Tag: pregătiţi pentru 55

  • Reducerea emisiilor de la avioane și vapoare, în perspectiva neutralităţii până în 2050

    Reducerea emisiilor de la avioane și vapoare, în perspectiva neutralităţii până în 2050

    Pachetul legislativ intitulat Pregătiți pentru 55, care are ca obiectiv îndeplinirea ţintelor Pactului Verde al Uniunii Europene, include propuneri de reducere a emisiilor atât în aviaţie, cât şi în transportul maritim.

    Uniunea Europeană a luat măsuri pentru a reduce emisiile din aviaţie prin sistemul său de comercializare a certificatelor de emisii. Ea aplică așa-numitele reguli de plafonare și tranzacționare în sectorul aviației, prin care companiile aeriene sunt obligate să cedeze respectivele certificate pentru a-și acoperi emisiile. Totuşi, pentru a nu dezavanta companiile din Uniune, sistemul se aplică, în prezent, doar zborurilor din Spațiul Economic European – care acoperă toate țările comunitare plus Islanda, Lichtenstein și Norvegia -, iar majoritatea certificatelor sunt distribuite companiilor aeriene gratuit. Parlamentul vrea să elimine, treptat, în trei ani, alocările gratuite pentru aviație şi să folosească 75% din veniturile generate de licitarea certificatelor pentru a sprijini inovația și noile tehnologii.

    Până acum, Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii a fost suspendat pentru zborurile care pleacă sau sosesc în afara Spațiului Economic European, în ideea de a acorda timp pentru dezvoltarea unui sistem internațional similar și de a evita conflictele cu partenerii internaționali. Concomitent, Uniunea Europeană colaborează cu Organizația Internațională a Aviației Civile pentru a aplica o măsură globală bazată pe piață, prin care companiile aeriene își pot compensa emisiile investind în proiecte ecologice, de pildă, prin plantarea de copaci.

    Şi transportul maritim a fost inclus, în acest an, în Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al Uniunii Europene. Totodată, companiile maritime vor trebui să-și reducă emisiile de dioxid de carbon cu cel puțin 40% până în 2030. Eurodeputații vor să aplice o serie de măsuri pentru a ajuta acest sector să devină mai curat și mai eficient în tranziția către o Europă neutră din punct de vedere climatic. Este vorba de eliminarea treptată a păcurii și altor uleiuri grele cu compensare prin scutiri de taxe pentru combustibilii alternativi; decarbonizarea, digitalizarea și automatizarea porturilor europene; accesul reglementat în porturile Uniunii Europene pentru navele poluante; îmbunătățiri tehnice, precum optimizarea vitezei navelor, inovații în hidrodinamica navelor și noi sisteme de propulsie.


  • Pachetul Pregătiţi pentru 55

    Pachetul Pregătiţi pentru 55

    Ca parte a Pactului verde european,
    UE și-a stabilit ca obiectiv obligatoriu de realizat neutralitatea climatică până în 2050. Acest lucru necesită o
    scădere substanțială a nivelurilor actuale ale emisiilor de gaze cu efect de seră
    în următoarele decenii. Ca pas intermediar către neutralitatea climatică, UE
    și-a sporit eforturile, angajându-se să reducă emisiile cu cel puțin 55% până
    în 2030, astfelapărând pachetul legislativ Pregătiți pentru 55.



    Baiba Miltoviča, reprezentantă a
    Comitetului Economic şi Social European (CESE) şi preşedintă a secţiunii TEN a
    CESE(Transport, energie şi infrastructură) a explicat:

    Pachetul Pregătiţi pentru 55, este un pachet legislativ
    care se referă la transport, climă şi energie, prezentat de Comisia Europeană
    în iulie 2021. Este menit să se asigure că legislaţia UE ţine cont de
    obiectivele climatice ale UE, iar obiectivul principal este să asigure un cadru
    echilibrat pentru inovaţie, competitivitate a industriei din UE, dar şi să
    susţină poziţia UE în ceea ce priveşte
    schimbările climatice. Şi desigur, pentru aceasta trebuie să reducem emisiile
    de carbon cu minimum 55% până în 2030, în conformitate cu cele prevăzute în
    acest pachet Fit for 55.



    UE lucrează la revizuirea legislației
    sale în cadrul acestui pachet legislativ, în vederea alinierii legislației
    actuale la ambițiile pentru 2030 și 2050.


    Baiba Miltoviča, reprezentantă a
    Comitetului Economic şi Social European (CESE) şi preşedintă a secţiunii TEN a
    CESE(Transport, energie şi infrastructură) a detaliat:

    Comitetul Economic
    şi Social European a avut deja dezbateri pe această temă, iar discuţiile au
    fost organizate în sectoarele energie şi construcţii, ridicând problema cum
    este posibil să atingem acest obiectiv al reducerii emisiilor cu 55% până în
    2030, şi cum putem ajunge la o completă neutralitate climatică în Europa până
    în 2050. Sunt multe obstacole pe care trebuie să le înţelegem. Vorbim de
    sectorul transporturi, aviaţie, transporturi feroviare, energie şi metode de a
    accesa surse de energie naturală, gaz şi electricitate, ceea ce ar urma să aibă
    impact asupra fiecărui cetăţean al UE. Şi trebuie să fim foarte înţelepţi în
    echilibrarea tuturor acestor aspecte, nu numai a obiectivului climatic, ci şi a
    dimensiunii sociale, a sectoarelor transport, energie şi construcţii.



    Pachetul include şi o serie de
    propuneri noi. Ce trebuie făcut pentru atingerea acestor obiective?

    Baiba
    Miltoviča: Este important
    din perspectiva statelor membre să găsim un echilibru în privinţa fondurilor ce
    vin din partea ţărilor membre şi a celor ce vin din partea UE. Trebuie găsit
    raportul corect, astfel încât statele membre să îşi permită să acopere
    cheltuielile ce se vor ivi. De exemplu, acum suntem confruntaţi cu o criză energetică în creştere, iar asta pune
    o presiune deosebită pe bugetul statelor membre UE. Şi trebuie găsit raportul
    corect şi statele membre vor avea
    fiecare un cuvânt de spus.