Tag: promovarea culturii

  • Jurnal românesc – 26.11.2015

    Jurnal românesc – 26.11.2015

    Reprezentanţi ai
    comunităţilor româneşti din întreaga lume se întâlnesc, în perioada 29
    noiembrie – 2 decembrie, la Alba Iulia
    şi Zlatna, în cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, manifestare care a
    ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Congresul a fost creat de Liga Culturală pentru
    Unitatea Românilor de Pretutindeni cu scopul de a contribui la cunoaşterea
    românităţii, la întărirea legăturilor românilor din lumea întreagă cu Ţara şi
    pentru determinarea organizaţiilor
    neguvernamentale şi a oficialităţilor Românei de a acorda un sprijin real comunităţilor româneşti de
    pretutindeni în vederea păstrării identităţii etnice prin limbă, tradiţii,
    cultură şi promovării valorilor naţionale în ţările în care trăiesc. La această
    ediţie, şi-au anunţat prezenţa delegaţi din peste treizeci de ţări şi zone de
    românitate, manifestarea reunind mari personalităţi din comunităţile româneşti
    şi din Ţară care vor susţine comunicări ştiinţifice. Tema generală a reuniunii
    din acest an: Românii de pretutindeni în intampinarea centenarului Marii
    Uniri (1918-2018).






    Delegaţia
    Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni condusă de
    Zvetlana Preoteasa participă, în perioada 26 noiembrie-1 decembrie, la
    deschiderea oficială a Bibliotecii Româneşti din Atena. Cu acest prilej, la
    Ambasada României din Atena vor avea loc
    întâlniri cu asociaţiile româneşti de pe teritoriul elen si dezbateri
    privind problemele cu care se confruntă mediul asociativ românesc din Grecia.
    De asemenea, delegaţia va vizita şcolile
    din Atena în care se predau cursuri de limbă română sub egida Asociaţiei
    Femeilor Românce din Grecia şi şcoala
    din Aspropyrgos, unde va participa la evenimentele organizate cu ocazia Zilei
    Naţionale a României. Acţiunile se înscriu în cadrul proiectului Educaţie, spiritualitate şi informaţie
    pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării derulat prin
    intermediul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.








    Persoanele
    străine care au contribuit în mod deosebit la promovarea culturii, ştiinţei,
    civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, precum şi cele care contribuie la
    promovarea României prin performanţe sportive, pot obţine, la cerere, cetăţenia
    română. Camera Deputaţilor, care este for decisiv în acest caz, a adoptat,
    miercuri, proiectul de lege care simplifică procedurile de acordare a
    cetăţeniei române pentru anumite categorii de persoane. Documentul prevede şi
    re-acordarea cetăţeniei române, la cerere, persoanelor care au pierdut această
    calitate, din motive care nu le pot fi imputate.








    Mai mult de un
    sfert dintre copiii din Europa – aproximativ 26 de milioane – sunt expuşi
    riscului de sărăcie şi excluziune socială, se arată într-un raport al Oficiului
    european pentru statistică, Eurostat. Potrivit documentului, ponderea cea mai
    mare se înregistrează în România – 51%. Problema malnutriţiei în rândul
    copiilor este, de asemenea, în creştere, în Europa. Procentul de copii care nu
    îşi pot permite să mănânce carne sau peşte o dată la cel puţin două zile s-a
    dublat, din 2008, în Estonia, Grecia şi Italia. Cei mai expuşi sunt copiii care
    trăiesc cu părinţii singuri, în special mame singure.