Tag: planetariu Brasov

  • Jurnal românesc – 17.06.2019

    Jurnal românesc – 17.06.2019

    România
    se află pe locul al doilea între țările care au cerut extrădarea din Marea
    Britanie a unor cetățeni români pe numele cărora au fost emise mandate europene
    de arestare
    . 1750 de români certați cu legea se ascund în
    Marea Britanie. Între ei, Puiu Popoviciu și Alexander Adamescu,
    pe care un Brexit fără acord i-ar avantaja. Pe primele locuri se află Germania,
    cu 2.975 de mandate, și Polonia, cu 2.174 emise. Polonia este țara care a cerut
    extrădarea celui mai mare număr de cetățeni proprii, iar România se află pe
    locul al doilea.




    Guvernarea ineficientă, corupția endemică și infrastructura țin România pe loc. Guvernarea și corupția sunt cele mai mari probleme ale României identificate de un raport al Legatum Institute, care analizează drumul de la sărăcie la prosperitate. Studiul este realizat pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, precum și de alte instituții și arată o situație contradictorie. În România există un solidă bază pentru dezvoltare, dar, în aproape orice domeniu analizat, sunt mari decalaje față de celelalte țări europene, potrivit Radio Europa Liberă. Cercetarea arată că România are motive să fie optimistă în privința dezvoltării economice, însă ineficiența guvernării, corupția endemică și acceptarea ei la nivel de mentalitate, ca și proasta infrastructură, țin România pe loc.

    Un exemplu – România are una dintre cele mai mai mari viteze de internet și cele mai bune infrastructuri de comunicare digitală, însă peste 40% din populație nu are acces la internet, doar 25% din populație folosește instrumentele tehnologiei digitale, de tipul cumpărăturilor online sau al serviciilor bancare, una dintre cele mai scăzute rate din lume. Aproape toate domeniile analizate sunt afectate de corupție, arată studiul. La nivel național, dezvoltarea infrastructurii este pusă în pericol de posibilitatea ca României să-i fie tăiate fondurile comunitare ale UE din cauza nerespectării statului de drept. De la căderea comunismului, spune raportul, România a construit un sistem democratic multipartid, a crescut standardele de trai, în comparație cu epoca Ceaușescu și a obținut statutul de membră a NATO și UE. Aceste evenimente au marcat o deschidere economică de anvergură și reprezintă fundația solidă pentru o creștere și mai consistentă.




    La Gradina Zoo Braşov s-a deschis cel mai mare planetariu din România şi
    unul dintre cele mai moderne din Europa
    . Planetariul
    este dotat cu un ecran sub formă de cupolă, pe care se proiectează nu doar
    imagini cu spaţiul cosmic, ci şi filme documentare despre Terra şi Univers. Clădirea
    are cea mai mare şi mai modernă sală din România, cu o capacitate de 105
    locuri, din care două sunt pentru persoane cu dizabilităţi. Planetariul este
    construit sub forma unui amfiteatru şi are o înclinaţie asemenea axei Pământului,
    de 23,5 grade. Tavanul sălii este sub formă de cupolă, cu o deschidere de
    aproximativ 14 m, iar fundalul sonor este asigurat de un sistem performant, de
    ultimă oră.



    3.000
    de românce pot cere ecografii mamare gratuite în România
    . În lume, la fiecare minut, o femeie moare
    din cauza cancerului de sân. În România, 25 de femei află zilnic că suferă de
    această formă de cancer. România este ţara cu cea mai mare mortalitate cauzată
    de cancerul la sân, din cauză că femeile amână controalele periodice şi ajung la
    medic în stadii deja târzii ale bolii. Un cabinet medical mobil dotat cu
    ecograf de ultimă generaţie va ajunge şi anul acesta în 20 de oraşe din România
    şi va oferi consultaţii senologice gratuite femeilor.