Tag: Premiul Cetateanului European

  • Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări excepționale

    Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări excepționale

    Până la data de 29 aprilie își pot depune candidatura pentru Premiul cetățeanului european cetățeni, grupuri de cetățeni, asociații sau organizații, prezentând proiecte pe care le-au realizat, sau pot nominaliza un alt cetățean, grup sau o altă asociație, organizație pentru acest premiu. De asemenea, fiecare deputat european poate face o nominalizare pentru țara sa.

    Pentru anul 2020, printre cele 30 de proiecte laureate se află, din partea României, Asociația Dăruiește Aripi, pentru susținerea dezvoltării Registrului Național al Cancerelor la copil (RNCC). Iar în 2018, de exemplu, România a avut doi câștigători: filosoful şi eseistul Mihai Şora şi Asociaţia MagiCAMP.

    Premiul cetățeanului european este acordat anual de Parlamentul European, începând din 2008. Numărul de distincții atribuite în fiecare an este de maximum 50, fiind ales cel puțin un laureat din fiecare stat membru UE


  • Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Activitatea
    Parlamentului European nu se limitează doar la legiferare. Un aspect important
    pentru Parlament este și promovarea excelenței. În fiecare an, instituția
    acordă patru premii pentru recunoașterea excelenței în domeniul drepturilor
    omului, al cinematografiei, al proiectelor pentru tineret și al cetățeniei.
    Aceasta este o oportunitate de a aduce în prim-plan persoane și organizații
    care depun eforturi considerabile pentru a schimba lumea în care trăim în bine și
    de a încuraja și alte persoane să le urmeze exemplul. Există astfel: Premiul
    Saharov – pentru libertatea de gândire, Premiul Charlemagne pentru tinerii
    europeni, Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări
    excepționale, Premiul LUX – pentru sprijinirea culturii și a identității
    europene.


    La sfârşitul
    săptămânii trecute a fost înmânat Premiul Cetăţeanului European al anului 2018,
    laureaţilor din acest an: filosoful şi
    eseiestul Mihai Şora şi Asociaţia MagiCAMP, ca recunoaștere a rolului lor în
    promovarea valorilor europene.


    Moderatoarea
    evenimentului, Bianca Toma, director programe, în cadrul Centrului Român de Politici Europene, a explicat: Europa este despre valori, este despre cetăţeni, dar şi despre
    cetăţenii care vor veni. Premiul cetăţeanului european al anului este o
    distincţie care se acordă din 2008, este cu un an mai tânăr decât democraţia
    României în UE. Este o distincţie simbolică, ce se acordă în special celor care
    apără valori europene, drepturi fundamentale, fie că vorbim despre minorităţi,
    fie că vorbim despre supremaţia legii, fie că vorbim despre comunităţi locale,
    fie că vorbim despre sprijinirea unor persoane, unor idei şi mai ales a unor
    acte care inspiră. Este un premiu care se acordă celor care reuşesc să inspire
    idei, valori, dar este un premiu şi pentru cei care reuşesc să dea. Uneori este
    nevoie de mai multă implicare şi atunci acei cetăţeni, grupuri, organizaţii,
    asociaţii sunt răsplătiţi cu acest premiu. Şi dacă ar fi ca UE în planul ei de
    scriere a poveştii viitorului Europei să înceapă cu ceva, cred că ar trebui să
    înceapă cu ceea ce reuşesc să facă cetăţenii europeni premiaţi sau nepremiaţi.
    Ca regulă, premiul Cetăţeanului European al Anului este o distincţie mcare se
    acordă la propunerea membrilor Parlamentului European. Premiul PE este despre
    fapte.


    Mihai Șora a
    fost nominalizat de Monica Macovei și Cristian Preda, deputaţi în Parlamentul
    European, și a primit Premiul Cetățeanului European în 2018 pentru modul în
    care dă ființă prin activitățile sale civice valorilor Cartei drepturilor
    fundamentale a Uniunii Europene
    . Asociația MagiCAMP a fost nominalizată de
    deputatul Siegfried Mureșan și premiată anul acesta pentru implicare pe termen
    lung în asigurarea drepturilor la protecție și îngrijiri necesare pentru
    bunăstarea copiilor, consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE.


    Anual, sunt
    premiați până la 50 de cetățeni, grupuri, asociații și organizații din Uniunea
    Europeană.


  • Premiul Cetățeanului European 2018

    Premiul Cetățeanului European 2018


    Asociația Magicamp” a fost desemnată câștigătoarea Premiului Cetățeanului European 2018 de către Parlamentul European, în urma propunerii eurodeputatului Siegfried Mureșan. Aceeași dinstincție a primit-o filosoful și eseistul Mihai Șora, anaunțat, miercuri, Cancelaria Premiului Cetățeanului European.



    Siegfried Mureșan, eurodeputat din grupul Partidului Popular European, consideră că Asociația MagiCAMP” s-a remarcat prin proiecte și activități gratuite de susținere și reintegrare în viața socială a copiilor cu afecțiuni oncologice, cu arsuri grave și a celor care au pierdut pe cineva drag, dar și a familiilor acestora.



    Sprijin pentru 500 de copii cu afecțiuni grave



    “Peste 500 de copii din România și din Republica Moldova au beneficiat de terapie prin joacă, îngrijire, inclusiv medicală, și de consiliere de specialitate în taberele de vară «MagiCAMP». Sprijinul a continuat cu diferite proiecte sociale, precum facilități de cazare pentru familiile copiilor cu afecțiuni grave, dar și prin proiecte de asistență pe parcursul tratamentului și după finalizarea acestuia. Peste 500 de copii și membri ai familiilor acestora care au avut nevoie să fie aproape de spital pentru tratament au fost găzduiți în apropierea spitalelor din București, Cluj și Viena unde urmau tratamentul”, a argumentat europralamentarul român pentru nominalizarea sa.



    Siegried Mureșan a amintit și de proiectul «MagicBOX» al asociației, prin care peste o sută de persoane în situații dificile primesc lunar sprijin material pentru a-și asigura nevoile de bază. “Mare parte dintre aceste activități se desfășoară cu sprijinul celor circa 600 de voluntari ai asociației, oameni care își dedică din timpul și din sufletul lor pentru a alina din suferințele copiilor bolnavi și a familiilor lor”, a mai precizat europarlamentarul.



    Ce este Premiul Cetățeanului European



    Premiul Cetățeanului European este acordat de Parlamentul European în fiecare an, începând cu 2008, pentru activități și inițiative realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, cei premiați au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnațională pe termen lung în vederea consolidării spiritului European, se arată într-un comunicatul PE.



    Premiului Cetățeanului European 2018 va fi înmânat oficial laureaților în cadrul unei ceremonii pe care o va organiza Biroul de Informare al Parlamentului European din București. Nu este pentru prima oară când distincția acordată de forul european ajunge în România. Premiul Cetățeanului European a fost primit de Ioana Avădani în 2013 , scriitorul Andrei Pleșu, dar și Societatea Timișoara” (2014), iar anul trecut a mers către jurnalistul Cristian Pantazi.