Tag: presedintia belgiana

  • Priorităţile comunitare la lansarea preşedinţiei belgiene a Consiliului UE

    Priorităţile comunitare la lansarea preşedinţiei belgiene a Consiliului UE

    În prima
    jumătate a acestui an, Belgia deține a treisprezecea președinție a Consiliului
    Uniunii Europene, ale cărei priorități au făcut deja obiectul mai multor
    întâlniri între factorii de decizie ai UE, în vederea unei mai eficiente
    colaborări în atingerea lor.


    La lansarea
    preşedinţiei belgiene, Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene, şi-a
    exprimat încrederea în capacitatea Belgiei de a contribui la stabilitatea UE
    până la alegerile din iunie, precizând care sunt priorităţile perioadei:

    Daţi-mi voie să încep cu cele mai strategice dintre aceste priorităţi,
    respectiv susţinerea Ucrainei. Cu toţii am fost martorii brutalei agresiuni
    ruse asupra ţintelor civile din Ucraina şi după decizia istorică de a lansa
    negocieri extinse de aderare cu Ucraina, trebuie să avansăm înspre stabilizarea
    ajutorului financiar pe care îl acordăm acestei ţări.

    Comisia vine la Consiliul
    Europei cu soluţii operaţionale care să asigure un cadru asupra căruia putem
    toţi cădea de acord, în privinţa ajutorului pe care îl facilităm Ucrainei. Iar
    Belgia va avea apoi rolul cheie de a trece acordul politic şi facilităţile
    convenite prin Consiliu şi Parlament, în cel mai scurt timp. Facilităţile
    pentru Ucraina sunt centrul revizuirii bugetului multianual, dar aceasta nu
    este singura prioritate.

    Trebuie revizuit bugetul pe timpul preşedinţiei
    belgiene, ceea ce ne va acroda mijloacele implementării multora dintre
    priorităţile noastre politice, pe care le-am identificat şi asupra cărora
    acţionăm.

    Să luăm ca exemplu migraţia, cu recentul acord avem baza unor
    politici noi şi eficiente, iar acum este important să ducem aceste proiecte la
    bun sfârşit. Un alt exemplu este competitivitatea: iar eu abia aştept un acord
    între Parlament şi Consiliu în ceea ce priveşte propunerea noastră cu privire
    la Actul net zero al industriei. Şi asta ar face ca industria noastră să aibă
    un cadru de reglementări îmbunătăţit considerabil spre tranziţia verde şi
    digitală.


    Competitivitatea,
    IMM-urile și incluziunea socială se află în centrul programului Președinției
    belgiene. Dar competitivitatea înseamnă foarte multe lucruri a mai spus Ursula
    von der Leyen şi a adăugat:

    Avem nevoie, de asemenea, de reguli
    fiscale modernizate, care să stimuleze investiţii sustenabile la nivelul UE.
    Sunt încrezătoare că preşedinţia belgiană poate conduce către un acord cu
    Parlamentul până la încheierea mandatului. Avem, de asemenea, nevoie de un
    dialog social robust, în primul rând pentru că ideea de competitivitate pe
    termen lung se bazează în primul rând pe talentele europene, iar aici ne
    referim la oameni şi abilităţile lor.

    În al doilea rând, competitivitatea este
    o modalitate de a asigura prosperitatea tuturor. Aştept cu interes Summitul de
    la Val Duchesse, pentru a discuta despre viitorul muncii şi susţin obiectivul
    dvs de a semna o decalraţie interinstituţională referitoare la o Europă
    socială, cu focus pe o nouă orientare de implementare a stâlpului european al
    drepturilor omului.