Tag: PLAKAT 60

  • Jurnal Românesc – 01.10.2021

    Jurnal Românesc – 01.10.2021

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, la Madrid, consultări
    cu omologul spaniol, José Manuel Albares Bueno, cu prilejul vizitei oficiale în
    Spania în contextul aniversării a 140 de ani de relaţii diplomatice între cele
    două state. Demnitarul român a amintit de contribuţia importantă pe care
    comunitatea de români din Spania o aduce la dezvoltarea economică şi socială a
    societăţii gazdă. Potrivit MAE, acesta a exprimat aprecieri pentru sprijinul pe
    care administraţia spaniolă îl acordă pentru buna integrare a cetăţenilor
    români care aleg să se stabilească în regat. Popoarele noastre sunt unite
    prin puternice legături şi afinităţi istorice, culturale şi lingvistice comune,
    la care s-au adăugat în ultimele decenii noi valenţe europene şi
    euroatlantice, a arătat ministrul român. Aurescu a reiterat, de asemenea,
    aşteptările comunităţii române legate de reglementarea de către autorităţile
    spaniole a dublei cetăţenii, şi anume posibilitatea de a-şi păstra cetăţenia
    română, dacă doresc să o obţină şi pe cea spaniolă. Cei doi miniştri au
    convenit să continue dialogul pe acest subiect, iar şeful diplomaţiei spaniole
    a transmis că Madridul conştientizează importanţa acestui dosar pentru
    comunitatea românească. În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul
    Schengen, Bogdan Aurescu i-a mulţumit omologului spaniol pentru susţinerea pe
    care Spania o acordă acestui obiectiv.




    România, Republica Moldova, Bulgaria, Armenia, Belarus şi Groenlanda
    au fost incluse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în lista roşie
    a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Din zona roşie în cea galbenă au
    intrat, în urma scăderii incidenţei infectărilor, Austria, Elveţia, Gibraltar,
    Iran, Maldive şi Bahamas. Totodată, ca urmare a creşterii numărului de
    îmbolnăviri, în zona galbenă au fost incluse Ucraina, Insulele Feroe şi
    Leshoto. Olanda, Germania, Franţa, San Marino, Liechtenstein, Kosovo, Vietnam,
    Puerto Rico, Sri Lanka, Honduras şi Capul Verde se află acum în zona verde.
    Odată cu actualizarea listei, CNSU a mai decis exceptarea de la măsura
    carantinei pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă, precum şi a
    celor care asigură transportul de persoane, dacă, la intrarea în ţară, prezintă
    rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore şi se deplasează
    în scop profesional. Lista statelor şi regiunilor care prezintă risc
    epidemilogolic sporit va intra în
    vigoare duminică, 3 octombrie.




    O nouă reuniune din cadrul campaniei Dialog cu diaspora pe
    teme consulare – 2021, iniţiată de ministerul de Externe, s-a desfăşurat,
    pe 29 septembrie, cu membrii comunităţii şi mediului asociativ românesc din
    Emiratele Arabe Unite. Întâlnirea s-a desfăşurat, în format fizic, la noul sediu
    al Consulatului General al României la Dubai, inaugurat în aceeaşi zi.
    Oficialii MAE şi ai oficiului consular din Dubai au prezentat proiectele pe
    care le au în derulare în sprijinul membrilor comunităţii româneşti din
    străinătate, în ceea ce priveşte redimensionarea reţelei consulare a României,
    procesul de debirocratizare şi digitalizare a serviciilor consulare, proiectele
    de îmbunătăţire a sistemelor informatice din cadrul platformei econsulat.ro şi
    aspectele privind eliberarea cărţii electronice de identitate. Reprezentanţii
    românilor au semnalat aspecte legate de necesitatea necesitatea păstrării şi
    promovării identităţii culturale româneşti, a elementelor de limbă, istorie şi
    cultură în rândul comunităţii româneşti şi au prezentat informaţii privind
    organizarea pavilionului României la Expo 2020 Dubai. Potrivit MAE, în prezent,
    în Emiratele Arabe Unite trăiesc şi lucrează peste 10.000 cetăţeni români.
    Următoarea reuniune din cadrul campaniei Dialog cu diaspora pe teme
    consulare – 2021 va avea loc cu românii din Spania, detaliile urmând a fi
    comunicate ulterior. Anul acesta au mai
    fost organizate întâlniri cu românii din Germania, Marea Britanie, Cipru,
    Austria, Franţa şi Italia.




    Expoziția PLAKAT ’60, a artistului Octavian Neculai, este deschisă
    până pe 10 octombrie la Liceul de Arte Plastice Constantin Brâncuși
    din Szczecin, în Polonia. ICR Varşovia trasmite că prin imagini statice și
    schimbătoare, lumini și sunet, expoziția oferă publicului bogăția și
    intensitatea lumii interioare a creatorului, fragmente și opriri din drumurile
    pe care a mers, povești desprinse din amintirile anilor ’60. Octavian Neculai a
    absolvit în 1966 Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București.
    Concomitent a început să lucreze ca scenograf alături de mari nume ale
    teatrului românesc. A condus Opera Națională din București şi a realizat
    numeroase proiecte destinate spațiului spectacolului, remodelări și reabilitări
    de teatre, amenajări interioare, a conceput pavilioane la târguri și expoziții
    din țară și străinătate. A fost distins cu premii pentru arhitectură, decoruri
    si costume în concursuri interne și internaționale şi cu premii pentru
    scenografie în teatru și operă.