Tag: Producatori de Film Independent

  • Câștigătorii celei de-a XVI-a ediții IPIFF s-au întâlnit aseară la gala de la Teatrul Odeon

    Câștigătorii celei de-a XVI-a ediții IPIFF s-au întâlnit aseară la gala de la Teatrul Odeon

    După patru zile cu proiecții
    la Cinema Muzeul Țăranului, Festivalul
    Indie al Producătorilor de Film Independenți
    și-a anunțat câștigătorii, duminică, 8 mai, la
    Teatrul Odeon. Printre personalitățile care au acceptat invitația la gală s-au
    numărat: Victoria Cociaș, Manuela Hărăbor, Constantin Cotimanis, Adrian
    Titieni, Ioana Bugarin, Cezara Dafinescu, Rodica Mandache, Monica Davidescu.


    Prezentatori
    au fost directorul festivalului, Toma Enache și actrița Kira Hagi, iar
    evenimentul s-a văzut LIVE pe Cinemaraton.


    Alexandra
    Ușurelu, cel mai
    bine vânduta
    artistă independentă din România, pianistul Alexandru Mihai Burcă și Daria
    Crișan au fost cei care au adus coloană sonoră premiilor IPIFF16. Invitat
    special al Alexandrei Ușurelu a fost renumitul trompetist român de jazz,
    Sebastian Burneci.


    Juriul IPIFF din acest
    an a fost format din: Adrian Titieni (actor), Mihai Orășanu (inginer de sunet
    și producător), Ioan-Pavel Azap (critic de film).


    Lista câștigătorilor arată astfel:


    Cel mai bun producător independent pentru un film
    românesc de lungmetraj


    Andrei Ștefănescu (Paradisul
    Lulii/Paradise Lula, r. Andrei Ștefănescu)


    *Mențiune specială: Sylvestre Bary (In
    Vino Veritas, r. Sylvestre Bary)


    Cel mai bun producător independent pentru un film
    internațional de lungmetraj


    Rodrigo Areias (Infinite Sea, r.
    Carlos Amaral)




    * Mențiune specială: (Arturo Dueñas Herrero Pessoas,
    r. Arturo Dueñas Herrero)


    Cel mai bun producător independent pentru un film
    românesc documentar


    Silviu Radu (Un timp prin care am trecut/
    A Time I’ve Been Through, r. Silviu Radu)


    * Mențiune specială: Wearebasca (Blană
    Bombă/Kids Rock, r. Claudiu Mitcu)


    Cel mai bun producător independent pentru un film
    românesc de scurtmetraj


    Alex Pintică (Trecut de ora 8/ No singing
    after 8, r. Alex Pintică)


    Mențiune specială: Andrei Georgescu și
    Alexandru Baltă (17 Aprilie/April 17th, r. Andrei Georgescu)


    Cel mai
    bun producător independent pentru un film internațional de scurtmetraj


    Nicola Piovesan (Closed to the Light,
    r. Nicola Piovesan)


    * Mențiune specială: Andrea Benjamin Manenti (Guinea Pig, r.
    Giulia Grandinetti)


    Cel
    mai bun producător independent pentru un film românesc de școală


    Alexandru Mironescu (Planuri de
    vacanță/Summer Planning, r. Alexandru Mironescu)


    *Mențiune specială: Lidia Andreea Ilie (Milkless,
    r. Lidia Andreea Ilie)


    Cel
    mai bun producător independent pentru un film de animație


    Patrice Seiler (The Secret of Mr. Nostoc,
    r. Maxime Marion & Patrice Seiler)


    *Mențiune specială – Manuela Cojocaru (The
    Land of Nod, r. Manuel Cojocaru)




    Cel
    mai bun producător al anului
    (România)


    Anca Puiu și Marian Crișan, (Berliner/ The
    Campaign, r. Marian Crișan)


    * Mentiune specială: Ion Octavian Frecea (Aventurile
    lui Țuțu/The Adventures of Țuțu, r. Ion Octavian Frecea)


    Anul acesta a existat și un premiu special
    din partea directorului festivalului și a fost înmânat lui Rareș Răducu, pentru
    filmul Taxi De Niro2, r. Ionuț Lucian Rusu.


    IPIFF este un eveniment
    realizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România -
    Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) și
    are ca obiectiv principal promovarea
    filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând
    accentul pe producţia de film independent şi profesioniștii angrenaţi în astfel
    de proiecte.


    Sponsori: Zarea, BES România.


    Parteneri culturali: Teatrul Odeon, Cinema Muzeul Țăranului, Cărturești,
    Cinemaraton


    Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cinemap,
    Munteanu.ro, 4 arte, Aarc.