Poemele lui
Lucian Blaga, în rostirea autorului, au fost publicate într-un audiobook, aflat
acum la a treia ediţie: Poeţii. 49 de poeme şi 12 tălmăciri din literatura
universală alese şi rostite de Lucian Blaga în 1960 şi 1954. Pe 9 mai s-au
împlinit 120 de ani de la nasterea poetului Lucian Blaga, astfel că recenta
ediţie se bucură de această dată de o nouă concepţie grafică, precum şi de un
nou aparat critic şi o prefaţă semnată de poetul şi traducătorul Dinu
Flămând. Indiferent de perioada din
care au fost extrase poemele, căci avem o selecţie care ia texte din primul său
volum (apărut în 1919) şi se ajunge în acelaşi parcurs la inedite, sau
indiferent de ordinea prezentării lor, ţinând seama şi de titlurile
înregistrărilor care s-au pierdut, ai impresia că asculţi un volum de sine
stătător, perfect unitar, nu o antologie întocmită la întâmplare. Liantul între
poemele din diferite perioade, tematic destul de diferite, îl realizează acea
voce oraculară ce dă glas unei atitudini dominante: avem în acest recital numai
şi numai elogiul forţelor limbajului care, prin poezie, captează şi reţine în
cuvinte complexitatea, frumuseţea lumii scrie Dinu Flămând.
Criticul Luigi Bambulea: Sunt
încântat să sprijin iniţiativele Editurii Casa Radio, care restituie un bagaj,
un patrimoniu cultural cu totul extraordinar. Este uimitor câţi autori
importanţi există în arhiva SRR, autori care încep să fie valorificaţi, aşa că
trăim un moment privilegiat. Un moment privilegiat,
pentru că suntem participanţi la un
spectacol sonor al poeziei care multă vreme nu a fost posibil. Nu a fost
posibil pentru că nu exista tehnica necesară, dar şi din cauză că istoria nu
ne-a ajutat. Evident, citisem poezii de Lucian Blaga, dar cu adevărat m-am
întâlnit cu poetul Lucian Blaga când am citit pentru prima dată -în clasa a
IX-a sau a X-a Hronicul şi Cântecul Vârstelor. Şi
gelozia mea a fost nesfîrşită atunci când am văzut ce mitologie a putut crea
Lucian Blaga, acel copil care nu a vorbit până la o vârstă destul de avansată.
Un poet care nu s-a lăsat pradă cuvintelor, un
poet care – spune el în Hronicul şi cântecul vârstelor – interioriza
limba, simţind că îi aparţine doar lui şi că nu trebuie să o dea şi altora.
Când am constatat ce reuşeşte să extragă Lucian Blaga din acest detaliu
biografic, din faptul că nu a vorbit până la aproape cinci ani, am fost
invidios. Ca să-l citez pe Seneca dintr-o scrisoare către Lucillius, când mă
gândesc la câte am spus, devin invidios
pe cei muţi. De aceea am fost invidios citind ce scria Blaga despre tăcere,
pentru că m-am gândit cât aş fi putut să tac, la rândul meu. Şi este extraordinar
că un poet ca Lucian Blaga nu a vorbit atâta vreme, pentru ca după aceea de
aici să extragă forţa, tensiunea, energia unei opere întregi.
Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase
absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în
amintire. N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru
mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai
copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când,
constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am
ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi
erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş
fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc, scrie
Lucian Blaga în Hronicul şi Cântecul Vârstelor. Criticul Luigi Bambulea despre
audiobook-ul recent lansat la Editura Casa Radio – Poeme rostite de Lucian
Blaga: Are foarte mare dreptate Dinu Flămând când spune că
Lucian Blaga şi-a alcătuit un mod foarte personal de a-şi citi poemele. Este un
Lucian Blaga paradoxal, tocmai de aceea spectaculos. Un Lucian Blaga care prin
felul în care şi-a citit poemele a făcut ca muzicalitatea să releve textul.
Vocea lui nu este monotonă, ci egală cu ea însăşi, şi în felul acesta cred că a
rămas fidel propriei poezii. Una din marile dezbateri filosofice ale secolului
IX a fost legată de preeminenţa poeziei sau a muzicii, o parte dintre filosofi au vorbit despre superioritatea
poeziei, alţii despre cea a muzicii. Evident, rescriau o polemică veche din
Renaştere. Întorcându-mă la acest audiobook cu poemele în rostirea autorului,
cred că muzica sau muzicalitatea şi poezia sunt îngemânate, vindecând ruptura
dintre arta cuvântului şi arta sunetului.
Poetul şi traducătorul Bogdan Ghiu consideră că audiobook-urile scoase de
Editura Casa Radio propun o nouă perspectivă asupra unui autor şi a poeziei
sale. Cât priveşte audiobook-ul cu poemele rostite de Lucian Blaga, Dinu
Flămând face o întreagă teorie a vocii înregistrate, consideră Bogdan Ghiu: A
fost o foarte mare surpriză apariţia acestui volum care propune în aparatul
critic un interviu despre Lucian Blaga traducător. Noi suntem obişnuiţi cu
rostirile teatrale. Dar poeţii nu rostesc. În prefaţa lui, Dinu Flămând face şi
o teorie a felului în care a evoluat rostirea poeziei. De când cu modernitatea,
poezia a devenit lirică, interioară. Şi atunci, prima surpriză este chiar a
poetului care poate nu şi-a rostit niciodată cu voce tare poezia. Şi atunci noi
ne auzim altfel vocea. Iar Dinu Flămând remarcă această voce egală,
neparticipantă, nondramatică, această voce care rămâne ca un zgomot de fond al
poeziei, care devine o rostire generică. Evident, înregistrarea făcută în 1954
în radio, este mult mai calitativă. Înregistrarea din 1960 este de-a dreptul
clandestină, pe atunci orice înregistrare privată era considerată ilegală. Să
nu uităm că în ultimii ani, Blaga a fost forţat de împrejurări să rămână mai
mult traducător, aşa cum a făcut şi Gellu Naum.
Colecţia de carte sonoră ‘Biblioteca de poezie
românească’ este un proiect iniţiat şi realizat de Serviciul Patrimoniu
Cultural şi Arhive Radio România.