Tag: proteste profesori

  • Sezon de examene şcolare

    Sezon de examene şcolare

    Învăţământul
    românesc reintră, odată cu debutul examenelor naţionale, în zodia unei relative
    normalităţi. 2023 a fost un an agitat, cu o grevă generală a profesorilor şi a
    personalului nedidactic care a paralizat educaţia timp de trei săptămâni, dar
    care a luat sfârşit, totuşi, la timp pentru ca evaluarea naţională a elevilor
    din clasele a VIII-a şi bacalaureatul absolvenţilor de liceu să nu fie
    periclitate.

    După negocieri intense cu executivul şi proteste masive, fără
    precedent în ultimele două decenii, angajaţii din educaţie au primit majorări
    consistente şi angajamentul că viitoarea lege a salarizării în sectorul bugetar
    le va recunoaşte importanţa muncii. Ei au suspendat greva generală, însă nu
    fără a avertiza că nerespectarea angajamentelor asumate de guvern va avea
    consecinţe serioase, sociale şi politice, în condiţiile în care 2024 este anul
    tuturor alegerilor posibile – europarlamentare, locale, legislative şi
    prezidenţiale.

    Pe de altă parte, învăţământul românesc are acum noi piloni
    legislativi, după adoptarea, tot în acest an, a legilor educaţiei. Sunt două
    acte normative destinate învăţământului preuniversitar şi celui universitar, despre
    care iniţiatorii spun că reformează sistemul şi-l apropie de exigenţele
    actuale. Legea învăţământului preuniversitar urmăreşte, în principal, să reducă
    abandonul şcolar, să lupte cu analfabetismul funcţional şi să crească
    investiţiile în educaţie, în vreme ce legea privitoare la învăţământul superior
    are, printre altele, ca obiectiv, sprijinirea cooperării europene a
    universităţilor din România. Legile au fost adoptate în plin protest sindical,
    prilej pentru opoziţie să denunţe lipsa de soluţii pentru gravele probleme ale
    sistemului şi să declare falimentul proiectului prezidenţial România educată,
    cel care a inspirat noile acte normative. Odată rezolvată problema grevei, prin
    satisfacerea revendicărilor de natură salarială, sistemul educaţional a ieşit
    din starea febrilă care risca să compromită examenele, iar acestea au putut
    începe.

    Luni, peste 160.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au deschis sezonul de
    examene cu prima probă, cea scrisă la limba şi literatura română, a Evaluării
    Naţionale. Miercuri, este programată proba scrisă la Matematică, iar, joi, elevii
    aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba şi literatura
    maternă. Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a
    IX-a de liceu este media generală la Evaluarea Naţională, calculată drept medie
    aritmetică a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale. Este
    primul an în care notele din timpul şcolii nu vor mai fi luate în considerare,
    testarea fiind singura care contează.

    Anul acesta, din cauza grevei,
    înscrierile pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat s-au prelungit până pe
    data de 16 iunie. Calendarul admiterii la liceu se încheie pe 19 iulie, când elevii
    vor afla la ce liceu au intrat. Bacalaureatul începe luni, 26 iunie, tot cu
    proba la română.