Tag: Polul Sud

  • Efecte ale ploilor şi furtunilor

    Efecte ale ploilor şi furtunilor

    Antarctica se
    îndreaptă cu viteză spre dezastru. Este părerea unei echipe internaţionale de
    oameni de ştiinţă care au realizat un studiu, printre multe altele extrem de
    îngrijorătoare. Documentul trage, din nou, un serios semnal de alarmă asupra
    viitorului Terrei. Potrivit specialiştilor, continentul alb situat la Polul Sud a
    pierdut circa 3 trilioane de tone de gheaţă din 1992 până în prezent, suficient
    pentru creşterea nivelului oceanelor cu aproape 8 milimetri, iar această
    tendinţă s-a accelerat dramatic în cursul ultimilor cinci ani. Or, fenomenul,
    dacă nu e stopat la timp, poate ameninţa sute de milioane de oameni ce trăiesc în zonele
    costiere joase. Acesta nu este singurul efect al încălzirii globale – subiect
    futil, din păcate, pentru unii factori de decizie chiar la cel mai înalt nivel.
    Faţă de România, Antarctica este, geografic, la capătul pământului, iar
    informaţiile alarmante venite de acolo se estompează direct proporţional cu
    distanţa care le separă.


    Când, însă, chiar la ei acasă, de ceva ani încoace,
    românii se confruntă cu manifestări extreme ale vremii, atipice pentru climatul
    temperat continental al ţării, ei încep să conştientizeze situaţia şi să îşi
    pună întrebări asupra pericolelor care se profilează la orizont. Primăvara şi
    toamna au devenit anotimpuri cvasi-inexistente, vara este nefiresc de cald,
    zăpada aproape că a dispărut, iarna, în unele regiuni ale ţării, iar tornadele şi-au
    făcut, şi ele, apariţia. Chiar în aceste zile, România se confruntă, pe fondul
    unor temperaturi mult peste cele normale pentru această perioadă a anului, cu
    fenomene meteorologice intense caracterizate prin averse, descărcări electrice,
    vânt puternic şi grindină. Furtunile au făcut probleme în multe judeţe din
    ţară. În câteva oraşe, subsoluri de locuinţe, beciuri, străzi şi parcări au
    fost inundate. Zeci de copaci au căzut pe maşini şi carosabil, clădiri şi linii
    electrice, acoperişuri au fost doborâte de vânt şi s-au produs incendii cauzate
    de trăsnete.


    La ţară, în numeroase gospodării a intrat apa. Foarte multe au
    rămas fără curent electric. Pe câmp, grindina a distrus zeci de hectare de
    porumb, grâu şi floarea soarelui. Bucăţile de gheaţă de mărimea unui ou au făcut
    ravagii în mai multe localități din vest, unde au spart acoperișuri și au
    avariat mașini. Circulaţia rutieră şi feroviară s-a desfăşurat, pe alocuri, cu
    dificultate. Bazine hidrografice din aproape trei sferturi de ţară au fost
    plasate sub cod roşu, portocaliu sau galben de inundaţii. Cât despre Ministerul
    de Interne, acesta a anunţat că au fost mobilizaţi pentru a interveni peste
    3.300 de pompieri în toate zonele afectate. Într-un cuvânt, tabloul
    meteorologic al momentului nu este dintre cele mai plăcute. Cel puţin până
    sâmbătă seară, vremea va continua să fie instabilă în toată România.