Dintotdeauna, statele, ca și
instituțiile și organizațiile, își manifestă recunoștința către cei care le
aduc servicii prin acordarea de distincții. Statul român a avut și are aceeași
practică a recompensării celor care s-au distins prin merite deosebite prin
decernarea de ordine și medalii. Știința auxiliară istoriei care se ocupă de
studiul medaliior, ordinelor și distincților este faleristica și ea ne spune
care este istoria acestora în spațiul românesc. Din faleristică aflăm că
distincțiile românești se împart în decorații naționale, decorații
comemorative, decorații militare de pace, decorații militare de război,
decorații civile pe domenii de activitate și semne onorifice.
Prima distincție românească apare
după jumătatea secolului al 19-lea, după ce Principatele Române Moldova și
Muntenia se unesc în 1859 și fomează România. În timpul primului principe al
României, colonelul Alexandru Ioan Cuza, statul român a făcut primele încercări
de a institui ordine și decorații. În 1860, principele Cuza a înființat medalia
Pro Virtute Militari pentru a-i recompensa pe pompierii care luptaseră
împotriva armatei otomane pe Dealul Spirii pe 13 septembrie 1848.
Intenția lui
Cuza a fost ca în 1864 să se creeze Ordinul Unirii pentru a marca 5 ani de la
Unirea Principatelor, însă a renunțat la idee pentru a nu provoca tensiuni cu
Imperiul otoman. Alte două medalii, Virtutea militară și Devotament și
Curaj, erau menite să recompenseze faptele de arme pe câmpul de luptă care se
va dovedi sângeros în timpul războiului de independență din 1877-1878. În 1864,
cu doi ani înainte de abdicarea sa din 1866, Cuza a creat ordinul național
Steaua României care va deveni cea mai înaltă distincție a statului român.
Floricel
Marinescu, specialist în ordine si medalii, a explicat motivul pentru care
epoca lui Cuza nu a fost decât una a încercărilor și a începuturilor: Ordinele fiind un apanaj al
statelor suverane, România nu a avut un ordin național decât în momentul în
care și-a proclamat independența, în mai 1877. Încercările pe care le făcuse în
prealabil domnitorul Cuza pentru instituirea unui ordin s-au lovit de opoziția
Porții otomane și a Imperiului austriac, care vedeau în acest demers o câștigare
a unor drepturi de stat suveran la care România, prin statutul ei
internațional, nu avea dreptul. Decorațiile comandate de Cuza au rămas astfel
nefolosite la palatul domnesc.
Succesorul lui Cuza, principele Carol
I de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost cel care a dat consistență statului
român. Prin urmare, atributele suveranității române au început să se manifeste treptat
în timpul său și au fost confirmate după războiul de independență din
1877-1878. Deși condiționat prin numirea otomană să nu instituie distincții,
Carol va juca inteligent astfel încât să meargă în direcția independenței
dorită de români. Astfel, va prelua de la predecesorul său Cuza încercările de
înființarea distincțiilor și le va da viață. Una dintre acestea va fi Virtutea
MIlitară.
Proclamarea independenței de pe 10 mai 1877 a însemnat descătușarea și
înființarea primului ordin românesc, Steaua României, ca ordin național cu
cinci grade: cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer și mare cruce. Steaua
României își avea originea în ordinul Unirii pe care Cuza nu reușise să-l
impună ca distincție oficială a statului român modern. După independență
apăreau noi decoraţii legate în special de război: Crucea Trecerea Dunării, Crucea
Comemorativă Elisabeta numită astfel după regina Elisabeta denumită mama
răniților, soția regelui Carol I, medalia Apărătorii Independenţei, medalia
Serviciul Credincios.
Trebuie menținat că Rusia, marele aliat al României în
războiul cu Imperiul otoman, a oferit distincții militarilor români precum Medalia
Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878 și Crucea Sfântul Gheorghe. De
asemenea, militari ruși au fost decorați cu decorația română Crucea Trecerea
Dunării. Ca distincții profesionale era instituită medalia Răsplata Muncii
pentru Învăţământ decernată cadrelor didactice, iar în 1906 era înființată
medalia Răsplata Muncii pentru Biserică oferită clericilor. Pentru poliţiști
era înființată în 1903 medalia Bărbăţie şi Credinţă. În 1912 şi 1913 apăreau
medaliile Meritul Comercial şi Industrial, Răsplata Serviciului Militar
pentru militarii reangajaţi, Avântul Ţării pentru militarii care
participaseră la al doilea război balcanic din 1913 şi crucea Meritul
Sanitar.
Floricel Marinescu a considerat că înflorirea distincțiilor românești
după independență s-a transformat într-un adevărat sistem de distincții. Pe parcurs se adaugă și alte
ordine: în 1881 Coroana României, în 1906 ordinul Carol I. Ca la majoritatea
ordinelor din lume, numărul este strict limitat pentru membrii din țară. Și în
primul război mondial și sub domnia lui Carol s-au înființat o serie întreagă
de ordine, medalii și cruci care au creat un sistem bine articulat. Acesta
putea răsplăti toate genurile de activitate, în game și grade foarte variate.
Toate aceste decorații au fost desființate în 1948, imediat după abolirea
monarhiei.
După cel de-al doilea război mondial,
România a adoptat sistemul sovietic al distincțiilor, de la forma însemnelor și
a denumirilor lor până la faptul că se puteau acorda nelimitat. Valoarea
distincțiilor s-a pierdut astfel din cauza numărului mare al celor care le
purtau și al componentei ideologice și propagandei. Cele mai importante
distincții ale României comuniste au fost ordinul Steaua Republicii Socialiste
România și cel de Erou al Muncii Socialiste al Republicii Socialiste
România. ȘI aceste distincții s-au prăbușit odată cu căderea regimului
comunist din decembrie 1989. Sistemul național de decorații a apărut în 1997 și
a restaurat parțial sistemul existent până în 1989.