Un proiect cultural de cercetare, conservare și punere în valoare a tradițiilor specifice comunității rome din zona Săcele, Jud. Brașov demarează, sub auspiciile Fondului Cultural Național și Centrului Cultural “Reduta” din Brașov. Proiectul face parte din strategia națională și europeană de incluziune a romilor. Cu: managerul Centrului cultural “Reduta”, Adrian Vălușescu.
În cartierul care azi se întinde spre est din spatele Pieței Unirii, mai supraviețuiesc azi străzile și casele Bucureștiului istoric ridicat și dezvoltat pe malul stâng al Dâmboviței. Tot aici se afla și vechiul cartier evreiesc cu clădiri a căror arhitectură și mărime variau în funcție de starea materială a membrilor acestei minorități care, la un moment dat, ajunsese să constituie 11% din populația capitalei.
Din păcate, în urma demolărilor și sistematizării din perioada comunistă, zona și-a schimbat mult aspectul. Totuși, oaze istorice au supraviețuit, cum ar fi strada Parfumului unde se află și una dintre casele cu multă încărcătură culturală. E vorba de Casa Kerim, denumită și Parfumeria de către cea mai cunoscută locatară a ei scriitoarea, jurnalista și omul de radio Silvia Kerim. Născută în 1931, Silvia Kerim a fost cunoscută mai ales prin intermediul dramatizărilor destinate teatrului radiofonic pentru copii, dar și datorită interviurilor sale cu personalități culturale, din lumea teatrului și a cinematografiei.
Stilul ei boem este încă vizibil în casa în care a locuit toată viață, o perioadă chiar împreună cu soțul său regizorul de film Mircea Veroiu. Unul dintre marii regizori-intelectuali ai cinematografiei românești, Mircea Veroiu s-a remarcat prin ecranizări extrem de personale ale unor opere literare celebre semnate de Ioan Slavici, Garabet Ibrăileanu și Mateiu Caragiale. Decedat înaintea Silviei Kerim, în 1997, Mircea Veroiu poate fi, de asemenea, redescoperit în intimitatea Parfumeriei, ne spune Doina Dogăroiu, reprezentanta asociației culturale Hearth, cea care administrează azi Casa Kerim:
“Silvia Kerim s-a născut în această casă unde a trăit toată viața ei, cu o singură perioadă foarte scurtă, în care nu a locuit aici. Dar, în rest, toată viața a trăit aici. A și murit în această casă. Cu Mircea Veroiu a stat doar o perioadă de nouă ani, dar casa a căpătat forma pe care o are acum în acea perioadă când Mircea Veroiu a investit banii pe care el îi obținuse din cele câteva filme făcute în anii 1970. Deci casa are forma pe care o vedem în zilele noastre și datorită lui Mircea Veroiu. El a plecat în 1981 din țară, iar aici a rămas doar Silvia Kerim în această casă până în 2016 când a murit.”
Deși căsătoria dintre Silvia Kerim și Mircea Veroiu s-a încheiat, la un moment dat, prin divorț, dragostea regizorului pentru casa de pe strada Parfumului nu s-a stins nici după emigrarea sa la Paris în 1981. Modificările pe care el le-a adus clădirii au constat, mai ales, în extinderea ei prin construirea unei aripi unde s-a aflat după aceea dormitorul. Totuși, aceste schimbări nu au afectat aspectul casei, dimpotrivă: au fost realizate în ton cu specificul arhitectural al clădirii și al cartierului, ne explică Doia Dogăroiu.
“Noi acuma ne aflăm în fostul cartier evreiesc, care era și un cartier de negustori în același timp. Și da, este o casă tipică aparţinând negustorimii înstărite din clasa de mijloc de la începutul secolului trecut. A fost casa familiei Kerim, tatăl Silviei, turc de origine, care a cumpărat-o în urma unei licitații. Iniţial fusese a unui avocat şi ea are o poveste pe care o știm de la Silvia Kerim, din cărțile ei. A fost a unui avocat. Soția lui a jucat la cazinoul din Sinaia și a pierdut casa pur și simplu la ruletă.
Casa a fost vândută la licitație în urma acestui eveniment nefericit pentru familia domnului avocat. Tot Silvia Kerim povestește că domnul avocat își iubea atât de mult soția încât, deși era casa lui preferată, nu s-a supărat pe ea. Tatăl Silviei Kerim a cumpărat în urma acestei licitații casa. Ea s-a născut aici, la fel şi fratele ei. Tatăl ei a murit, din păcate, foarte devreme, deci a rămas cu mama ei și după aceea cu Mircea Veroiu, cu care a avut o relație de nouă ani de zile aici în casă.”
În prezent, Casa Kerim sau Parfumeria este administrată de Asociația Hearth care organizează aici diverse proiecte culturale cum ar fi spectacole de teatru experimental, seri de lectură și proiecții de filme. Recent s-a desfășurat un cine-maraton unde au fost vizionate, evident, filmele semnate de Mircea Veroiu.
Alexandra Lulache are 28 de ani şi este cea de-a doua co-fondatoare a proiectului F-SIDES. S-a născut la Bucureşti, dar a studiat în Marea Britanie. Şi-a obţinut licenţa în Antropologie Socială la London School of Economics şi apoi masteratul în Studii de Dezvoltare la University of Sussex. A lucrat cu institute din Marea Britanie în domeniul nutriţiei şi cu Banca Mondială pe proiecte de urbanism, pe iniţiative care susţin politicile publice. În 2019 a lucrat în echipa de evaluare de proiecte a UN Women, agenția Organizației Națiunilor Unite dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor.
Acest job era bazat în Bangkok, la biroul regional. Ne uitam la ce fel de proiecte a implementat UN Women în majoritatea ţărilor din Asia-Pacific. Am reuşit acolo să învâţ într-un timp destul de scurt despre foarte multe tipuri de intervenţii. Un an am lucrat în afară, dar tot timpul mi-am propus să fiu cel puţin un migrant circular, dacă nu să mă reîntorc cu totul. Nu ştiu. Mi se pare că (România — n.r.) e un loc minunat, cu oameni minunaţi şi care poate deveni şi mai bun dacă ne concentrăm cu toţii eforturile. Cumva, mi se părea că era şi păcat de toată educaţia pe care am primit-o, de toate ideile şi modul de a gândi să nu mă întorc cu ele.”
Odată revenită acasă, Alexandra a co-fondat iniţiativa SFAT — Dialog Intergeneraţional despre Sustenabilitatea de Apartament.
SFAT a fost tot un proiect de cercetare pe care l-am făcut. Eram un grup de mici antropologi, să zicem, de tineri cu studii în asta, şi voiam să ne înţelegem puţin mai bine relaţia noastră, ca şi societate, cu vârstnicii şi felul în care îi excludem din foarte multe conversaţii importante. Noi ne-am concentrat pe ideea de mediu şi de ecologie şi cum, de fapt, ei au foarte multe valori comune şi tehnici comune cu ce-ar spune nişte influenceri de mediu pe Internet sau ce spun toate aceste rapoarte de ecologie, dar nu sunt văzuţi drept aliaţi pe care am putea să-i luăm în aceste iniţiative pentru un mediu mai sănătos în primul rând pentru că îi ignorăm social şi SFAT a fost un proces în care am fost pe la centrele de zi. Timp de trei luni am făcut şi observaţie participativă, am mers la piaţă, am mers la cumpărături, am stat cu ei pe acasă ca să aflăm cam cum arată viaţa lor.”
În 2020, împreună cu Ioana Diaconu, pe care am avut-o invitată a rubricii în urmă cu două săptămâni, a pus bazele proiectului F-SIDES şi s-a ocupat de Chapters, un demers educațional adresat adolescenților din orașe mici și medii din România.
Dacă F-SIDES este cumva proiectul principal prin care noi ne propunem să aducem publicului larg mai multe filme regizate de femei şi care prezintă nişte perspective care poate nu sunt atât de vizibile în oferta culturală din România, F-SIDES Chapters este o parte de proiect care este dedicată adolescenţilor din oraşe care nu au acces la o infrastructură culturală la fel de diversificată ca în Bucureşti, Cluj sau alte oraşe mai mari. Cu ajutorul AFCN-ului (Administraţia Fondului Cultural Naţional — n.r.) am dezvoltat această curiculă în opt capitole susţinută prin filme. Deci, această curiculă era o introducere în elementele de bază ale feminismului sau ale problemelor sociale pe care a încercat să le rezolve de-a lungul timpului. Fiecare capitol era ilustrat printr-un film pe care adolescenţii din opt oraşe din ţară se întâlneau o dată pe lună să se uite la film şi să poarte o discuţie bazată pe ce au văzut şi ce au citit din materialele oferite de noi. Treceau prin subiecte precum de ce mai e nevoie de feminism astăzi, relaţia cu corpul, cu munca. Noi nu venim să le povestim despre ceva abstract, lucruri despre care o să afle când o să se facă mari. Ei deja au interacţionat cu multe dintre aceste probleme. Au văzut lucruri în familiile lor, de la responsabilităţile cumva împărţite destul de inegal în casă, instanţe de violenţă domestică, faptul că adolescentele din Cineclub erau însele hărţuite pe stradă, faptul că în continuare nu văd foarte multe femei în poziţii de putere în Guvern sau în companii. Inclusiv aşteptările din cadrul familiei, care pun destul de multă presiune pe ele şi le încurajează foarte puţin în a performa pe alte planuri, mai ales profesional, educaţional”
Alexandra Lulache are o dorinţă simplă pentru noul an. În 2023, proiectul F-SIDES să crească şi să se extindă în noi oraşe din România.
Vrem, clar, să continuăm F-SIDES şi mai ales că, noi când am început Chapters a trebuit să refuzăm vreo 80 de oraşe. Adică ne-au scris adolescente din atâtea locuri zicându-ne <<veniţi şi la noi>> atunci când au văzut anunţul că ne extindem în oraşe mai mici. Am fost în Râmnicu Sărat, Vâlcea, Gura Humorului, Baia Mare, Slatina, Galaţi, Călăraşi şi Câmpina. A fost foarte dificil să alegem şi ne-am propus să fie, măcar, încă cinci oraşe mici.”
După mai bine de doi ani de pandemie, multe restricții și începutul unui război chiar la graniță, parcă e nevoie de curaj mai mult ca oricând, mai ales de curajul de a-ți recunoaște propriile temeri. Exact asta își propune proiectul cultural-educațional Mă numesc Curaj”, inițiat de Asociația Câte-n lună și-n mansardă”, un proiect care a debutat anul trecut și care-și propune să dureze 23 de luni.
Gândit să se desfășoare în mai multe etape, cu ateliere destinate copiilor și familiilor lor, Mă numesc curaj” e un proiect bazat pe storytelling” sau pe povestire”. Fie că scriu, desenează, fac colaje sau chiar dansează, participanții la ateliere capătă curajul de a-ți exprima propriile gânduri sau temeri. Așadar, este vorba și de un demers terapeutic, ne spune Valentina Bâcu, inițiatoarea proiectului:
Anul trecut ne-am legat de povești și de personajele care ne dau curaj. A fost momentul lansării proiectului multianual Mă numesc Curaj”, care este un program de educație culturală și creativitate pentru copiii din România, dar și din diaspora. Pentru el am adunat foarte multă energie atât din partea povestitorilor și a artiștilor care se implică în derularea unor ateliere cu copii, cât și din partea copiilor și a familiilor care participă la aceste activități. S-au adunat zeci de povești sub pelerina curajului. Anul acesta am aflat mai multe rețete de curaj. Am descoperit împreună cu copiii că ați arăta vulnerabilitatea nu este un lucru care te face slab, dimpotrivă. Încercăm să aducem și noi un strop de ajutor și să îi ajutăm să-și găsească cadrul potrivit pentru a-și exprima creativ talentul, pentru a-și găsi vocile care sunt din ce în ce mai puternice, mai ales în rândul tinerilor copiii de astăzi.”
Desfășurate în această toamnă la sfârșit de săptămână, atelierele beneficiază de prezența unor scriitori, ilustratori, dar și psihologi care-I ghidează pe copii pe care exprimării de sine prin mijloace artistice. Valentina Bâcu, inițiatoarea proiectului Mă numes curaj”.
Sunt ateliere care se desfășoară nu neapărat cu o frecvență anume, pentru că au fost situații în care a trebuit să regândim calendarul. Proiectul nostru adună poveștile despre curajul din pandemie. În momentul în care a început războiul din Ucraina a trebuit să adaptăm tematica atelierelor sau să modificăm puțin calendarul. În momentul de față am revenit cu o nouă serie de ateliere, atât în București, cât și în alte orașe Vaslui, Timișoara, Cluj. În Cluj va avea loc o expoziție în această toamnă, care va aduna poveștile copiilor. E vorba de povești scrise, dar și transpuse vizual în desene. Sunt ateliere de ilustrație, benzi desenate, animație, dar și de dans.”
Cel mai recent atelier de genul acesta s-a desfășurat în București, în interiorul unei librării, astfel încât copiii au avut acces și la cărțile dedicate lor. La finalul proiectului Mă numesc curaj”, 500 de povești vor fi adunate, înregistrate și prelucrate în formate multimedia astfel încât ele să ajungă la un public cât mai larg.
Primăria Capitalei
prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, a lansat, la sfârșitul
anului trecut, programul București RE:imaginat – Burse de idei pentru
proiecte culturale, componentă a mecanismelor de sprijin destinate sectorului
creativ din București. Programul București RE:imaginat
este un apel de idei de proiecte culturale adaptate nevoilor și contextului
actual al Bucureștiului. Aflat la prima ediție, programul București
RE: imaginat este unul dintre instrumentele de susținere și implicare a
artiștilor și a altor persoane fizice din comunitatea creativă a
Bucureștiului, active în dezvoltarea orașului. Selecția ofertelor culturale a
fost făcută de către o comisie de experți culturali cu o activitate de
referință în diferite domenii culturale (politici publice, arhitectură,
urbanism, design, arte plastice, patrimoniu, proiecte comunitare, marketing și
comunicare).
Mihaela Păun, directoare la Centrul de Proiecte Culturale ARCUB: Sunt profesioniști care au stat alături de noi în coordonarea
programului și sunt, de asemenea, profesioniști care au jurizat și au ales 33
de idei premiate la sfârșitul anului. Premianții au primit câte 1000 de euro,
fiecare idee a fost premiată în acest fel. Însă ceea ce ne-am propus a fost să
continuăm, să nu rămânem la nivel de idei, astfel încât oamenii care au avut
aceste idei să fie abandonați. Le vom fi alături acestor artiști, atât noi, cât
și profesioniștii care au jurizat, pentru a-i învăța să transforme aceste 33 de
idei în proiecte care în luna martie vor fi prezentate într-o expoziție pentru
că noi trebuie să-i ajutăm pe acești oameni să-și găsească finanțare.
O parte
din idei le vom prelua noi, la ARCUB, și le vom duce la bun sfârșit, le vom
transforma în proiecte, ne-am propus să preluăm cel puțin 15 din aceste idei.
Iar pentru restul ideilor sperăm să găsim finanțare fie printre colegii noștri
din instituțiile primăriei, fie printre antreprenori sau sponsori. În felul
acesta, București RE:imaginat va fi
un proiect care nu s-a încheiat la sfârșitul anului, odată cu premierea celor
33 de artiști, ci va continua și noi le vom fi alături cumva, îi vom consilia
și acompania în tot drumul acesta, de la idee la proiect. Îi vom ajuta efectiv
să-și transforme ideile în proiecte și să găsească finanțare.
Scopul programului este de a dezvolta un portofoliu de idei care oglindesc
nevoile culturale majore ale orașului și de a contribui astfel la creșterea
calității și atractivității spațiului public pentru cetățenii orașului, la
descentralizarea ofertei culturale din oraș, consolidând și dezvoltând în
același timp sectorului creativ din București.
Mihaela Păun, directoare la
Centrul de Proiecte Culturale ARCUB: În afară de aceste proiecte, de sesiunea de finanțare și bursele de
idei, ne-am gândit și la alte programe de susținere a sectorului dansului
contemporan, o artă extrem de frumoasă, dar care suferă atât din lipsă de
finanțe, cât și din cauza lipsei spațiilor. Sunt foarte mulți coregrafi
talentați care în momentul ăsta se străduiesc să supraviețuiască, pregătesc
spectacole în studiouri de dans improvizate.
În aceeași situație este Centrul
Național al Dansului, o instituție extrem de importantă dar care de ani de zile
este subfinanțată. Mă gândesc că poate vom
reuși să venim în sprijinul acestor artiști ajutându-i cu un program special de
finanțare dedicat dansului şi teatrului contemporan. Dar avem în plan atât
proiecte pentru copii și programe teatrale pe care am dori să le prezentăm. Am
luat în calcul şi varianta de a nu mai produce spectacole şi de a deveni cumva
un spațiu gazdă, pentru că sunt foarte multe producții independente foarte
valoroase care, din păcate, nu-și mai găsesc locul.
Prin urmare, Paul nu s-a rezumat la scenă. A înființat
Asociația Macaia în anul 2008, alături de care a derulat diferite proiecte
culturale, sociale și comunitare. Despre cele mai importante, Paul Ruben Grec.
Cele mai de anvergură ar fi Festivalul Waha, un festival de muzică
electronică dedicat tinerilor și pentru tineri, care se ține la munte, dar și Festivalul
de Teatru pentru Deținuți, un proiect preluat de către Administrația Națională
a Penitenciarelor și care se desfășoară anual, în luna noiembrie, la Teatrul
Nottara, ca model de reintegrare a deținuților – din cele 11 ediții de până
acum, am observat că acest festival are un mare efect asupra lor, rata de recidivă
a celor care au participat fiind mult mai mică decât rata generală. Piesa
Richard al III-lea a fost jucată de un deținut care fusese închis pentru
omor, iar trăirile pe care le-am văzut la el nu le-am mai întâlnit la niciun
actor care a jucat în rolul lui Richard al III-lea. Puterea pe care o dădea
rolului și felul în care spunea cuvintele, emoțiile lui erau unice. Și pe el
l-a marcat foarte tare.
Pandemia și
izolarea impusă au modificat dinamica evenimentelor culturale din România, ca
peste tot în lume. Cu toate acestea, Paul Ruben Grec crede că trăim un moment
important pentru reconfigurarea vieții culturale.
În cazul
festivalurilor, 2020 a fost un an sabatic. Eu sper ca, de anul viitor, să putem
relua activitățile ca în mod normal sau cât de cât aproape de normal, fiindcă
noi, ca ființe umane, avem nevoie de socializare, de timp liber, de cunoaștere,
de ieșit la evenimente. Unele arte cred că vor pierde puțin teren, dar cred că
este momentul ca artele să se reinventeze și să își găsească un echilibru în
societatea actuală, pentru că altfel vor pierde un teren care nu se mai poate
recupera niciodată.
Sprijinul din
partea autorităților ar putea consolida domeniul cultural, pentru o gestionare
cât mai corectă în vremuri de criză profundă, crede Paul Ruben Grec.
Ar trebui create niște fonduri speciale pentru sectorul independent.
Toate spațiile independente care erau în București nu au supraviețuit mai mult
de 4-5 ani, din cauză că autoritățile locale nu se implicau cu demersuri sau cu
orice fel de ajutor. Ajutorul nu trebuie să fie neapărat financiar. Poate să
însemne aprobări și facilitări de echipament, de transport. Ar ajuta foarte
mult asociațiile pentru a realiza activități culturale pentru comunitate. Ar
ajuta foarte mult ca Primăria să se implice în cofinanțarea proiectelor depuse
de diferite asociații culturale. La unele proiectele mai mari, partea de
cofinanțare atinge 40% din valoarea totală a proiectului, iar unele asociații
și fundații nu dispun de aceste fonduri.
Cum ar trebui să
arate profilul artistului contemporan și ce aptitudini ar trebui să-și exerseze
acesta pentru a avea succes pe piața de astăzi?
Paul Ruben Grec: În primul rând, ar trebui să se înarmeze cu multă răbdare, pentru că
răbdarea este necesară în societatea noastră birocratică. Să își dorească să
cunoască cât mai mult, să învețe. Artistul de astăzi trebuie să știe și
contabilitate, și să scrie proiecte sau să facă o prezentare, să fie și talentat,
și un artist bun. E mai complex, nu se mai rezumă doar la a fi talentat și a
juca bine, trebuie să fie și manager, și plan developer. Dar nu este imposibil
și este o profesie frumoasă.
Paul Ruben Grec rămâne optimist în ceea ce privește
viața culturală din România. Cu determinare și multă răbdare, Paul crede că
lucrurile pot fi schimbate în bine.
“Călătoreşte cu RATB în lumea culturii bucureştene” este motto-ul unei campanii lansate de Regia Autonomă de Transport Bucureşti. În fiecare lună, 22 de instituţii culturale bucureştene oferă premii ce sunt trase la sorţi de utilizatorii transportului în comun bucureştean. Spectacole de circ, teatru şi chiar şi cursuri de limbi străine pot fi câştigate de călătorii fideli.
Începută ca o acţiune de tip cadou de Crăciun, adică în luna decembrie a anului trecut, campania are deja vreo 2 mii de concurenţi înscrişi şi 650 de premienţi, adică de câştigători ai unei invitaţii pentru două persoane la vreun spectacol. Vine cu detalii Constantin Tobescu, purtător de cuvânt RATB: “Obiectivul este creşterea interesului pentru cultură la nivelul capitalei, având în vedere faptul că şi RATB-ul şi majoritatea instituţiilor de cultură, teatre, circ suntem în subordinea primăriei, este nevoie de o colaborare, pentru creşterea deschiderii oamenilor către cultură. Am iniţiat acest proiect împreună cu Direcţia cultură sport turism din primărie, am intrat în legătură cu majoritatea teatrelor, cu circul de stat, Casa Schiller şi cu alte instituţii de cultură, astfel încât pe durata a doi ani să colaborăm, instituţiile de cultură oferind invitaţii la spectacole pentru călătorii care se înscriu la tragerea la sorţi. Ne-am gândit să fidelizăm călătorii care au abonamente nominale, care pentru noi sunt cei fideli. Latura culturală reprezintă un aspect important şi ne dorim să dezvoltăm acestă colaborare. Vrem să colaborăm şi cu edituri, cum am colaborat pe perioada Târgului Gaudeamus. Vrem ca transportul public, având în vedere că este prezent în viaţa publică a oraşului permanent, să fie un instrument de deschidere către cultură. Acest gen de proiecte o puztem regăsi chiar la nivel eurpean, mă uitam la Regia de transport din Paris unde există astfel de proiecte.”
Pentru a câştiga o invitaţie în cadrul campaniei, este de ajuns ca deţinătorul unui card nominal, cu abonament lunar, să acceseze site-ul RATB şi să se înscrie pentru tragerea la sorţi. Instituţiile de cultură partenere şi datele de contact ale acestora pot fi găsite, de asemenea, pe acelaşi site. Astfel, publicul va găsi într-un singur loc, accesând site-ul RATB, întreaga ofertă culturală bucureşteană.
RATB precizează că toţi cei care s-au înscris începând cu 25.12.2016, vor fi incluşi automat în lista participanţilor la tragerea la sorţi care va fi organizată în luna februarie 2017.
Acest proiect a început în luna decembrie 2016 şi se va desfăşura timp de doi ani, până în luna decembrie 2018, scopul său fiind de a creştere interesul publicului pentru actul cultural şi fidelizarea călătorilor, susţine Constantin Tobescu, purtător de cuvânt RATB, care ne-a asigurat că speră ca tot mai mulţi călători să fie interesaţi de cultură. Ce invitaţii au fost puse în joc? “Pentru toate spectacolele am avut invitaţii de la instituţiile de cultură: Avem invitaţii la Teatrul Ţăndărică, la spectacolul “Cei trei purceluşi”, “Croitoraşul cel viteaz”, “Capra cu trei iezi” şi altele. De asemenea, la teatrul ion Creangă, “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, şi altele. Teatrul Masca invită la “Nastasia”. Avem, de asemenea, la Circul Globus la spectacolul “Arena magică”. La teatrul Odeon, “De vânzare” sau “Când timpul nu se mişcă”, “Refugiul” şi “Ascensiunea lui Arturo”. De la Teatrul Stela Popescu, “Chiriţa din Iaşi”, “Harap Alb”. Sunt foarte multe spectacole. Interesul este mare, chiar am primit mesaje de la călători să colaborăm mai strâns cu teatrele, astfel încât să primim invitaţii şi pentru spectacolele care se joacă de obicei cu casa închisă.”
Idei frumoase, susţinute cu entuziasm de instituţiile culturale bucureştene şi apreciate de călători, care, iată, îşi pot şi exprima preferinţele culturale. În plus, ne asigură organizatorii campaniei, dacă există câştigători interesaţi de alte premii decât cele câştigate, ei le pot schimba cu alţi călători folosind tot site-ul RATB ca intermediar.(