Este pasionată de cățărat, care a devenit și un fel de vocație, pentru că în vara dinaintea ultimului an de facultate, în 2016, a ajuns în România pentru prima dată să lucreze la un proiect social în Valea Jiului, un proiect care se numește Fără Limite, și anume o sală de cățărat pentru copii și tineri din medii defavorizate. S-a îndrăgostit de acest proiect, de copiii cu care lucra, de zonă, de comunitate și de România în general. Așa încât s-a întors în 2018, s-a mutat aici și a locuit în Hunedoara, în orașul Lupeni, pentru câțiva ani. Apoi s-a mutat la Vulcan și a continuat să lucreze pe termen lung în proiectul social Fără Limite, un proiect care s-a dezvoltat de-a lungul anilor și care, pe lângă partea sportivă, a adăugat o parte educativă în care Jenna s-a implicat, de asemenea. Cum a ajuns în România? De ce a ales să vină în 2016 și apoi cum a hotărât să rămână aici?
„Am venit prima dată în 2016 și a fost doar pentru o vară. Am venit fiindcă am avut un prieten la facultate care a făcut același internship aici, cu Fără Limite și el m-a convins cumva să aplic și eu. Am ajuns aici și chiar m-am îndrăgostit nu doar de proiect, dar și de Valea Jiului și de comunitate, dar și de România în general.
După vara asta trebuia să mă întorc în America să-mi termin studiile, dar am venit după aia pentru încă o vară și atunci mi-am dat seama că mi-ar plăcea să locuiesc aici pe termen mai lung, fiindcă mi-a plăcut atât de mult munca, mi-a plăcut foarte mult proiectul cu care am lucrat, dar și locul. Cumva m-am simțit acasă, deși nu eram deloc acasă. A fost foarte diferit față de locul de unde veneam eu, dar am găsit aici un fel de a doua casă și m-am hotărât să rămân. După un an în Franța, am venit înapoi în 2018 și m-am stabilit aici pe termen mai lung.”
Aceste orașe, Lupeni și Vulcan, sunt orașe miniere care au destule probleme după ce minele s-au închis rând pe rând și au apărut șomajul și probleme conexe. Am întrebat-o pe Jenna Griffin care au fost provocările mutării și traiului de zi cu zi acolo.
„Da, a fost o schimbare destul de mare și a trebuit să mă obișnuiesc cu toate contrastele pe care le vedeam în fiecare zi. Cum ați zis, este un loc cu destul de multe probleme, destul de multă sărăcie și șomaj și asta e greu de văzut. Trebuia cumva să mă obișnuiesc cu asta, dar și să nu-mi pierd speranța, să fac ce puteam eu, să ajut comunitatea cât de mult am putut. Și am făcut asta prin proiectul Fără Limite. Noi am vrut să dezvoltăm un loc pentru copiii din zona asta, un loc sigur unde puteau să vină, să aibă cu cine să vorbească, să aibă ce să facă după școală și să-i încurajăm să rămână în școală și să aibă un viitor.”
Jenna Griffin ne povestește despre un moment care i s-a întipărit în memorie, un moment trăit cu copiii care frecventează proiectul Fără Limite.
„Când am venit în 2016, au venit în proiect mulți copii care au rămas cu noi până astăzi, deci am putut să văd cum au crescut, cum s-au schimbat, cum s-au dezvoltat în programele noastre și sunt mulți copii care s-au îndrăgostit de cățărat. Au fost multe momente la stâncă sau la competiții în care noi am putut să-i vedem pe copii bucurându-se de sportul ăsta și asta ne-a dat multă bucurie și multă speranță. Au fost și multe momente cu programul educațional pe care l-am înființat și mulți copii care au avut probleme la școală și poate încă mai au probleme, dar noi vedem cum se dezvoltă și cum ei chiar luptă pentru viitorul lor.
Noi am încercat cât mai mult să citim cu copiii la sală și a fost un moment care mi-a rămas în minte, un moment destul de special în care eu citeam cu un grup de copii, citeam o carte pentru copii și ei chiar s-au bucurat foarte mult. După ce am terminat cartea, o fetiță, cred că de 7-8 ani, a zis că asta era prima carte pe care a citit-o în viața ei. Asta mi-a rămas în minte, fiindcă eu am crescut cu cărți, mama mea mi-a citit cărți în fiecare zi, cred că de când m-am născut.
Mulți ani după aceea, am început să merg cu grupuri de copii la bibliotecă. Există o bibliotecă în Lupeni care a fost înființată de o doamnă tot din America, Brandi Bates, iar eu am început să iau grupuri de copii în fiecare vineri la bibliotecă. Iar fetița asta, care avea 7 ani când am citit eu prima carte pentru ea, acum vine în mod regulat la bibliotecă, fiindcă s-a îndrăgostit așa mult de cărți.”
Acum Jenna se pregătește de plecare. A trebuit să ia o decizie dificilă și în cele din urmă a hotărât să fie alături de familie și să se întoarcă în Statele Unite. Am întrebat-o ce i-ar fi plăcut să poată face și n-a reușit?
„Sunt destul de multe chestii pe care mi-ar fi plăcut să le fac, dar n-am avut timp sau am crezut eu că aveam timp. Cred că eu am trăit aici ca și cum n-aș pleca niciodată. Eu sper să revin, sper să vin în vizită destul de mult. Mi-ar plăcea foarte mult să văd mai mult din țara asta, să merg la sate.
La plecare întotdeauna este un regret că trebuia să petrec mai mult timp cu persoanele care sunt aici, oamenii care-mi sunt foarte dragi, prieteni foarte, foarte buni. Întotdeauna oamenii ăștia îmi vor rămâne în inimă și sper să vin în vizită, să mai petrecem timp împreună. Cu siguranță o să-mi fie foarte dor de ei.”
Cu ce pleacă Jenna Griffin de aici?
„Îmi place că în România -și mai ales în Valea Jiului- am simțit o legătură mai strânsă cu pământul, cu natura, cu ritmul anului. Am avut mulți prieteni cu care am mers la bureți, la afine, la cimbrișor și m-au învățat cum să culeg, cum se fac sirop, se fac dulceață, zacuscă. Vreau foarte mult să iau tradițiile și lucrurile astea cu mine, să le pot face în America, dar și să nu uit de legătura cu natura, care e atât de importantă.
Am rămas impresionată de oamenii din locul ăsta, din România și mai ales din Valea Jiului, care au fost atât de primitori, atât de generoși, atât de puternici și m-au influențat foarte mult și sper să iau cu mine o urmă din toate astea.
Simt că am învățat foarte mult de la oamenii în jurul meu și vreau să iau tot ce am învățat – cum să primesc oamenii, cum să mă descurc în situațiile grele, cum să fiu puternică, toate lucrurile astea vreau să le iau cu mine.”
