Tag: plati in agricultura

  • Se simplifică schemele de plăți în agricultură

    Se simplifică schemele de plăți în agricultură

    Prevederile
    Regulamentului (UE) 2017/2393, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, au
    fost armonizate de România printr-o ordonanță de urgență care aduce și unele
    clarificări prevederilor existente. Modificările și
    clarificările aduse au implicații asupra cererilor unice de plată aferente
    anului 2018, care se depun începând cu data de 1 martie.


    Aceste modificări
    vizează simplificarea normelor aplicabile măsurilor de ecologizare aferente
    plății pentru înverzire, creșterea flexibilității aplicării sprijinului cuplat,
    sens în care se prevede ca modalitatea de aplicare a sprijinului cuplat să
    poată fi revizuită anual, până la 1 august, cu efect asupra anului următor.


    Directorul general al
    Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, Adrian Pintea, a precizat: ,,Pentru
    anul 2018, fermierii în a căror exploatație terenul arabil este mai mare de 15
    ha se asigură că, începând cu anul de cerere 2018, o suprafață care corespunde
    unui procent de minimum 5% din terenul arabil al exploatației, pe care
    fermierul l-a declarat, este zonă de interes ecologic: terasele, elementele de
    peisaj, zonele-tampon care sunt situate pe marginea apelor curgătoare sau
    stătătoare și margini de câmp, zonele cu specii forestiere cu ciclu scurt de
    producție, terenurile împădurite prin Măsura 2.2.1. – Prima împădurire a
    terenurilor agricole, zonele cu culturi secundare sau strat vegetal, culturi
    fixatoare de azot.



    De asemenea, se
    introduce posibilitatea de a mări cuantumul plății pentru tinerii fermieri de
    la 25% la maximum 50% din cuantumul pe hectar al schemei de plată unică pe
    suprafață, procent care se stabilește ulterior, prin hotărâre a guvernului.
    Facilitarea accesului tinerilor fermieri la plata pentru tinerii fermieri pe
    o perioadă completă de 5 ani de plată, în cazurile în care aceștia nu au
    solicitat sprijin imediat după stabilire, reprezintă o altă noutate pentru
    tinerii fermieri români.