Tag: prima scoala europeana din Georgia

  • Prima școală europeană din Georgia, înființată în cadrul Parteneriatului estic

    Prima școală europeană din Georgia, înființată în cadrul Parteneriatului estic

    Prima școală europeană a Parteneriatului estic și-a deschis porțile, la
    Tbilisi, în Georgia
    , împlinind astfel una dintre cele 20 de acțiuni concrete pe
    care Parteneriatul estic și-a propus să le realizeze până în anul 2020. Școala,
    deschisă elevilor din țările care fac parte din Parteneriatul estic al UE,
    oferă un program de studii inovator, care încurajează totodată schimburile
    multiculturale și cooperarea. Ea și-a deschis porțile pentru 30 de
    elevi proveniți din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova
    și Ucraina.

    La inaugurarea oficială a fost prezent și comisarul pentru politica
    europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, Johannes Hahn
    . În opinia sa, acest proiect marchează o nouă etapă în cadrul cooperării UE cu partenerii
    săi estici. Oferind tinerilor accesul la un învățământ de calitate, investim în
    viitorul lor și în viitorul țărilor lor, dar și în viitorul parteneriatului
    nostru puternic și durabil, a apreciat oficialul european.

    Johannes Hahn: Mă bucur foarte mult că mă aflu aici pentru a lansa
    acest proiect alături de prim-ministrul și guvernul Georgiei. Este un moment
    impresionant, o ocazie cu care nu ne întâlnim prea des în viața politică,
    vorbesc despre momentul în care o viziune devine realitate. Ori noi chiar asta
    am reușit să facem. Este în același timp o oportunitate pentru toți acești
    studenți, care sunt un fel de pionieri ai acestui proiect, și poate că e
    important să știm că Uniunea Europeană e pregătită să investească 7 milioane de
    euro care să acopere trei categorii de costuri: cele necesare pregătirii
    proiectului (crearea curiculei, etc), cele pentru construirea propriu-zisă a
    unei școli și, de asemenea, costurile necesare funcționării ei pentru o
    perioadă de trei ani pentru început, așa cum prevede deocamdată proiectul.

    La summitul din
    noiembrie 2017, toate statele membre ale UE și cele șase țări ale
    Parteneriatului estic au susținut ideea înființării unei școli europene drept o
    prioritate absolută și ca parte a angajamentului de a consolida sprijinul în
    favoarea tinerilor și a învățământului din regiune
    . Școala se numără printre acțiunile care au fost aprobate de către liderii europeni și
    se înscrie, totodată, într-un pachet mai larg de sprijin pentru tineret, în
    valoare de 340 de milioane de euro. Programul
    unic oferit de școala europeană a Parteneriatului estic, la încheierea căruia
    elevii primesc o diplomă de absolvire, combină excelența academică și predarea
    specializată, inspirată din sistemul școlilor europene. La cursuri participă elevi cu vârste de 16 ani și 17 ani,
    într-un mediu multicultural menit să le permită să își lărgească și să își
    aprofundeze cunoștințele despre Europa. În plus, acești tineri vor avea acces
    la un program extrașcolar bogat și vor avea șansa de a participa la conferințe
    la nivel înalt pe teme legate de UE.