Tag: produse din plastic de unica folosinta

  • Produsele din plastic de unică folosinţă, interzise din 2021

    Produsele din plastic de unică folosinţă, interzise din 2021

    Eurodeputaţii au aprobat interzicerea, din
    2021, a produselor din plastic de unică folosinţă, măsură care vizează inclusiv
    reducerea poluării mărilor şi oceanelor. Este vorba despre tacâmurile din
    plastic de unică folosinţă, farfuriile din plastic de unică folosinţă, paie din
    plastic, beţişoare de urechi din plastic, beţişoare din plastic pentru baloane,
    produse şi recipiente pentru alimente din material plastic oxodegradabil.

    În
    plus, măsurile Uniunii Europene fac referire şi la plasele de pescuit, care
    sunt o mare problemă pentru animalele marine şi reprezintă 27% din deşeurile
    găsite pe plajele din Europa. Decizia survine în contextul în care, potrivit
    Comisiei Europene, mai mult de 80% din deşeurile marine sunt din plastic. Comisarul european Karmenu
    VELLA, responsabil cu mediul, afaceri maritime și pescuit, explică:

    Parlamentul European a impus, de asemenea, măsuri foarte puternice pentru a se
    asigura că proiectul de lege pentru o gestionare adecvată a deșeurilor și
    curățarea gunoiului este preluat de producătorii care au cea mai mare influență
    asupra îmbunătățirii colectării deșeurilor de consum în mișcare. Vom avea, de
    asemenea, obiective obligatorii pentru conținutul reciclat și sticlele din
    plastic. Acest lucru va schimba cu adevărat fundamentele economiei privind
    plasticul, oferind o puternică forță pentru piața secundară a materiilor
    prime.

    Textul
    consolidează principiul poluatorul plăteşte, concept care se va aplica şi în
    cazul echipamentelor de pescuit pentru a se asigura că producătorii, nu
    pescarii, sunt cei care preiau costurile colectării năvoadelopr pierdute în
    ape. Reglementările prevăd, de asemenea, obligativitatea etichetării cu privire
    la impactul negativ asupra mediului al aruncării pe stradă a filtrelor de
    ţigări de plastic, precum şi a paharelor de plastic sau a şerveţelelor umede.

    Experţii pentru protecţia mediului recomandă folosirea produselor refolosibile
    care nu poluează mediul, precum: pungi din pânză sau rafie, paie din oţel
    inoxidabil, farfurii şi tacâmuri din lemn sau bambus. Toate acestea în
    condiţiile în care, din cauza vitezei lente de descompunere, plasticul se
    acumulează în mări, oceane şi pe plajele din Uniunea Europeană şi din întreaga
    lume. Urme de plastic sunt găsite în organismele marine precum broaşte
    ţestoase, foci, balene şi păsări, dar şi în peşte şi fructe de mare, de aici
    fiind prezente în lanţul alimentar uman.