Tag: Primaria Constanta

  • Dobrogea ia măsuri pentru a respecta regulile europene privind colectarea selectivă a deşeurilor

    Dobrogea ia măsuri pentru a respecta regulile europene privind colectarea selectivă a deşeurilor

    Suntem cu
    mult în urma altor state europene în ceea ce priveşte colectarea selectivă a
    deşeurilor. În România, gradul de colectare selectivă este de 7% iar ţinta
    pentru următorii ani este de 20%. Pentru a atinge această ţintă, în Dobrogea
    s-au luat măsuri – una dintre ele fiind implementarea unui proiect cu fonduri
    europene pentru gestionarea deşeurilor din Deltă.



    Directorul Agenţiei Judeţene pentru
    Protecţia Mediului, Celzin Latif, spune că judeţul Constanţa nu are niciun
    depozit de gunoi neconform iar constănţenii au devenit mai responsabili:




    În judeţul
    Constanţa nu există depozite de deşeuri neconforme. Colectarea deşeurilor, la
    nivelul judeţului Constanţa, se realizează atât în amestec cât şi separat, în
    funcţie de sistemul adoptat de administraţiile publcie locale, la nivelul
    fiecărei localităţi. S-a optat, cu preponderenţă pentru colectarea separată, a
    deşeurilor reciclabile, prin amplasarea de containere în zonele cu blocuri şi
    sistemul din poartă în poartă, pentru zonele cu case. Se colectează în amestec,
    pe două fracţii, fracţia uscată fiind sortată în staţia de sortare.





    Şi Primăria
    Constanţa anunţă că platformele de colectare vor fi împărţite pe două secţiuni,
    pentru o mai bună colectare a deşeurilor reciclabile. Purtătorul de cuvânt al
    Primăriei, Diana Sobaru: Pentru a
    încuraja colectarea selectiva a deşeurilor, Primăria Municipiului Constanţa
    anunţă că platformele de colectare din oraş vor fi împărţite pe două secţiuni:
    deşeuri reciclabile şi deşeuri menajere.
    Lucrările au fost
    executate deja în zona centrală, zona peninsulară, cartierele Tomis I şi Tomis
    II şi se vor extinde la toate cele 389 de platforme din oraş.


    Situaţia
    colectării deşeurilor este pe care să se îmbunătăţească şi în Deltă. Acolo, în
    urmă cu 10 ani, a demarat un proiect privind gestionarea deşeurilor.


    În ce a
    constat proiectul până acum, ne spune preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare
    Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre: A constat în
    execuţia depozitului conform de la Mihai Bravu şi a staţiei de tratare
    mecano-biologică şi în achiziţia de utilaje pentru transportul deşeurilor şi
    pubele pentru colectarea de la cetăţeni. Deci, asta în ceea ce priveşte
    practic, investiţia de bază. Mai departe, după definitivarea investiţiei
    fizice, ADI Deşeuri Menajere Tulcea a avut de executat două licitaţii, şi anume
    pentru delegarea operatorului de depozitul conform şi staţia de tratare
    mecano-biologică şi o a doua licitaţie pentru colector.





    Autorităţile estimează că sistemul de
    Management Integrat al Deşeurilor din Delta Dunării va începe să funcţioneze în
    acest an. Deocamdată, proiectul este întârziat din
    cauza contestaţiilor.



    Ilie Petre, spune că a doua licitaţie a
    fost contestată şi are termen pe 21 februarie la Curtea de Apel: În acest
    moment, prima licitaţie a fost efectuată, suntem în procedură de aprobare, în
    Adunarea Generală a Acţionarilor, a contractului iar cea de-a doua licitaţie,
    practic docmentaţia a fost ridicată în SICAP şi a fost contestată. Suntem la
    Curtea de Apel în constestaţie, unde avem pe data de 21 februarie, prima
    înfăţişare. În mod normal, dacă nu am fi avut contestaţii, acum în februarie am
    fi făcut contractul. Oricum, anul acesta ar trebui să fie funcţional. Mai mult
    de trei luni de zile sper să nu dureze procedura de la Curtea de Apel.




    Sistemul de
    Management Integrat al Deşeurilor din Delta Dunării este finanţat din fonduri
    europene iar valoarea totală a proiectului, în urma semnării contractelor de
    achiziţii a fost de aproape 93 de milioane de lei.






  • “Gaudeamus 100” și-a desemnat câștigătorii

    “Gaudeamus 100” și-a desemnat câștigătorii

    A IX-a ediţie a Caravanei Gaudeamus, organizată de Radio România pe Litoral, a ajuns la final. Evenimentul, care s-a derulat sub semnul a două aniversări — 100 de ediții ale Târgului Gaudeamus și 50 de ani de la inaugurarea legendarului post estival Radio Vacanța — a constituit o premieră și în ceea ce privește conceptul de organizare.



    Timp de cinci zile, între 12 și 16 august, cartea din Pavilionul Gaudeamus și muzica, prezentă în Piațeta Perla din Mamaia prin intermediul a patru spectacole oferite de Radio România, s-au îmbinat într-un mod armonios, spre deliciul turiștilor prezenți în această perioadă pe Litoral și al constănțenilor.



    Peste 10.000 de vizitatori care au trecut pragul Târgului, la fel de mulți participanți la concertele susținute de Orchestrele Radio România și aproape 50 de evenimente editoriale găzduite, sunt dovada că, acolo unde ajunge Gaudeamus, cartea nu ia niciodată vacanță.




    Târgul Gaudeamus Litoral 2017 a fost organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media și Radio Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Preşedintele de onoare a fost Decebal Făgădău, primarul Constanței. Târgul este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.



    Premiile Târgului Gaudeamus Litoral 2017, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc miercuri, 16 august, sunt următoarele:



    Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin votul publicului:



    Trofeul GAUDEAMUS: locul 1 — Editura Nemira, locul 2 — Editura Trei şi locul 3 — Grupul Editorial ART;


    – Premiul pentru Cea mai râvnită carte a târgului” a fost acordat Editurii Arthur (Grupul Editorial ART), cel care a publicat seria Harry Potter” de J.K. Rowling, cea mai votată de către vizitatori;


    Trofeul Presei a revenit cotidianului Cuget Liber” — secţiunea publicaţii și postului Pro TV — secțiunea TV.



    Premiul Miss Lectura a fost câştigat de Raluca Brian, studentă la Secția Comunicare și Relații Publice a Facultății de Litere din cadrul Universităţii București.