Tag: Premiului UE pentru femeile inovatoare

  • Premiu pentru femei inovatoare în UE

    Premiu pentru femei inovatoare în UE

    Pentru a favoriza incluziunea, Comisia Europeană a lansat cea
    de a șaptea ediție a Premiului UE pentru femeile inovatoare. Premiul
    răsplătește femeile-lideri în inovare și își propune să inspire noua generație
    să le urmeze pașii.

    Europa are nevoie
    urgentă de mai mulți inovatori pentru a rămâne competitivă în deceniile
    următoare și pentru a stimula totodată și creșterea economică. Femeile sunt
    subreprezentate în ceea ce privește crearea de întreprinderi inovatoare. Acesta
    fiind încă un potențial neexploatat în Europa, trebuie să fie identificate
    toate resursele pentru a fi competitivi și pentru a găsi soluții la provocările
    care apar în societate, spune Loredana Licuța, coordonatorul Centrului de
    Informare Europe Direct București:

    De aceea, Comisia Europeană a creat, în
    anul 2011, un premiu pentru femeile inovatoare. Scopul acestui premiu este de a
    spori gradul de sensibilizare a publicului cu privire la acest aspect și de a
    încuraja femeile inovatoare să exploateze oportunitățile comerciale și de
    afaceri. Finanțarea este oferită de
    Comisia Europeană prin intermediul programului Orizont 2020. Este un program de
    cercetare și inovare, la nivelul UE.


    Care sunt însă
    beneficiarii eligibili? Loredana Licuța, coordonatorul Centrului de Informare
    Europe Direct București:

    Femeile care sunt rezidente într-un stat
    membru al UE sau într-o țară asociată programului Orizont 2020, care sunt
    fondatoare sau co-fondatoare ale unei companii inovatoare existente și active,
    înregistrate înainte de 1 ianuarie 2018. Mai există un premiu numit Rising
    Innovators. Pentru acest premiu, candidata trebuie să fie născută după 1
    ianuarie 1985. Comisia Europeană acordă trei premii în valoare de 100.000 de
    euro pentru trei proiecte de inovare gestionate de femei și un premiu pentru
    femei inovatoare în ascensiune, în valoare de 50.000 de euro. Termenul limită
    pentru depunerea acestor proiecte este 21 aprilie 2020.


    Activitățile eligibile
    sunt cele din cercetare și inovare, iar criteriile sunt inovația avansată,
    impactul și inspirația pe care o aduce proiectul respectiv. Loredana Licuța,
    coordonatorul Centrului de Informare Europe Direct București:

    În ceea ce privește inovația avansată, compania fondată sau co-fondată
    de concurentă trebuie să ofere un produs sau un serviciu de ultimă oră. Ea va
    demonstra clar ce face acest produs sau serviciu inovator descriind valoarea
    adăugată pe care o aduce și viabilitatea acestuia în raport cu alte soluții
    existente pe piață. Apoi, impactul este un alt criteriul. Produsul sau
    serviciul de ultimă oră aduce beneficii cetățenilor, societății și economiei.

    Deci, concurenta ar trebui să descrie nevoia specifică pe care o împlinește
    produsul și să demonstreze beneficiul produsului sau serviciului pentru
    societate. În plus, trebuie să arate că invenția contribuie la crearea de
    locuri de muncă. Răspunsul trebuie susținut cu informații cuantificabile, în
    special privind impactul economic. La capitolul inspirație, concurenta va
    demonstra potențialul pe care acest produs sau serviciu pentru a-i inspira și
    pe ceilalți din cadrul companiei și nu numai. O să le invit pe ascultătoarele
    interesate de premiu să citească mai multe detalii pe pagina de Facebook a
    Reprezentanței Comisiei Europene în România și pe site-ul Comisiei Europene.


    Va exista o comisie care va evalua înscrierile, iar
    răspunsurile vor fi comunicate în luna septembrie a acestui an.