Tag: promulga

  • România şi disciplina fiscală

    România şi disciplina fiscală

    Reticent încă din perioada dezbaterilor preliminare asupra
    noului Cod fiscal, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să decidă acum dacă
    promulgă actul normativ, trecut de Parlamentul de la Bucureşti. Istoria
    recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici
    publice cu jumătate de măsură, mai ales când acestea atentează la situaţia
    noastră de libertate şi prosperitate pe termen lung
    , spune şeful statului.

    Potrivit acestuia, devine imperativ să renunţăm cel puţin la câteva iluzii – în
    primul rând iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare şi
    datorie publică rostogolită continuu de la un an la altul, apoi iluzia că
    politicile economice şi fiscale pot compensa absenţa reformelor reale, iluzia
    că odată ce prosperitatea a fost obţinută nu se va mai pierde, ceea ce este
    greşit, spune Klaus Iohannis: Cred că nu ar trebui să ne preocupe
    doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. În plus, aflaţi
    totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia
    politică şi realitatea economică.

    Rezervat şi el faţă de noul Cod fiscal,
    guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, apreciază că
    aplicarea de măsuri temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung ar fi o
    eroare, iar misiunea politicilor economice viitoare este să păstreze
    echilibrele macro-economice, restabilite cu greu după apariţia crizei: Efortul
    susţinut de consolidare fiscală a condus nu doar la eliminarea deficitului
    excesiv, ci şi la atingerea obiectivului pe termen mediu, de deficit structural
    la 1% la sfârşitul anului trecut. În acelaşi timp, producţia a revenit la
    nivelul din 2008, creşterea economică fiind acum nu doar robustă, ci şi
    sustenabilă.

    Disciplina fiscală şi stabilitatea financiară trebuie să
    devină o stare de normalitate, mai spune guvernatorul – idee susţinută şi de
    premierul Victor Ponta, surprins, însă, de criticile pe care preşedintele
    Iohannis le-a adus Codului fiscal: Acest Cod Fiscal a fost votat în
    unanimitate după dezbateri în parlament. Acum, eu bănuiesc că toţi specialiştii
    de la finanţe ştiu ce au făcut şi sunt convins că avem mare nevoie de acest Cod
    Fiscal ca să păstrăm creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi să
    reducem decalajul între România şi celelalte ţări europene.

    În tabăra
    susţinătorilor îl regăsim şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea: Acest Cod Fiscal este bun nu pentru un partid politic, este bun
    pentru România, într-o economie importantă a regiunii şi este un mesaj că
    suntem un lider regional. Şi este un mesaj că putem să atragem noi investiţii
    şi să relocăm foartre multe din companiile care pleacă din Europa de Vest nu
    către Asia Mică sau către China şi India, ci către sud-estul Europei.

    Astfel,
    inclusiv o parte dintre românii care lucrează peste graniţe s-ar putea întoarce
    în ţară să lucreze în aceste companii relocate, mai spune Zgonea.