Tag: Politica Agricole Comune

  • Performanța Politicii Agricole Comune în perioada 2014-2021 -Subvenții

    Performanța Politicii Agricole Comune în perioada 2014-2021 -Subvenții

    Recent, în cadrul
    Comisiei pentru Agricultură și
    Dezvoltare Rurală din Parlamentul European a avut loc o dezbatere amplă pe marginea raportului privind performanța Politicii Agricole Comune în perioada
    2014-2021. În cadrul dezbaterii s-au pus în discuție o serie de măsuri menite să
    îi sprijine pe fermerii care reușesc să intre pe piață pentru a-și putea susțne
    pozițiile.

    Daniel Buda, europarlamentar a cerut găsirea unor
    soluții în acest sens prin acordarea de subvenții diferențiate.




    N-am avea un sector agricol durabil
    la nivel European fără un instrument PAC puternic, indiferent de ce parte
    suntem a mesei, dar evident că avem un impact diferit în funcție de niveul
    subvențiilor care se dau în fiecare țară, pentru
    că din păcate, avem astăzi un nivel de subvenție diferențiat în diverse state
    ale Uniunii Europene, în condițiile în care suntem actori pe aceeași piață în
    ceea ce înseamnă inputurile, avem aceleași costuri de înființare a culturilor,
    indiferent că discutăm de Franța, Germania, România sau Ungaria, prețurile sunt
    la fel, piața pe care vindem este la fel și din păcate, subvențiile sunt
    diferențiate.

    Pe de altă parte, aș vrea să vă întreb dacă nu ați cuantificat
    următoarea chestiune pe care am avut-o în discuție și cu fermierii din România,
    respectiv: câte proiecte ați avut finanțate, din Pilonul II de dezvoltare de
    exemplu în urmă cu câțiva ani de zile și câte le mai regăsim astăzi în piață?
    Pentru că este foarte important să vedem: Oare banii pe care nu i-am dat pentru
    dezvoltare, plecând de la Tânărul Fermier, plecând de la ceea ce înseamnă
    dezvoltarea unor sectoare de procesare și așa mai departe, regăsim aceste
    structuri economice în piață și astăzi? Există perspectiva să le regăsim și în
    viitor? E nevoie să venim cu măsuri suplimentare pentru acestea? Pentru că din
    ceea ce am discutat cu fermierii din România, să știți că nu este suficient
    să-i dăm unui tânăr fermier 50.000 euro, îl închidem în ceea ce înseamnă
    posibilitatea de a accesa fonduri europene pe următoarea perioadă de 3-4 ani de
    zile până la implementare și pe urmă ne așteptăm să-l regăsim în piață peste
    încă 2 ani de zile.

    De aceea cred că sub acest aspect trebuie să vedem în ce
    măsură trebuie să intervenim secvențial pe cei pe care i-am ajutat la început,
    dacă nu au nevoie de ajutor și mai departe pentru a putea să-i regăsim în piață
    .