Este un produs de patiserie obţinut din foi umplute cu brânză sărată, amestecată cu caş, ouă și iaurt. Foile produsului se obţin prin întinderea şi tragerea aluatului, iar odată ce sunt umplute sunt rulate, încreţite şi aşezate în formă de spirală în tăvi rotunde. Este un produs cu consistență moale, fragedă, datorită amestecului de ou și iaurt turnat deasupra, față de alte produse de acelaşi tip, care au o consistenţă crocantă cu suprafaţa uşor casantă. O altă deosebire faţă de alte produse de acelaşi tip este folosirea aluatului necongelat al foilor, aluat proaspăt pregătit pentru fiecare tavă de produs finit. Vorbim despre plăcinta dobrogeană, un produs cu notorietate în zona de sud-est a țării, dar răspândită la nivelul întregii Românii și care a primit recunoaștere și protecție la nivel european pe sistemul de calitatate Indicație Geografică Protejată (IGP).
Demersurile au început în 2017, an în care s-a înfiinţat și Asociaţia Tradiţional Moesis cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti, atât pe pieţe interne, cât şi externe. Plăcinta Dobrogeană completează astfel lista, nu foarte lungă deocamdată, de produse alimentare românești recunoscute până în prezent pe sisteme de calitate europene. Listă care a început cu magiunul de prune Topoloveni și care mai include Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salată cu icre de ştiucă de Tulcea și Salată tradiţională cu icre de crap – toate cu Indicaţie Geografică Protejată, alături de Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de Origine Protejată (DOP).
În sud-estul României, plăcinta dobrogeană, un produs cu tradiție de sute de ani, nu lipsește niciodată de pe masa de Anul Nou (cu răvașe sau măcar o monedă ascunsă pentru norocoșii anului ce urmează) și nici de pe cea a Duminicii Lăsatului sec de brănză, chiar înaintea începutului Postului Mare, spune Paula Vals, liderul Asociației Tradițional Moesis. Totodată, după rețeta transmisă din generație în generație, plăcinta este pregătită în Dobrogea, și nu numai, de mirese a doua zi după nuntă, pentru a arăta invitaților că știu să facă și să întindă cea mai subțire foaie de plăcintă. Detaliile birocratice arată că pașii și procedura de urmat pentru obținerea recunoașterii și protecției la nivel european pe sistemul de calitate IGP sunt cuprinse în Regulamentul UE 1151/2012 și într-un Ordin din 2015, care stabilește anumite proceduri – chestiuni tehnice pe care le-a explicat la Radio România Ștefan Pădure, președintele Asociației pentru promovarea produsului românesc:
Regulamentele sau schemele de calitate reprezintă modalitatea prin care statele membre își pot finanța produsele în cadrul unei politici agricole comune în care tu nu poți să intervii și să susții vânzarea unor produse sau promovarea lor pe o piață unică europeană. Iată că așa se face o diferență și de aici o să ne explicăm mai multe lucruri. În primul rând, pentru a proteja și echivalențele pe regulamentele europene avem cinci regulamete care fac produse protejate: 1151 – cu indicație geografică, denumire de origine și specialitate tradițională garantată și produs montan, după care intervin regulamentele cu produsele organice, bio sau ecologice – sunt denumiri identice în funcție de țară, avem vinurile, băuturile spirtoase și băuturile aromatizate. Aceste regulamente se aplică unitar la nivelul tuturor statelor membre.
Mai departe, există un punct B unde avem scheme de calitate naționale. Și aici regăsim în România din păcate doar două – produs tradițional și rețetă consacrată. Ele în momentul în care sunt comunicate la Comisia Europeană și respectă rigorile din Regulamentul 1305 produc aceleași efecte ca regulamentele europene, deci un produs care este pe un regulament european sau pe o schemă națională dacă a fost notificată această schemă la Bruxelles sunt echivalente. Și atunci, toate statele membre încearcă să caute cât mai multe scheme de calitate, să-și certifice cât mai multe produse naționale, pentru că, în statele membre, pentru fermieri, pentru producătorii agricoli, pentru a-i susține pe piață și a putea pune produse de valoare și menține calitatea, vii cu aceste scheme-umbrelă.
La nivelul UE, există în prezent peste 1600 de produse cu indicație geografică protejată sau denumire de origine protejată. Italia are 317, Franța 260, Spania 204, urmate de Germania, Portugalia și Grecia cu peste 100 de produse fiecare. Iar China, o țară care nu este membră a UE, are în acest moment 99 de produse. Din nou, Ștefan Pădure, despre schemele de calitate:
Schemele acestea de calitate cu indicații geografice sunt mai restrictive la Denumire de Origine Protejată pentru că tu trebuie să-ți iei materia primă și să desfășori toate activitățile într-un areal delimitat. Pe când la Indicație Geografică poți să aduci materia primă și din afara arealului delimitat. Noi suntem într-un spațiu, într-o globalizare și într-o europenizare în care se pierde caracterul național. În schimb, Europa a înțeles că acest caracter regional local poate fi păstrat și tocmai acest lucru se întâmplă prin schemele de calitate europene și naționale. Lucrurile sunt foarte stricte și protejate în acest moment.
Pe lângă produse alimentare, România are înregistrate în Registrul indicațiilor geografice ale UE și băuturi spirtoase, respectiv din categoriile Rachiu de fructe, respectiv Rachiu de vin, iar la nivelul Ministerului Agriculturii sunt în derulare, de exemplu, acţiuni care vizează înregistrarea pe sisteme de calitate europene a produsului Pelin, din categoria băuturilor aromatizate.
