ONU
estimează că peste 60 de mii de emigranţi au încercat să traverseze Mediterana
de la începutul acestui an, iar 1.800 dintre aceştia au murit în naufragiile
vaselor precare şi supraaglomerate. Măcinate de conflicte şi sărăcie, Libia,
Eritreea, Siria, Nigeria şi Somalia sunt principalele ţări de provenienţă
pentru aceşti migranţi, care fac eforturi pentru a ajunge în porturile din
nordul Africii, în special în cele libiene, ca de acolo să pornească, pe mare,
în principal spre sudul Italiei. Fenomenul dă mari bătăi de cap UE, care chiar
dacă nu reuşeşte să-i combată cauzele, încearcă să-i gestioneze efectele.
Ţările europene care fac faţă în prima linie acestui val de migraţie au
solicitat ca şi ceilalţi membri ai UE să împartă povara. Acestora li se alătură
ţările către care se îndreaptă preponderent solicitările de azil, în special
Germania, care anul trecut a primit un număr uriaş: 250 de mii.
Încă de anul
trecut, când deţinea preşedinţia rotativă a UE, Italia a solicitat ajutorul
celorlalte state, după tragedia de la Lampedusa, soldată cu moartea a mii de
persoane. În aprilie, anul acesta, peste 800 de persoane, majoritatea migranţi ilegali
din Libia şi Siria care încercau să ajungă în Europa, au murit după ce vasul pe
care se aflau s-a scufundat. La scurt timp, o tragedie similară a mai făcut
câteva sute de morţi. Reuniţi de urgenţă, şefii de stat şi de guvern din UE au decis să tripleze bugetul operaţiunilor
de salvare a imigranţilor clandestini din Marea Mediterană. Este un prim pas
important pentru acţiunea în comun a UE, dar adevăratul test va fi diminuarea
pierderilor de vieţi omeneşti şi crearea unui sistem european unitar de azil, a
apreciat Agenţia pentru Refugiaţi a ONU. Comisia Europeană a cerut statelor membre să
îşi asume cote obligatorii de migranţi care să fie transferaţi pe teritoriile
lor. Aceste cote au fost stabilite în funcţie de populaţia, PIB şi capacităţile
de primire ale ţărilor membre. Propunerea, susţinută de ţările cele mai expuse,
nu a fost însă agreată de toată lumea. Marea Britanie a anunţat că se opune
oricărei cote impuse, ridicând următoarea problemă: distribuirea imigranţilor
pe tot continentul nu va descuraja valurile ulterioare de refugiaţi care sunt
victime ale unui trafic foarte prosper de fiinţe umane. Disperarea, manipularea
şi violenţele la care sunt supuşi îi fac să plătească sume mari unor traficanţi
ale căror afaceri s-au dezvoltat exploziv, a atras atenţia Londra. Concret, Comisia Europeană a
cerut statelor membre, între care şi România, să preia în următorii doi ani 40
de mii de candidaţi la azil din Siria şi Eritreea ajunşi în Grecia şi Italia şi
să primească, în acelaşi interval de timp, 20 de mii de persoane cu statut de
refugiat. Potrivit schemei Bruxelles-ului, cei mai mulţi refugiaţi ar urma să
fie preluaţi de Germania şi Franţa, iar cei mai puţini de Cipru şi Slovenia. Măsura trebuie
aprobată de statele membre, care sunt, însă, mai degrabă reticente. Acest plan
şi modul de acţiune al Comisiei riscă să dezbine UE?
Iulian Chifu, preşedintele
Centrului de Prevenire a Conflictelor, subliniază că nu este
vorba despre un plan, ci de o propunere : Decizia revine statelor. Sunt
state care spun, uite, până la această oră, am primit acest număr de
imigranţi, nu e normal ca acum să mi se impună, pe baza PIB-ului şi capacităţii
mele de a primi, o altă normă. E o temă pusă pe masă, ea nu rezolvă
problema esenţială a imigranţilor. Aici trebuie obligatoriu angajamentele
statelor partenere. Ar trebui ca în Maroc şi Algeria, Tunisia şi Libia şi
Egipt, celelalte state pe unde traversează cei din sud şi de unde vin aceste
valuri de imigranţi, să se construiască zonele de triere şi nu pe continent.
Distrugerea bărcilor şi ambarcaţiunilor traficanţilor şi distrugerea acestei
afaceri nu se poate face decât împreună cu statele din această zonă, din nordul
Africii, pe unde aceşti oameni vin către Europa. Noi am avut, de exemplu,
informaţii şi am emis şi un raport în acest sens, Centrul de Prevenire a
Conflictelor şi Early Warning, în legătură cu faptul că o parte din aceşti bani
se duc către Statul Islamic şi către grupările radicale din Libia exact într-o
formulă de simbioză, cum s-a întâmplat, dacă vă aduceţi aminte, în Somalia cu
piraţii şi Al-Shabab, deci radicalii care ţineau de Al Qaeda. Acelaşi lucru se
întâmplă aici.
Este România pregătită să primească peste 2 mii de imigranţi, cât ar
rezulta din calcule? Maria Voica, coordonatorul de programe de la Biroul din
Bucureşti al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie: Experienţa
noastră de până acum în ceea ce priveşte primirea şi integrarea celor care au
solicitat o formă de protecţie în România sau azil arată că un număr atât de
mare va fi foarte greu de integrat. Pe lângă capacitatea destul de redusă de
cazare din acest moment, faptul că oamenii aceştia nu cunosc deloc limba română
va implica un efort considerabil, vor trebui investite resurse pentru ca
oamenii aceştia să poată să fie absorbiţi pe piaţa forţei de muncă. Nu cred că
vin cu diplome sau cu capacitate şi competenţe din ţările din care vin, având
în vedere situaţia de război care este acolo şi parcursul educaţional, care
probabil este unul foarte, foarte dificil. Îmi este foarte greu să cred că
România va putea să facă faţă unui astfel de număr.
Cu atât mai mult cu
cât România primeşte refugiaţi şi din Ucraina, pe care nu-i împarte cu nimeni.