Tag: Rabla Clasic

  • Discuții privind Programul Rabla

    Discuții privind Programul Rabla

    Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor vechi, poluante, cu unele noi.

    În particular, Rabla Plus a avut ambiţia şi, parţial, a reuşit să accelereze dinamica achiziţiilor de maşini hibride şi electrice, prietenoase cu mediul. Românii au fost tentaţi să-şi cumpere astfel de vehicule pentru că li s-au oferit ecobonusuri generoase, mergând până 10 mii de euro în cazul maşinilor electrice.

    Anul trecut, însă, scăderea ecobonusului pentru vehicule electrice de la 10.000 la 5.000 de euro a determinat un recul al pieţei de circa 32%. Pornind de la această realitate, reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România discută cu autorităţile scenarii menite să revigoreze programul Rabla.

    Secretarul general al Asociaţiei, Adrian Sandu: „Încă de anul trecut am început dialogul cu Agenţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului pentru a desena noul program. Noi vrem un program pe cinci ani, asta deoarece dorim predictibilitate fiscală, legislativă, reglementată. Asta e prima bază a dezvoltării pe principii sănătoase a unui business. În ceea ce priveşte programul Rabla, ne dorim să fie un singur program, să nu mai avem programul Rabla Clasic şi Rabla Plus şi să înceapă cât mai repede”.

    În opinia reprezentanţilor Asociaţiei Constructorilor de Automobile, dacă finanţarea ecobonusului se va face din sume obţinute din certificatele verzi, este posibil ca valoarea acestuia să fie mai importantă decât dacă s-ar face de la bugetul de Stat, supus, anul acesta, constrângerilor.

    La începutul lunii, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) a transmis că susţine implementarea unui nou Program ‘Rabla’ cu subvenţii eficiente, de 8.500 de euro pentru maşinile electrice, care să ofere predictibilitate cel puţin până în anul 2030. Asociaţia militează pentru măsuri legislative complementare pentru dezvoltarea infrastructurii staţiilor de încărcare şi pentru adoptarea unor paşi concreţi, planificaţi, în direcţia unei mobilităţi sustenabile în România.

    Potrivit APIA, evoluţia pieţei în 2025 va depinde atât de factori economici şi de cererea consumatorilor, cât şi de deciziile politice ce pot accelera sau frâna tranziţia către electromobilitate. APIA prognozează că, în 2025, piaţa generală de autovehicule noi înmatriculate nu va mai fi în creştere ca în ultimii trei ani, fiind estimată o uşoară scădere de 0,4%, cu un număr de 179.000 de unităţi comercializate.

    În acelaşi timp, autovehiculele ‘electrificate’ vor avea o creştere de 34,6% faţă de 2024, înregistrând un ritm mult mai intens decât în anii precedenţi, tendinţă ce va fi direct influenţată de viitoarele condiţii de subvenţionare. România se află pe locul cinci în topul celor mai mari producători de maşini din Europa, iar industria auto autohtonă a generat o cifră de afaceri de 35 de miliarde de euro în 2023, în creştere faţă de rapoartele anterioare.

  • Abwrackprämie für Gebrauchtwagen 2022: Umweltfonds aufgestockt

    Abwrackprämie für Gebrauchtwagen 2022: Umweltfonds aufgestockt

    Die unter dem Namen Programul Rabla“ (zu deutsch in etwa: Abwrackprämie“) bekannte Ma‎ßnahme soll natürliche und juristische Personen finanziell unterstützen, die einen alten Wagen durch einen neuen ersetzen möchten — da die neueren PKW weniger Schadstoffe in die Atmosphäre aussto‎ßen, kommt dies auch der Umwelt zugute. Das Programm wurde vor 18 Jahren ins Leben gerufen und hat nicht unwesentlich zur Verjüngung des Fuhrparks in Rumänien beigetragen — in den letzten 17 Jahren wurden unter Einbeziehung der staatlich finanzierten Abwrackprämie ca. 700.000 Neuwagen gekauft und etwa ebenso viele alte PKW aus dem Verkehr gezogen.



    Der eigens dafür eingerichtete Umweltfonds ist dieses Jahr mit umgerechnet 248 Mio. Euro dotiert, und bei der Finanzierung des Neuerwerbs eines PKWs gelten nach wie vor die zwei Varianten Abwrackprämie Klassik“ und Abwrackprämie Plus“. Der klassischen Prämie kommt ein Etat von 112 Mio. Euro zugute, finanziert wird daraus der Kauf eines neuen Autos, das mit Benzin oder Diesel fährt. Die Abwrackprämie Plus ist mit 136 Mio. Euro ausgestattet, womit der Kauf eines neuen Hybrid- oder Elektroautos gefördert werden soll.



    Als Novum kommt dieses Jahr ein Öko-Bonus in Höhe von umgerechnet 300 Euro hinzu, den man kassieren kann, wenn man einen Gebrauchtwagen aus dem Verkehr zieht, der mindestens 15 Jahre alt ist und der CO2-Emissionsnorm Euro 3 oder niedriger entspricht. Im Vergleich zum Vorjahr kann man für den Erwerb eines Neuwagens auch gleich zwei Gebrauchtwagen abgeben. Für die kommenden Jahren plant die Regierung sogar eine Erhöhung der dafür vorgesehenen Zuwendungen im Umweltfonds, versichert Umweltminister Barna Tánczos:



    2023 wird der Fonds um 10% im Vergleich zu 2022 aufgestockt, und 2024 kommen weitere 10% hinzu. 2024 wird folglich das erste Jahr sein, in dem die Abwrackprämie Plus mit einem Gesamtetat von über 1 Mrd. Lei (200 Mio. Euro) dotiert sein wird.“




    Stichwort Abwrackprämie Plus — dieses Jahr steigt auch der individuelle Betrag, den man als Nutznie‎ßer bei der Abgabe eines alten PKWs kassiert: Statt wie bisher 9.000 Euro bekommt man 10.000 Euro Prämie, allerdings nur unter den Bedingung, dass der abgegebene Gebrauchtwagen in Rumänien seit mindestens 6 Jahren zugelassen ist. Die Neuerung kommt nicht von ungefähr — nachdem die Umweltnormen vor einigen Jahren abgeschwächt worden waren, sind im Jahr 2017 etwa 520.000 Gebrauchtwagen zugelassen worden, die älter als 8 Jahre waren.



    Laut offiziellen Statistiken sind in Rumänien bei einer Bevölkerung von rund 19. Mio. Einwohnern 155.000 Motorräder, knapp 1 Mio. Lieferwagen und 7,3 Mio. PKW zugelassen. Unter den PKW entsprechen 3,9 Mio. den Emissionsnormen Euro 3 und Euro 4 und nur 1,7 Mio. sind mit einem Katalysator ausgerüstet, der den neueren Normen Euro 5 oder Euro 6 entsprechen. Au‎ßerdem fahren immer noch etwa 910.000 Kraftfahrzeuge auf Rumäniens Stra‎ßen, die keine Umweltnorm respektieren.



    Auch auf lokaler Ebene ist Initiative erwünscht. Mit gutem Beispiel geht der ostsiebenbürgische Landkreis Covasna voran. Die Landkreishauptstadt Sfântu Gheorghe (Sankt Georgen) zahlt 600 Euro als Öko-Bonus, unter der Bedingung, dass der abgegebene Gebrauchtwagen mindestens 10 Jahre in der Stadt selbst zugelassen war und der letzte Eigentümer den PKW mindestens 3 Jahre unter seiner Obhut hatte.

  • Programul Rabla 2018

    Programul Rabla 2018

    Aşa numitul
    program Rabla, prin intermediul căruia românii îşi pot schimba maşinile vechi
    cu unele noi, reducându-se, astfel, poluarea continuă şi în acest an, iar cei
    care doresc acest lucru pot începe deja să-şi pregătească dosarele, întrucat,
    joi, au fost lansate programele sugestiv intitulate Rabla Clasic şi Rabla Plus.
    Din bugetul total alocat pentru cele două secţiuni ale programului
    guvernamental, 133 de milioane lei (peste 28,5 milioane euro) merg către Rabla
    Clasic, iar 120 de milioane de lei (peste 25,7 milioane de euro) către Rabla
    Plus. Ministerul Mediului estimează că alocarea financiară pentru acest an va
    acoperi achiziţionarea unui număr de circa 19.000 de vehicule noi pe versiunea
    clasică a programului şi de 2.000 de maşini electrice prin intermediul
    variantei ‘verzi’. Prima de casare se menţine, în 2018, la valoarea de 6500 de
    lei (circa 1400 euro) la care se poate adăuga un bonus de cel mult 1.600 de lei
    (circa 350 euro), in functie de cantitatea de emisii de dioxid de carbon pe
    kilometru generată de motorul maşinii noi. In acelaşi timp, în afară de prima
    de casare, există o sumă suplimentară de 10.000 de euro, în cazul în care
    autovehiculul care urmează să fie cumpărat este electric.

    Pentru varianta
    hybrid este prevăzută o sumă de 5.000 de euro. Ministrul Mediului, Graţiela
    Gavrilescu a precizat Persoanele fizice din România pot
    începe, din acest moment, să meargă la producătorii validaţi şi să înceapă
    să-şi întocmească documentele în vederea achiziţionării unui autovehicul nou,o
    maşină care să aibă normă de poluare euro 6 sau să-şi cumpere maşină full
    electric sau hibrid plug in. Programul este creat şi pentru persoanele juridice
    care vor putea să meargă să-şi depună dosarul până la data de 28 septembrie
    2018.Ca noutate, este că am dorit să fie eligibile şi autobuzele.

    Ministrul
    Mediului a adăugat că accesarea Programului Rabla Plus nu este condiţionată
    de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul
    Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de
    Programul Rabla Plus, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie
    un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.În acest
    an, printre modificările aduse Ghidului de finanţare pentru Programul Rabla se numără apariţia spaţiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de
    atestare fiscală, precum şi obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi
    achiziţionate prin intermediul programului, pe numele beneficiarilor, în termen
    legal de la emiterea facturii de achiziţie. Anul trecut, prin Programul Rabla, au fost scoase din uz peste 28.000 de autoturisme cu grad înalt de
    emisii poluante. De asemenea, prin programul Rabla Plus au fost achiziţionate
    467 de autovehicule noi, dintre care 370 pur electrice şi 97 plug-in.

  • Abwrackprämie 2018: Kauf von Elektroautos gefördert

    Abwrackprämie 2018: Kauf von Elektroautos gefördert

    Dabei handelt es sich um das Abwrack-Prämie-Programm Rabla Clasic“, das den Ersatz alter Autos fördert, und das Rabla-Plus-Programm“, das den Kauf von Elektroautos finanziert. Die Regierung hat im vergangenen Monat den Haushalt des Umweltfonds und der Verwaltung des Umweltfonds für das Jahr 2018 genehmigt. Der Gesamtbetrag beläuft sich auf fast 520 Millionen Lei, umgerechnet knapp 115 Millionen Euro. Die rumänische Premierministerin Viorica Dăncilă dazu:



    Dies ist das erste Mal, dass es rechtzeitig, schon im Februar, genehmigt wurde. Dies ist eine weitere Garantie dafür, dass die vorgeschlagenen Umweltziele finanziert und eingehalten werden. So wird eine Reihe von Mehrjahresprogrammen, die von Bürgern geschätzt und gewünscht werden, wie Rabla Clasic, Rabla Plus und das Programm Casa Verde — Grünes Haus auch in diesem Jahr fortgesetzt. Au‎ßerdem wird eine Reihe von lokalen Gemeinschaftsprogrammen finanziert.“




    Im Falle des Programms Rabla Clasic“ müssen die PKWs mindestens acht Jahre alt sein und der TÜV muss zum Zeitpunkt der Verschrottung gültig sein. Die Neuheit dieses Jahres für das Rabla-Plus-Programm“ (für Elektro- und Hybrid-Autos) besteht darin, dass der Käufer eines Elektrofahrzeugs verpflichtet ist, es innerhalb eines Zeitraums von mindestens einem Jahr nicht zu veräu‎ßern. Im vergangenen Jahr wurden über 1.000 Elektroautos durch dieses Programm erworben.



    Wie in den vergangenen Jahren müssen Personen, die Nutznie‎ßer der Abwrackprämie werden möchten, ein altes Auto an einem autorisierten Sammel- und Verschrottungszentrum abgeben. Hier erhält die Person den Gutschein im Wert von 6500 Lei (umgerechnet knapp 1400 €) — so wie letztes Jahr. In diesem Jahr kann ein Ökobonus von 1.000 Lei (ca. 215 €) hinzugefügt werden, wenn ein neues Auto gekauft wird, das mit einem Antriebssystem ausgestattet ist, das eine Emissionsmenge von 98g CO2 / km oder weniger im gemischten Modus erzeugt. Beim Kauf eines neuen Personenkraftwagens, der mit einem Hybridantrieb ausgestattet ist, gewährt der Staat einen Ökobonus im Wert von 1.700 Lei (365 €). So kann eine Person bis zu 9.200 Lei (6.500 + 1.000 + 1.700 Lei oder fast 2.000 Euro) erhalten, um ein altes Auto durch ein neues zu ersetzen.



    Im Rahmen des Rabla-Plus-Programms werden die Abwrackprämien den gleichen Wert wie im Vorjahr haben: 45.000 Lei für Elektroautos und 20.000 für Hybrid-Autos. Renault Twizy ist das günstigste Elektroauto in Rumänien, dessen Preis zwischen 6.600 Euro und 12.000 Euro liegt. Durch das Rabla-Plus-Programm kann es mit 4.000 bis 6.000 Euro erworben werden, das wäre der Beitrag des Käufers.



    Das Programm Casa Verde — Grünes Haus richtet sich an alle, die erneuerbare Heizsysteme nutzen wollen. Weitere Programme, die in diesem Jahr aus dem Haushalt des Umweltfonds finanziert werden, umfassen das Abfall-Management, die Aufforstung von Flächen, den ökologischen Wiederaufbau und die nachhaltige Bewirtschaftung der Wälder.