Tag: practici comerciale neloiale

  • Practici comerciale neloiale

    Practici comerciale neloiale

    Directiva UE 633/2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, urmează a fi transpusa și în legislația țării noastre.

    Cât de importantă este această lege si ce anume va reglementa veți afla din dezbaterea de astăzi.

    (Voce: George Scarlat, președinte Comisia de agricultură din Senat si Călin Matieș, senator)


  • Comisia propune sporirea transparenței prețurilor

    Comisia propune sporirea transparenței prețurilor

    Pe întreg lanțul de aprovizionare cu alimente fermierii au rămas cea mai dezavantajată verigă. Comisia și-a propus să rezolve și această problemă printr-o mai mare transparenă a prețurilor, după cum a declarat și purtătorul de cuvânt al Comisiei de agricultură, Daniel Rosario.

    După ce a interzis practicile comerciale neloiale și a îmbunătățit cooperarea dintre producători, Comisia prezintă al treilea element vizând îmbunătățirea echității în lanțul de aprovizionare cu alimente, prin introducerea unui grad mai ridicat de transparență în modul în care sunt raportate prețurile de-a lungul întregului lanț.


    Comisia Europeană a înaintat o propunere în baza căreia vor fi puse la dispoziție informații esențiale despre modul în care se stabilesc prețurile pe măsură ce produsele agroalimentare circulă de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente.

    Diferențele dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare pot oferi informații despre costurile intermediare (cum ar fi transportul, asigurarea, depozitarea, etc.) dintre vânzător și cumpărător. Mai multă transparență poate contribui la decizii mai bune ale întreprinderilor și poate îmbunătăți încrederea în tratamentul echitabil în toate etapele lanțului de aprovizionare cu alimente. Totodată, accesul ușor și în timp util la informații despre evoluțiile pieței este extrem de important pentru a face față în mod eficace concurenței pe piețele mondiale.

    Daniel Rosario, purtător de cuvânt în cadrul Comisiei pentru agricultură, a declarat: Avem o propunere pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale, apoi privind cooperarea între producători și acum vrem să clarificăm și cum se stabilesc prețurile pentru că aceasta nu se făcea pâna acum. Deci, ideea este că statele membre trebuie să ne furnizeze informații corecte și în timp util privind diversele elemente ale lanțului, inclusiv privind producătorii care sunt de obicei veriga slabă și atunci toată lumea va putea să vadă ce se întâmplă în fiecare etapă și cum se formează prețul de-a lungul lanțului și cum evoluează.


    Măsurile propuse vor viza sectoarele cărnii, ouălor, produselor lactate, fructelor și legumelor, culturilor arabile, zahărului, precum și sectorul uleiului de măsline. Măsurile se bazează pe sistemele și procedurile existente de colectare a datelor care sunt deja instituite și utilizate de operatori și de statele membre pentru raportarea informațiilor despre piață către Comisie, având acum o sferă mai largă de aplicare. În conformitate cu procedurile din cadrul inițiativei o mai bună reglementare a Comisiei, propunerea este publicată acum în vederea unei perioade de consultare publică de patru săptămâni. Va fi apoi adoptată de Comisia Europeană, iar intrarea sa în vigoare este planificată la șase luni de la adoptare.


  • Practici comerciale neloiale  în  aprovizionarea cu alimente

    Practici comerciale neloiale în aprovizionarea cu alimente

    Eurodeputatul român Gabriela Zoană a susținut recent, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, ideea combaterii ferme a practicilor comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. În discursul rostit eurodeputatul a apărat interesele producătorilor și consumatorilor finali.

    Recent în plenul Parlamentului European de la Strasbourg s-a discutat o propunere de Regulament prin care anumite practici comerciale neloiale urmează a fi interzise.Acestea sunt :

    – plăţile întârziate în cazul produselor perisabile
    – anulările în ultimul minut ale comenzilor
    – modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor şi
    – obligarea furnizorului la plata produselor irosite.

    În discursul rostit cu această ocazie , eurodeputatul român Gabriela Zoană a apărat interesele producătorilor și consumatorilor finali.

    Marile lanțuri de supermarketuri reprezintă, prin puterea lor de negociere a prețurilor și prin practicile comerciale neloiale, cea mai acută problemă din întreg lanțul alimentar pe care trebuie să o rezolvăm. În cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar se constată în mod curent inegalități semnificative în ceea ce privește puterea de negociere a furnizorilor și cea a cumpărătorilor. Aceste inegalități pot conduce la practici comerciale neloiale în cazurile în care parteneri comerciali mai importanți și mai puternici încearcă să impună anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor.

    Unele practici ar putea fi vadit neloiale chiar și atunci când ambele părți sunt de acord cu ele. Noua legislație europeană interzice pentru prima dată până la 16 practici comerciale neloiale, impuse unilateral de un partener în cadrul unei relații comerciale. Alte practici pot fi permise numai dacă fac obiectul unui acord prealabil, clar și lipsit de ambiguitate între părțile implicate. Vreau să înțelegem cu toții că respectăm orice distribuitor alimenar de tip supermarket sau hipermarket dar că indiferent care este numele acestui Brand sau din ce țară provine, toți trebuie să respecte atât legislația națională cât şi europeană și să evite practicile comerciale neloiale.


  • Îmbunătățirea lanțului Uniunii Europene de aprovizionare cu alimente

    Îmbunătățirea lanțului Uniunii Europene de aprovizionare cu alimente

    În luna aprilie, Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură și
    dezvoltare rurală, a oferit mai multe amănunte despre propunerea Comisiei Europene
    de îmbunătățire a lanțului de aprovizionare cu alimente
    . Operatorii mai mici
    din lanțul de aprovizionare cu alimente, inclusiv fermierii, sunt vulnerabili
    față de practicile comerciale neloiale utilizate de partenerii din cadrul
    lanțului agroalimentar. Adesea, acești operatori nu au putere de negociere și nici
    alternative pentru vânzarea produselor lor către consumatori. Măsurile propuse de
    Comisia Europeană completează măsurile existente în statele membre și codul de
    conduită al Inițiativei voluntare privind lanțul de aprovizionare. Dacă doresc,
    statele membre pot lua măsuri suplimentare. Propunerea Comisiei Europene va lua
    forma unei Directive și urmează să fie transmisă, împreună cu o evaluare a
    impactului, celor doi colegiuitori, adică Parlamentului European și
    Consiliului, în cadrul acestuia din urmă fiind reprezentate guvernele statelor
    membre.

    Phil Hogan: Întrucât
    agricultorii europeni s-au mutat, în ultimii ani, de la un sistem de susținere
    a prețurilor la o inserție completă pe piața mondială este necesar să ne
    asigurăm că aceştia sunt supuşi jocului echitabil. Conform pasului unu al
    procesului din trei etape acordat în decembrie anul trecut, când Parlamentul și
    Consiliul au convenit să faciliteze organizarea agricultorilor și posibilitatea
    lor de a negocia fără furnizori de alimente, etapa a doua a fost propunerea de
    a renunța la practicile comerciale neloiale. Pasul trei va veni mai târziu în
    anul în care intenția mea este să îmbunătățesc transparența pieței. Comisia
    lansează o propunere de excludere a practicilor comerciale neloiale în lanțul
    de aprovizionare cu alimente. Această propunere se referă în mod fundamental la
    corectitudine și la reacția Comisiei la dificultățile cu care se confruntă
    cetățenii în viața lor de zi cu zi. Practicile comerciale neloiale sunt
    practici care contravin bunei credințe și atitudinii corecte.


  • Măsuri anti-dumping

    Măsuri anti-dumping

    Noile norme europene anti-dumping vor menține capacitatea Uniunii Europene
    de a-și proteja producătorii împotriva practicilor comerciale neloiale. Ele
    vizează detectarea și soluționarea cazurilor în care prețurile produselor
    importate sunt reduse artificial ca urmare a intervenției statului
    .

    Parlamentul European a votat un acord informal cu statele membre pentru a
    proteja industriile, lucrătorii și consumatorii din Uniunea Europeană
    de
    importurile care fac obiectul unor acţiuni de dumping sau subvenţii din țări
    terțe. Acest acord vizează detectarea și soluționarea cazurilor în care
    prețurile produselor importate sunt reduse artificial ca urmare a intervenției
    statului. Votul a inclus, de asemenea, dispoziții privind respectarea
    standardelor internaționale de mediu și de muncă în cadrul anchetelor anti-dumping.
    Obiectivul este de a contracara practicile comerciale neloiale ale unor țări
    terțe care intervin în mod semnificativ în economia europeană.

    Cecilia
    Malmström
    , Comisarul European pentru Comerţ, a declarat: Acest text juridic introduce în legislația europeană anti-dumping-ul,
    o nouă metodă de calculare a importurilor din orice țară membră a Organizaţiei
    Mondiale a Comerţului în care există distorsiuni la acest capitol. Acest lucru
    va asigura că industria europeană este în continuare bine pregătită pentru a
    face față concurenței neloiale cu care se confruntă, şi aici mă refer la
    acţiuni de dumping și subvenționare. De asemenea, este pentru prima dată când
    legislația noastră recunoaște semnificația standardelor sociale și de mediu în
    domeniul apărării comerciale. Aceasta este o evoluție importantă, iar
    eforturile depuse de legiuitor și instituirea unui echilibrului potrivit aici,
    nu pot fi decât lăudate.



    Comisia Europeană trebuie să dovedească existența unei denaturări
    semnificative a pieței
    între prețul de vânzare al unui produs și costul de
    producție al acestuia. Pe această bază, ea va avea dreptul de a stabili prețul
    produsului prin trimitere fie la prețul de vânzare într-o țară cu nivel similar
    de dezvoltare economică, fie la costurile și prețurile internaționale
    nedenaturate relevante.


  • Interzicerea practicilor comerciale neloiale în domeniul aprovizionării cu alimente

    Interzicerea practicilor comerciale neloiale în domeniul aprovizionării cu alimente

    Adesea, după luni de trudă, mulţi se află în situaţia de a nu-şi putea vinde marfa, pentru că marile lanţuri comerciale preferă să încheie contracte cu mari producători. De aceea, Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri pentru interzicerea practicilor comerciale neloiale în domeniul aprovizionării cu alimente.

    Comisia Europeană a prezentat o listă de practici comerciale neloiale pe care vrea să le interzică în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente, în ideea de a asigura un tratament mai echitabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul agroalimentar. Practicile comerciale neloiale care urmează a fi interzise sunt: plățile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor și obligarea furnizorului la plata produselor irosite. Alte practici vor fi permise numai dacă fac obiectul unui acord prealabil, clar și lipsit de ambiguitate între părți.

    Operatorii mai mici, inclusiv fermierii, sunt cei mai vulnerabili în faţa acestor practici, pentru că nu au putere de negociere și alternative pentru vânzarea produselor lor către consumatori. Prin stabilirea unor standarde şi plin aplicarea unor reglementări clare, Comisia Europeană vrea să se asigure că toţi operatorii din industria alimentară, indiferent de dimensiunile lor, pot concura în mod liber şi echitabil şi că nimeni nu va scos se pe piaţă.

    Autorul propunerii, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, consideră că doar un lanţ de aprovizionare cu alimente eficient este un lanţ echitabil: Există elemente, există probe că nu există justiţie, nu există echitate în acest sistem, la nivel european. Eu sunt convins că avem o problemă serioasă. Am sprijinul Parmentul European şi al celor 20 de ţări membre care mi-au cerut să acţionez, să iau măsuri. Nu trebuie să permitem să fie adusă atingere drepturilor consumatorilor, prin creşteri nejustificate ale preţurilor alimentelor. Noi încercăm în primul rând să ameliorăm statutul agricultorilor. În acelaşi timp, dorim să asigurăm o egalitate la nivelul concurenţiei pentru toţi actorii implicaţi în acest proces: proucători, distributori, procesatori. Trebuie să denunţăm practicile nelioale infiferent unde se manifestă ele.Prin propunerea prezentată vom da o voce celor fără voce, celor care, fără vreo vină proprie, sunt victimele unei poziții slabe de negociere. Inițiativa de astăzi, care interzice practicile comerciale neloiale, vizează consolidarea poziției producătorilor și a IMM-urilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. De asemenea, inițiativa vizează asigurarea unei aplicări ferme și eficiente a reglementărilor. Cu ajutorul unei proceduri bazate pe confidențialitatea plângerilor, încercăm să eliminăm «factorul teamă» din lanțul de aprovizionare cu alimente.

    Propunerea Comisiei le impune statelor membre să desemneze o autoritate publică responsabilă cu aplicarea noilor norme. În cazul unei încălcari dovedite a normelor, organismul responsabil va avea competenţa de a impune sancţiuni.


  • România, acţiuni pentru identificarea produselor alimentare cu dublu standard de calititate

    România, acţiuni pentru identificarea produselor alimentare cu dublu standard de calititate

    Autorităţile naţionale trebuie să stabilească
    dacă societăţile comerciale încalcă dispoziţiile Uniunii Europene atunci când
    calitatea produselor pe care le vând diferă în funcţie de ţară. România va face
    în următoarea perioadă 5 teste pe diferite tipuri de produse alimentare.


    Cerințele relevante din
    legislația Uniunii Europene referitoare la siguranța alimentară și la protecția
    consumatorilor, la care autoritățile trebuie să se raporteze atunci când
    analizează o posibilă problemă de dublu standard de calitate a produselor
    alimentare sunt Regulamentul privind informarea despre produsele alimentare,
    conform căruia consumatorii trebuie să primească informații exacte și
    suficiente despre un anumit produs alimentar (de exemplu, pe eticheta unui
    produs alimentar trebuie să fie menționate toate ingredientele produsului
    respective) şi Directiva privind practicile comerciale neloiale, prin care sunt
    interzise practicile comerciale neloiale, cum ar fi comercializarea de produse
    care poartă aceeași marcă într-un mod care ar putea induce consumatorii în
    eroare.


    În orientările Uniunii Europene
    privind dublul standard de calitate a produselor alimentare sunt descrise
    etapele pe care autoritățile naționale de protecție a consumatorilor și de
    siguranță alimentară trebuie să le parcurgă pentru a determina dacă
    producătorii încalcă respectivele dispoziții. Dacă încălcarea are dimensiuni
    transfrontaliere, autoritățile de protecție a consumatorilor o pot urmări la
    nivel european, prin intermediul rețelei de cooperare pentru protecția
    consumatorilor. Responsabilitatea de a asigura că societățile comerciale
    respectă legislația Uniunii Europene în ceea ce priveşte produsele alimentare
    cu dublu standard de calitate le revine autorităților naționale de protecție a
    consumatorilor și de siguranță alimentară.

    Ce urmează să facă România în
    următoarea perioadă, aflăm de la Bogdan Pandelică directorul Agenţiei Naţionale
    pentru Protecţia Consumatorilor: Noi am luat în discuţie să facem o perioadă
    de timp câte 5 teste pe diferite tipuri de produse alimentare fie că vorbim
    despre produse din lapte, din carne, conserve, fructe sau legume, pentru a
    vedea dacă corespunde produsul din vest cu cel din est.