Tag: pui la ceaun

  • Preparate câmpenești

    Preparate câmpenești

    Vara este anotimpul celor mai multe
    serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a
    petrece alături de familie şi de prieteni. În perspectiva unor noi măsuri de
    relaxare, în România este posibil să fie
    organizate din nou, după 1 iulie, festivaluri unde întâlnim și preparate
    tradiționale fie la grătar, fie la ceaun. Din cauza pandemiei, unele evenimente
    câmpenești au fost anulate pentru al doilea an consecutiv, cum este cazul
    tradiționalului târg Drăgaica de la Buzău. Acest târg are o vechime de peste
    300 de ani și în lunga lui istorie a mai avut ani când nu s-a ținut, fie din
    cauza războaielor, fie din cauza epidemiilor de ciumă sau de holeră. Acest târg
    a apărut din necesitatea de a favoriza
    schimbul și vânzarea de produse, Buzăul fiind situat la întretăierea unor
    drumuri comerciale care legau provinciile istorice românești Valahia și
    Moldova, dar și zona Carpaților și Transilvania de porturile dunărene Brăila și
    Galați. Organizat în iunie, până în ziua de Drăgaică sau de Sânziene, în 24
    iunie, târgul era o adevărată bursă unde se stabileau prețuri, dar și un prilej
    de a mânca, de a asculta muzică tradițională și de a petrece.

    Mâncăruri
    tradiţionale pentru serbările câmpeneşti sunt tocanele de carne cu multe legume
    şi puiul la ceaun, pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie
    de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi
    le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei
    maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt
    apoi pregătite într-un ceaun de fontă sau de tuci, conform denumirii populare,
    suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se
    topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt
    timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă
    reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu
    mămăligă.

    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi pe care
    le rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se
    adaugă una, două căni cu apă, eventual puțin vin alb şi lăsăm să fiarbă circa
    20 de minute, înainte de a fi servit. Spre final se adaugă o legătură de frunze
    tocate de pătrunjel. Se servește, în mod tradițional, cu mămăligă.

  • Mâncăruri cu carne de pui

    Mâncăruri cu carne de pui

    Vara
    este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică
    tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni. În acest
    an avem parte de o vară cu restricții din cauza pandemiei și, lipsiți de
    serbări, picnicuri și festivaluri, rămânem totuși cu prepararea în cadrul
    restrâns a unor mâncăruri la jar, precum tocanele de carne cu multe legume şi
    puiul la ceaun.

    Comparat cu un fast-food arhaic, puiul la ceaun este pe cât de
    uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care
    îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper
    negru măcinat și cu boia dulce. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un
    ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă
    ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc
    în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai
    simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi
    şi cu mămăligă.

    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi le
    rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se adaugă
    una sau două căni cu apă, iar amestecul de carne și legume din ceaunul pus pe
    pirostrii, deasupra jarului, se lasă să fiarbă timp de o oră, înainte de a fi
    servit, cu o porție de mămăligă și cu un pahar de vin sec sau demisec bine răcit.
    În această rețetă, ardeiul poate fi înlocuit cu ciuperci. Acestea trebuie
    mărunțite și călite împreună cu ceapa. Se condimentează cu piper negru măcinat,
    iar spre final se adaugă o legătură de frunze tocate de pătrunjel.