Tag: presedintia romana la Consiliul UE

  • Priorităţile Preşedinţiei române în comisia AFCO (Comisa pentru Afaceri Constituționale)

    Priorităţile Preşedinţiei române în comisia AFCO (Comisa pentru Afaceri Constituționale)

    În contextul în care construcția Europeană este tot mai încercată în ultimii ani de provocări şi incertitudini precum Brexit, atentate teroriste, valurile imigraționiste, finalul de mandat al Parlamentului European și al Comisiei Europene și tranziția spre un nou ciclu legislativ şi instituțional ca urmare a alegerilor europene din mai 2019, viziunea Președinției române propune o Europa cât mai unită, o Europa a coeziunii.


    Cu prilejul prezentării priorităţilor Președinției României la Consiliul UE în cadrul Comisiei pentru Afaceri Constituționale din PE, a fost analizat recent programul de lucru al Președinției române prezentat de către Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.


    Eurodeputatul Claudia Țapardel a subliniat cu acestă ocazie că susține viziunea Președinției române:

    În cadrul acestei Comisii ne preocupăm prin legislația pe care o adoptăm de modul în care va evolua construcția europeană. În ultimii cinci ani această construcție europeană a suferit numeroase provocări. Am început cu problema migraționistă apoi atentatele teroriste, Brexit-ul, și o dezbatere tot mai intensă despre viitorul Europei cu această viziune care vorbește despre o Europă cu două viteze.

    În acest sens, felicit și cred că este cea mai înțeleptă viziunea pe care o are Președinția română, aceasta de a propune o Europă cît mai unită, o Europă a coeziunii și aș vrea să puneţi puțin accent pe această viziune pe care o are Președinția română pentru că eu cred că numai așa putem să ne uităm spre viitorul UE cu încredere.

    În același timp, avem problema Brexit-ului, este adevărat, încă nu avem un acord de retragere ratificat de Marea Britanie și dincolo de problema care vizează alegerile pentru Parlamentul European, problema cea mai importantă este cea a asigurării libertății de circulație și a mobilității forței de muncă și vrem să ne asigurăm că deși nu avem încă o separare completă și practic nu va intra în aplicare tratatul de retragere, aceste libertăți fundamntale consființite de aquisul comunitar sunt respectate în continuare și drepturile cetățenilor europeni sunt garantate.

    O ultimă întrebare pentru că observăm în Europa vorbind despre acest viitor al UE aceste tendințe extremiste care ne afectează foarte mult și care poate voe afecta și viitoarea construcție a Parlamentului European. Aș vrea să știu care este viziunea și mesajul Președinției române cu privire la această problemă pentru că cred că tocmai aceste tendințe extremiste și populiste sunte cele care fragmentează construcția europeană și ne îndepărtează de la această viziune de unitate și solidaritate la nivel european și se vorbește tot mai mult de un egoism național


  • Viitorul buget UE – prioritate a Preşedinţiei române

    Viitorul buget UE – prioritate a Preşedinţiei române

    Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va încerca să obţină un consens politic în rândul statelor membre cu privire la viitorul buget comunitar. Aceasta este una dintre temele discutate, vineri, la Bucureşti, cu echipa de comisari europeni.

    Viitorul cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027 este principala provocare cu care se va confrunta Preşedinţia Română a Consiliului Uniunii Europene. Săptămâna trecută, la prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale prezidată de România, ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, sublinia că bugetul Europei trebuie să reflecte felul în care vrem să arate Europa în viitor, aşa că trebuie să ne asigurăm că rezultatul acestor negocieri este echilibrat și adaptat la nevoile și așteptările cotidiene ale cetățenilor Europei.

    Preşedinţia română a informat Consiliul Afaceri Generale că intenționează să continue discuțiile la nivel tehnic și politic în vederea realizării de progrese semnificative cu privire la structura și conținutul următorului cadru financiar multianual, pentru a se ajunge la un acord în cadrul Consiliului în toamna anului 2019. Subiectul a fost abordat şi la sfârşitul săptămânii trecute, în discuţiile avute, la Bucureşti, de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi comisarii europeni, cu preşedintele României, Klaus Iohannis şi cu premierul Vioria Dăncilă.

    Şeful Comisiei Europene a apreciat efortul depus de preşedinţia Austriacă a Consiliului în ultimele şase luni şi a subliniat rolul important pe care-l are preşedinţia română pentru finalizarea viitorului buget. Va fi o Președinție care va trebui să se ocupe și de perspectivele financiare multianuale. Președinția austriacă deja a parcurs partea tehnică, iar acum Președinția română trebuie să continue pe calea deschisă, pentru că nu putem să întrerupem chiar acum, înainte de alegerile europene, acest proces, nu putem să avem o pauză nici în acțiune, nici în procesul de reflecție și dorim ca tot acest dosar să fie tratat cu atenția și viteza pe care le merită.

    România este pregătită pentru perioada dificilă, dar interesantă care urmează, a spus preşedintele Klaus Iohannis. El a subliniat că ţara noastră este decisă să obţină rezultate deosebite în cele şase luni de mandat: În cadrul negocierilor pe care le vom avea în următoarele șase luni vom urmări obținerea unor rezultate consensuale, echilibrate și adaptate realităților pe care cetățenii din întreaga Europă le percep zilnic.Președinția română a Consiliului Uniunii Europene va fi pe deplin angajată în acest proces în conformitate cu obiectivul pe care l-a stabilit ultimul Consiliu European, respectiv atingerea unui acord politic până la sfârșitul anului 2019.