Tag: Premiul Europa Nostra

  • Muzeul Atelier Școala de la Piscu, laureat al Premiilor Europa Nostra

    Muzeul Atelier Școala de la Piscu, laureat al Premiilor Europa Nostra

    În 2022, trei proiecte din România s-au aflat
    printre laureații Premiilor Patrimoniului European, cunoscute și drept Premiile
    Europa Nostra: Casa
    Libertății Religioase din Cluj-Napoca, Muzeul-Atelier
    Școala de la Piscu și inițiativa Semne
    Cusute, ultimele făcându-se remarcate în cadrul secțiunii
    dedicate educației. La Piscu, sat aflat la 40 de kilometri distanță de
    București, soții Adriana și Virgil Scripcariu – istoric de artă și, respectiv,
    sculptor – au înființat acum aproape 15 ani un centru destinat inițial
    revitalizării olăritului în zonă. Dar, în timp, a devenit mult mai mult de
    atât, după cum aflăm acum de la Adriana Scripcariu, istoric de artă.

    Cred că rodul acestor 15 ani este actualul
    Muzeu Atelier Școala de la Piscu. Este un spațiu, un hub cultural şi
    educațional dedicat cu totul promovării patrimoniului cultural, pornind de la
    meșteșugul ceramicii. Munca noastră însă a început cu școli de vară, cu
    organizarea de workshopuri, cu cercetare în comunitate, program editorial
    dedicat patrimoniului cultural de la Piscu, dar și din alte părți ale țării.
    Iar mai recent, cu pandemia, avem un un program online care se numește Lecția
    de patrimoniu, prin care ajungem, pe această cale foarte accesibilă în
    prezent, în familie și în școli.
    (…) Spațiul nostru este într-adevăr vizitat în
    egală măsură de adulți de copii. Este un loc foarte potrivit pentru familii.
    Generații de-a rândul au avut o lipsă importantă în educație, această zonă a
    patrimoniului cultural, care este atins, din păcate și în prezent, foarte puțin
    în programele școlare. (…) Acest domeniu de studiu este foarte important din
    perspectiva identității noastre, din perspectiva perceperii și asumării valorii
    noastre naționale și, până la urmă, individuale. Este ceva un aport de
    cunoștințe care care ne-ar face să ne simțim mai bine în pielea noastră de
    cetățeni români ca să nu mai privim cu atâta jind poate la culturile mari
    europene care au un patrimoniu ieșit din comun. Dar, vedeți, când e vorba de
    patrimoniul cultural, e mai puțin importantă dimensiunea. E foarte importantă
    valoarea de ansamblu și România abundă în obiective de patrimoniu cultural.
    Este o țară foarte bogată. Din păcate, îngrijim prea puțin acest patrimoniu și
    cetățenii noștri sunt prea puțin conștienți de valoarea lui exactă.



    Și pentru că tehnologia de azi se
    adaptează foarte bine și la prezentarea trecutului, Adriana Scripcariu a lansat
    și Lecția de patrimoniu, un serial documentar, dar și interactiv, online
    disponbil pe rețelele de socializare, proiect ajuns deja la sezonul trei. S-o
    ascultăm iar pe Adriana Scripcariu. Cel mai temerar și cel mai lung sezon al
    nostru este cel dedicat patrimoniului cultural din București și a fost realizat
    în 2020. Au fost lucrate 20 de episoade. A fost un maraton pentru noi, apoi a
    început destul de timid un sezon dedicat ceramicii țărănești din spațiul
    românesc. Acela are de abia două episoade, dar, iată, în 2022 am pornit un
    sezon dedicat patrimoniului cultural din județul Ilfov. Și avem de lucru până
    la sfârșitul anului. Sunt zece episoade din care avem finalizate trei. Va fi,
    va fi o o colecție frumoasă de ocazii de a descoperi diferite oferte,
    monumente, diferite aspecte de patrimoniu material și cumva o invitație la
    plimbare și la descoperirea în sit a acestor frumuseți care ne înconjoară.


    Muzeul Atelier Școala de la Piscu se numără și
    printre favoriții Premiilor publicului Europa Nostra și poate fi votat până în
    data de 11 septembrie pe siteul https://vote.europanostra.org Pe 26 septembrie
    2022 premianții vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii ce se va ține la
    Praga.


  • Premiile Europa Nostra pentru patrimoniul cultural

    Premiile Europa Nostra pentru patrimoniul cultural

    Anul 2o18 a fost desemnat anul european al patrimoniului cultural.

    In acest fel Uniunea Europeana
    vrea sa isi incurajeze cetatenii sa pretuiasca mostenirea culturala, sa
    constientizeze si sa sensibilizeze opinia publica cu privire la istoria si
    valorile europene.



    Initiativa isi propune totodata
    sa consolideze sentimentul de apartenenta la spatiul comun european.


    Fiecare stat membru a selectionat
    proiecte si evenimente care sa ofere cetatenilor posibilitatea sa se apropie si
    sa se implice in cunoasterea si protejarea mostenirii culturale, fie ca este
    vorba despre un sit arheologic, un monument, un peisaj sau un oras, fie ca
    vorbim despre literatura, filme, mestesuguri, obiceiuri sau povesti.


    Patrimoniul cultural este mai
    mult decat o amintire a trecutului, este cheia viitorului nostru, remarca si
    comisarul european pentru educatie, cultura, tineret si sport, Tibor Navracsics: Patrimoniul
    cultural, sub toate formele sale, este unul dintre cele mai de pret bunuri ale
    Europei. Construieste punti intre oameni si comunitati, la fel ca si intre
    trecut si viitor. Este vital pentru identitatea noastra ca europeni si, de
    asemenea, are un rol foarte important in dezvoltarea noastra economica si
    sociala. Felicit castigatorii premiilor Uniunii Eurpene pentru Patrimoniulu
    cultural 2o18- Europa Nostra si echipele lor pentru munca exceptionala si
    inovatoare pe care au depus-o. Datorita talentului si angajamentului lor,
    numeroase comori culturale europene au fost ocrotite si revitalizate. Si,
    foarte important, munca acestora permite oamenilor sa decopere, sa exploreze si
    sa isi asume mostenirea noastra culturala, in spiritul anului european al
    patrimoniului cultural pe care il marcam in 2o18.



    Printre proiectele castigatoare
    se numara restaurarea unei biserici bizantine din Grecia, ale carei fresce
    dateaza din secolele 8- 9 si un program de cercetare care isi propune sa
    revitalizeze tehnici uitate ale mestesugului tesaturilor din Georgia.


    Pe lista castigatorilor se mai
    regaseste restaurarea unei case construita in Groenlanda de un misionar crestin
    danez in 1751.


    Au fost de asemenea premiate: o
    initiativa de comunicare traditionala prin posta intre doua comunitati din
    Italia si Belgia si construirea unui acoperis pentru a proteja ruinele
    manstirii San Juan din Burgos construita in secolul 11.


    Castigatorii vor fi premiati pe
    22 iunie in cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Berlin.