O parte a atracţiilor turistice se află în municipiul reşedinţă de judeţ, Piatra Neamţ. În centrul oraşului se află Ansamblul Curtea Domnească, ale cărui începuturi datează din a doua jumătate a secolului al 15-lea, din perioada domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare. Din fosta Curte Domnească mai există doar o parte din zidurile de incintă şi din pivniţe. Aici se află Biserica Domnească Sfântul Ioan, construită din piatră în 1497 – 1498 în stil arhitectural moldovenesc.

    Dintre multele muzee din oraş, unul este special şi anume Muzeul de artă Eneolitică Cucuteni. A fost deschis în anul 2005 în clădirea unei foste bănci, chiar în zona istorică a oraşului. În vitrinele muzeului sunt expuse vase de ceramică pictată, cu forme elegante şi cu decoraţiuni care au aparţinut unei civilizaţii care a locuit în zona Moldovei, în sud-estul Transilvaniei, pe teritoriul Rep. Moldova şi al Ucrainei între 4600 şi 2750 î.H. Numele acestei civilizaţii a fost legat de descoperirile arheologice din 1884 şi 1893 din localitatea Cucuteni de lângă Iaşi.

    Nina Merluşcă, manager de destinaţie la Organizaţia de Management a Destinaţiei Turistice Piatra Neamţ, ne oferă câteva detalii:

    „Municipiul Piatra Neamț are statut de stațiune turistică din anul 2010 și este considerat unul dintre cele mai pitorești orașe din România. Un oraș, o destinație care îmbină urbanul cu montanul și cultura cu aventura. Aici se pot face atât incursiuni către muzee, unele dintre ele celebre, precum cel care adăpostește exponate ale culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi de pe continentul european, însă se pot practica și drumeții în natură, se pot face sporturi nautice pe la Bâtca Doamnei. Tot în oraș se pot practica sporturi ecvestre și, nu în ultimul rând, se poate face o plimbare cu unica telegondolă din țară care traversează un oraș. Telegondola pornește de la o altitudine de 310 de metri, chiar de lângă gară. Ca să facem o glumă, ajungi cu trenul, să spunem, de la București și te poți sui imediat în telegondolă. Durata călătoriei este de aproximativ 8 minute și ajunge la o altitudine de 632 de metri, pe muntele Cozla, un munte emblematic al destinației Piatra Neamț. Acolo se poate admira o panoramă splendidă a lacului Bâtca Doamnei, a munților din împrejurimi, însă și a muntelui sfânt, Ceahlău, în zilele senine, după care, mai departe, se poate face o drumeție către rezervația de marmite eoliene “Trei Căldări”.”

    Vizitatorii pot descoperi atracţiile turistice ale acestui oraş în cursul unui tur pietonal, după cum am aflat de la Nina Merluşcă, manager de destinaţie la Organizaţia de Management a Destinaţiei Turistice Piatra Neamţ:

    „Turistul poate porni de la kilometrul zero al orașului de lângă sau, să spunem, de la Curtea Domnească. Destinație Piatra Neamț, care este una dintre cele mai bine conservate curți domnești ale lui Ștefan cel Mare, ce înglobează Turnul lui Ștefan, Biserica Sfântul Ioan Domnesc și zidul de incintă, însă mai are alături și muzee, precum cel Cucuteni, pe care l-am menționat mai devreme, însă și Muzeul de artă, Muzeul de etnografie, cu exponate ale culturii, ale tradiției din zonă. Odată ce le-a explorat pe acestea, turistul se poate duce în proximitate pentru a vizita cea mai veche sinagogă de lemn din România, pentru că, în urmă cu foarte mulți ani, populația Piatra Neamțului era compusă în proporţie de aproximativ 50% din evrei sau mai departe poate apela la organizația noastră, la „Hai la Piatra”, organizația de management al destinației care promovează orașul sub brandul „Hai la Piatra”, să le oferim un tur ghidat gratuit, un produs turistic pe care noi l-am dezvoltat prin oraș.”

    Organizaţia de Management al Destinaţiei din Piatra Neamţ propune vizitatorilor patru trasee turistice, în cursul cărora pot vizita case istorice şi Catedrala Romano-Catolică, pot urca pe Muntele Cozla sau se pot deplasa de-a lungul văii râului Bistriţa.

  • Piatra Neamț

    Piatra Neamț

    Judeţul Neamţ are multe atracţii care pot contribui la o vacanţă reuşită deoarece vizitatorii vor descoperi peisaje naturale, situri istorice încărcate de legende, mănăstiri, tradiţii populare, precum şi preparate gastronomice cărora nu le poţi rezista. O parte a atracţiilor turistice se află în municipiul reşedinţă de judeţ, Piatra Neamţ. În centrul oraşului se află Ansamblul Curtea Domnească, ale cărui începuturi datează din a doua jumătate a secolului al 15-lea, din perioada domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare. Din fosta Curte Domnească mai există doar o parte din zidurile de incintă şi din pivniţe. Aici se află Biserica Domnească Sfântul Ioan, construită din piatră în 1497 – 1498 în stil arhitectural moldovenesc.

    Dintre multele muzee din oraş, unul este special şi anume Muzeul de artă Eneolitică Cucuteni. A fost deschis în anul 2005 în clădirea unei foste bănci, chiar în zona istorică a oraşului. În vitrinele muzeului sunt expuse vase de ceramică pictată, cu forme elegante şi cu decoraţiuni care au aparţinut unei civilizaţii care a locuit în zona Moldovei, în sud-estul Transilvaniei, pe teritoriul Rep. Moldova şi al Ucrainei între 4600 şi 2750 î.H. Numele acestei civilizaţii a fost legat de descoperirile arheologice din 1884 şi 1893 din localitatea Cucuteni de lângă Iaşi.

    Nina Merluşcă, manager de destinaţie la Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Piatra Neamţ, ne oferă câteva detalii

    „Municipiul Piatra Neamț are statut de stațiune turistică din anul 2010 și este considerat unul dintre cele mai pitorești orașe din România. Un oraș, o destinație care îmbină urbanul cu montanul și cultura cu aventura. Aici se pot face atât incursiuni către muzee, unele dintre ele celebre, precum cel care adăpostește exponate ale culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi de pe continentul european, însă se pot practica și drumeții în natură, se pot face sporturi nautice pe la Bâtca Doamnei.

    Tot în oraș se pot practica sporturi ecvestre și, nu în ultimul rând, se poate face o plimbare cu unica telegondolă din țară care traversează un oraș. Telegondola pornește de la o altitudine de 310 de metri, chiar de lângă gară. Ca să facem o glumă, ajungi cu trenul, să spunem, de la București și te poți sui imediat în telegondolă. Durata călătoriei este de aproximativ 8 minute și ajunge la o altitudine de 632 de metri, pe muntele Cozla, un munte emblematic al destinației Piatra Neamț. Acolo se poate admira o panoramă splendidă a lacului Bâtca Doamnei, a munților din împrejurimi, însă și a muntelui sfânt, Ceahlău, în zilele senine, după care, mai departe, se poate face o drumeție către rezervația de marmite eoliene “Trei Căldări”.”

    Foto: OMD Piatra Neamţ

    Vizitatorii pot descoperi atracţiile turistice ale acestui oraş în cursul unui tur pietonal, după cum am aflat de la Nina Merluşcă, manager de destinaţie la Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Piatra Neamţ

    „Turistul poate porni de la kilometrul zero al orașului de lângă sau, să spunem, de la Curtea Domnească. Din Piatra Neamț, care este una dintre cele mai bine conservate curți domnești ale lui Ștefan cel Mare, ce înglobează Turnul lui Ștefan, Biserica Sfântul Ioan Domnesc și zidul de incintă, însă mai are alături și muzee, precum cel Cucuteni, pe care l-am menționat mai devreme, însă și Muzeul de artă, Muzeul de etnografie, cu exponate ale culturii, ale tradiției din zonă.

    Odată ce le-a explorat pe acestea, turistul se poate duce în proximitate pentru a vizita cea mai veche sinagogă de lemn din România, pentru că, în urmă cu foarte mulți ani, populația Piatra Neamțului era compusă în proporţie de aproximativ 50% din evrei sau mai departe poate apela la organizația noastră, la „Hai la Piatra”, organizația de management al destinației care promovează orașul sub brandul „Hai la Piatra”, să le oferim un tur ghidat gratuit, un produs turistic pe care noi l-am dezvoltat prin oraș.”

    Organizaţia de Management al Destinaţiei din Piatra Neamţ propune vizitatorilor patru trasee turistice, în cursul cărora pot vizita case istorice şi Catedrala Romano-Catolică, pot urca pe Muntele Cozla sau se pot deplasa de-a lungul văii râului Bistriţa.

  • Piatra Neamţ

    Piatra Neamţ

    Astăzi vă invităm într-un oraș cochet și liniștit de provincie, al cărui farmec este dat în primul de atmosfera medievală din zona centrală, dar și de poziționarea geografică, fiind înconjurat de munți: Piatra Neamţ. Piatra Neamț este municipiul de reședință al județului Neamţ, situat pe valea Bistriței, în nord-estul României.

    În zona centrală a oraşului se găseşte Curtea Domnească, ridicată în perioada 1497-1498 şi care reprezintă unul dintre cele mai reușite monumente moldovenești. Biserica domnească “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”; Turnul lui Ștefan cel Mare şi Muzeul Curții Domnești sunt ale obiective centrale ale oraşului. Fațadele bisericii atrag privirile și impresionează prin decorația originară în ceramică policromă și ancadramentele cu influențe gotice. Turnul clopotniță sau Turnul lui Ștefan cel Mare, construit în 1499, tronează cu înălțimea de 19 metri peste piaţa în care este amplasat.

    Tot în zona centrală se află și principalele muzee din oraș, un popas la Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni oferind o experienţă unică. Inaugurat pe data de 24 iunie 2005, de Ziua municipiului Piatra-Neamţ, Muzeul de Artă eneolitică Cucuteni îşi întâmpină vizitatorii cu o colecţie unică, după cum ne-a spus Constantin Preoteasa, şef al Centrului Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni Piatra-Neamţ, care ne-a invitat să descoperim colecţia de artefacte găzduită aici:

    „Un obiectiv cultural premium în România, un muzeu unic în lume, un muzeu în acelaşi timp de arheologie, de istorie, dar şi de artă, dedicat exclusiv celei mai importante civilizaţii preistorice europene; cultura Cucuteni-Tripolie, ca să-i folosim sintagma corectă şi completă, după cele două localităţi, Cucuteni, din judeţul Iaşi, şi Tripolie, din apropiere de Kiev, unde au fost descoperite, oficial, primele vestigii ale acestei civilizaţii, la sfârşitul secolului XIX.

    În acest muzeu adăpostim cea mai importantă colecţie de artă cucuteniană din lume şi cea mai importantă colecţie de artă preistorică din rasăritul Europei. Aici se regăsesc doar artefacte de prestigiu, capodopere ale artei decorative şi figurative cucuteniene. Piesele de aici au toate valoare cultică sau artistică.”

    Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț a fost construit în 1931 de arhitectul Roger Bolomey. Bazele colecţiei de etnografie datează de la mijlocul secolului trecut. Muzeul Curtea Domnească – Pivnița II a fost inaugurat în acest an, în primăvară. În spaţiul amenajat chiar lângă sediul primăriei, turiştii pot vedea ruinele caselor domneşti descoperite în urma cercetărilor arheologice. Construcţiile se înscriu în rândul caselor cu pivniţă, sistemul fiind foarte răspândit în Moldova.

    O plimbare cu telegondola, deasupra oraşului, îl poartă pe vizitator pe muntele Cozia, la o altitudine de 657 de metri, iarna loc de pornire pentru cei pasionaţi de schi.

    19 colecţii muzeale şi o galerie de artă, aer curat, montan, pădure şi o atmosferă de poveste sunt motive suficiente pentru a da curs invitaţiei noastre!