Radio România Internațional

Tag: proiect artistic

  • România la Bienala Internațională di Artă di Veneția

    România la Bienala Internațională di Artă di Veneția

    Proiectul thimilliusitu di cunuscuta regizoare și scenaristă Adina Pintilie, amintăoarea Ursăllei di Malămă la Berlin tru 2018 tră filmul a llei di debutu, “Touch Me Not”, fu aleptu dupu unu concursu național organizat di Ministerul Culturăllei, Ministerul Afacerilor Externe și Institutlu Cultural Român. Sidzumu di zbou ti proiectul amintătoru cu Attila Kim, Comisarul a Româniillei tră Bienală:


    “Amintătorlu fu aleptu pi thimellilu a unlui concurs cari s-dizvărti anlu ţi tricu şi s’bitisi anlu aestu. Aleapsi proiectul Adinăllei Pintilie, ti aţea că easti un proiectu cari s’distanțeadză di media, di iu u cunuștem noi pi Adina Pintilie multu ghini, și neise filmul, faţi ună jgllioată cătră spectatori, cătră mutritori și aduţi filmul multu ma aproapea, ălu distructureadză și îlu dimonteadză pi cumăţ și căsliseaşti spectatorllii la un dialog ti intimitate și ti relația cu truplu. Aestă experiență s’faţi ntreagă cu ună instalație di realitate virtuală, pritu cari mutritorlli suntu călisiţ s’intră efectiv tru chealea-a personajelor ditu documentar, tru cadrul a nauăllei Galerie a Institutului Cultural Român di Veneția ică pi online.”



    Iu s’ţănu evenimentele artistiţi ale Românie la Bienala di Artă di Veneția? Attila Kim:


    “România llia parti la Bienala di Veneția tru spațiulu a llei işiş, Pavilionul României, cari easti tru epicentrul a Bienalei di Veneția, tru Giardini dilla Biennale, ditu 1938. Ma multe văsilii au pavilioane naționale tru Veneția, ama România easti tru postura singulară tru cari reprezentarea a noastră la Veneția s’dizvărteaşti tru dauă spații diferite, tru Pavilionul României ditu Giardini, respectiv tru Noua Galerie a Institutlui Cultural Român.


    Ca tu cafi ediție a Bienalei, expoziția principală, pi ningă reprezentările naționale, pi ningă pavilioanele naționale, easti expoziția internațională di artă, cari anul aestu easti curatoriată di Cecilia Alemani, la cari participă 213 artiști, ditu cari două artiste invitate ditu România, Alexandra Pirici cari fu autoarea proiectului cari u reprezentă România la a 55-a ediție a Bienalei di Artă di Veneția, tru 2013, cu un performance, respectiv sculptorul Andra Ursuță, cari băneadză momentan tru New York.


    Pi ningă aestă participare tru expoziția internațională di artă, cari easti ñiedzlu a Bienalei di Veneția, România nica llia parti cu un proiect multu important la aestă ediție, tru cadrul a proiectelor colaterale, Pavilionul ERIAC, cari s’concentreadză pi promovarea culturii și artăllei rome ditu tuta Europă, prezintă ună expoziție a artistului român Eugen Raportoru.”



    Sidzumu di zbou cu Adina Pintilie ti proiectula echipăllei a llei – ti conceptul și cercetarea artistică, lucurlu di dinăpoia proiectului și ti impactul vizual și emoțional a proiectului tră vizitatorllii a Pavilionului Româniillei:


    “Nă hărsimu multu di multu s’putem s’adrămu proiectul și va s’hibă ună perioadă dificilă, ama multu interesantă. Cercetarea artistică, neise, nu proiectul aestu, cercetarea artistică ditu cari aestu proiect s-amintă cu mulță añi năpoi ditu ună turlie di curiozitate și ananghea ta s’nă reeducam, ma s’pot să spunu aşi, tru materie di intimitate și corporalitate. Dimi, știm tuț că tru familie, tru societate, criștem cu născănti idii tră trup, ti muşuteată, ti vreari ti relaționare, cari idii suntu di multe ori tru contradicție cu experiența reală a banăllei a noastre și atumţea, ditu curiozitate aesta, diadunu cu ună parei di colaboratori, performeri și echipă, ahurhimu diadunu aestă turlie di laborator, ma s’pot să spunu aşi, un incubator emoțional, tru cari minduimu s’agărşimu tut ţi ştimu și s’mutrimu limbidu cum oamiñilli, neise, s’băneadză intimitatea, tru ună turlie reală, indiferent di idiile și miturli cu cari criștem cu tuț. Și tru proiectul aestu di auto-reflexivitate și di experimentare a relaționarillei cu alantu, vrem s’lu aduţemu a publiclui. Un lucru multu important easti limbajlu audiovizual, turlia tu cari turlia aesta di cercetare artistică poate s’hibă transmis a unui public și modalitățile pritu cari publicul poate s’agiungă parte ditu aestu proces di cercetare pritu cari triţemu tuţ. Și prima formulă pi cari u explorămu fu cinema-ul, cu filmul “Touch Me Not” cari ieși tru 2018 și easti multu interesant tră noi s’lucrăm tru formatul di instalație vidio. Lucrăm tru paralel tru ma multe formate: instalație vidio, film, performance intearactiv, carte și experiență online. Și tora nă concentrăm pi instalația audiovizuală multimedia, pi cari u prezentăm tru pavilion, complementată di extensia VR (realitate virtuală) di la spațiul di la ICR, tră aţea că easti un tip di limbaj acutotalui diferit di film, cari ță aduţi dininti un acutotalui altă turlie di relaționare anamisa di truplu a vizitatorului și truplu a performerilor. Dimi, practic, tini ca vizitator, andicra di cinema, iu ești multu alargu di experiența di pi ecran, tru spațiul di expoziție tini inţră. Tru spațiul nostru di cercetare artistică, tini ca vizitator, inţră fizic și emoțional și la nivel auto-reflexiv, tru tipul di experiență pi cari noi u pripunem. Aesta ñi si pare un tip di limbaj artistic multu, multu interesant.”



    I iu nkisiră tuti? Cari easti mecanismul psihic și creativ di producție efectivă cari generează un ahtari proiect? Adina Pintilie:


    “Sincer, nu moinduimu tru termeni di societate, tru termeni exteriori. Lucrul aestu, interesul tră zona aesta, di corporalitate și intimitate, ankisi ditu interior, ditu interiorul a nostru, a aţiloru cari participăm la proiect. Cathi unu di noi avem proţeslu a nostrum işiş di raportare la truplu işiş, la experiența idintitatilleii, și practic diadunu explorăm ună zonă cari, cadialihea, că tru momentul tru cari lucrarea artistică agiundzi tru spațiul public, va ds’eclanșeadza tru spectator idyea turlie di reflexivitate. Escu căndăsită că va s’agiungă s’diclanșeadza ună conversație publică pi născănti teme – truplu, intimitatea, idintitatea suntu niște lucri multu importante tră cathi unu di noi. Tru idyiulu kiro suntu zone sensibile ti cari nă easti multu zori s’comunicăm.”



    Autoru: Ion Puican


    Armânipsearea: Taşcu Lala






















  • România la Bienala Internațională de Artă de la Veneția

    România la Bienala Internațională de Artă de la Veneția


    Proiectul creat de cunoscuta regizoare și scenaristă Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de Aur la Berlin în 2018 pentru filmul său de debut, Touch Me Not, a fost selectat în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român. Am stat de vorbă despre proiectul câștigător cu Attila Kim, Comisarul României pentru Bienală:


    Câștigătorul a fost selectat pe baza unui concurs care s-a desfășurat anul trecut și s-a finalizat anul acesta. A selectat proiectul Adinei Pintilie, tocmai pentru că este un proiect care se distanțează de media, de unde o cunoaștem noi pe Adina Pintilie foarte bine, și anume filmul, și face un pas către spectatori, către privitori și aduce filmul mult mai aproape, îl destructurează și îl demontează pe bucăți și invită spectatorii la un dialog despre intimitate și despre relația cu corpul. Această experiență se întregește cu o instalație de realitate virtuală, prin care privitorii sunt invitați să intre efectiv în pielea personajelor din documentar, în cadrul noii Galerie a Institutului Cultural Roman din Veneția sau pe online.



    Unde au loc evenimentele artistice ale României la Bienala de Artă de la Veneția? Attila Kim:


    România participa la Bienala de la Veneția în propriul spațiu, Pavilionul României, care se află în epicentrul Bienalei de la Veneția, în Giardini della Biennale, din 1938. Mai multe țări dețin pavilioane naționale în Veneția, dar România este în postura singulară în care reprezentarea noastră la Veneția se desfășoară în două spații diferite, în Pavilionul României din Giardini, respectiv în Noua Galerie a Institutului Cultural Român.

    Ca la fiecare ediție a Bienalei, expoziția principală, pe lângă reprezentările naționale, pe lângă pavilioanele naționale, este expoziția internațională de artă, care anul acesta este curatoriată de Cecilia Alemani, în care participă 213 artiști, dintre care două artiste invitate din România, Alexandra Pirici care a fost autoarea proiectului care a reprezentat România la a 55-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, în 2013, cu un performance, respectiv sculptorul Andra Ursuță, care locuiește momentan în New York.

    Pe lângă această participare în expoziția internațională de artă, care este sâmburele Bienalei de la Veneția, România mai participă cu un proiect foarte important la această ediție, în cadrul proiectelor colaterale, Pavilionul ERIAC, care se concentrează pe promovarea culturii și artei rome din întreaga Europă, prezintă o expoziție a artistului român Eugen Raportoru.



    Am stat de vorbă cu Adina Pintilie despre proiectul echipei sale – despre conceptul și cercetarea artistică, munca din spatele proiectului și despre impactul vizual și emoțional al proiectului pentru vizitatorii Pavilionului României:


    Ne bucurăm foarte mult să putem să facem proiectul și va fi o perioadă dificilă, dar foarte interesantă. Cercetarea artistică, de fapt, nu proiectul acesta, cercetarea artistică din care acest proiect s-a născut a început cu mulți ani în urmă dintr-un soi de curiozitate și nevoie de a ne reeduca, dacă pot să zic așa, în materie de intimitate și corporalitate. Adică, știm cu toții că în familie, în societate, creștem cu anumite idei despre corp, despre frumusețe, despre iubire, despre relaționare, care idei sunt de multe ori în contradicție cu experiența reală a vieții noastre și atunci, din curiozitate asta, împreună cu un grup de colaboratori, performeri și echipă, am început împreună acest soi de laborator, dacă pot să zic așa, un incubator emoțional, în care am încercat să uităm tot ce știm și să ne uităm cu o privire proaspătă la cum oamenii, de fapt, își trăiesc intimitatea, în mod real, indiferent de ideile și miturile cu care creștem cu toții. Și în proiectul acesta de auto-reflexivitate și de experimentare a relaționării cu celălalt, vrem să îl aducem publicului. Un aspect foarte important este limbajul audiovizual, felul în care tipul acesta de cercetare artistică poate fi transmis unui public și modalitățile prin care publicul poate deveni parte din acest proces de cercetare prin care trecem cu toții. Și prima formulă pe care am explorat-o a fost cinema-ul, cu filmul Touch Me Not care a ieșit în 2018 și acum este foarte interesant pentru noi să lucrăm în formatul de instalație video. Lucrăm în paralel în mai multe formate: instalație video, film, performance interactiv, carte și experiență online. Și acum ne concentrăm pe instalația audiovizuală multimedia, pe care o prezentăm în pavilion, complementată de extensia VR (realitate virtuală) de la spațiul de la ICR, pentru că e un tip de limbaj total diferit de film, care îți oferă un cu totul alt tip de relaționare între corpul vizitatorului și corpul performerilor. Deci, practic, tu ca vizitator, spre deosebire de cinema, unde ești foarte distanțat de experiența de pe ecran, în spațiul de expoziție tu intri. În spațiul nostru de cercetare artistică, tu ca vizitator, intri fizic și emoțional și la nivel auto-reflexiv, în tipul de experiență pe care noi o propunem. Acesta mi se pare un tip de limbaj artistic foarte, foarte interesant.



    De unde a pornit totul? Care este mecanismul psihic și creativ de producție efectivă care generează un astfel de proiect? Adina Pintilie:


    Sincer, n-am gândit în termeni de societate, în termeni exteriori. Lucrul acesta, interesul pentru zona asta, de corporalitate și intimitate, a pornit din interior, din interiorul nostru, al celor care participăm la proiect. Fiecare dintre noi avem propriul proces de raportare la propriul corp, la experiența identității, și practic împreună explorăm o zonă care, bineînțeles, că în momentul în care lucrarea artistică ajunge în spațiul public, va declanșa în spectator același tip de reflexivitate. Ssunt convinsă că va ajunge să declanșeze o conversație publică pe anumite teme – corpul, intimitatea, identitatea sunt niște lucruri foarte importante pentru fiecare dintre noi. În același timp sunt zone sensibile despre care ne este foarte greu să comunicăm.






  • România la ea acasă: EcoCapra

    România la ea acasă: EcoCapra

    În România sărbătorile de iarnă sunt marcate de tradiţii populare precum colindatul cu Ursul sau Capra, aceasta din urmă fiind numită cerb în Hunedoara, ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud sau, în Muntenia şi Oltenia, brezaia, din cauza înfăţişării pestriţe a măştii.



    Astăzi însă vorbim despre o altfel de capră ce a fost scoasă la colindat: eco-capra, un proiect-manifest de activare participativă prin artă, EcoCapra este o capră reciclată, adaptând uratul cu “capra tradiţional la realitatea prezentă, şi anume, nevoia de reciclare responsabilă a plasticului. Am vorbit despre acest proiect cu Alina Tofan, actriţă şi eco-performer: De anul trecut am încercat acest proiect numit eco-capra, este o reacţie şi un manifest împotriva consumerismului exacerbat şi a risipei produse în timpul sărbătorilor. Este făcută din material plastic şi nu numai, anul trecut a fost făcută din resturile pe care noi le aveam de ambalaje consumate…, iar anul acesta am ales să o facem din ambalaj pentru cadourile de sărbători. Cumva este un happening în sine, mergem la colindat la partenerii din proiect, am adaptat textul tradiţional al colindatului cu Capra şi l-am dus într-o zonă mult mai ecologică, ca un fel de manifest împotriva lucrurilor acestora.



    “Asta-i capră reciclată, cu pet-uri înveşmântată…a fost una dintre strpgăturile ce au însoţit colindatul. Alina Tofan ne-a spus mai multe: Anul trecut am făcut şi un video-performance, l-am filmat la Marea Neagră şi a fost foarte interesant că prima zi din an eram la mare, erau foarte mulţi oameni pe faleză în Mamaia şi Constanţa şi ne-au văzut, aşa Capra în sine a devenit un manifest. Mai ales copiii au rezonat foarte mult cu ideea aceasta şi au înţeles. Spuneau: a, uite, e făcută din plastic! Cu alte cuvinte, consumăm cam mult! Iar anul acesta am mers în piaţa Obor (o piaţă mare din capitală) şi ne-am fotografiat în locuri pe care le-am considerat emblematice pentru ce înseamnă risipa şi poluarea de sărbători, adică în locurile unde se vând brazii de Crăciun, care sunt ambalaţi în plastic, ne-am mai pozat în locuri unde se vând foarte multe obiecte din plastic, pe lângă cumpărătorii care mergeau spre Mall sau în piaţă, lângă cei care aveau sacoşele pline. Şi cumva vrem să surprindem exact esenţa aceasta că noi trecem pe lângă toată risipa pe care o lăsăm în urmă fiecare dintre noi, în goana noastră după cumpărături şi nici măcar nu ne dăm seama. Şi lucrul acesta va fi surprins prin fotografie.


    Ne-am întâlnit, desigur, şi cu colindătorii tradiţionali, adică cu ursul şi cu oameni îmbrăcaţi în port naţional, care urau sau colindau şi a fost foarte interesant că a fost un dialog cu mine şi colega mea care a fotografiat, Diana Păun, şi ei, care erau colindătorii folclorici. A fost un schimb aşa de uite asta e făcută din materiale de plastic, aşa e, că e cam multă risipă. Practic a fost un dialog între două tipuri de performance şi cred că a fost o întâlnire valoroasă.



    În colindatul clasic al caprei aceasta moare şi cere ceva ca să învie de la cei colindaţi. EcoCapra însă cere plasticul (peturile) goale ale oamenilor ca sa învie. Practic, in timpul colindului este şi colectat plasticul de la oamenii la care ajunge căpriţa, după cum ne-a povestit interlocutoarea noastră, care ne-a spus şi cum este primit proiectul: Este apreciat şi foarte încurajat. Adică li se pare o idee inedită. De obicei suntem oprite pe stradă şi suntem întrebate dacă nu avem capră din aceasta şi la vânzare, că e mai interesat de mers la colindat cu eco-capra. Mulţi, din păcate, o consideră doar un trend. Dar e bine că ajunge cumva în conştiinţa noastră colectivă lucrul acesta că poluăm, că consumăm foarte mult şi simplul fapt că vedem că e făcută din plastic, din materiale pe care le consumăm e un semnal de alarmă care ajunge să fie integrat în vieţile tuturor.



    Şi Alina Tofan a adăugat: E doar o parte dintr-un proiect mai mare pe care îl desfăşurăm eu şi Georgiana Vlahbei, colectivul nostru se numeşte Plastic art performance, funcţionăm sub Asociaţia Macaia şi, în general, ne ocupăm cu eco-performanceul, cu eco-artă, cu practici sustenabile în artă şi încercăm să ne aducem cumva contribuţia nu doar în a schimba mentalităţi, cât în a lucra puţin şi la nivelul spiritualităţii, operăm cu concepte precum eco-spiritualitatea, ecotrophy, concepte care ,din păcate, sunt mai mult în engleză, cumva acum încercăm să le traducem şi să le adaptăm spaţiului cultural românesc.



    Proiectul, cofinanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) propune un dialog public și chestionează practici, reprezentări și utilizări ale plasticului, atât individuale, cât și din sfera socială.


    Am selectat un fragment din urarea purtată pe străzile bucureştene de EcoCapră, pentru a nu vă lipsi de culoarea acestul manifest: “Asta-i capră-adevărată/Nu e biodegradată./Asta nu-i capră de munte,/Nu-i plac ierburile multe/Nu e capră de furaj/Mănâncă doar ambalaj./ (…)Hai căpriță să jucăm,/Alarmă lumii să dăm:/Cât plastic la tine-n casă,/Să ai bucate pe masă!