Radio România Internațional

Tag: placinta

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    În timpul iernilor aspre, cu zăpezi mari, care făceau imposibilă deplasarea spre zonele populate din vale, erau folosite resursele din propria cămară. Conform acestei tradiţii gastronomice, în bucătăriile din Apuseni se găteşte cu carne de porc sau de oaie alături de care se pune varză, cartofi sau produsele derivate din lapte, untura fiind folosită de multe ori în locul uleiului. La gustare sunt consumate frecvent şuncă, slănină afumată, ceapă şi pâine de casă, însoţite de un pahar de palincă.

    Ciorba cu afumătură este un preparat specific zonei, fiind pregătită fie cu cartofi, fie cu varză. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi, cu ceapă călită în untura în care apoi se pun cârnaţi de casă şi cuburi de carne. Tot specifice acestei zone sunt plăcintele moţeşti, numite astfel după locuitorii din Apuseni. Acestea sunt coapte fie în cuptor, fie pe o lespede de piatră, fie pe plită, la foc mic. Sunt mici şi rotunde, seamănă cu o clătită, numai că în interiorul lor găsim brânză sărată. Este acelaşi aluat ca la prepararea pâinii, din făină, apă, drojdie şi puţină sare. După ce a fost lăsat la dospit, aluatul se întinde în foi subţiri pe care se pune brânză sărată. Foile, de formă rotundă, sunt puse una peste alta astfel încât în interior să rămână stratul subţire de brânză. După ce s-a copt, plăcinta trebuie unsă cu unt şi, eventual, smântână şi se serveşte imediat. Dacă este umplută cu brânză dulce sau cu dulceaţă de fructe de pădure, atunci poate fi servită şi ca desert.

    O mâncare consistentă este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă, într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea, cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă, peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o servi, turnăm deasupra şi puţină smântână. Este o adevărată bombă calorică, dar, aşa cum am menţionat, este o mâncare necesară oamenilor care muncesc din greu, în condiţii de iarnă.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Situată între Dunăre şi Marea Neagră (în partea estică a României), Dobrogea are o gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întâlnim în celelalte provincii româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor minorităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii turco-tătare, precum chebap, musacaua sau garniturile de orez.

    Unele preparate au trecut dincolo de limitele geografice ale Dobrogei, păstrându-şi însă denumirea. Oriunde în România, găsim în rafturile magazinelor salamuri uscate din carne de oaie denumite babic şi ghiudem. Există şi preparate cu denumire de origine, precum „plăcinta dobrogeană”, un produs cu Indicație Geografică Protejată, recunoscut în Uniunea Europeană. Această plăcintă are fie umplutură de brânză dulce, fie de brânză sărată, cu foi subţiri de aluat, puse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna după ce în mijlocul foii a fost pusă umplutura.

    Pe lângă tradiţionala plăcinta cu denumire de origine gegrafică, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.

     

  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Plăcinte de caise

    Plăcinte de caise

    Pentru că (în România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim o reţetă de
    plăcintă, se poate spune, de sezon. Caisele pot fi transformate în dulceaţă şi
    gem, pe care le putem folosi ulterior la prepararea unor prăjituri.


    Pentru o plăcintă, avem nevoie de jumătate de kg
    de caise, de 250 de grame de făină, 100 de grame de unt, de 100 de grame de zahăr, de
    un pahar cu lapte, un ou, drojdie de bere, sare. Caisele trebuie desfăcute în
    jumătăţi şi li se îndepărtează sâmburii şi coaja. Încălzim untul într-un ibric
    şi îl amestecăm cu făina, cu oul şi cu drojdia, dizolvată în lapte uşor
    încâlzit. Compoziţia se omogenizează, se frământă, după care aluatul se întinde
    într-o tavă unsă cu unt, unde este lăsat să creacă puţin. Caisele deja
    pregătite, se pun în tavă, peste aluat. Introducem tava în cuptor, la foc
    potrivit, până când se rumeneşte. Se presară zahăr pudră şi se porţionează.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat timp de o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăşească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la
    fel ca vişinata sau afinata.

  • Plăcinte de caise

    Plăcinte de caise

    Pentru că (în România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim o reţetă de
    plăcintă, se poate spune, de sezon. Caisele pot fi transformate în dulceaţă şi
    gem, pe care le putem folosi ulterior la prepararea unor prăjituri.


    Pentru o plăcintă, avem nevoie de jumătate de kg
    de caise, de 250 de grame de făină, 100 de grame de unt, de 100 de grame de zahăr, de
    un pahar cu lapte, un ou, drojdie de bere, sare. Caisele trebuie desfăcute în
    jumătăţi şi li se îndepărtează sâmburii şi coaja. Încălzim untul într-un ibric
    şi îl amestecăm cu făina, cu oul şi cu drojdia, dizolvată în lapte uşor
    încâlzit. Compoziţia se omogenizează, se frământă, după care aluatul se întinde
    într-o tavă unsă cu unt, unde este lăsat să creacă puţin. Caisele deja
    pregătite, se pun în tavă, peste aluat. Introducem tava în cuptor, la foc
    potrivit, până când se rumeneşte. Se presară zahăr pudră şi se porţionează.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat timp de o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăşească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la
    fel ca vişinata sau afinata.

  • Deserturi cu mere şi biscuiţi

    Deserturi cu mere şi biscuiţi

    În perioada sezonului rece, merele sunt folosite destul de
    mult în bucătăria românească pentru desert. Prăjiturile cu aluat gros și dospit
    sau plăcintele cu foi subțiri cu umplutură de mere rase sunt deserturi populare
    în bucătăria românească. Tot în perioada iernii, o altă variantă la îndemână
    este mărul copt la cuptor. Se iau câteva mere mai mari astfel
    încât să încapă într-o tavă de cuptor. Aceste mere trebuie scobite pentru a li
    se îndepărta seminţele, după care sunt aşezate într-o tavă. Interiorul lor poate
    fi umplut cu bucăţi mici de măr, gutuie sau banană, pe care a fost presărată în
    prealabil puţină scorţişoară. În interiorul mărului trebuie turnată puţină
    miere, iar apoi tava este introdusă la cuptor. Merele se rumenesc când sunt gata, dar, pentru a le verifica, le putem înţepa cu o scobitoare.


    Tot
    de la mere coapte pleacă și următoarea recomandare: pastă de mere coapte. Avem
    nevoie de un kg de mere și de 200 de grame de biscuiți. După ce li se
    îndepărtează cotorul, merele sunt puse la copt în cuptor, însă, înainte de
    aceasta, în interiorul fiecărui măr se pune câte o bucățică de unt. Așezate
    într-o tavă în care am pus și puțină apă, merele se lasă în cuptor la foc mic,
    până când se înmoaie. Li se îndepărtează coaja, după care sunt pasate. Punem
    câteva linguri de zahăr în 200 de ml de apă la fiert într-un ibric
    pentru a obține un sirop. După ce apa a scăzut puțin, adăugăm zeama de la o
    lămâie. Mărunțim biscuiții și îi amestecăm cu siropul și cu merele pasate până
    când compoziția se omogenizează. Se servește rece, în boluri, după ce presărăm
    puțină scorțișoară.


    Dacă
    doriți să pregătiți un desert festiv, dar nu doriți să folosiți creme foarte dulci
    sau ciocolată, o alegere potrivită ar putea fi tortul de mere cu biscuiți. Avem
    nevoie de un kg de mere, de 200 de grame de biscuiți, de 100 de grame de miez
    de nucă, de 100 de grame de stafide, de o lămâie, de esență de rom, scorțișoară, zahăr vanilat și zahăr pudră. Curățate de coajă și de
    cotor, merele trebuie pasate sau date pe răzătoare. Biscuiții, stafidele și
    nucile sunt trecute prin mașina de tocat, după care sunt amestecate cu merele
    rase. Adăugăm coaja rasă de la lămâie, puțină scorțișoară măcinată și câteva
    picături de esență de rom, iar în cazul în care merele nu sunt dulci putem pune
    și 2-3 linguri de zahăr pudră. Compoziția trebuie să fie destul de groasă
    pentru că din ea se va modela un tort, așezat pe un platou. Dacă este cazul, putem
    adăuga biscuiți pe care în prealabil îi măcinăm. Înainte de a fi pus la rece,
    acest tort trebuie pudrat cu zahăr vanilat sau ornat cu frișcă.


  • Deserturi cu mere şi biscuiţi

    Deserturi cu mere şi biscuiţi

    În perioada sezonului rece, merele sunt folosite destul de
    mult în bucătăria românească pentru desert. Prăjiturile cu aluat gros și dospit
    sau plăcintele cu foi subțiri cu umplutură de mere rase sunt deserturi populare
    în bucătăria românească. Tot în perioada iernii, o altă variantă la îndemână
    este mărul copt la cuptor. Se iau câteva mere mai mari astfel
    încât să încapă într-o tavă de cuptor. Aceste mere trebuie scobite pentru a li
    se îndepărta seminţele, după care sunt aşezate într-o tavă. Interiorul lor poate
    fi umplut cu bucăţi mici de măr, gutuie sau banană, pe care a fost presărată în
    prealabil puţină scorţişoară. În interiorul mărului trebuie turnată puţină
    miere, iar apoi tava este introdusă la cuptor. Merele se rumenesc când sunt gata, dar, pentru a le verifica, le putem înţepa cu o scobitoare.


    Tot
    de la mere coapte pleacă și următoarea recomandare: pastă de mere coapte. Avem
    nevoie de un kg de mere și de 200 de grame de biscuiți. După ce li se
    îndepărtează cotorul, merele sunt puse la copt în cuptor, însă, înainte de
    aceasta, în interiorul fiecărui măr se pune câte o bucățică de unt. Așezate
    într-o tavă în care am pus și puțină apă, merele se lasă în cuptor la foc mic,
    până când se înmoaie. Li se îndepărtează coaja, după care sunt pasate. Punem
    câteva linguri de zahăr în 200 de ml de apă la fiert într-un ibric
    pentru a obține un sirop. După ce apa a scăzut puțin, adăugăm zeama de la o
    lămâie. Mărunțim biscuiții și îi amestecăm cu siropul și cu merele pasate până
    când compoziția se omogenizează. Se servește rece, în boluri, după ce presărăm
    puțină scorțișoară.


    Dacă
    doriți să pregătiți un desert festiv, dar nu doriți să folosiți creme foarte dulci
    sau ciocolată, o alegere potrivită ar putea fi tortul de mere cu biscuiți. Avem
    nevoie de un kg de mere, de 200 de grame de biscuiți, de 100 de grame de miez
    de nucă, de 100 de grame de stafide, de o lămâie, de esență de rom, scorțișoară, zahăr vanilat și zahăr pudră. Curățate de coajă și de
    cotor, merele trebuie pasate sau date pe răzătoare. Biscuiții, stafidele și
    nucile sunt trecute prin mașina de tocat, după care sunt amestecate cu merele
    rase. Adăugăm coaja rasă de la lămâie, puțină scorțișoară măcinată și câteva
    picături de esență de rom, iar în cazul în care merele nu sunt dulci putem pune
    și 2-3 linguri de zahăr pudră. Compoziția trebuie să fie destul de groasă
    pentru că din ea se va modela un tort, așezat pe un platou. Dacă este cazul, putem
    adăuga biscuiți pe care în prealabil îi măcinăm. Înainte de a fi pus la rece,
    acest tort trebuie pudrat cu zahăr vanilat sau ornat cu frișcă.


  • Pfannkuchen/Palatschinken/Clătite

    Pfannkuchen/Palatschinken/Clătite

    Ich wei‎ß, jeder kann Pfannkuchen zubereiten, und Sie werden sich fragen, was der Pfannkuchen speziell mit Rumänien zu tun hat. Nun, au‎ßer dass Pfannkuchen hierzulande beliebt sind und als sü‎ße Nachspeise oder salzige Vorspeise gerne aufgetischt werden, habe ich herausgefunden, dass die österreichische Bezeichnung von einem rumänischen Wort für Kuchen abstammt. In Österreich werden Pfannkuchen bekannterweise Palatschinken genannt. Palatschinke kommt aus dem ungarischen palacsinta, das aus dem rumänischen plăcintă stammt, das wiederum aus dem lateinischem Wort placenta abgeleitet ist, was Mutterkuchen bedeutete und sich wohl auf die runde Form bezieht. Placenta entwickelte sich im Rumänischen zum Wort plăcintă, das einen speziellen Kuchen bezeichnet. Und von plăcintă ist es nicht mehr weit bis zu den Palatschinken, denn în Teilen Siebenbürgens wird der Pfannkuchen schlechthin als plăcintă bezeichnet.



    Pfannkuchen werden auf Rumänisch im überregionalen Sprachgebrauch übrigens clătite genannt.



    Für das Grundrezept benötigen werden folgende Zutaten:



    300 g Mehl


    3 Eier


    375 ml Milch, auch etwas mehr


    3 Esslöffel Mineralwasser, sprudelnd


    1 Esslöffel Öl


    ½ Teelöffel Salz



    Zubereitung:



    Mehl sieben, Eier mit Milch und Mineralwasser mit einem Schneebesen aufschlagen, Mehl langsam darüber sieben und hineinrühren. Salz hinzufügen. Den Teig mindestens eine halbe Stunde ruhen lassen.



    Eine flache Pfanne leicht mit Öl bepinseln und die Pfannkuchen ausbraten. Dabei den Teig mit einer Suppenkelle hineingeben und die Pfanne leicht schwenken, damit der Boden bedeckt wird. Die Pfannkuchen bei mittlerer Hitze beidseitig goldgelb backen. Es dauert ungefähr 2 Minuten von einer und 1 Minute von der anderen Seite.



    Sie können die Pfannkuchen mit Marmelade bestreichen und anschlie‎ßend aufrollen.



    Pfannkuchen können auch als salzige Vorspeise serviert werden. Hier zwei Anregungen:



    1. Pfannkuchen mit Ricotta und Dill



    Ricotta-Käse mit einem dicken Bund Dill verrühren. Die Füllung mit Salz abschmecken. Die Pfannkuchen mit je 2 Esslöffel von der Masse bestreichen. Eine feuerfeste Form mit zerlassener Butter einfetten, die gefüllten Pfannkuchen hineinlegen und mit der restlichen Butter übergie‎ßen. Für 10–15 Minute im Ofen backen.



    2. Pfannkuchen mit Gemüse im Backofen



    Benötigt werden dafür ca. 500 g Sahne, 1 Tasse Quark, 2–3 Esslöffel geriebenen Parmesan, 2 mittelgro‎ße Zwiebeln, 3 Knoblauchzehen, ½ Paprika, 1 Mohrrübe, Sellerie, 1 Zucchini, 3 Esslöffel Olivenöl, 1 Becher Wei‎ßwein, Gewürzkräuter wie Oregano, Petersilie, Basilikum, Salz und Pfeffer.



    Das Gemüse kleinschneiden, die Zwiebeln in Würfeln und den Knoblauch in Scheiben schneiden. Die Hälfte der gewürfelten Zwiebeln und ca. ⅔ der in Scheiben geschnittenen Knoblauchzehen sowie das gesamte Gemüse bei schwacher Hitze weichkochen.



    Das Gemüse anschlie‎ßend mit dem Quark und 1 Esslöffel Parmesan verrühren. Die Füllung mit Salz, Pfeffer und den Kräutern abschmecken. Die Pfannkuchen mit der Masse füllen.



    Für eine Sauce die übriggebliebenen Zwiebelwürfel und Knoblauch Scheiben weich dünsten. Den Wein hinzugeben und alles schwach kochen, bis der Wein fast verdampft ist. Die Sahne hinzufügen und die Sauce vom Feuer nehmen.



    Die gefüllten Pfannkuchen in eine feuerfeste Form legen, mit der Sauce übergie‎ßen und mit dem verbliebenen Parmesan bestreuen. Für ca. 30 Minuten im Ofen backen.



    Als pikante Vorspeise oder, warum auch nicht, als Hauptspeise mit einem Salat als Beilage können Sie Pfannkuchen auch mit gehacktem Fleisch oder Pilzen füllen.

  • Dulciuri de Sf. Nicolae

    Dulciuri de Sf. Nicolae

    În dimineaţa zilei de
    vineri, 6 decembrie, de Sf. Nicolae, copiii găsesc, în ghetuţele lustruite,
    fructe şi dulciuri sau o nuieluşă dacă nu au fost cuminţi în decursul anului
    care se încheie. Este un obicei întâlnit nu numai în România, Moş Nicolae fiind
    un protector al copiilor. În unele sate româneşti se mai păstrează un obicei ca
    băieţii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor repeta
    colindele de Crăciun şi de Anul Nou.


    Şi pentru că am amintit de dulciurile oferite copiilor cu ocazia Sf. Nicolae, în această ediţie vă
    propunem două reţete pentru produse de patiserie. În toate regiunile României întâlnim gogoşi umplute cu brânză, fie dulce, fie sărată, sub diferite
    nume. În Moldova întâlnim faimoasele poale-n brâu, o plăcintă de dimensiune mai mică sau, dacă doriţi, o gogoaşă căreia îi împletim aluatul în
    partea superioarăşi căreia i se mai spune şi brânzoaică.

    În Dobrogea, acest produs de patiserie este umplut cu brânză sărată, la fel ca şi în Transilvania unde a împrumutat numele de langoş, din gastronomia maghiară. Diferenţe sunt şi la modul de preparare, brânzoaicele fiind coapte în cuptor, în timp ce langoşii sunt prăjiţi în ulei, ca orice gogoaşă. Pentru a pregăti poale-n brâu, avem nevoie de jumătate de kg de
    făină, de 50 de grame de drojdie sau de un plic de drojdie uscată, de 4 ouă, de
    lapte, zahăr şi sare. Pentru umplutură ne trebuie brânză proaspătă de vaci în
    care adăugăm şi stafide.

    Dacă folosim drojdie uscată, atunci amestecăm direct
    ingredientele cu făina. Pentru a pregăti aluatul, drojdia trebuie dizolvată în
    lapte călduţ, iar apoi se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou şi cu 100 de grame de
    zahăr. Turnăm acest amestec într-un vas mai mare, deasupra făinii şi amestecăm
    circa 20 de minute până obţinem o cocă pe care o lăsăm la dospit circa o oră,
    într-o încăpere încălzită, fără curenţi de aer.

    Din acest aluat întindem foi de
    plăcintă nu foarte subţiri pe care le porţionăm în pătrate cu latura de circa
    15 cm. Pe aceste pătrate de aluat, întindem umplutura, după care aducem
    colţurile spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu
    atunci când intră în apa unui râu pentru a spăla rufe. Punem aceste plăcinte într-o tavă
    unsă cu puţin unt. Ungem şi plăcintele cu un amestec făcut din gălbenuş de ou
    şi zahăr şi apoi introducem tava în cuptorul deja încălzit, la foc potrivit, 20
    … 30 de minute, până se rumenesc.


    Dacă avem fructe confiate
    sau congelate, putem face brioşe. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert
    de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de iaurt sau smântână, de esenţă de vanilie,
    coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare. Toate acestea se amestecă
    până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă, de exemplu, afine.
    Acest aluat moale este turnat în forme de brioşă, iar deasupra lor se poate pune
    un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun şi 100
    de grame de unt. Brioşele se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25
    de minute.

  • Dulciuri de Sf. Nicolae

    Dulciuri de Sf. Nicolae

    În dimineaţa zilei de
    vineri, 6 decembrie, de Sf. Nicolae, copiii găsesc, în ghetuţele lustruite,
    fructe şi dulciuri sau o nuieluşă dacă nu au fost cuminţi în decursul anului
    care se încheie. Este un obicei întâlnit nu numai în România, Moş Nicolae fiind
    un protector al copiilor. În unele sate româneşti se mai păstrează un obicei ca
    băieţii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor repeta
    colindele de Crăciun şi de Anul Nou.


    Şi pentru că am amintit de dulciurile oferite copiilor cu ocazia Sf. Nicolae, în această ediţie vă
    propunem două reţete pentru produse de patiserie. În toate regiunile României întâlnim gogoşi umplute cu brânză, fie dulce, fie sărată, sub diferite
    nume. În Moldova întâlnim faimoasele poale-n brâu, o plăcintă de dimensiune mai mică sau, dacă doriţi, o gogoaşă căreia îi împletim aluatul în
    partea superioarăşi căreia i se mai spune şi brânzoaică.

    În Dobrogea, acest produs de patiserie este umplut cu brânză sărată, la fel ca şi în Transilvania unde a împrumutat numele de langoş, din gastronomia maghiară. Diferenţe sunt şi la modul de preparare, brânzoaicele fiind coapte în cuptor, în timp ce langoşii sunt prăjiţi în ulei, ca orice gogoaşă. Pentru a pregăti poale-n brâu, avem nevoie de jumătate de kg de
    făină, de 50 de grame de drojdie sau de un plic de drojdie uscată, de 4 ouă, de
    lapte, zahăr şi sare. Pentru umplutură ne trebuie brânză proaspătă de vaci în
    care adăugăm şi stafide.

    Dacă folosim drojdie uscată, atunci amestecăm direct
    ingredientele cu făina. Pentru a pregăti aluatul, drojdia trebuie dizolvată în
    lapte călduţ, iar apoi se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou şi cu 100 de grame de
    zahăr. Turnăm acest amestec într-un vas mai mare, deasupra făinii şi amestecăm
    circa 20 de minute până obţinem o cocă pe care o lăsăm la dospit circa o oră,
    într-o încăpere încălzită, fără curenţi de aer.

    Din acest aluat întindem foi de
    plăcintă nu foarte subţiri pe care le porţionăm în pătrate cu latura de circa
    15 cm. Pe aceste pătrate de aluat, întindem umplutura, după care aducem
    colţurile spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu
    atunci când intră în apa unui râu pentru a spăla rufe. Punem aceste plăcinte într-o tavă
    unsă cu puţin unt. Ungem şi plăcintele cu un amestec făcut din gălbenuş de ou
    şi zahăr şi apoi introducem tava în cuptorul deja încălzit, la foc potrivit, 20
    … 30 de minute, până se rumenesc.


    Dacă avem fructe confiate
    sau congelate, putem face brioşe. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert
    de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de iaurt sau smântână, de esenţă de vanilie,
    coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare. Toate acestea se amestecă
    până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă, de exemplu, afine.
    Acest aluat moale este turnat în forme de brioşă, iar deasupra lor se poate pune
    un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun şi 100
    de grame de unt. Brioşele se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25
    de minute.

  • Merele, de la mâncare la desert

    Merele, de la mâncare la desert

    Dacă veţi călători în partea sudică a
    Transilvaniei, în partea unde se află satele săseşti şi bisericile fortificate
    săseşti şi dacă veţi parcurge meniurile restaurantelor şi ale pensiunilor, veţi
    sesiza existenţa unor preparate care ţin de cultura gastronomică a saşilor,
    etnici germani care s-au stabilit aici în urmă cu un mileniu. Unul dintre ele
    este supa de mere, care, la fel ca și cea de vișine, este ceva diferit față de
    gastronomia românească.

    Supa de mere se prepară de obicei în timpul verii când
    merele sunt încă acrișoare. Pentru a prepara o supă de mere avem nevoie de 8
    … 10 mere acrişoare, 2 linguri de făină, 2 linguri de zahăr, 100 de mililitri
    de smântână. Se mai poate adăuga puţină scorţişoară. Merele trebuie curăţate de
    coajă şi de seminţe, apoi tăiate în cubuleţe şi puse la fiert în 2 litri de
    apă, împreună cu zahărul şi cu puţină sare. După ce au fiert, cam intr-un sfert
    de oră, merele trebuie pasate. Separat facem un amestec dintr-un gălbenuş de
    ou, făină şi smântână pe care îl turnăm în zeama în care se află merele pasate
    şi, pentru puţin timp, se lasă la foc mic, amestecându-se în vederea
    omogenizării compoziţiei. La sfârşit se poate adăuga puţin vin alb. Există şi
    variante ale supei de mere în care se adaugă costiţă afumată de porc sau carne
    de pui. Se folosesc, de exemplu, măruntaie de pui (ficat, pipote şi inimi) care
    se pun la fiert în oală înaintea merelor. După ce carnea a fiert, introducem în
    oală, merele curăţate de coajă şi tăiate felii. La sfârşit, dregem cu smântână
    şi cu un gălbenuş de ou această supă de mere cu carne, peste care putem presăra
    frunze tocate de pătrunjel.


    Unele soiuri de mere pot
    fi folosite împreună cu preparate la grătar. Tăiate în rondele cu grosimea de
    un deget și curățate de cotor și de sâmburi, merele pot fi puse puțin pe grătar
    și pot fi prezentate pe farfurie sub o felie de carne, mușchi sau cotlet
    dezosat, pregătită de asemenea pe grătar.


    Sunt multe deserturi la care folosim mere, cea mai
    populară fiind plăcinta cu mere. Avem nevoie de două kg de mere, un sfert de kg
    de zahăr, un sfert de kg de făină, un pachet de 200 de grame de margarină şi
    praf de copt. Margarina trebuie amestecată cu făina, cu praful de copt şi, dacă
    este cazul, cu puţină apă pentru omogenizarea aluatului care trebuie să aibă o
    anumită consistenţă şi care trebuie lăsat în frigider circa o oră.

    Separat se
    face umplutura. Merele se dau pe răzătoare, se storc de zeamă şi se amestecă cu
    zahărul şi, eventual, cu puţină scorţişoară. Aluatul se împarte în două părţi
    astfel încât să obţinem două foi care se vor întinde într-o tavă de cuptor.
    Punem umplutura peste prima foaie, apoi peste umplutură întindem cea de a doua
    foaie, presând pe margini pentru ca umplutura de mere să nu iasă la suprafaţă.
    De asemenea, înainte de a introduce tava în cuptor, aluatul trebuie înţepat des
    cu o scobitoare sau cu o furculiţă. Tava trebuie ţinută în cuptor la foc mic
    până când aluatul începe să se rumenească. După ce s-a răcit, se presară zahăr
    pudră şi se porţionează.

  • Merele, de la mâncare la desert

    Merele, de la mâncare la desert

    Dacă veţi călători în partea sudică a
    Transilvaniei, în partea unde se află satele săseşti şi bisericile fortificate
    săseşti şi dacă veţi parcurge meniurile restaurantelor şi ale pensiunilor, veţi
    sesiza existenţa unor preparate care ţin de cultura gastronomică a saşilor,
    etnici germani care s-au stabilit aici în urmă cu un mileniu. Unul dintre ele
    este supa de mere, care, la fel ca și cea de vișine, este ceva diferit față de
    gastronomia românească.

    Supa de mere se prepară de obicei în timpul verii când
    merele sunt încă acrișoare. Pentru a prepara o supă de mere avem nevoie de 8
    … 10 mere acrişoare, 2 linguri de făină, 2 linguri de zahăr, 100 de mililitri
    de smântână. Se mai poate adăuga puţină scorţişoară. Merele trebuie curăţate de
    coajă şi de seminţe, apoi tăiate în cubuleţe şi puse la fiert în 2 litri de
    apă, împreună cu zahărul şi cu puţină sare. După ce au fiert, cam intr-un sfert
    de oră, merele trebuie pasate. Separat facem un amestec dintr-un gălbenuş de
    ou, făină şi smântână pe care îl turnăm în zeama în care se află merele pasate
    şi, pentru puţin timp, se lasă la foc mic, amestecându-se în vederea
    omogenizării compoziţiei. La sfârşit se poate adăuga puţin vin alb. Există şi
    variante ale supei de mere în care se adaugă costiţă afumată de porc sau carne
    de pui. Se folosesc, de exemplu, măruntaie de pui (ficat, pipote şi inimi) care
    se pun la fiert în oală înaintea merelor. După ce carnea a fiert, introducem în
    oală, merele curăţate de coajă şi tăiate felii. La sfârşit, dregem cu smântână
    şi cu un gălbenuş de ou această supă de mere cu carne, peste care putem presăra
    frunze tocate de pătrunjel.


    Unele soiuri de mere pot
    fi folosite împreună cu preparate la grătar. Tăiate în rondele cu grosimea de
    un deget și curățate de cotor și de sâmburi, merele pot fi puse puțin pe grătar
    și pot fi prezentate pe farfurie sub o felie de carne, mușchi sau cotlet
    dezosat, pregătită de asemenea pe grătar.


    Sunt multe deserturi la care folosim mere, cea mai
    populară fiind plăcinta cu mere. Avem nevoie de două kg de mere, un sfert de kg
    de zahăr, un sfert de kg de făină, un pachet de 200 de grame de margarină şi
    praf de copt. Margarina trebuie amestecată cu făina, cu praful de copt şi, dacă
    este cazul, cu puţină apă pentru omogenizarea aluatului care trebuie să aibă o
    anumită consistenţă şi care trebuie lăsat în frigider circa o oră.

    Separat se
    face umplutura. Merele se dau pe răzătoare, se storc de zeamă şi se amestecă cu
    zahărul şi, eventual, cu puţină scorţişoară. Aluatul se împarte în două părţi
    astfel încât să obţinem două foi care se vor întinde într-o tavă de cuptor.
    Punem umplutura peste prima foaie, apoi peste umplutură întindem cea de a doua
    foaie, presând pe margini pentru ca umplutura de mere să nu iasă la suprafaţă.
    De asemenea, înainte de a introduce tava în cuptor, aluatul trebuie înţepat des
    cu o scobitoare sau cu o furculiţă. Tava trebuie ţinută în cuptor la foc mic
    până când aluatul începe să se rumenească. După ce s-a răcit, se presară zahăr
    pudră şi se porţionează.