Tradiţiile de sărbători par să fie unele dintre cele mai bine păstrate şi în ziua de azi. Odată cu începutul lunii decembrie, cete de colindători încep să ureze pe străzi, urmând diferite obiceiuri arhaice, mai mult sau mai puţin respectate. Astfel, chiar şi în marile oraşe, pot fi întâlniţi colindători cu Ursul, Capra, sau Pluguşorul, în preajma anului nou. L-am invitat pe Bogdan Voicu, sociolog, alături de noi, pentru a descoperi dacă mai avem tradiţii de sărbătorile de iarnă.
Pentru început, Bogdan Voicu ne-a propus o privire retrospectivă, pentru a înţelege originea tradiţiilor de iarnă, din ţara noastră, pentru a putea înţelege şi cum s-au schimbat şi de ce:
“Aho, aho, de Plugușor! Societățile erau agrare, perioada de iarnă era o perioadă în care se lucra mai puțin și atunci oamenii aveau și timp liber și aveau mai mult timp să socializeze cu ceilalți. Și atunci au apărut aceste tradiții, aceste moduri de a petrece, timp cu ceilalți, în care întărim simbolic legătura cu comunitatea, legătura cu cei din jur, ne înțelegem mai bine și ne pregătim practic ca să cooperăm în exploatarea agricolă ulterioară. În ziua de azi, nu mai suntem societăți agrare și atunci capătă mai puțină importanță simbolică această poveste de iarnă.
Povestea de iarnă de fapt devine mai degrabă o sărbătorire, iar sărbătorirea a fost ca orice fel de eveniment uman, a fost subiect al încercării din partea unor grupuri să-i distorsioneze încărcătura inițială. Spre exemplu, deja în România anilor 80 chiar poate și mai devreme, am avut o întreagă pleiadă de oameni care a încercat să reinventeze tradițiile în sens mercantil, mergeau cu Capra, cu Plugușorul, Sorcova, dar cerând efectiv bani, uneori chiar agresiv, o parte din povestea respectivă fiind derulată multe din orașele României, mai ales în sud, de către echipele de fotbal care și-au găsit în acest mod, un mod de finanțare a activităților lor. Azi, ca tradiții contemporane, am rămas efectiv doar cu Moșul și cu bradul și ele un pic modificate.”
“Şi vremea e împotriva noastră” a adăugat Bogdan Voicu, menţionând că şi la sate, acolo unde orăşenii pleacă pentru a petrece sărbători de iarnă tradiţionale, aceste obiceiuri sunt mai mult exploatate turistic.
“Fenomenul autentic este mai degrabă izolat, în momentul de față, în satele românești. Avem puține date reale, pe care să ne bazăm raționamentul, spunând că ar putea să se reinventeze tradiția respectivă. Aici este și o grijă redusă a societății față de tradiţiile cu pricina, pentru că, dacă ne gândim bine, în toată Europa de Vest astfel de tradiții au fost în continuu întărite și reinventate. România nu prea e preocupată de așa ceva, e mai degrabă mercantilă, este preocupată să întărească această exploatare bănească a orice.”
Cu toate acestea, observăm cu bucurie că există iniţiative de a aduce tradiţia colindelor, de data aceasta de influenţă occidentală, în tot mai multe contexte sociale, în preajma sărbătorilor. Au apărut astfel tot mai numeroase coruri de adulţi, sau de copii, ce cântă în centrele comerciale, în biserici, în căminele pentru perosane în vârstă , sau pentru copii.
În plus, Târgurile de produse tradiţionale sunt şi ele o tradiţie deja, în special în oraşe, unde Ignatul, sărbătoare tradiţională în care se tăia porcul, iar participanţii se bucurau de “pomana porcului”, alături de un pahar de palincă sau ţuică, nu poate fi respectat. Tot în oraşe, există tradiţia modernă a Târgurilor de Crăciun, unele dintre ele de renume internaţional, deja, cum sunt cele din Craiova, Sibiu, Braşov şi Bucureşti.
L-am întrebat pe Bogdan Voicu dacă Târgurile de Crăciun pot fi considerate dintre noile tradiţii de sărbători:
“Noi, Târgurile de Crăciun și de Paști, bâlciurile, le-am pierdut pe timpul comunismului. Ele erau o tradiție importantă în perioada interbelică în partea ardelenească a țării, erau un import nemţesc, care exista de câteva secole. Noi le-am cam pierdut, acum începem să le recuperăm, însă le recuperăm fără să le integrăm cu tradițiile anterioare. Aici m-aș fi așteptat ca autoritățile locale să fie mai active în acest sens, să încerce să încurajeze și tradițiile legate de sărbătorirea iernii. În continuare nu sunt la dimensiunea târgului tradiţional din vestul Europei. Dar asta nu înseamnă că sunt rele, sunt un lucru foarte bun, sunt un bun prilej de a petrece timpul și pot să constituie un element de reinventare a tradiției.”
Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să fie păstrători ai tradiţiilor, vă reamintim câteva dintre acestea. În satele bucovinene se obişnuia ca „mascaţii” să umble într-o ceată, care reunea personaje precum: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, etc. Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, semnificând purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.
În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători, pe timpul sărbătorilor, vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.
