Tag: produse neagricole

  • Peste 35 milioane de euro disponibile pentru procesarea produselor agricole

    Peste 35 milioane de euro disponibile pentru procesarea produselor agricole

    Agenția pentru
    Finanțarea Investițiilor Rurale
    anunță lansarea sesiunii de primire a
    proiectelor de investiții în procesarea
    și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole
    ,
    prin intermediul schemei GBER aferente submăsurii 4.2 din cadrul PNDR 2020, în
    perioada 21 decembrie 2018 – 30 iunie 2019.


    Fondurile
    totale disponibile pentru această sesiune sunt de 35.348.504 euro, împărțite
    astfel: 21.209.103 euro pentru
    dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare și de comercializare a
    produselor agricole și 14.139.401 euro pentru crearea de noi unități de
    procesare a produselor agricole.


    Călin
    NUȚU, directorul Direcției Relații Publice în cadrul AFIR, a declarat: Începând din 21 decembrie 2018, procesatorii
    pot depune online la AFIR solicitări de finanțare a proiectelor pentru
    investiții în procesarea produselor agricole pentru obținerea de produse
    neagricole, respectiv pentru: fabricarea pâinii, a prăjiturilor, a produselor
    proaspete de patiserie, fabricarea înghețatei, a sorbetului, fabricarea
    produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase, fabricarea alimentelor
    pentru utilizări nutriționale speciale, de exemplu lapte praf, alimente fără
    gluten , dar și fabricarea unor băuturi, cum ar fi berea artizanală. O
    investiție poate obține până la 2,5 milioane de euro prin PNDR, respectiv prin schema GBER aferentă submăsurii 4.2 .





    Pragul de calitate lunar pentru depunerea unui
    proiect este de 65 de puncte (21 decembrie 2018 – 31 ianuarie 2019) și scade
    treptat până la pragul minim de depunere de 15 puncte (1 – 30 iunie 2019).
    Depunerea proiectelor se realizează online pe site-ul AFIR.


    Toți
    cei interesați să pregătească documentația în vederea depunerii proiectelor pot
    consulta Ghidul solicitantului și anexele pentru schema GBER aferentă
    submăsurii 4.2, documente publicate pe pagina de internet, www.afir.info, la
    secțiunea Investiții PNDR.