Pregătiți
pentru viață, un program pilot al Ministerului Familiei, Tineretului si
Egalității de Șanse, în care aproape 4.000 de tineri cu vârsta de peste 14 ani,
atât din sistemul de protecție specială, cât şi copii cu părinți plecați la
muncă în străinătate au beneficiat de tabere educaţionale cu accent pe efectele
și consecințele consumului de droguri.
Comisia Europeană
își propune un acces mai rapid și mai simplu la serviciile de securitate
socială la nivel transfrontalier, prin utilizarea instrumentelor digitale,
reducând astfel sarcina administrativă pentru cetățeni și întreprinderi. În
pofida inițiativelor anterioare de îmbunătățire a fluxului transfrontalier de
informații în materie de securitate socială, instituțiile naționale, furnizorii
de servicii medicale și inspectoratele de muncă se confruntă în continuare cu
dificultăți în a accesa și a face schimb de date din cauza interoperabilității
insuficiente între sistemele naționale. De asemenea, de exemplu, emiterea și
verificarea documentelor de atestare a dreptului la servicii implică anumite
costuri.
Valdis Dombrovskis,
vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul
cetățenilor, a amintit principiul liberei circulații în baza căruia toți
cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a călători, lucra și trăi într-un alt
stat membru. Astfel, toți cetățenii europeni trebuie să aibă aceleași beneficii
pentru șomaj, sănătate, pensie când se deplasează sau se mută într-un alt stat
membru. De exemplu, datorită cardului european de sănătate, 235 de milioane de
persoane pot să primească îngrijiri medicale când se află în străinătate
temporar. Însă, din nefericire, accesul la protecție socială într-un alt stat
membru nu funcționează la fel de bine și fără probleme.
În
fiecare an înregistrăm trei milioane șase sute de mii de solicitări pentru
dovedirea dreptului la protecție socială în situații transfrontaliere. Acest
lucru cere timp, pentru că de multe ori sunt proceduri care impun prezența
fizică și documente fizice. Această birocrație afectează milioane de cetățeni
și companii. De aceea, ne propunem să lucrăm împreună alături de statele membre
pentru a pune capăt acestei situații și pentru a trece la o soluție digitală.
Comisia Europeană
își dorește să accelereze punerea în aplicare a sistemului electronic de schimb
de informații privind protecția socială, spune Valdis Dombrovskis,
vicepreședinte executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor.
Acest sistem va înlocui schimbul de informații pe hârtie între
instituțiile naționale care răspund de protecția socială și ar trebui să fie pe
deplin operațional în Europa până la sfârșitul lui 2024. Vom merge înainte cu
introducerea portofelului digital al Uniunii Europene, care le va permite cetățenilor
europeni să poarte în format digital diferite documente la ei, cum este, de
exemplu cardul european de sănătate. Astfel, instituțiile din domeniul
protecției sociale, inspectoratele muncii și serviciile de sănătate publică vor
putea să verifice informațiile instantaneu. Există mai multe soluții de
finanțare, cum ar fi programul Europa Digitală, Invest EU, Fondul European
pentru Dezvoltare Regională și Fondul Social European. Digitalizarea
coordonării sistemelor naționale de protecție socială va fi în beneficiul
cetățenilor și companiilor de pe tot cuprinsul Europei, va facilita circulația
persoanelor în Uniunea Europeană, fie că acestea vor să călătorească, să
trăiască, să muncească sau să studieze în alt stat membru, va reduce erorile,
va împiedica frauda și va simplifica procedurile.
Lucrătorii transfrontalieri și cei sezonieri se numără printre cele mai
afectate categorii de europeni în urma pandemiei de coronavirus. Activitatea
acestora a avut de suferit din cauza interdicțiilor impuse de către statele
membre și, de multe ori, persoanele care muncesc în alte țări UE devin
vulnerabile din cauza unor lipsuri elementare, precum accesul la asigurarea de
sănătate, subliniază eurodeputatul Eugen Tomac, membru al Comisiei pentru
ocuparea forței de muncă și afaceri sociale:
Criza COVID a scos în evidență o serie de vulnerabilități ce sunt parte
din întregul proces care a afectat toată lumea, nu numai Uniunea Europeană,
dar, în mod special, piața forței de muncă. Aici avem o categorie de cetățeni
unde noi, (cei din) România, avem un interes direct iar acest lucru l-am
subliniat în dezbaterile din Parlamentul European și anume că suntem interesați
ca Uniunea Europeană să aibă cât mai multe instrumente eficiente prin care
poate să poată să prevină orice formă de discriminare la locul de muncă. Pentru
că cetățenii detașați, cai care desfășoară activități sezoniere, muncitorii
transfrontalieri sunt cei mai expuși în situații de criză și s-a văzut acest
lucru: mulți dintre ei nu aveau asigurări, mă refer la cei care desfășoară munci
sezoniere, dar chiar și cetățenii care au contracte de muncă, atunci când
statele și-au închis frontierele, acești oameni, neavând asigurări sociale și asigurării
de sănătate, nu au putut să se testeze, nu au putut să se vaccineze în timp
util ș.a.m.d. Eu cred că UE are nevoie de instrumente extrem de eficiente
pentru a combate.
Un sprijin pentru lucrătorii care se deplasează în afara granițelor țării
de origine va veni de la noua Autoritate Europeană a Muncii, instituție care trebuie să demareze acțiuni pentru
protejarea lucrătorilor și respectarea drepturilor acestora, consideră Eugen
Tomac:
Agenția Europeană a Muncii trebui să aibă inspecții proprii prin care să
poate verifica și interveni în relația cu fiecare stat, acolo unde există forme
de discriminare la locul de muncă. Dina cest punct, s-a făcut un pas important
pentru că s-a creat această agenție (n.r. Autoritate Europeană a Muncii) va fi
cât de curând funcțională și pentru că în Uniunea Europeană peste 18 milioane
de cetățeni desfășoară permanent activități într-un alt stat decât cel în care
s-au născut, iar cei mai numeroși sunt cetățenii români, aproape 4 milioane,
este în interesul nostru să consolidăm aceste mecanisme, astfel încât, oriunde
s-ar afla, românii să nu se simtă discriminați la locul de muncă și să le fie
respectate contractele de muncă. Din acest punct de vedere, voi insista ca la
nivelul Comisiei (Europene) să existe o abordare extrem de severă în privința
respectării legislației europene ce ține de piața forței de muncă pentru ca
niciun român, oriunde s-ar afla, orice activitate ar desfășura – sezonieră sau
permanentă – să nu se simtă discriminat. Este unul dintre beneficiile pe care
le aduce Uniunea Europeană, această liberă circulație a activităților dintr-un
stat în altul, iar acest avantaj nu ar trebui să se transforme într-o povară,
de aceea sunt adeptul creării unor mecanisme care să îi protejeze pe cetățenii
europeni, și implicit pe cei români, oriunde s-ar afla.
Prezentare a Corpului ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pe lângă Ambasadele şi Consulatele României din străinătate.
Protecția socială a fost în 2018 o prioritate pentru toate statele membre UE care au alocat aproape o cincime din valoarea Produsului Intern Brut (19,2%) pentru acest domeniu. Ponderea acestor cheltuieli semnificativ între 24,1% din PIB în Finlanda şi 9% în Irlanda, conform datelor publicate joi de Eurostat.
Alte patru state din spațiul comunitar – Franța, Danemarca, Italia şi Austria – au alocat cel puțin 20% din PIB pentru protecția socială în 2018. În România, ponderea cheltuielilor cu protecția socială a fost de 11,6% din valoarea Produsului Intern Brut, mult sub media de 19,2% înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Un nivel apropiat au mai înregistrat Irlanda, Malta, Letonia, Bulgaria și Cehia, toate cu cheltuieli mai mici sau egale cu 12% din PIB.
Eurostat a pus la dispoziție și date împărțite pe categoriile ce alcătuiesc protecția socială. Astfel, media europeană a cheltuielilor pentru persoanele în vârstă, categorie care include pensiile, a fost de 10,4% din PIB în 2018. În toate statele membre, această categorie reprezintă cea mai importantă parte din cheltuielile cu protecția socială, dar și aici ponderea variază între 13,6% din PIB în Finlanda şi 3,2% din PIB în Irlanda. Cheltuielile pentru pensii ale României au avut o valoare de 8,6% din PIB.
Cheltuieile statelor membre UE pentru protecția socială (Sursa: Eurostat)
În privința cheltuielilor guvernamentale pentru sănătate, pe primul loc în UE este Danemarca, țară care în 2018 a alocat 8,3% din PIB, urmată la mică distanță de Austria (8,2%) și Franța (8,1%). România se află la coada clasamentului cu cheltuieli de 4,7% din PIB, iar în urma sa se situează Letonia (4%) și Cipru (2,7%).
România, alături de Irlanda, ocupă ultima poziție din blocul comunitar la cheltuielile pentru educație. Cele două state au alocat 3,2% din PIB pentru educație, sub media de Uniunii de 4,6%. La polul opus, se situează Suedia care a înregistrat o ponderea a cheltuielilor în valoare de 6,9% din PIB.
În schimb, România se situează exact la același nivel ca şi media din UE când vine vorba de ponderea cheltuielilor guvernamentale pentru protecția mediului, respectiv 0,8% din PIB. Cele 27 de state membre UE au alocat aproximativ 106 miliarde euro din cheltuielile guvernamentale pentru protecția mediului, în anul 2018.
În România,
numărul copiilor instituţionalizaţi din cadrul sistemului de protecţie socială
este în jur de 60.000. Aceşti copii abandonaţi fie la naştere, fie în timpul
copilăriei mici, se află în centrele de plasament (fostele orfelinate) unde,
până la 18 ani, trăiesc fără afecţiunea unei familii, fără o educaţie adecvată
şi fără stimularea potenţialului lor creativ şi intelectual. Nu-i de mirare,
aşadar, că doar 0,1% dintre orfani
reuşesc să termine facultatea.
Unul dintre aceştia este Lajos Kristoff,
absolvent al facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi deţinător al unui titlu de
master în Psihologie Clinică. Aflat de la vârsta de 3 ani într-un centrul de
plasament din judeţul Mureş, Lajos Kristoff a reuşit să
depăşească obstacolele sistemului şi să nu-şi risipească potenţialul. În ce fel
aflăm chiar de la Lajos Kristoff:
Cred că eram foarte
visător și destul de matur. Eram suficient de îndrăzneț și curajos ca să lupt
pentru visurile mele și pentru ceea ce-mi doream să devin. Am avut anumiți
oameni în viața mea care mi-au deschis orizonturile și care m-au încurajat
spunându-mi că, dacă doresc să ajung undeva, pot face asta, alegându-mi singur
drumul în viață. Eu de mic mi-am dorit să fac medicina ca să mă specializez în
neurochirurgie pediatrică, dar n-a fost să fie. Însă mi-am zis că dacă nu
reușesc acolo, atunci o să fac ceva legat de educație, de intervenția asupra
copiilor. Și am decis să devin un doctor de suflete, ca să zic așa.
Doctor de suflete sau antrenor de genii,
astfel a ajuns acum să fie cunoscut Lajos Kristoff. După un parcurs profesional
în cadrul asociaţiei pentru copiii supra-dotaţi, Centrul Gifted Education, el a
înfiinţat o şcoală de excelenţă dedicată descoperirii şi dezvoltării talentului
propriu fiecărui copil, fie instituţionalizat, fie provenind dintr-o familie.
De aceea, şcoala de excelenţă conlucrează cu centrele de plasament, dar şi
cu unităţile de învăţământ obişnuite. Pentru copiii din sistemul de protecţie, acest
mentorat este, însă, de multe ori, vital, ne spune Lajos Kristoff:
Majoritatea copiilor și tinerilor instituționalizați sunt crescuți cu teama
de viitor. Din această cauză ei nu reușesc să-și atingă țelurile și toate
visele lor se opresc la ușa orfelinatului. Fiind lipsiți de părinți, de
afecțiune și de tot ce înseamnă interacțiunea umană empatică, e și firesc ca în
felul acesta să nu poată privi în viitor, să-și atingă scopul în viață și să-și
vadă misiunea.
În 2017, Lajos
Kristoff a demarat un alt proiect, similar şcolii de excelenţă, dar cu un
program mai intens şi mai ambiţios de descoperire a potenţialul latent: Mentor
în România: Este o rețea națională de mentori și copii
unde cei mici sunt mentorați unul la unu sau în grupuri și funcționează din
2017. Cu acești copii intrăm în legătură prin direcțiile de asistență socială,
prin primării pentru a avea acces în școli și a informa cadrele didactice
despre activitățile noastre și, evident, prin ministerul educației. 23:10
Mentoratul presupune 16 ore pe lună de întâlniri formale și informale, formale
însemnând că se desfășoară în cadrul instituției – de regulă, la școală – , iar
cea informală având loc în cadrul familiei. Eu mentorez câțiva copii, toți cu
inteligență peste medie. Unul dintre ei se află la Onești. Ceilalți fac parte
și dintr-o trupă de teatru, având cu toții abilități artistice, dar și
abilități științifice și matematice.
Destinat
tuturor copiilor până în 12 ani din centrele de plasamente, dar şi din familii,
Mentor în România nu pierde, însă, din vedere faptul că celor
instituţionalizaţi şi defavorizaţi trebuie să li se acorde un ajutor
suplimentar. Lajos Kristoff: Eu de 12 ani organizez şi tabere
educaţionale la munte. Este o tabără non-profit. Într-o zi mi-am adunat echipa
şi le-am propus să facem o şcoală de mentorat: şcoala micilor mentori dedicată
mai ales copiilor din sistemul de protecţie a copilului.
Prima ediţie a şcolii
de vară de mentorat a durat o lună şi am lucrat cu 20 de copii
instituţionalizaţi din centrele de plasament de zi aflate în sectorul 4 şi
sectorul 3. Sistemul nostru de mentorat unu la unu, dar şi în grup, a fost pus
în practică şi a dat rezultate excepţionale. Am lucrat în echipă şi, din nişte
copii care nu-şi permiteau să viseze şi care aveau probleme mare cu stima de
sine, am reuşit în trei săptămâni să-i ajutăm să se descopere prin discuţii,
prin cursuri de teatru, prin diverse metode inovative. Copiii şi-au ales
singuri mentorii.
Teatrul oferă un
mijloc potrivit pentru copii atât de a-i ajuta să se exprime, cât şi de a le
oferi un sprijin financiar. De aceea, în cadrul proiectelor sale, Lajos
Kristoff organizează şi cursuri de teatru pentru cei mici. Iar una dintre
realizările acestor cursuri a fost spectacolul Alice în Ţara Crăciunului, o
adaptare a textului clasic scris de Lewis Caroll jucată de copii tot pentru
copii. Câştigurile obţinute din vânzarea biletelor vor fi donate pentru dotarea
unor grădiniţe aflate în regiuni defavorizate.
Spectacolul, realizat cu
sprijinul Teatrului Evreiesc de Stat şi al Asociaţiei SARIDA, a fost regizat de
Ioan Păduraru. La rândul lui voluntar în cadrul taberelor de excelenţă organizate
de Lajos Kristoff, Ioan Păduraru a observat beneficiile apropierii dintre
copiii cu familii şi cei instituţionalizaţi:
Când am început să
colaborăm, oamenii s-au apropiat de ceilalţi oameni datorită laturii lor
artistice. Toţi suntem artişti la origine, toţi avem un cât de mic spirit
artistic în noi, mai mic sau mai mare, indiferent de domeniul artistic în care
ne putem exprima. Copilul instituţionalizat este, în opinia mea, unul extrem de
sensibili şi plin de potenţial. Neavând un model patern sau matern după care să
se ghideze în exprimarea sentimentelor, se agaţă de orice şi de oricine şi îşi
exprimă sensibilitatea spontan şi plenar.
Sunt şi unii care se ascund în
spatele unor ziduri artificiale, iar misiunea noastră de mentori este să vedem
sensibilitatea ce se află dincolo de aceste ziduri. Având un minus din punctul
acesta de vedere, la şcoala de vară am observat că nu noi am făcut primii paşi
către aceşti copii, ci ei au venit către noi pentru a-i ajuta să se deschidă.
Programul Mentor în România continuă şi în 2020, iar
pentru anul acesta, Lajos Kristoff şi echipa lui şi-au propus să ajute peste
250 de copii să-şi descopere potenţialul.
Una
dintre cele mai consistente critici aduse Uniunii Europene a fost aceea a
lipsei de eficienţă, în general, şi a lipsei luării eficiente a deciziilor, în
mod particular. Blocajul deciziilor eficiente cu care adesea instituţiile
europene s-au confruntat se explică prin mecanismul de luare a deciziilor care
funcţionează în prezent. Şi anume, este vorba despre împărţirea luării de
decizii între Parlamentul european şi Consiliul Uniunii Europene, unde voturile
trebuie să se exprime în unanimitate. Comisia Juncker propune însă o reformă,
şi anume trecerea de la votul unanim la votul majorităţii calificate.
Comisarul
european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale,
abilităţi şi mobilitatea forţei de muncă Marianne Thyssen
a sintetizat eficientizarea luării deciziilor în Uniunea Europeană în domeniul
pe care îl conduce, politicile sociale.
Preşedintele Juncker a anunţat în 2018 în discursul său despre starea
Uniunii că vom lua măsuri privitoare la cadrul legal al luării deciziilor în
Uniunea Europeană. Am lansat deja o dezbatere despre luarea mai eficientă de
decizii în trei zone: politica de taxare, relaţii externe şi politica
energetică. Vă prezint însă rezultatele analizei pe care am făcut-o asupra
politicii sociale. Ea este diferită de politica de taxare şi de cea de relaţii
externe deoarece majoritatea legislaţiei Uniunii Europene în politica socială
este decisă de Parlamentul european şi cu majoritatea calificată a Consiliului.
Politica socială este un cadru legislativ în care Comisia a fost activă în mod
particular.
Sunt, într-adevăr, doar cinci zone în politica socială unde există
unanimitate în privinţa voturilor: legea privind discriminarea, securitatea şi
protecţia socială, condiţiile de terminare a relaţiilor contractuale,
reprezentativitate şi apărare colectivă şi condiţiile de muncă pentru
rezidenţii legali din ţări terţe. Am analizat zonele în care reformele sunt
esenţiale pentru capacitatea Uniunii Europene de a acţiona. În opinia noastră,
sunt două zone în care vrem să deschidem dezbateri privitoare la introducerea
voturilor pe majoritate calificată. Prima este zona nediscriminării. Votul
unanim a dus la o dezvoltare inegală în materie de acquis comunitar, toate
grupurile nefiind protejate în mod egal. A doua zonă pentru care propunem votul
bazat pe majoritatea calificată este securitatea şi protecţia socială a
muncitorilor. În contextul schimbărilor de pe piaţa muncii şi îmbătrânirea
populaţiei, Uniunea ar trebui să susţină procesul de modernizare şi convergenţă
între sistemele de protecţie socială.
Eficientizarea
este în centrul reformării luării de decizii în Uniunea Europeană. Iar aceasta
va fi una dintre provocările viitoare ale blocului comunitar.
Evoluția Uniunii Europene (UE) a arătat că progresul economic nu poate fi
obținut fără cel social, că o economie competitivă și stabilă pe termen lung nu
poate fi întemeiată în absența politicilor de educație și formare, de ocupare
și protecție a forței de muncă sau de protecție socială.
În ciuda faptului că modelul de dezvoltare a
urmărit o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care
tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social,
dimensiunea socială a UE a rămas cel mai adesea în plan secund, revenind pe
agendă mai ales atunci când a fost nevoie de o reechilibrare a elementelor de
natură socială, în contextul implementării politicilor economice.
Definirea și implementarea politicii sociale
se află încă, în cea mai mare măsură, în responsabilitatea Statelor Membre
(SM), iar inițiativele, fondurile și acțiunile întreprinse la nivelul UE sunt
menite să sprijine și să coordoneze măsurile de la nivel național.
Mai mult decât atât, Pilonul European al
Drepturilor Sociale (PEDS) este în sine o măsură cu implicații mai degrabă la
nivel de angajament politic, decât de reglementare propriu-zisă, proclamația
fiind un așa-zis instrument de soft-law care nu presupune o extindere a
competențelor și atribuțiilor Uniunii.
În acest context, succesul implementării PEDS
depinde în mod fundamental de maniera în care fiecare stat membru își definește
și pune în practică propriile priorități și măsuri în ceea ce privește
respectarea celor 20 de principii fundamentale agreate la nivel european.
Pentru mai multe detalii despre subiectul
PEDS, dar și despre inițiativele în domeniul tineretului, vă recomandăm studiul
elaborat sub egida Institutului European din România – Pilonul european al drepturilor sociale: reducerea inegalităților și a
decalajelor sociale în România. Evoluții ale politicilor și inițiativelor
europene din domeniul tineretului – realizat de o echipă coordonată de Dragoș-Nicolae Pîslaru.
Materialul este disponibil online pe site-ul
IER, la secțiunea Publicații.
(Mihai Sebe, expert, Biroul Studii și Analize, IER)
În domeniul drepturilor sociale și ocupării forței de muncă, au fost finalizate negocierile interinstituționale privind Directiva care urmărește sporirea transparenței și previzibilității condițiilor de muncă în întreaga UE, a spus eurodeputatul Emilian Pavel.
Emilian Pavel: Coordonarea sistemelor sociale este revizuită și aici sunt progrese foarte mari mai au câteva puncte sensibile ce tin de durata după care dacă muncești într-o țară membră beneficiezi de toate serviciile de Protecție Socială mai iau câteva probleme pentru muncitorii transfrontalieri ce legislație se aplică și cine le plătește sau cine le asigură protecția socilă, dar sun lucruri care se vor rezolva în perioada următoare. Poți bloca sau poți mișca, prioritiza anumite dosare le deblochezi dacă nu oferi alternativă dacă nu lucrezi la un text dacă nu lucrezi la anumite sensibilități daca nu vrei să miști o parte sau alta în cazul coordonării sistemelor sociale germane Franța și Spania daca nu vii și nu le oferi o alternativă, un compromis desigur blochezi acel dosar.
Deci aici este cea mai mare putere care o are o Președinție rotativă, poate prioritiza, poate mișca dosare sau le poate uita undeva în sertar și să spunem avem și această perioadă scurtă aici este mesajul cel mai important legat de Președinției României și- a asumat că va mișca dosare grele va mișca dosare legislative care zac și care nu au fost asumate de nicio președinție în ultimii doi ani de zile. Sigur, vine cu costuri vine cu foarte multe ore de muncă și s-ar putea să decontăm chiar și politic pentru că sunt dosare sensibile dar ne- am asumat acest lucru pentru că dorim să arătăm în prima Președinție a României că avem capacitatea administrativă de a mișca lucrurile, de a duce proiectul european mai departe.
În cadrul Președinției României am și stabilit un calendar pentru aderarea la zona euro. Iată încă o dovadă că dorim o integrare mai puternica în proiectul european, dorim să continuam și să dezvoltăm proiectul european și nicidecum să îndepărtăm țara noastră de UE. Dorim să intrăm în zona euro, dorim să dezvoltăm și să mișcam dosare importante pentru dezvoltarea proiectelor europene.
În domeniul drepturilor sociale și ocupării forței de muncă, au fost finalizate negocierile interinstituționale privind Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori, reducerea expunerii la factorii cancerigeni la locul de muncă și regulamentul de instituire a unei Autorități europene a muncii.
Cheltuielile pentru protecţia socială în Uniunea Europeană s-au situat în 2017 la 2.890 miliarde de euro, echivalentul a 18,8% din PIB sau 41,1% din cheltuielile guvernamentale totale, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres.
Există diferențe semnificative între sumele acordate protecției sociale de cele 28 de state membre UE, iar România se situează printre codașe. Astfel, Irlanda a cheltuit echivalentul a 9,5% din PIB, în 2017, urmată de Lituania (11,2%) și Malta (11,3%). În fața lor se află România și Letonia, ambele cu 11,7%, ambele state fiind devansate de Cehia (12%) şi Bulgaria (12,5%). La polul opus se află șase state europene care au alocat cel puţin 20% din PIB pentru protecţia socială: Finlanda, Franţa, Danemarca, Italia, Austria şi Suedia.
Cea mai mare parte din cheltuielile pentru protecţia socială din toate statele membre au reprezentat-o sumele pentru pensii care au acumulat echivalentul a 10,1% din PIB-ul statelor UE. Cel mai ridicat procent s-a înregistrat în Grecia şi Finlanda (ambele cu 13,8%), urmate de Franţa şi Italia (ambele cu 13,4%), Austria (12,5%) și Portugalia (11,7%). Alte opt state au cheltuit cel puțin nouă procente din PIB: Suedia (10,3%), Luxemburg (9,9%), Germania (9,3%), Belgia, Bulgaria şi Slovenia (toate cu 9,2%), Spania (9,1%), Polonia (9%). România se află în imediata apropiere, cu 8,8%. Cel mai scăzut procente, în 2017, s-au înregistrat în Irlanda (3,4%), Lituania (5,7%) şi Cipru (6%).
Cheltuielile pentru protecția socială în statele UE (Sursa: Eurostat)
Eurostat a mai publicat, luni, date referitoare la rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană. În trimestrul patru din 2018 s-a înregistrat o rată a locurilor vacante de 2,2%, în creştere cu 0,2% față de precedentele trei luni în UE.
Statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante sunt Grecia (0,4%), Bulgaria, Irlanda şi Spania (toate cu 0,9%), Polonia (1%) şi România (1,2%). Țările membre cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante au fost Cehia (6%), Belgia şi Germania (ambele cu 3,4%) şi Austria (3,1%).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, rata locurilor de muncă în ultimele trei luni din 2018 a crescut în 20 de state membre, inclusiv în țara noastră. Pe sectoare de activitate, în România rata locurilor de muncă vacante în trimestrul patru din 2018 era de 1,1% în industrie şi construcţii şi de 1% în servicii.
Biroul de informare al Parlamentului European a organizat la Bucureşti dezbaterea cu tema Pilonul european al drepturilor sociale: un an după summit-ul de la Göteborg’‘. Evenimentul, organizat în Parteneriat cu Institutul European din România, are loc la un an distanță după ce liderii europeni s-au reunit, la Göteborg, în Suedia, unde au semnat și adoptat Declarația Drepturilor Sociale care are la bază 20 de principii considerate necesare pentru existența unei piețe a muncii și a unui sistem de asistență socială moderne și funcționale.
Discuţiile de la Bucureşti din acest an s-au axat pe teme precum egalitatea de şanse, condiţii de muncă echitabile, protecţie socială şi incluziune, precum şi impactul revoluţiei digitale asupra pieţei muncii.
La eveniment a fost prezentă şi Maria Joao Rodrigues (S&D), deputat în Parlamentul European, membră a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi raportor pentru dosarul referitor la Pilonul european al drepturilor sociale. Deputatul european a declarat , printre altele, că pilonul european al drepturilor sociale reprezintă o iniţiativă importantă pentru toţi europenii şi că trebuie depuse eforturi pentru a transforma în realitate angajamentul de la Goteborg: În urma cu un an, ne-am întâlnit la Goteborg într-un summit care, pentru prima dată, a reunit toţi prim-miniştrii, toţi conducătorii instituţiilor europene, partenerii sociali şi societatea civilă. Toţi aceşti actori şi-au luat angajamentul să construiască în Uniunea Europeană un pilon social care să răspundă provocărilor curente. Şi sunt multe aceste provocări. Ne confruntăm cu o lume deschisă unde există o concurenţă foarte dură, unde slujbele noastre sunt în pericol, avem constrângeri mari aduse de schimbările climatice care ne cer să schimbăm politica energetică. Ne confruntăm cu tendinţe de îmbătrânire a populaţiei şi pe deasupra, în acest moment, suntem în cursul unei transformări care este pusă în mişcare de tehnologiile digitale. Toate aceste lucruri, laolaltă, schimbă lumea muncii, felul în care gândim competenţele. Iată provocarea. Credem că prim cooperarea europeană putem răspunde acestor provocări mult mai bine. Când e vorba de schimbările climatice, de acordurile comerciale, digitalizarea, în toate aceste aspecte trebuie să avem la îndemână, să ne sprijinim pe puterea UE. Dacă ne dorim ca cetățenii să susțină aceste ambiții, UE trebuie să fie atentă la problemele cetăţenilor, la viața lor, la condițiile de trai, la activitatatea lor profesională. Acestea toate trebuie îmbunătăţite. Deci ambiția pilonului social este acela de a actualiza standardele noastre sociale pentru a răspunde acestor provocari, dar și de a promova convergenţa economică și socială.
Pilonul European al Drepturilor Sociale, publicat de Comisia Europeană în aprilie 2017, este un ghid pentru obținerea unor rezultate eficiente în plan social și al ocupării forței de muncă, a cărui implementare se află în responsabilitatea guvernelor naționale.
Persoanele care au contracte de muncă part-time, temporare sau de alt tip, denumite atipice, şi lucrătorii independenţi se confruntă cu obstacole în privinţa accesului la protecţia socială, de exemplu, prestaţiile de şomaj, de boală sau pensii. Din acest motiv, Comisia Europeană a lansat o consultare publică pentru a colecta informaţii care pot duce la dezvoltarea şi aplicarea unor instrumente care ar putea fi utilizate pentru elaborarea iniţiativei privind accesul la protecţia socială.
Ultimele date statistice arată că în anul 2015, din totalul de peste 220 de milioane de angajaţi din Europa, peste 40 la sută dintre aceştia erau lucrători independenţi, angajaţi temporari sau cu fracţiune de normă. Întrucât astfel de formă de încadrare generează tot mai multe oportunităţi de muncă, în special pentru tineri, din ce în ce mai multe persoane active riscă să rămână fără sprijinul asigurat de o protecţie socială adecvată, dacă legislaţia nu este adaptată noilor tendinte. Din acest motiv, Comisia Europeană a lansat consultarea publică pentru a afla de la cei interesaţi ce ar putea fi făcut pentru a veni şi în sprijinul acestor angajaţi. Executivul comunitar a anunțat, în programul său de lucru pentru acest an, o inițiativă privind accesul la protecția socială, care însoțește Pilonul european al drepturilor sociale prezentat luna aprilie.
Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Marianne Thyssen: Acum ne consultăm cu partenerii sociali, cu sindicatele şi reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii, vrem să aflăm care este părerea lor despre acest lucru. Şi ne uităm, de asemenea, cum putem dezvolta legislaţia europeană pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă, pentru că nu ne dorim dualitate pe piaţa muncii. Vrem să vedem cum putem să le asigurăm accesul la sistemul de protecţie socială.
Reprezentanţii Comisiei Europene mai spun că unele state membre şi-au adaptat legislaţia la noile evoluţii, însă majoritatea dintre ele fac în continuare eforturi să găsească un răspuns adecvat la natura evolutivă a muncii. De exemplu, în zece state membre nu se acordă ajutoare de şomaj lucrătorilor independenţi, iar o treime dintre dintre persoanele cu contracte de muncă temporare din întreaga Europa nu se califică pentru prestaţiile de şomaj.
În 2015, în cele 28 de state membre ale spațiului comunitar, riscul de sărăcie în rândul lucrătorilor independenți era de trei ori mai mare decât cel al lucrătorilor cu contract. Și în cazul celor cu contracte temporare sau part time, riscul de săracie eram semnificativ mai mare decât cel al lucrătorilor cu loc de muncă permanent și normă întreagă.
Comisia Europeană a lansat aceasta consultare publică pentru a se asigura că interesul publicului larg din Uniune, și nu cele speciale ale unui număr limitat de grupuri de părți interesate, este reflectat în mod corespunzător în elaborarea unei inițiative europene referitoare la accesul de protecție socială. Consultarea publică este deschisă până la data de 15 ianuarie 2018, iar cei interesaţi să participe o pot face completând un chestionar disponibil pe site-ul Comisiei Europene, secţiunea Consultări publice.
Cât de bine îşi cunosc
bucureştenii oraşul? Şi, mai ales, cât de exacte sunt intuiţiile sau
observaţiile lor empirice atunci când sunt confruntate cu datele statistice,
obiective, referitoare la oraş? De pildă, traficul rutier extrem de greoi şi
aglomeraţia de pe străzile centrale, mai ales, ne fac să credem că trăim
într-un oraş suprapopulat. Statisticile spun, însă, altceva: la 1 ianuarie
2016, municipiul Bucureşti avea, oficial, 1.844.576 de locuitori comparativ cu
1992, când populaţia atingea numărul record de 2.067.545. Pentru a oferi o
descriere cât mai exactă a situaţiei generale, Fundaţia Comunitară Bucureşti a
lansat un studiu care strânge laolaltă informaţiile oficiale existente despre
12 domenii cheie ale oraşului prin care amintim: demografia, educaţia,
siguranţa, protecţia socială, sănătatea, consumul cultural, trafic, condiţii de
locuire şi sentimentul de apartenenţă la cartierul de reşedinţă. Intitulată
Bucureşti: pulsul comunităţii, cercetarea a fost realizată de un grup de
sociologi şi antropologi care au sintetizat în principal datele provenind de la
Institutul Naţional de Statisitică şi de la autorităţile locale din cele şase
sectoare ale oraşului. O primă concluzie a realizatorilor a fost aceea că
nepotrivirile persistă şi în momentul în care se compară datele oficiale. De
pildă, pentru a vedea care sunt decalajele între bogaţi şi săraci, a fost
nevoie de colectarea unor informaţii provenind de la direcţiile de protecţie
socială ale fiecărui sector, colectare care s-a dovedit extrem de aventuroasă
şi uimitoare, consideră Valentina Marinescu, sociolog şi cadru universitar. Mi-a fost foarte greu să facem comparaţii între sectoarele
Bucureştiului. Există primării şi primării. Sunt primării foarte bine
organizate care mi-au pus la dispoziţie datele de care am nevoie. Şi sunt şi
primării unde am cerut datele respective şi am primit o foaie. Asta spune
foarte multe despre un aparat administrativ plătit din banii contribuabililor.
Din cauza asta am avut mari dificultăţi în a compara ce se întâmplă cu
familiile monoparentale, cu săracii şi bogaţii Bucureştiului, cu copiii care au
nevoie de ajutor, cu persoanele de vârsta a treia.
Din cauza strângerii
defectuoase a datelor, unele rezultate sunt paradoxale: primăriile unor
sectoare considerate, la prima vedere mai bine situate din punct de vedere
material, au în grijă mai multe persoane asistate social decât sectoare
considerate, îndeobşte, mai dezavantajate. Valentina Marinescu. În primul semestru din 2016, peste 50% din ajutoarele sociale din
Bucureşti se pare că au fost acordate sectorului 1. Dacă comparăm aceste date
cu cele provenind de la restul sectoarelor, ai senzaţia că cei mai mulţi oameni
care au nevoie de ajutor social – exceptând sectorul 2 despre care nu ştim în
această privinţă, căci nu am primit deloc date – provin din zona cu cele mai
multe companii multinaţionale din cartierul Pipera… În sectorul 6 au fost
înregistrate 108 cazuri, în sectorul 5, 112, iar în sectorul 3, 548. Totul ţine
de modul în care sunt raportate aceste cazuri şi de modul în care sunt
administraţi banii care trebuie să meargă către ajutoarele sociale în cazul
fiecărei primării în parte.
Şi în privinţa educaţiei, Bucureştiul se dovedeşte un oraş cu o
situaţie particulară. Deşi
infrastructura şcolară este mai bună decât în alte oraşe, Bucureştiul are o
rată a abandonului şcolar destul de ridicată – de circa 15% – şi un procent al
absolvenţilor de bacalaureat de 53%, care nu depăşeşte media naţională.
Valentina Marinescu: Noi,
bucureştenii, suntem puţin atipici din punctul de vedere al educaţiei. Se pune
mult accent pe perfecţiunea în educaţie şi pe legarea performanţei de educaţie,
mai mult decât în alte părţi ale ţării. Ar fi de interesant de făcut un studiu
separat pentru a vedea cât de mulţi bani se investesc în instituţii de tip
after-school, în meditaţii particulare. Pe de altă parte, faptul că în
Bucureşti rata de absolvire a bacalaureatului a fost de 53% nu înseamnă că
suntem mai slabi decât cei din provincie, ci că ei îşi evaluează copiii după
criterii mai laxe.
Strâns legat
de educaţie este consumul cultural. Un studiu sociologic din 2015, citat de
autorii studiului Bucureşti: pulsul comunităţii, arăta că 54,2% dintre
bucureşteni preferă teatrul, 35,1% spectacolele de muzică pop/dance, iar 14,6%
spectacolele de folclor. Per ansamblu însă, 71,8% dintre locuitorii Capitalei
nu-şi iau niciodată bilet la teatru. Vlad Odobescu, jurnalist şi antropolog,
unul din autorii cercetării lansate de Fundaţia Comunitară Bucureşti, detaliază
preferinţele culturale ale bucureştenilor. Nu înseamnă că ei nu participă într-un fel sau altul la viaţa culturală a
oraşului. În ultima vreme mai ales, primăria generală şi cele de sector
organizează evenimente în aer liber. Nu ştiu în ce măsură ele pot fi
considerate culturale, dar sunt o modalitate de a atrage populaţia spre această
zonă. Cifra asta poate fi coroborată şi cu 40% dintre bucureşteni care-şi
petrec timpul liber la mall sau în hipermarket. Asta spune multe şi despre
infrastructura culturală a oraşului. În 1990, aveam 77 de cinematografe şi acum
au rămas doar 17. Raportarea implică şi judeţul Ilfov, limitrof oraşului, şi se referea la sălile
din reţeaua de stat.
Bucureştiul
rămâne, cu toate acestea, un oraş dinamic, atât din punct de vedere economic,
cât şi din punct de vedere al producţiei culturale. Însă dinamismul său nu este
legat neapărat de tinereţea locuitorilor, dat fiind că numai un sfert dintre
bucureşteni au până în şi inclusiv 24 de ani. E o cifră mult mai mică decât cea
din alte oraşe mari din România. Poate că din punct de vedere demografic nu e
un oraş tânăr, dar se pare că
este un oraş sigur. Vlad Odobescu: În ultimii ani, Bucureştiul se prezintă pe sine ca un
oraş sigur şi conform datelor mai generale pe care le avem, într-un clasament
al oraşelor europene, el se poziţionează înaintea oraşelor Praga, Bratislava,
Vilnius etc. Raportat la România, Bucureştiul este, totuşi, mai puţin sigur
decât alte oraşe mari precum Cluj sau Iaşi. Sunt câţiva indicatori care se
urmăresc pentru a stabili acest lucru: infracţiuni comise contra persoanelor
(furturi şi tâlhării), agresiuni sexuale, agresiuni contra siguranţei rutiere.
Şi la nivel empiric, şi la nivel obiectiv, Bucureştiul nu este încă
foarte bine cunoscut. Începutul a fost făcut, însă, iar, în cele din urmă, e
posibil ca paradoxurile să se dovedească a fi parte din chiar farmecul său.
La 10 ani de la
aderarea României la UE, bilanţul continuă. Potrivit statisticilor, România a
făcut progrese semnificative în scăderea sărăciei. Dacă în 2007, 47% dintre
români trăiau sub pragul sărăcie, în 2015, procentul acesta scăzuse până la
37%. Datele acestea sunt calculate în funcţie de un anumit indicator statistic
denumit AROPE care măsoară atât veniturile anuale, cât şi bunurile pe care o
persoană le posedă. În cazul românilor, aceasta înseamnă că în ultimii ani, mai
mulţi români şi-au permis să cumpere aparatură electrică, electrocasnică şi
telefon mobil precum şi să consume o masă cu carne o dată la două zile sau să
plece o săptămână pe an în vacanţa. Filiala din România a Fundaţiei Friedrich
Stiftung, prin proiectul Monitorul social, a analizat cifrele strânse în
anii scurşi de la aderare şi are propriile sale concluzii cu privire la
sărăcie. Ni le împărtăşeşte Victoria Stoiciu: Se vede cu ochiul liber că mult mai multă lume are azi un telefon mobil
şi un televizor color decât avea în 2007. Pe de o parte aceste bunuri s-au
ieftinit, a apărut şi posibilitatea de a lua un credit de consum mult mai uşor.
Deci dacă ne uităm la acest indicator, se poate constata că sărăcia a scăzut
considerabil din 2007 până în 2015. Iar românii o duc mai bine.
Pe de altă parte, din
datele intepretate de Monitorul social se desprinde o concluzie paradoxală: deşi lipsurile s-au
diminuat per total, în anumite cazuri, ele, de fapt, s-au mărit. Dacă analizăm doar
veniturile, adică sumele de bani de care dispun oamenii, vom avea surpriza să
constatăm că sărăcia a crescut. Mai precis a crescut numărul celor cu venituri
mai mici cu 60% faţă de venitul median naţional. În 2015, aceştia ajungeau
aproape la 25% din totalul populaţiei în timp ce în 2007, procentul lor era de
18%. Victoria Stoiciu completează acest tablou: În continuare, cei mai săraci 10% din români se regăsesc în mediul
rural şi sunt, în general, oameni care se ocupă de agricultura de subzistenţă.
În această privinţă, nu s-a înregistrat nici un progres. În 2007, cei mai
săraci 10% dintre români aveau 556 de euro pe an. Mă refer la venituri, nu la
salarii, ci la venituri ce pot fi realizate şi din vânzarea micii producţiei
casnice: ouă, brânză etc. În 2015, veniturilor celor mai săraci ajungeau la 714
de euro pe an, deci o îmbunătăţire nesemnificativă. Aproximativ 2 milioane de
români trăiesc cu 714 euro pe an.
Despre lipsurile în care
trăiesc oamenii la sate, mai ales cei din zonele muntoase, am stat de vorbă cu
Iulian Angheluţă. Prin fundaţia sa, Free Mioriţa, el şi-a asumat, de câţiva
ani, un proiect dificil: să ducă lumină în zonele neelectrificate din România.
Aceste zone sunt încă numeroase în România, iar lipsa electrificării se resimte
cel mai acut în părţile cele mai izolate: satele sau gospodăriile de la munte.
Cum trăiesc oamenii de acolo, aflăm acum de la Iulian Angheluţă: Acolo sunt nişte drumuri forestiere. Există surse de apă,
cum ar fi izvoarele de munte. Dar lumină electrică nu este. În majoritatea
zonelor din munţii Apuseni, în partea muntoasă a Hunedoarei, a Maramureşului, a
Bistriţei Năsăud, firul electric n-a ajuns. Există planuri şi aşa-numitele
studii de fezabilitate. În plus, în mult locuri, reperele obligatorii pentru o
existenţă civilizată – cum ar fi şcoala sau dispensarul – lipsesc cu
desăvârşire. Se întreţin practicând agricultura de subzistenţă. Cam fiecare are câteva animale pe lângă
casă, mai ales oi şi vaci. Pădurea din apropiere e folosită pentru lemnul de
încălzit, dar şi pentru diverse fructe, ciuperci, pe care le culeg.
Electricitatea înseamnă pentru aceşti oameni un confort
minim, dar şi posibilitatea de a ieşi din izolare. Iar lumina a venit la unii
din ei sub forma unor panouri fotovoltaice sau solare aduse, în urma unor
donaţii, de Iulian Angheluţă şi colegii săi de la Free Mioriţa. Primul lor gând
a fost la copiii care trăiesc în aceste comunităţi izolate. Iulian Angheluţă. Orice gospodărie are nevoie de braţe de muncă. Ne place
sau nu ne place, copiii sunt utilizaţi în gospodărie. Merg cu oile pe munte sau
îi ajută pe părinţi şi în alt feluri. Viaţa lor e foarte grea. Educaţia rămâne
într-un plan secund. De aceea, mie electricitatea mi se pare importantă. E
importantă şi pentru copii când vor să-şi facă temele, dar e importantă şi
pentru informare, şi educaţie în genere. Ai acces la radio, la telefon pentru
accesarea unor servicii de urgenţă cum ar fi ambulanţa.
Situaţia copiilor şi a
tinerilor comparativ cu cea a vârstnicilor este, de altfel, unul din
paradoxurile constatate odată cu analizarea scăderii sărăciei, ne spune
Victoria Stoiciu, reprezenta Fundaţiei Friedrich Stiftung. În timp ce România a
făcut progrese în ceea ce priveşte reducerea sărăciei şi excluziunii sociale în
rândul vârstnicilor, în rândul tinerilor progresele au fost mult mai modeste.
Sărăcia a scăzut doar cu 6% între 2007 şi 2015 pentru tinerii de până în 16
ani. Pentru cei de peste 64 de ani, sărăcia a scăzut cu 24%. Ritmul a fost mult
mai accelerat. Ar fi o explicaţie pentru acest fapt. În 2009, guvernul de
atunci a adoptat o măsură care a contribuit în mod decisiv la scăderea sărăciei
în rândul bătrânilor: introducerea pensiei minime sociale. Momentan acum
această pensie se situează puţin peste 415 lei. Să fim serioşi ! 400 de lei nu
asigură un trai decent, dar, totuşi, e mult mai bine decât situaţia
anterioară.
În
aşteptarea remedierii acestor decalaje prin politici publice de protecţie
socială, iniţiativele pornite din zona societăţii civile încearcă să le
suplinească. De pildă, în ultimul an, Free
Mioriţa a reuşit să livreze panouri solare sau fotovoltaice a unui număr de 78
de gospodării din 15 judeţe. Astfel, în ultimul an, a contribuit la
electrificarea a 4 şcoli şi a două biserici.