Tag: protectia minorilor

  • Comisia deschide proceduri oficiale împotriva Meta

    Comisia deschide proceduri oficiale împotriva Meta

    Regulamentul privind serviciile digitale impune norme care pot proteja minorii atunci când interacționează online, pentru a le proteja sănătatea mintală și fizică. Comisia a declanşat această investigaţie pentru că este preocupată de faptul că atât sistemele Facebook, cât și cele ale Instagram, inclusiv algoritmii acestora, prezintă riscuri care pot exploata deficienţele şi lipsa de experienţă a minorilor şi, ca atare, pot cauza un comportament care creează dependenţă la copii.

     

    În plus, metodele de verificare a vârstei pe care le-a implementat Meta în cadrul serviciilor sale nu sunt adecvate, a subliniat vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager.

     

    Şi comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a precizat că forul european nu va precupeţi niciun efort pentru a proteja copiii şi s-a arătat îngrijorat şi de nivelul de confidențialitate acordat minorilor în funcționarea sistemelor de recomandare ale celor două reţele de socializare.

    Deschiderea acestor proceduri se bazează pe o analiză preliminară a raportului de evaluare a riscurilor transmis de Meta în septembrie 2023, pe răspunsurile Meta la cererile oficiale de informații ale Comisiei privind protecția minorilor și metodologia de evaluare a riscurilor, pe rapoarte publice, precum și pe analiza proprie a Comisiei.

    Bruxelles-ul a inițiat deja proceduri oficiale împotriva Meta, la 30 aprilie, în legătură atât cu Facebook, cât și cu Instagram, în ceea ce privește publicitatea înșelătoare, conținutul politic, mecanismele de notificare și de acțiune, accesul cercetătorilor la date, precum și indisponibilitatea unui discurs civic în timp real și a unui instrument eficient de monitorizare a alegerilor de către terți înaintea scrutinului pentru Parlamentul European.

    În urmă cu un an, Facebook şi Instagram au fost desemnate platforme online foarte mari, cu peste 45 de milioane de utilizatori activi lunar în Uniunea Europeană şi, ca atare, au responsabilităţi mai mari, conform legii serviciilor digitale.

  • Noi reguli europene pentru domeniul audiovizual

    Noi reguli europene pentru domeniul audiovizual

    Parlamentarii europeni au votat noi reguli pentru furnizorii de conținut audiovizual, în special pentru a proteja mai bine copiii de materialele inadecvate și pentru a susține producțiile europene.

    În urma acordului cu Comisia Europeană și Consiliul, Parlamentul European a aprobat, în sesiunea plenară de săptămâna trecută, norme revizuite pentru serviciile mass-media audiovizuale. Cadrul de reglementare, mai echitabil, consolidează protecția minorilor, impulsionează lupta împotriva conținutului care incită la ură, promovează producțiile audiovizuale europene și garantează independența autorităților de reglementare din acest domeniu. Directiva acoperă întregul sector al audiovizualului, inclusiv serviciile la cerere și platformele de partajare a materialelor video.

    Modificările vizează o mai bună protejare a drepturilor minorilor faţă de conţinutul publicitar care incită la violenţă, ură sau acte de terorism, dar şi o cotă de 30% pentru conţinutul european pe platformele video online.

    De asemenea, sectorul audiovizual trebuie să ia măsuri adecvate pentru a combate conţinutul care incită la violenţă, ură şi terorism, în timp ce violenţa şi pornografia vor fi supuse celor mai stricte reguli, a subliniat raportorul Sabine VERHEYEN: Platformele online nu erau reglementate până acum. Cu această nouă directivă, dorim să obținem condiții egale între serviciile mass-media audiovizuale clasice și online. În viitor, platformele online vor fi obligate să ofere protecție minorilor, potrivit indicațiilor de vârstă, și să le pună la dispoziție părinților posibilități de a utiliza un filtru pentru a controla, astfel, ce conținut pot vizualiza copiii lor. Pentru platformele online vor interveni unele modificări legate de transparența publicității, care vor fi similare cu cele care există în prezent pentru radioul și televiziunea clasice; trebuie să fie clar marcat dacă respectivul conținut este sponsorizat sau dacă este o reclamă, pentru ca noi să putem ști asta.Platformele cu materiale video la cerere vor fi obligate să ajungă foarte curând să asigure 30% din conținut european. Aceasta nu cred că va fi o problemă, întrucât există deja foarte mult conținut european, unele platforme oferă și acum 18-20%, iar altele chiar 25%, deși cererea nu este chiar atât de mare.

    Și în orice caz, dorim ca platforme precum YouTube sau Facebook, să acționeze imediat ce constată că un conținut reprezintă un discurs de ură sau incitare la terorism sau violență, și să îndepărteze respectivul material de pe internet.

    Înainte ca legea revizuită să intre în vigoare, acordul trebuie să fie aprobat de Consiliul de miniștri. Statele membre dispun de 21 de luni de la intrarea sa în vigoare pentru a transpune noile norme în legislațiile naționale.