Tag: prajitura

  • Secretele bucătăriei româneşti: … din cireşe

    Secretele bucătăriei româneşti: … din cireşe

    În România este perioada cireşelor şi a vişinelor. După o primăvară cu
    temperaturi scăzute şi după o lună iunie mai răcoroasă, cireşele autohtone au
    apărut ceva mai târziu în pieţele româneşti.


    Din cireşe de culoare roşu
    închis sau de culoare albă se pot face dulceţuri. Avem nevoie de cantităţi
    proporţionale de cireşe, fără codiţe şi fără sâmburi, şi de zahăr. Punem
    cireşele în vasul în care va fierbe dulceaţa, le acoperim cu zahăr şi le lăsăm
    la rece pentru două … trei ore, timp în care fructele vor lăsa zeamă. Adăugăm
    puţină zeamă de lămâie şi punem vasul la foc mic. Amestecând din când în când,
    mărim treptat intensitatea focului şi, pe măsură ce ajunge la temperatura de
    fierbere, la suprafaţă apare o spumă pe care o îndepărtăm.

    Compoziţia trebuie
    menţinută pe foc, eventual băgată în cuptor, până când dulceaţa devine
    vâscoasă, iar acest lucru poate fi verificat punând o linguriţă de dulceaţă pe
    o farfurie. Dacă, după răcire, lichidul se îngroaşă, atunci dulceaţa a fiert
    suficient şi poate fi luată de pe foc. Dulceaţa trebuie turnată apoi în borcane
    lăsându-se un spaţiu de circa două degete, se pun capacele, iar borcanele sunt
    supuse procesului de sterilizare. Se poate obţine astfel dulceaţă de cireşe
    obişnuite, de cireşe albe sau de cireşe amare, ultima variantă fiind
    considerată o delicatesă. Spre deosebire de cireşele dulci, cele amare sunt mai
    mici şi cu un gust acrişor-amărui.


    .

    Şi lichiorul de cireşe, în
    special cel din cireşe amare, se prepară foarte uşor. Avem nevoie de circa 3 kg
    de cireşe şi de un kg de zahăr. Cireşele şi zahărul se aşază în straturi,
    într-o damigeană, fructele fiind lăsate la macerat timp de câteva zile. Nu se
    pune dopul pentru ca să nu se facă presiune în interior. După ce fructele au
    lăsat zeamă, iar zahărul s-a topit, în damigeană se toarnă alcool alimentar,
    iar după două săptămâni cireşata poate fi consumată.



    La fel ca şi caisele, piersicile şi vişinele, cireşele pot fi folosite
    pentru a face o prăjitură simplă, cu blat pufos. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de
    100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt, de două
    ouă, de praf de copt şi, desigur, de un castron cu cireşe fără sâmburi. Într-un
    vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm,
    adăugând puţin lapte sau smântână, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul
    trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste
    aluat se pun cireşele, iar tava se lasă în cuptor, la foc mediu pentru circa
    jumătate de oră. Peste prăjitură se poate presăra zahăr pudră. Prăjitura se
    porţionează după ce se răceşte

  • Secretele bucătăriei româneşti: … din cireşe

    Secretele bucătăriei româneşti: … din cireşe

    În România este perioada cireşelor şi a vişinelor. După o primăvară cu
    temperaturi scăzute şi după o lună iunie mai răcoroasă, cireşele autohtone au
    apărut ceva mai târziu în pieţele româneşti.


    Din cireşe de culoare roşu
    închis sau de culoare albă se pot face dulceţuri. Avem nevoie de cantităţi
    proporţionale de cireşe, fără codiţe şi fără sâmburi, şi de zahăr. Punem
    cireşele în vasul în care va fierbe dulceaţa, le acoperim cu zahăr şi le lăsăm
    la rece pentru două … trei ore, timp în care fructele vor lăsa zeamă. Adăugăm
    puţină zeamă de lămâie şi punem vasul la foc mic. Amestecând din când în când,
    mărim treptat intensitatea focului şi, pe măsură ce ajunge la temperatura de
    fierbere, la suprafaţă apare o spumă pe care o îndepărtăm.

    Compoziţia trebuie
    menţinută pe foc, eventual băgată în cuptor, până când dulceaţa devine
    vâscoasă, iar acest lucru poate fi verificat punând o linguriţă de dulceaţă pe
    o farfurie. Dacă, după răcire, lichidul se îngroaşă, atunci dulceaţa a fiert
    suficient şi poate fi luată de pe foc. Dulceaţa trebuie turnată apoi în borcane
    lăsându-se un spaţiu de circa două degete, se pun capacele, iar borcanele sunt
    supuse procesului de sterilizare. Se poate obţine astfel dulceaţă de cireşe
    obişnuite, de cireşe albe sau de cireşe amare, ultima variantă fiind
    considerată o delicatesă. Spre deosebire de cireşele dulci, cele amare sunt mai
    mici şi cu un gust acrişor-amărui.


    .

    Şi lichiorul de cireşe, în
    special cel din cireşe amare, se prepară foarte uşor. Avem nevoie de circa 3 kg
    de cireşe şi de un kg de zahăr. Cireşele şi zahărul se aşază în straturi,
    într-o damigeană, fructele fiind lăsate la macerat timp de câteva zile. Nu se
    pune dopul pentru ca să nu se facă presiune în interior. După ce fructele au
    lăsat zeamă, iar zahărul s-a topit, în damigeană se toarnă alcool alimentar,
    iar după două săptămâni cireşata poate fi consumată.



    La fel ca şi caisele, piersicile şi vişinele, cireşele pot fi folosite
    pentru a face o prăjitură simplă, cu blat pufos. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de
    100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt, de două
    ouă, de praf de copt şi, desigur, de un castron cu cireşe fără sâmburi. Într-un
    vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm,
    adăugând puţin lapte sau smântână, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul
    trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste
    aluat se pun cireşele, iar tava se lasă în cuptor, la foc mediu pentru circa
    jumătate de oră. Peste prăjitură se poate presăra zahăr pudră. Prăjitura se
    porţionează după ce se răceşte

  • French Revolution

    French Revolution

    Să presupunem că aţi intra într-o cofetărie să cumpăraţi un ecler. Cu frişcă sau cu ciocolată? v-ar întreba vânzătoarea. Recunoaşteţi: cam acestea ar fi în mod normal opţiunile. Asta dacă nu cumva doriţi nişte ecleruri de la French Revolution. În acest caz, vă sfătuiesc să luaţi ceva de scris pentru că mă îndoiesc că veţi ţine minte varietatea de ecleruri propusă de acest mic laborator deschis la începutul anului pe o străduţă şic din capitală. Totul a început în momentul în care George Pop şi fraţii Panaitescu, George şi Florin, au decis să revoluţioneze împreună eclerul, făcând din această prăjitură aparent banală o adevărată capodoperă umplută cu cremă. George Pop : De fapt ideea noastră de business e una foarte simplă : să facem cel mai bun ecler din Bucureşti. Când vom reuşi ceea ce ne-am propus cred că va fi suficient : noi vrem ca toată lumea să ştie că cel mai bun ecler din Bucureşti se găseşte la French Revolution şi că prăjitura noastră este un etalon.”



    Să porneşti o revoluţie a eclerului nu este la îndemâna oricui. Ideea i-a venit lui George Pop, fost consultant de imagine, pasionat de arta culinară, după ce a petrecut două luni în bucătăria unui mare hotel din capitală, învăţând de la un bucătar francez trucuri pentru a duce spre perfecţiune tradiţionalul ecler. Înainte însă de a inventa şi reinventa, orice patisier care se respectă are o primă regulă de aur : să nu facă niciodată, dar niciodată, rabat de la calitate, spune George Pop: În primul rând un ecler trebuie să aibă unt, pâte à choux-ul (denumirea aluatului pentru ecler) trebuie făcută cu unt, aşa e reţeta de când există prăjitura asta pe lume. În România însă, pe vremea comunismului, din lipsă de unt, prăjitura se făcea cu ulei, iar reţeta a rămas neschimbată şi-n ziua de astăzi. Iar asta nu e în regulă : nici ca gust, nici pentru sănătate. O prăjitură ca a noastă, făcută doar cu ingrediente naturale, are un aport nutritiv. Mă refer la lapte, unt, ouă, făină, zahăr şi nu la tot felul de lucruri gata preparate. În plus, noi folosim o reţetă de cremă fără făină, foarte la modă în Franţa tocmai pentru a obţine o prăjitură mai dietetică.”



    Dar dacă nu este doar cu frişcă sau cu ciocolată, cu ce ar mai putea fi un ecler ? Cei de la French Revolution ne spun că ar putea fi cu vanilie naturală Bourbon şi cu glazură de fondant în stil mille-feuille. Sau, cu cremă fină de cafea, cu caramel sau cu fistic pur sau chiar cu o cremă de limetă sau cu nucă de cocos. În fiecare zi, în cuptorul din laboratorul French Revolution se coc între o sută şi cinci sute de ecleruri, toate vândute pe comandă, astfel încât bucureştenii să aibă parte doar de prăjituri proaspete, preparate în dimineaţa cu pricina. Prin urmare, clienţii nu au întârziat să apară, iar numărul lor continuă să crească, după cum ne spune George Panaitescu, care a ştiut să-şi pună la bătaie experienţa în vânzări întru gloria eclerului: Aveam destul de multe relaţii prin clienţii noştri, prin foştii clienţi, prieteni şi aşa mai departe. Pe de altă parte, am reuşit să vindem sau să ducem efectiv eclerurile în majoritatea companiilor din Bucureşti şi cred că asta a contat enorm pentru că foarte mulţi au sunat, ne-au trimis mailuri, ne-au felicitat şi au comandat în continuare. Şi de aici am reuşit să devenim foarte vizibili, chiar dacă nu ne-am agitat foarte tare. Partea de online am lăsat-o pe locul doi, nu avem nici măcar un portofoliu foto, broşuri, pliante, reviste sau altceva. Avem însă destul de mulţi clienţi fideli care cumpără cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână de la noi şi mă refer aici la marile companii.”



    Făcut doar din ingrediente naturale de cea mai bună calitate, cum ar fi smântănă sau unt franţuzesc, umplut cu creme obţinute prin infuzare pentru un gust puternic şi rafinat, eclerul de inspiraţie franţuzească reinventat pe meleaguri bucureştene se impune în ciuda unui preţ dublu faţă de cel practicat de cofetăriile obişnuite. Doar că acolo, spune George Pop, nu găsim ecleruri, ci doar nişte prăjituri umplute cu cremă a căror unică calitate este, de multe ori, simplul fapt că sunt dulci: Noi, românii, spre deosebire de francezi de exemplu, nu avem o anumită cultură pentru o prăjtură de calitate şi nu există nici o educaţie pe piaţă prin care să ni se spună clar care e diferenţa între o prăjitură bună şi una proastă. Evident că noi, la French Revolution, am testat toate eclerurile de pe piaţă şi eu zic că se simte diferenţa. Iar oamenii, când îşi vor da seama, nu cred că se vor putea întoarce la ce au mâncat înainte.”



    Şi pentru ca revoluţia să fie completă şi clienţii pe deplin răsfăţaţi, French Revolution şi-a deschis la începutul lunii aprilie şi un mic magazin în buricul Bucureştiului, într-o locaţie la fel de şic ca şi prăjitura căreia i se consacră.