Tag: provocare

  • O nouă viziune pentru redresarea UE

    O nouă viziune pentru redresarea UE

    La sfârşitul
    lunii octombrie, Comitetul Eonomic şi Social European (CESE) și-a numit noua
    conducere. Aceasta marchează începutul mandatului 2020-2025. Austriaca Christa
    Schweng a devenit cel de-al 33-lea președinte al Comitetului Economic și Social
    European și a cincea femeie ce conduce organismul UE care reprezintă societatea
    civilă organizată, de la înființarea sa, în 1958. Cei doi noi vicepreședinți
    aleși care i se alătură la conducerea CESE sunt Giulia Barbucci (Italia),
    pentru buget, și Cillian Lohan (Irlanda), pentru comunicare.



    Am aflat mai
    multe despre componenţa echipei la vârf a CESE şi despre misiunea noii echipe,
    de la Cillian Lohan, noul vice-preşedinte, responsabil cu comunicarea:

    Avem un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Eu, datorită structurii comitetului nostru, reprezentăm Grupul angajatorilor,
    Grupul lucrătorilor şi un al treilea grup numit Diversitate Europeană, din
    partea căruia am fost ales eu. Aşa că atunci când vorbim despre un nou mandat
    al Comitetului (Economic si Social European) pornim de la preşedinta, care a
    declarat că doreşte să creeze o Europă inclusivă din punct de vedere social,
    sustenabilă din punct de vedere al mediului, valabilă economic şi posperă .
    Acesta este planul anunţat de ea. În ceea ce mă priveşte, în rolul meu ca vice-preşedinte
    responsabil cu comunicarea, am o abordare uşor diferită. Provocarea mea este să
    mă asigur că mesajul Comitetului ajunge la instituţiile europene şi la
    nivelurile sociale pe care Comitetul le reprezintă.


    Cillian Lohan,
    noul vice-preşedinte, responsabil cu comunicarea, a adăugat:

    Este
    foarte clar că ne confruntăm cu provocări peste tot, din pricina crizei COVID,
    dar în umbra acesteia avem în continuare criza reducerii biodiversităţii, criza
    schimbărilor climatice, de care trebuie să ne ocupăm, iar apoi avem criza
    economică ce va urma pandemiei cu COVID, care se face simţită în fiecare dintre
    statele membre. Aşa că provocarea pe care o avem este să ne asigurăm că venim
    cu conţinut valoros. Este scopul CESE să aducă perspectiva societăţii în faţa
    decidenţilor. Ca să o spunem simplu, dorim să ne asigurăm că toate nevoile şi
    interesele cetăţeneşti sunt reprezentate, nu prin lobby, prin aceast comitet.


    Originar din Irlanda, Cillian
    Lohan îşi doreşte şi să apropie Bruxelles-ul de zonele mai îndepărtate ale UE şi
    să crească nivelul de înţelegere a situaţiei din fiecare parte a UE.

    Este o ocazie extraordinară pentru noi să progresăm,
    pentru că atunci când te confrunţi cu multe încercări ai ocazia să străluceşti,
    să arătăm ceea ce putem face împreună. Aşa că pentru mine a lucra la Pactul
    Verde european, a lucra în scopul rezolvării problemelor climatice este ceva ce
    ne dă ocazia să cooperăm şi să găsim soluţii împreună.