Tag: PTF Nadlac

  • Cozi la punctele de trecere a frontierei

    Cozi la punctele de trecere a frontierei

    Sunt cozi mari de
    autovehicule la patru puncte de trecere a graniţei de vest, cu Ungaria, prin
    care românii care au fost acasă de sărbători se întorc la lucru în străinătate.

    Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, majoritatea românilor care
    şi-au petrecut vacanţa de iarnă în ţară se îndreaptă spre Germania, Italia,
    Austria sau Olanda. Sambata, prin punctul Nădlac II au trecut peste 87.000 de
    persoane, cu peste 30.000 de autoturisme

  • Creștere a valorilor de trafic la punctele de frontieră cu Ungaria

    Creștere a valorilor de trafic la punctele de frontieră cu Ungaria

    La punctele de frontieră cu Ungaria valorilor de trafic pe sensul de ieşire din ţară au crescut. Au fost dispuse măsuri de fluidizare, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

    În prezent, în punctele de trecere a frontierei Nădlac şi Nădlac II, în judeţul Arad, precum şi PTF Petea şi Urziceni, judeţul Satu Mare, situate la graniţa cu Ungaria, se înregistrează o creştere a valorilor de trafic pe sensul de ieşire din România. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară, informează IGPF.

    Controlul la graniţă se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

    În prezent în PTF Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria, se lucrează 4 artere de control pentru autoturisme, pe sensul de ieşire din ţară, iar prin PTF Petea, formalităţile se derulează pe 5 artere la ieşirea din ţară. În continuare, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor, se mai precizează în comunicat.

    Informaţii referitoare la situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se găsesc pe aplicaţia care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

  • Un șofer a intrat în țară pe contrasens, prin PTF Nădlac, pentru a evita carantinarea

    Un șofer a intrat în țară pe contrasens, prin PTF Nădlac, pentru a evita carantinarea

    Un şofer român care mai avea în mașină şase pasageri a intrat pe contrasens în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pentru a evita triajul epidemiologic şi carantinarea, în condiţiile în care venea dintr-o ţară cu risc epidemiologic ridicat, fiind al doilea caz înregistrat la Nădlac în doar trei zile. Poliţiştii de frontieră care îşi desfăşurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat autoturismul care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieşire din ţară, astfel că l-au oprit pentru verificări.

    S-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetăţean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau şase cetăţeni români, care veneau din Germania. Întrucât şoferul nu îndeplinea condiţiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o ţară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Direcţiei de Sănătate Publică. S-a constatat faptul că, alături de şofer, doi dintre pasageri nu îndeplineau condiţiile de exceptare privind măsura carantinei, iar patru dintre aceştia erau vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră Arad. Conform sursei citate, pasagerii au declarat că nu ştiau despre intenţia şoferului de a intra în ţară în mod fraudulos. În acest caz, se fac cercetări pentru ‘intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat’.

    Primul caz de acest fel a fost înregistrat la Nădlac marţi, când un şofer de microbuz care transporta pasageri din străinătate în Bacău a trecut frontiera pe contrasens, pentru a evita triajul epidemiologic şi riscul ca ocupanţii vehiculului să fie puşi în carantină.

  • Coadă de TIR-uri la ieşirea din ţară prin vama Nădlac II Arad

    Coadă de TIR-uri la ieşirea din ţară prin vama Nădlac II Arad

    TIR-urile care se îndreptau spre vestul Europei au stat ore în şir la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, coada având peste zece kilometri. Potrivit Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Arad, luni dimineaţă au fost deschise patru artere de control pe sensul de ieşire din ţară al TIR-urilor. Aglomeraţia la frontieră pe sensul de ieşire din ţară este un fenomen obişnuit la fiecare început de săptămână, deoarece în weekend se adună aici numeroase automarfare, întrucât Ungaria nu permite circulaţia acestora în zilele libere şi în sărbătorile legale.


    Numărul automarfarelor care au ajuns la Nădlac a fost mai mare ca de obicei, datorită problemelor cu care s-au confruntat în Bulgaria, unde numeroase TIR-uri au fost blocate în cursul săptămânii trecute, datorită căderilor masive de zăpadă şi al restricţiilor impuse de autorităţi. Şi, odată traficul reluat, foarte multe autocamioane au pornit la drum spre Spaţiul Schengen, traversând România în acelaşi timp, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Arad, agent şef Mihaela Leş.

    Trebuie menţionat că şi PTF Nădlac I, de pe DN7, era aglomerat, însă timpii de aşteptare pe arterele de control dedicate automarfarelor erau de numai aproximativ două ore, în vreme ce la PTF Vărşand, timpii de aşteptare pe pe arterele de control dedicate traficului greu erau de numai 10 minute, a mai afirmat Mihaela Leş.

    Luni dimineaţă, la PTF Nădlac II, timpii de aşteptare în vederea controlului pe sensul de ieşire din ţară au fost de aproximativ patru ore, lucrându-se pe patru artere de control dedicate traficului greu, a mai precizat purtătorul de cuvânt al STPF Arad.