Tag: pirmiti

  • Pirmithi-S-cutrimburarâ munțâl’i – daua parti

    S-cutrimburarâ munțâl’i – daua parti
     

    di Cola Fudulea
    pirmith spusu di Cristian Stere

     

     

    Di tahina, Dami s-andridzea s-easâ la numtâ. Suntu trei sâptâmâñi di cându avea fudzitâ la oi. Vini tu cripata-a hâryiil’iei, ma nu putu s-u veadâ pi Haida, vițina a lui cari, asearnoaptea, nu s-avea turnatâ acasâ di la numtâ. U lo unâ tetâ, ta s-doarmâ la ea:

    – Iu va nedz, tâș tu mardzina di hoarâ, tora, tu ziga a noaptil’iei! Va s-dorñi la noi! Ș-aclo iu șideț voi… pisti munti… nu puteaț s-arucaț casa nica ma nclo?! dzâsi ea și-ș lo nipoata acasâ, dip aproapea di numtâ.

    Cum al Dami nu-l’i si-arâvda pânâ s-yinâ cuscril’i, nchisi câtâ numtâ ninti di prândzu oarâ. Anda alina cârarea di pi mâgulâ, vidzu di alargu câ dâdea cap unâ featâ cu lae cusițâ ș-cu truplu ca vearga… “Ea easti, Haida”, mindui el. Armasi sum un pom și u-aștiptâ:

    – Iu nchisiș pi-ahtari chiro? Nu vedz ți ploae yini di câtâ la casili a noastri? u-antribâ el gâilisit dealihea di chiro, ma ș-hârsit câ u veadi.

    – Mi pitricurâ s-aduc niheamâ hrisafi, s-andridzem ânveasta.

    S-turnâ ș-el. Un vimtu, lișor ș-arați, pimsi trâmbili di niori di pisti dzenuri ș-li dipusi prit vâl’iuri, di adusi scutidea tu mesi di dzuuâ.
    Chicutili, mâri ca purnili, nu s-amânarâ ici ș-truoarâ ploaea s-astreasi s-da cu gâleata. Ti niheamâ di oarâ, doil’ii tiniri s-adrarâ udz muceali și-ș câftarâ apanghiu sum lumâchili apitrusiti a unui fag bitârnu. Ma ș-aclo, nu furâ afiriț di chicutli mâri ș-arâț, cari ahurhirâ s-țearnâ di sum lumâchi.

    – Nu șidzum ici ghini aoa… dzâsi Dami. S-trițem sum stizma a muntilui, aclo tu cireaplu ți s-veadi agnanghea.

    Alâgarâ doil’i aclo ș-intrarâ avrapa tu guva di sum piștireauâ, cari, dupâ cum avea avdzâtâ, duțea multu sum munti. Afiriț ghini di ploae, șidea doil’i ș-mutrea la chicutli mâri ți vimtul ahurhi s-li poartâ trâmbi-trâmbi. Bumbunidzârli s-avdza nica ma vârtos, ascâpirârli dipusirâ tu vâl’iuri ș-pisti hoarâ ș-unâ di eali agudi faglu, iu doil’i tiniri avea șidzutâ tu apanghiu niheamâ ma ninti. Giritlu asunâ ti asurdzâri, âl disicâ tu dauâ pârțâ și-l’i deadi foc. Haida s-cutrimburâ și s-aplicâ câtâ Dami.

    – Nica niheamâ ma s-șideam sum fag, tora va s-earam pi lumea-alantâ! s-lâhtârsi ea. Avui tihi cu tini.

    – Di tora știi tini câ io hiu tihea-a ta? Nu fui tut io ațel cari ti-ascâpâ di moarti, cându aveam maș șapti añi ș-ti trapșu di pi budza-a muntilui di stri casili a noastri? apândâsi el cu boațea mplinâ di vreari și-l’i hârsi dauâli cusițâ di sum câciulâ, pânâ la curaua cari-l’i țindzea mesea subțâri ca nelu.

    Dupâ ți ploaea agâlisi, u loarâ iara calea nsus și, cându agiumsirâ, intrarâ catiun la casa a lui ca sâ ș-alâxeascâ strañili udi. Dupâ niheamâ oarâ, dupâ ți s-alâxi tu strañi uscati, Dami tricu ningâ gardul ți dispârța dauâli casi ș-u aștipta ascumtu sum un pom.

    Ma Haida s-amâna. Hivritâ di ploaea arați, cicioarli a l’iei ahurhirâ s-treamburâ, dințâl’i sâ-l’i cârțâneascâ. Alâxitâ maș tu naua câmeași, feata s-alinâ pri crivati, s-anvâli cu unâ flucatâ ș-aștipta s-angâldzascâ niheamâ chirolu. Ma heavra nu avea tu imuti s-u-alasâ ahât agoñia ș-tinirlu di nafoarâ, dupâ ți aștiptâ ca vârâ glumitati di oarâ, mindui câ ș-ahâtâ amânari nu-i bunâ.

    Cându eara ficiuric, avea intratâ tu casa-a vițiñilor dipriunâ, ma anda l’i-ancl’isi dzați, pârințâl’i a lui âl’i dzâsirâ câ s-adrâ mari ș-câ tora, nu undzeaști s-urdinâ pri aclo, câ dimi aeșțâ au featâ mari, ia, ca mâni-pâimâni, va u mâritâ…

    Haida nu ișa din casa ș-inima-a tinurlui ahurhi sâ-l’i batâ cu puteari, suflitlu âl’i si umplu di niarhati. Si stricurâ prit gardu pânâ tu calea ți dispârța dauâli uboari ș-di-aoa, afirit pi dupâ l’ianurli ți duțea pânâ la scâri, tinirlu dișcl’isi ușa ș-ahurhi s-u caftâ prit udadz și sâ-l’i greascâ.

    U-aflâ tu udâlu cu hârari, iu truplu a l’iei, ascuturat di heavrâ, s-bâtea sum flucatâ ca pescul yiu, mizi scos pi uscat. Di sum anvâlimintu, cu boați câhtitâ ș-trimburatâ, s-avdza cum Haida s-plândzea:

    – Ñi-u-arcoari! Ñi-u-arcoari!

    Dami duchi câ nu știi ți s-adarâ, câ s-chiru dip, ș-ahurhi s-andreagâ ma ghini flucata pi mârdziñi, ta s-nu-aibâ pri iu s-intrâ arcoarea. Mâna al’i si dânâsi pi dzânucl’iul ți avea ișitâ niheamâ afoarâ ș-cari ardea ca foclu. Niți câ duchi cum mâna l’i-arâchiușurâ ma nsus, pi mesi, pi umiri cum intrâ sum doagâ ta s-u ngâldzascâ cu truplu-a lui. Ea s-hipsi tu el, budzâli s-câftarâ agiuni și s-astulcinarâ ș-tu crivatea agiumsâ unâ vatrâ mplinâ di jar, sândzâli tinirescu ahurhi s-hearbâ, foclu ș-pira tuchirâ tu unâ, dauâli sufliti ți, di multu chiro, eara anicati di vreari.

    Dupâ ți chirolu s-limbidzâ, curcubeulu iși pisti muntili di stri casa a nicuchirlui cu numta. Tu uborlu azvurnuit, ca tu munțâ, apa cură agoñia câtâ văl’iuri, di dzâțeai că niți nu tricu pri aclo, ș-soarli di vearâ ahurhi s-angâldzascâ diznou cu puteari. Cându Dami agiumsi la numtâ, corlu eara trei dipli. Tu caplu di cor eara un bârbat, analtu ș-pâltâros, cu perlu mutat fuviros, ocl’il’i umflaț, narea ca un combar ș-cu mustățli așțâti pânâ dupâ urecl’i. Ningâ el, unâ nveastâ mușatâ, s-u beai tu scafâ, acâțat di curaua-a l’iei un tinir analtu, distorsu ș-anustu di mârit ți eara ș-ningâ aestu un ñicudzancu urut s-ti l’ia puvria. Eara fumeal’ia-a Celniclui, cari anvârti corlu di multi ori, cându mul’iari-sa, di itia-a cicioarlor dip astrâmbi s-afirea s-gioacâ, ama di pi mardzini âl’i mutrea mâritâ, zori mari!… Cându agiumsirâ ningâ ațea di pi mardzinâ, tutâ aestâ fumeal’i s-alâsă din cor și-l’i deadi caplu a nunlui cari ascoasi grangheadzl’i ta s-gioacâ. Celniclu âș lo taifa, s-trapsi nanâparti di lumi, ca omlu cari, dupâ ahât gioc, va s-l’ia niheamâ avrâ ș-niți că bâgă di oarâ cum dișcl’isi unâ muabeti cari, di tahina, tut âl’i șidea pi limbâ. Dip atumțea, Dami, cari șidea di zbor cu un cusurin ver di-ali Haidi, prot soț cu el, avdzâ, di alantâ parti a l’ianurâl’iei, boa- țea-a Celniclui:

    – Âl’i vâtâmâm dip cu nveasta-a noastrâ! La numta aestâ, maș noi him! Noi, ș-altu nu!

    – Vahi avem tihi ș-ti aestu, ñiclu, gri mul’iari-sa.

    Celniclu mutâ caplu nica ma ndzeanâ și, prit hohuti di-arâdeari, l’i-apândâsi:

    – Tihea nâ iși an cali… Cascâ tini gura… că el’i suntu suntu dip etiñi…

    – Tini ai adratâ vârâ pruxinil’i, peascumta di noi, maca azburăști ași! ahurhi s-giudicâ mul’iari-sa.

    – Nica nu… ma-ñi bâgai tu imuti d-u fac…

    – Ai, ș-nu nâ hearbi ahât! Cari s-hibâ ațea featâ? Di aoa? Nu poati s-hibâ dit aestâ hoarâ…

    – Nu maș câ easti dit hoara aestâ… ma ș-dip dinintea-a voastrâ easti… u țânu el nica pi sicret, dealihea sâ-l’i hearbâ nica niheamâ…

    – Cari, lâi? aurlâ mul’iari-sa, ași di multu, că s-avdzâ ș-multu ma nclo di l’ianura iu Dami ș-bunlu-a lui soț eara maș ocl’i ș-urecl’i.

    Cu boațea cama apridunatâ di a mul’iari-sai, Celniclu s-prideadi:

    – Mea… ațea di ningâ grambo… Dzâ, cara s-poț, câ nu țâ ari hari! Ai… voi s-u avdu ș-pi aestâ…

    Tutâ fumeal’ia-a a Celniclui își arucâ mutrita câtâ Haida. Tu ațea ca oarâ, cum eara adetea, soia di la featâ giuca grambolu ș-feata, ca unâ vearâ cu nveasta, cum eara, giuca dip ningâ el… Ș-cându, tu alantâ parti di l’ianurâ, Dami ahurhi s-treamburâ tut, cu trup ș-cu suflit, nicuchira a Celniclui dzâsi:

    – Bunâ easti feata… s-lâ bâneadzâ pârințâlor… ma nu-i trâ noi…

    – Ia mutrea-u mușata iu eara! Dupâ ți u-aspârseși dâmara, va s-ti minduești niheamâ s-u ndrez! s-nârâi Celniclu, cari ștea ghini cusurea-a nicuchirâl’iei, dimec că nu poț s-l’i-ancl’idz gura cu unâ cu dauâ…

    – Nu țâ vedz narea ca combarlu! ansâri uruta mul’iari ți ștea ghini că bârbat-su nu u da ici di mânar ș-ti ațea dipriunâ s-ancâcea cu el. Io vream s-dzâc altuțiva… ș-el etim cu pizuearea! Dapoea, cum s-nu-ț yinâ s-crechi! Vream s-dzâc câ feata nu-ari cusuri tu ñiatâ… ma nu easti ti noi… că easti dit casâ multu oarfânâ.

    – Easti ea dit casâ oarfânâ că fendâ-su avu taxiratea ta sâ-l’i psuseascâ tuti oili di lângoari ș-cându s-u-adarâ tutiputa la loc, li astrâmuxi zulapea. Ti oarfâñi suntu el’i oarfâñi, ma ca ți pâpâñi avea, di soe mari ș-cu multâ ihtibari…

    – Tora… va l’i-aduțem tu minti pâpâñl’i… canda el’i va lâ da avearea!… Că eara pap-tu un haileadz ș-oarfân di l’i-aurla vimtul tu buric, ti-ațea nu-adră socru-ñiu avearea-a loclui… că nu va u-agârșim aestâ câtu-s-bânăm… Mutrea la aeșțâ di tora, că nu cu pap-su dit groapâ va ti bași la gurâ ș-va s-beai arâchia. Va nâ dăm di-arșini, maș că țâ intrâ a ția ân cap unâ glârimi ma mari ca tini?! Nu lâ ndzeaști s-ancuscreadzâ el’i cu noi, avdzâși ma nu-avdzâși?! Ahât ș-taț! s-asplinsi mul’iar-sa și feați semnu cu mâna că muabetea easti dip tâl’iatâ.

    – Noi him cu avearea tutâ di pisti loc, ma ficiorlu nâ easti niheamâ ca ciuruc… dimec… bun easti el, ma nu-i vârâ di ațel’i cu multâ ñiatâ… Nu voi ânveastâ cu doarâ. Avem ti yiramati cum lumea niți nu s-anyiseadzâ, ași că tini, prota di prota, va ti badz pri lucru ș-va l’i-adari tut ți nâ adusi tu doarâ nveasta. Dapoea, va s-adari ti dauâli, unâ turlie…

    – Cându va ti badz tini pi turțeari ș-țâseari, atumțea s-azburâști! mutâ iara boațea mul’iari-sa.

    – Va ș-toarcâ ea singurâ… ș-va ș-țasâ fârâ agiutorlu a tâu, ași câ nu ti adu ași ca mitral’iera. Dupâ ocl’i s-veadi că feata aestâ casti hitrâ foc… Nu s-poati s-nu-aibâ ș-acâțâturâ tu lucru, nu vru si s-alasâ ș- Celniclu.

    Dami lu-acâțâ di braț pi soțlu-a lui și lu-astreasi cu puteari…

    – Ți-ai, lăi, di mi-astrindzâ ași! s-deadi nanaparti soțlu.

    – Du-ti ș-dzâ-l’i ali Haidi, că voi s-azburâscu cu ea!

    – Iu va u-afli tini pi cusurinâ-mea ta s-poț s-faț muabeti cu ea, dicara easti la numtâ di-aproapea ș-tini mâni, nica nicântaț câcoțl’i, va sâ nchiseșit câtâ stani?

    – Aoa! Dip aoa la numtâ! âl pâlâcârsi Dami.

    Soțlu, curmat di ñilâ, lu-acâță di braț și-ș mul’ie dip boațea:

    – Dame, tini para earai un fronim… apridunâ-ti niheamâ. Vrei s-vâ fâțeț di-arșini? Ia, stăi tini aoa… ma s-nu ti miñi ici di-aoa!… că io va mi-acaț ân cor ningâ Haida ș-va s-ved ți pot s-adar ti voi…

    Dupâ ți giucâ niheamâ ningâ cusurinâ-sa vearâ, soțlu al Dami u feați di s-alâsâ di cor ca s-poatâ s-adarâ niheamâ muabeti…

    Dami, cu ocl’i patru câtâ el’i, vidzu di alargu că, prota, feata arâsi di s-cutrimburâ di-arâdeari, ma că dip agoñia s-astâl’ie tu prosuplu-l’i apitrusit di fricâ. Dupâ aestâ, feata lu-acâțâ di braț pi cusurinlu ver și ahurhi s-lu- ascuturâ, canda s-ancâcea cu el… Dzâsi ea țiva și s-acâță, avrapa și mplinâ di inati, tu cor, cându cusurin-su ver viñi ningâ Dami. Pârea ca aspâreat…

    – Ți dzâsi Haida? ntribâ Dami cu suflitlu etim s-l’i easâ din gurâ.

    – Si-l’i dzâț maș ahât: “Tu casa-a Celniclui ni-agiungu io norâ! Nu bânedz io pânâ s-mi isuseascâ el pi urutlu ațel! Ma cum di pitricu el, cându știi ghini că io hiu mârtatâ?! Și… știi dip ghini cu cari hiu mârtatâ…”dzâsi ea și s-acâță tu cor. Dame, ma ți suntu aesti zboarâ dit soni, că nu li-achicâsescu dip.

    – Nâ giurâm di multu s-nâ lom… va s-dzâcâ că nu-ș calcâ giuratlu… l’i-apândâsi Dami ș-cându âl’i tricu iara prit mintă că mâni, diznou, ânchiseaști la oi, âl’i si feați lai-câtrani dininti…

     

    Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână.

  • Un anveţ bâgat tu practichii ică avucatlu şi huryeatlu

    Scenetâ tu un actu di Constantin Cosmescu

    HURYEATLU: Bunâ-ţ oara, doamne avucate!

    AVUCATLU : Ghini vinişi, oaspe! Tri ţi ţâ easti vinita?

    HURYEATLU : Viń , doamne avucate, s-ţâ caftu un ânveţ.

    AVUCATLU : Multu ghini, fratili-a meu! Tri ţi luyurie?

    HURYEATLU : Ia, Mislu al Rom mi âmprumută cu patru liri. Aoaltadz, tri sumedru s-feaţi anlu di cându mi mprumută şi-ńi câftă dgheafur tri aţel’i pâradz. Ţi s-fac eu, mâratlu? Suflitlu va s-ńi scoatâ.

    AVUCATLU : Câţe nu-l’i pâlteşti, moi criştine? Cara l’iai pâradz, cu dgheafur lipseaşti s-pâlteşti. Aşi-i ândreptu.

    HURYEATLU : Aşi-i, doamne, ma nu-am cu ţi s-pâltescu.

    AVUCATLU : Ia dâ-ńi s-u ved cartea!

    HURYEATLU :Ţi carti, doamne?

    AVUCATLU : Ligâtura, cunduratea ţi-ai faptâ cu Rom cându li loaşi lirili.

    HURYEATLU : Cunduratea, io nu adrai vârnâ ligâturâ cu Rom, io nu-am vârnâ carti.

    AVUCATLU : Multu ghini. Ma, cara nu-ai ahtari carti, cându va s-vrei tini, atumţea, sâ-l’i pâlteşti pâradzl’i ţi l’i-ai tri dari. Avdzâşi, ma nu avdzâşi?

    HURYEATLU : Cum? s-poati lucurlu aestu?

    AVUCATLU : Cum ţâ dzâc, aşi easti. Bagâ-u câciula strâmbâ!

    HURYEATLU : Cum, doamne, cându un om easti ligat cu carti, cu lai pi-albâ, cara s-va poati s-nu-sh pâlteascâ borgea?

    AVUCATLU : Poati multu ghini s-nu pâlteascâ, ma ş-easti câ ari inimâ urutâ.

    HURYEATLU : Şedz cu sânâtati, domnu avucat, sâ-ńi bânedz pri aţea ţi ńi-ai spusâ.

    AVUCATLU : Şedz cu sânâtati, âńi dzâts? Ma ti-agârşişi că ânveţlu nu s-da fârâ di arucutoşi?

    HURYEATLU : Ţi arucutoşi, doamne?

    AVUCATLU : Lipseaşti sâ-ńi dai dzaţi groşi, că ti nviţai di ascâpaşi patru liri.

    HURYEATLU : Cum, doamne, ai ândreptu s-l’iai di la mini dzaţi groşi?

    AVUCATLU : Nicâ ântribari ţâ lipseaşti?

    HURYEATLU : Ai vârnâ carti, di mâna a mea, că ţ-am ti dari ţinţi pâradz?

    AVUCATLU : Nu.

    HURYEATLU : Atumţea, dupâ cari nom âńi cafțâ pâradz? Cum, aşi-i luyuria, s-câftăm pâradz fâr’ di nom? Tini, doamne, ca avucat, nu cunoşti nomlu, barim cât ti-ahât? Âńi pari- arâu!

    AVUCATLU : Cum, moi huryeate, tini va s-ńi aspuńi a ńia nomlu? Pri ţi minti ti-afli, mârate, ca s-nu-ńi pâlteşti ândreptul a meu?

    HURYEATLU : Ursea, doamne, şi dă-mi tru giudeţ, s-easti că ţ-am ţiva tri dari. Ma multu cu tini nu am zbor.

    AVUCATLU : Ma nu ţâ dzâşi trâ mini ca s-nu-ńi pâlteşti. Mutrea ghini, că amârtii faţ cum ti porţâ cu mini. Multu arău faţ, moi criştine!

    HURYEATLU : Ca s-nu-l’i pâltescu al Misu al Rom, ni amârtii, ni arău easti. Am tini, nu eşti om ca nâs? Di iu aestâ ândriptati?!

    AVUCATLU : Pâltea-ńi, că tini ştii dipreapoia!

    HURYEATLU : Nu ti-aprindi, doamne, că nu mi-aspar di mâńil’i a tali. Li vedz braţâli a meali di huryeat? S-nu ti anvârligheadzâ nâsi, c va ţâ cârţâneascâ oasili.

    AVUCATLU : Sâ-ńi dai ândreptu a meu, ţâ dzâc!

    HURYEATLU : Va s-ţâ pâltescu-a ţâia, cându va-l’i pâltescu ş-al Misu al Rom. Şedz cu sânâtati, doamne avucate!

    Puteț s-ascultaț aua scenetâ cu Toma Enache și Hristu Steryiu:

  • Vaca al Cole

    Ună dzuuă, di dimneața

    Neardze Cole la păzare,

    După năs trăgând di fune

    Ună vacă tră vindeare.

     

    Iar ma-ncolo l’i-astal’ie calea

    Un armân care lu întreabă:

    Cât u vindzi capra, Cole ?

    Cumu s-veade, easte slabă”.

     

    Care capră, bre criştine ?”

    Greaşte cole ca năirit;

    Nu vedz, oarbe ? Easte vacă;

    Ori la cap eşti agudit ?”

     

    Ei, chir Cole”, altu l’i-dzâţe,

    Capra- aestă i-tră vindeare ?

    Easte ńică ş-nihărnită;

    Ved, nu sţăne pi cicioare”.

     
    Ia dişcl’ide ocl’il’i ghine”,

    Cole zborlu âl’i turnă;

    Vaca mea nu easte capră;

    Ori şi-a ţia ţ-a zbură ?”

     

    Când s-aproache di păzare,

    Vine-al trei-lea muştiri.

    Dzuua- aţea călcă cu stângul

    El di-acasă când işi.

     

    Oaspe Cole”, omlu l’i-dzâţe,

    Capră-ahtare di-iu aflaşi ?

    Slabă, veacl’e –tot u-acumpru

    Ma vrei eftină s-u-alaşi.”

     

    Corbul Cole tora s-toarnă

    Cătră vacă ş-tot mutreaşte

    Pi la cap, cicioare, coadă,

    Şi-apoi singur ’şi zburaşte:

     

    Bre, ciudie, tamă mare,

    Ţe ńi si feaţi, ni va s-facă:

    Vaca a mea di ańi di dzăle,

    Easte capră ş-nu e vacă !”

     

    În păzare când agiundze

    Cole ntreabă pri viţińi:

    ,,Ţe-i aestă: capră-i vacă?

    Ia spuneţâ-ńi, bre criştińi”.

     

    Să şi-arâdă, toţi dzăc capră”.

    Cole aşiţe când vidzu,

    Ca s-ascapă cama-ńi vie,

    Cât ma eftin u vindu.

     

    S-toarnă-acasă ş-di la poartâ:

    “Lea niveastă, vinu ncoa!

    Vaca noastră, vaca Murga,

    Ştii că vacă nu eara?

     

    Capră, nveastă, capră şută.

    Un chirut ghine -că aflai —

    Vru s-u acumpră. Avdzâ,glarlu!

    Doxă-ţ, Doamne, că-ascâpai!”

     
     

    Puteț s-ascultaț aoa poezia spusâ di Toma Enache: