Tag: proeuropeni

  • Un parlament pro-european în Republica Moldova

    Un parlament pro-european în Republica Moldova

    Alegerile legislative
    desfășurate în Republica Moldova pe 11 iulie au configurat în fostul stat
    sovietic majoritar românofon un parlament în acord cu orientarea pro-europeană
    a Maiei Sandu, câștigătoare, la finalul anului trecut, a mandatului de președinte
    al Republicii. Scrutinul anticipat a consfințit o victorie clară a Partidului
    Acţiune şi Solidaritate, fondat acum cinci ani de Maia Sandu, acesta
    obținând 63 din cele 101 mandate de deputat. 32 de mandate au revenit Blocului
    Comuniştilor şi Socialiştilor, condus de foștii șefi filoruși ai statului, comunistul
    Vladimir Voronin și socialistul Igor Dodon, iar restul de 6 mandate au fost
    obținute de Partidul Şor, al controversatului om de afaceri Ilan Şor.

    În discursul susţinut în noul
    parlament de la Chişinău, reunit luni, Maia Sandu a declarat toleranţă zero
    faţă de corupţie şi le-a atras atenţia deputaţilor că ordinea trebuie să
    înceapă din legislativ

    Republica
    Moldova împlineşte în curând 30 de ani. După atâtea eşecuri, măcar acum, la 30
    de ani, să construim un stat pentru oameni, pentru toţi oamenii, nu pentru
    găşti care s-au folosit de încrederea cetăţenilor ca să-şi adune averi
    nemeritate şi să-şi subordoneze statul propriilor interese.

    Într-un stat
    zguduit, mulţi ani, de cazuri de corupţie la vârful puterii, cazuri rămase în
    mare parte nerezolvate, noul legislativ are acum sarcina dificilă de a pune
    bazele reformei în justiţie şi de a accelera investigarea fraudelor majore. Este
    timpul unei adevărate revoluţii în felul în care este guvernată ţara. Vrem să
    vedem un Parlament în care să se respecte procedurile. Legile trebuie propuse
    pentru consultare publică, oamenii încurajaţi să-şi expună opinia, iar experţii
    chemaţi să contribuie
    , a apreciat șefa statului. În ceea ce priveşte viitorul guvern, Maia Sandu a
    spus că aşteaptă de la acesta un nou model de dezvoltare economică: Ca să
    ieşim din sărăcie şi să asigurăm bunăstare pentru toţi trebuie să dezvoltăm
    economia. […] Avem o oportunitate istorică de a alinia politica la interesele
    cetăţeanului. Ţine de fiecare dintre noi. Ţara noastră e aşa cum o facem noi.
    Vom culege ceea ce semănăm.

    Ce şanse are Maia Sandu să
    reuşească să transforme Republica Moldova într-un stat pentru oameni, cu
    cetăţenii în centrul proiectelor şi să facă şi ordine în instituţiile publice? Ar
    fi prima dată când se întâmplă asta în afară UE, adică un fel de europenizare
    fără integrare, a comentat la Radio România profesorul universitar Dan
    Dungaciu. Din
    această perspectivă, oricât de optimiste ar putea părea premisele, suntem
    totuşi în faţa unui experiment. Şi din punctul acesta de vedere trebuie să ne
    păstrăm realismul, spune Dan Dungaciu. Dar, a adăugat el, din perspectiva evoluţiilor,
    situaţia pare pozitivă, niciodată nu a existat o verticală a puterii atât de
    solidă, completă, de partea pro-europenilor.