În fiecare an, pe 24
ianuarie, românii din țară, dar și cei din afara granițelor, sărbătoresc Unirea
Principatelor Române. În 2020 se împlinesc 161 de ani de la acest eveniment, care a prefaţat crearea statului naţional unitar, marcat, în aceste zile, printr-o serie de evenimente
culturale şi religioase.
La Muzeul Naţional de
Istorie poate fi vizitată micro-expoziţia ‘Mici însemne ale unor mari năzuinţe.
Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie şi numismatică’. Printre
exponate se numără o scrisoare francată cu marcă poştală din emisiunea
‘Principatele Unite’ din 1862, un timbru poştal cu efigia domnitorului
Alexandru Ioan Cuza din 1865 sau două monede de 5 sutimi, din 1864, pe care
apare şi inscripţia ‘PRINCIPATELE UNITE’.
Şi Muzeul Naţional Cotroceni va fi
deschis pe 24 ianuarie. În apartamentele pe care le-a ocupat domnitorul, pot fi
admirate obiecte personale care au aparţinut familiei Cuza, documente
originale, dar şi sabia de paradă, primită în dar de la principele sârb Mihail
Obrenovici.
Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru
Ioan Cuza – ales, cu o săptămână înainte, domnitor al Moldovei – a fost votat,
în unanimitate, şi de Adunarea Electivă de la Bucureşti drept suveran al Ţării
Româneşti şi proclamat domn al Principatelor Unite. A fost semnată astfel, de
facto, unirea celor două principate locuite de români. Trei ani mai târziu, pe
24 ianuarie 1862, cu sprijinul decisiv al împăratului francez Napoleon al
III-lea, Unirea a fost recunoscută internaţional, iar statul a primit numele de
România.
Domnia de şapte ani a lui Alexandru Ioan Cuza a pus, prin reformele
radicale promovate, temeliile instituţionale ale României moderne. Au fost
adoptate Codul civil şi cel penal, amândouă de inspiraţie franceză,a fost creată o armată naţională, învăţământul
primar a devenit obligatoriu şi au fost înfiinţate primele universităţi – în
1860 cea de la Iaşi, care azi poartă numele lui Cuza, şi, patru ani mai târziu,
cea de la Bucureşti.
Prin reforma agrară,
aproape jumătate de milion de familii ţărăneşti au fost împroprietărite cu
terenuri obţinute după secularizarea moşiilor mănăstireşti. Adorat de ţărani,
dar dezagreat de partidele politice, din cauza
derapajelor sale autoritare, domnitorul a fost obligat să abdice şi să
se exileze în 1866. I-a urmat pe tron viitorul Rege Carol I, din familia
princiară germană Hohenzollern-Sigmaringen. Lunga domnie a acestuia avea să
aducă României independenţa de stat faţă de imperiul otoman şi redobândirea
Dobrogei, după războiul ruso-româno-turc din
1877.
În 1918, sub Regele Ferdinand, supranumit Întregitorul, procesul de constituire a statului
naţional s-a încheiat prin unirea cu Patria Mamă a provinciilor istorice cu
populaţie majoritar românească aflate, până atunci, sub ocupaţia imperiilor
multinaţionale vecine – Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş,
Bucovina şi Basarabia.
