Radio România Internațional

Tag: racheta

  • Ariane 6 a sosit în Guiana Franceză

    Ariane 6 a sosit în Guiana Franceză

    Gândit la începutul anilor 2010 ca viitor vehicul de zbor spațial european, Ariane 6, înlocuitorul vehiculului Ariane 5, este acum complet la Kourou, portul spațial european din Guiana Franceză. Ultimele componente ale miezului central și structurii superioare vor fi asamblate și întregul vehicul va fi pus pe poziție pentru lansarea programată la sfârșitul anului 2024.

     

    Tony dos Santos, manager tehnic al portului spațial al Agenției Spațiale Europene (ESA), a descris derularea operațiunilor viitoare până când Ariane 6 va fi gata de decolare.

    “Nava Canopée a sosit din Europa, suntem în interiorul ei, la postul comandantului de pe puntea de comandă a navei. Afară, descărcăm toate containerele cu elementele componente ale Ariane 6 și le transferăm pe șosea către noul hangar de asamblare a lor. Pașii viitori sunt descărcarea elementelor, pregătirea lor, integrarea miezului central care sunt programați în luna martie. Apoi va avea loc transferul miezului central către rampa de lansare, din nou o integrare cu rachetele propulsoare, carnarea navei, pregătirile, conectarea pregătirilor, testele și, în cele din urmă, lansarea propriu-zisă.”

     

    Toate părțile componente ale Ariane 6 au fost produse în Europa. Motorul principal și miezul central au fost fabricate în Franța, motorul treptei superioare a zborului și izolația au fost realizate în Germania, iar rachetele propulsoare au fost construite în Italia. Două variante de Ariane 6 urmează a fi dezvoltate. Prima este Ariane 62, cu două propulsoare, destinată mai ales misiunilor guvernamentale și științifice. A doua variantă este Ariane 64, cu patru propulsoare, destinată lansărilor de sateliți comerciali.

    Finanțarea programului spațial Ariane 6 a fost asigurată, în principal, de Italia, Franța și Germania prin Agenția Spațială Europeană ESA. Agenția și Uniunea Europeană sunt partenere de câteva decenii și, deși sunt entități diferite, ele împărtășesc un scop comun, acela de a întări capacitățile europene și a aduce beneficii cetățenilor europeni. În 2022, ESA și UE au pus bazele acordului “Iris 2” pentru reziliență, interconectivitate și securitate prin satelit, care asigură și securizarea și confidențialitatea informației.

  • România, cap de pod al SUA şi NATO în apropierea graniţelor ruse?

    România, cap de pod al SUA şi NATO în apropierea graniţelor ruse?

    Centrul pentru Analize Politice Europene, CEPA, din Washington, a publicat recent un studiu în care face recomandări privind consolidarea apărării estului teritoriului aliat. Este nevoie – spun analiştii de la CEPA – de o strategie a aşa-numitelor capacităţi antiacces şi de interdicţie regională, care să apere ţările est-europene. Obiectivul ar fi ca statele de frontieră ale NATO să deţină armamente sofisticate care ar impune costuri mari oricăror tentative de agresiune. Studiul survine în contextul în care întărirea flancului de est al Alianţei pare să devină pentru tot mai mulţi o misiune din cauza situaţiei din Ucraina şi a atitudinii Moscovei. Este absolut evident că Rusia nu constituie o ameninţare, declară, de cealaltă parte, Ministerul rus de Externe. Conducerea României transformă această ţară într-un cap de pod pentru SUA şi NATO, în preajma frontierelor Rusiei, şi este dispusă ca, din considerente conjuncturale, “să sacrifice interesele de menţinere a stabilităţii” la Marea Neagră, a comentat Moscova atitudinea Bucureştiului faţă de intenţia Alianţei privind relocarea de echipament militar greu al NATO în România.



    Corespondentul Radio România în Federaţia Rusă, Alexander Beleavski: De peste un an, ca urmare a crizei ucrainene şi a deteriorării grave pe acest fond a relaţiilor ruso-occidentale, NATO şi Rusia se află într-o opoziţie deschisă pe termen lung, ce redesenează deja harta militară a Europei de est. Modelul aminteşte în mod îngrijorător de cel european clasic din perioada de vârf a războiului rece, caracterizat prin concentrarea riscurilor convenţionale pe flancurile de nord şi de sud, unde Pactul de la Varşovia şi NATO aveau graniţe comune. Actuala opoziţie militară Rusia–NATO se caracterizează prin creşterea accelerată a prezenţei militare pe aceleaşi două flancuri însă cu o noua geografie şi cu actori noi. O altă deosebire esenţială este importanţa strategică şi geopolitică mai mare în actualele condiţii a flancului sudic, unde este situată şi România, arena principală fiind aici zona Mării Negre. Controlul acestei zone este esenţial, ea fiind în imediata apropiere a conflictului din Ucraina, a Caucazului şi rutelor petrolului caspic, a vecinătăţii strategice a Orientului Mijlociu. Pe flancul de sud preşedintele Vladimir Putin a anunţat textual transformarea Crimeei într-un bastion militar. Procesul se derulează într-un mod accelerat, ceea ce a dus deja la schimbarea raportului de forţe din zona Mării Negre, atrăgând după sine măsuri de răspuns din partea NATO. Aceste măsuri, a afirmat Ministerul rus de externe, transformă România înt-un cap de pod pivotal al SUA şi NATO în apropiere de graniţele Rusiei.”



    La Bruxelles, o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic a decis ca Alianţa să amplaseze şase centre de comandă în Ţările Baltice şi în Polonia, România şi Bulgaria, pentru dezvoltarea rapidă a Forţelor de reacţie ale Alianţei. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a precizat că efectivele nu vor depăşi trei brigăzi, cu un contingent total de 30 de mii de oameni. Grupul avansat al Forţelor de reacţie, a adăugat secretarul general al NATO, va fi format dintr-o brigadă terestră de 5 mii de infanterişti, cu componentele lor maritime şi aeriene, cu forţele lor speciale şi va avea posibilitatea să se desfăşoare în decurs de opt ore. Iar recent, generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, declara, la Bucureşti, că decizia de a reloca echipament militar greu al NATO în România este de aşteptat în viitorul apropiat, acest lucru făcându-se în conformitate cu acordurile anterioare.



    Europarlamentarul Victor Boştinaru, într-un interviu pentru Radio România: “Eu cred că toate aceste dezvoltări care au loc în momentul de faţă, urmare a deciziilor summitului de la Newport, din toamna trecută, sunt răspunsurile fireşti pe care NATO le identifică la o provocare de securitate majoră, generată de comportamentul în afara legii internaţionale din partea Rusiei. Polonia, România, tot flancul estic în ansamblul său devin astăzi principalul punct de interes al Alianţei pentru un motiv simplu: aici este provocarea lansată de Rusia şi e firesc ca NATO să-şi dezvolte şi să-şi localizeze capabilităţi în această zonă. Una care, altfel, era destul de poroasă şi rămăsese aşa ca urmare a convingerii că sistemul de alianţe şi de relaţii internaţionale după căderea comunismului vor permite ca pacea să prevaleze, utilizarea de forţe să fie exclusă în relaţiile internaţionale şi, pe cale de consecinţă, Rusia nu va reprezenta o ameninţare de securitate deschisă cum s-a întâmplat după ocuparea Crimeei şi apoi criza majoră din estul Ucrainei. Cred că toate aceste dezvoltări sunt fireşti.”



    Aceste decizii au produs, însă, reacţii acide la Moscova, care consideră că “planurile NATO de a desfăşura forţe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt inadecvate şi conflictuale”. Răspunsul Alianţei, sintetizat de corespondentul Radio România la Bruxelles, Cerasela Rădulescu: Războiul informaţional pe care îl duce Rusia împotriva statelor membre NATO este inclusiv îndreptat spre România. Purtătoarea de cuvânt a NATO, Carmen Romero, spune că România este un aliat de nădejde al NATO, iar Alianţa îşi apără toţi aliaţii împotriva oricăror ameninţări. Oficiali ruşi continuă să facă afirmaţii provocatoare care sunt fără fundament, inadecvate şi nu contribuie la stabilitatea şi predictibilitatea din Europa – spune doamna Romero într-o postare pe reţeaua de socializare. De altfel, un alt purtător de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, afirmă că scopul sistemului de apărare antirachetă al NATO este de a proteja aliaţii europeni împotriva ameninţărilor cu rachete balistice care provin din afara spaţiului euroatlantic. Ca răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, NATO şi-a sporit prezenţa militară în partea de est a Alianţei. Această prezenţă are un caracter rotativ şi este departe de orice definiţie rezonabilă a forţelor substanţiale de luptă. ”



    Toate măsurile noastre sunt defensive, proporţionale şi în linie cu angajamentele noastre internaţionale, a precizat Alianţa Nord-Atlantică.

  • Racheta, acest Kalaşnikov al secolului XXl

    Racheta, acest Kalaşnikov al secolului XXl

    Armele tot mai sofisticate trec de la armatele statelor in mainile civililor. Puterea lor este tot mai mare, lovesc cat mai departe si cat mai sus, in ceruri. Dar acest transfer nu se face si cu responsabilitatea pe care o structura oficiala o presupune, inclusiv in folosirea armelor pe care la detine. Pe mana unor grupuri cu interese diferite, opuse de cele mai multe ori structurilor oficiale, armele au o utilizare nesigura, incontrolabila.



    Principiul de baza al grupurilor armate recomanda utilizarea armelor ce pot fi capturate de la armata cu care se afla in conflict. A doua jumatate a secolului al XX-lea a cunoscut o serioasa recrudescenta a grupurilor armate cu diferite pretentii si viziuni. Unele erau percepute ca luptand pentru libertate, altele ca grupuri teroriste sau paramilitare. Nu putine sunt cazurile cand rebeliunea civililor inarmati avea pretentii separatiste, unele ajungand la un final recunoscut international.



    In tot acest peisaj bogat si sangeros, numitorul comun era arma automata de tip Kalasnikov, cu magazia sa de cartuse in forma curbata, teribil de usor de manevrat si ingrozitor de eficient. Era arma grupurilor clandestine, capturata de la armata sau venita pe post de ajutor de la statele ce sustineau respectivele grupruri. Kalasnikovul era insotitorul de care luptatorul civil nu se despartea niciodata si a urcat pe drapelele si stemele mai tuturor miscarilor de eliberare, separatiste, de opozitie armata sau teroriste, pur si simplu. Nu este gresit sa apreciem ca simplitatea si accesul facil la aceasta arma a stimulat recrudescenta rebeliunilor armate.



    Faptul ca Uniunea Sovietica era creatorul si producatorul principal al acestei arme a facut prezenta peste tot in lume, in America de Sud a gherilelor de tot felul, in Africa luptei de decolonializare, in Asia instabila din anii 60 si 70 din secolul trecut. In anii 90, Kalasnikovul nu mai pleaca departe pentru ca nici Uniunea Sovietica nu mai este. Este intens solicitat de miscarile secesioniste ce se isca peste tot in cuprinsul fostei Uniuni comuniste, inclusiv in estul Republicii Moldova, in Transnistria. Acelasi sfarsit de secol face ca automatul Kalasnikov sa nu mai fie asa de eficient si nici macar suficient.



    Apar in scena o alta arma rezervata armatelor statale, racheta. Mai mica sau mai mare, mai sofisticata sau lansata doar de pe umar, racheta este lansata de la sol si loveste tinte aflate la mare distanta, acolo unde kalasnikovul si purtatorul sau nu ar fi ajuns. Racheta in schimb, cunoaste evolutiile tehnologice, devine din ce in ce mai perfectionata si mai eficienta. In plus, nici utilizarea sa nu mai este apanajul unor capacitati speciale sau a unor oameni foarte pregatiti in domeniu. Devine tot mai mobila si cade mai usor in mainile rebelilor care stiu sa o foloseasca. Afaganistanul si rezistenta armata impotriva ocupatiei sovietice au adus racheta in mainile rebelilor.



    Cu kalasnikovul in maini, luptatorii care au adus in scena si razboiul religios, saluta succesele zdrobitoare ale lansarii de rachete. Tancurile sunt lovite tot mai eficient si incep sa fie doborate si elicoptere sau chiar avioane. Tintele, terestre sau aeriene, au fost, la inceput, militare. Ulterior, intentionat sau nu, civilii au inceput sa fie victimele rachetelor lansate de civilii din grupurile armate de pozitie. Conflictul palestinian a trecut prin fazele kalasnikov, deturnari si atentate sinucigase spre lansarea de rachete, la intamplare de cele mai multe ori, spre teritoriul palestinian.



    Este greu de anticipat efectul utilizarii rachetelor de catre grupurile de civili inarmati, care nu se supun reglementarilor internationale privind razboiul, dar de cele mai multe ori au generat multe, foarte multe victime civile. In prezent se poate spune ca s-a atins irationalitatea in utilizarea armamentului, in special a rachetelor de diferite tipuri, de catre opozitiile armate, iar partile rationale trebuie sa gaseasca urgent o solutie.

  • Peninsula Coreea, o bombă cu ceas?

    Peninsula Coreea, o bombă cu ceas?

    Putere nucleară militară de la primul său test în 2006, Coreea de Nord a acceptat în 2007 să-şi întrerupă activităţile atomice în schimbul unui ajutor economic şi a unor garanţii de securitate. Recent, însă, Phenianul şi-a anunţat intenţia de a reporni un reactor nuclear închis în 2007 şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea relua îmbogăţirea uraniului în scopuri militare. Anunţul survine în contextul în care Coreea de Nord este angajată într-un război al declaraţiilor cu Washingtonul şi Seulul, ameninţând că va lansa atacuri cu rachete asupra SUA şi că va invada Coreea de Sud. De decenii, Peninsula Coreeană cunoaşte intensificări bruşte ale tensiunilor, urmate de perioade de acalmie.



    Cu ce este diferită situaţia de acum? Analistul politic Bogdan Chirieac: De existenţa armei nucleare. Înţeleg că experţii americani au stabilit că în acest moment, Coreea de Nord nu are totuşi capacitate de a fabrica focoase nucleare capabile de a fi transportate de rachete. Deci, ce detonează ei acolo, ce au detonat, de fapt – Coreea de Nord, dacă vă vine să credeţi, face parte acum din clubul ţărilor nucleare – deşi nu s-a pus problema ca Phenianul să semneze Tratatul de neproliferare – ei bine, focoasele pe care ei le-au detonat subteran probabil că sunt mult prea mari pentru a putea fi transportate de rachete. Au şi rachete, au testat rachete, una de curând, care a şi căzut în Marea Japoniei, deci, cu alte cuvinte, SUA şi Coreea de Sud consideră că e vorba deocamdată doar de ameninţări, cum au mai fost.”



    Situaţia din Peninsula coreeană este discutată şi în cadrul instituţiilor europene, care ar putea decide noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord. Corespondentul Radio România la Bruxelles, Luminiţa Apostol: UE ar putea impune noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, dacă situaţia o va impune, această posibilitate fiind, în prezent, în stadiul de analiză, la nivelul statelor membre. Un înalt responsabil european a declarat, sub acoperirea anonimatului, că noi sancţiuni ar putea fi decise de europeni dacă Phenianul va lansa o nouă rachetă sau va face un nou test nuclear. Ultimele sancţiuni au fost impuse de europeni la 18 februarie, la puţin timp după testul nuclear efectuat de Coreea de Nord. Cu noile sancţiuni, statelor europene le sunt interzise orice importuri sau exporturi ale unor componente esenţiale pentru rachetele balistice, ca şi comerţul cu aur şi metale preţioase. De asemenea, 26 de persoane au interdicţie de viză pentru teritoriul statelor Uniunii, iar pentru 33 de companii nord-coreene, au fost blocate bunurile de pe teritoriul european. Ideea impunerii de sancţiuni, la adresa Băncii nord-coreene de comerţ exterior, este studiată şi ea de europeni – a confirmat acelaşi înalt responsabil, însă el a precizat că statele Uniunii se gândesc şi la ceea ce a numit consecinţele adverse pe care aceste sancţiuni le-ar putea avea asupra ambasadelor europene de la Phenian, dar şi asupra populaţiei nord-coreene.”



    Europenii contează pe rolul foarte însemnat al Chinei, dar şi pe cel al Rusiei, pentru a convinge Coreea de Nord să revină la masa negocierilor. Beijingul s-a pronunţat, deja, în această problemă, declarând că nu doreşte să vadă haos în Peninsula Coreea. După ce Phenianul i-a avertizat pe cetăţenii străini din Coreea de Sud să părăsească ţara din cauza riscului izbucnirii unui război, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hong Lei, a anunţat că ţara sa se opune luării de noi măsuri, de către oricare dintre cele două părţi, care ar putea agrava situaţia în Peninsula Coreea. Moscova, la rândul său, a declarat că ţările G8 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Canada şi Rusia) resping atitudinea provocatoare a Coreii de Nord şi a îndemnat părţile aflate în conflict să continue pe calea diplomaţiei pentru a calma situaţia din ce în ce mai tensionată din nord-estul Asiei. Sumele investite în zonă pentru înarmare sunt considerabile. Din nou, Bogdan Chirieac: Coreea de Nord a cheltuit anul trecut aproape 9 miliarde de dolari pe înarmare, Coreea de Sud, 35 de miliarde de dolari, dar sigur că diferenţa de PIB este enormă între Nord şi Sud, în Nord este foamete, pur şi simplu foamete. Ţineţi minte că data trecută, la Kim Jong-il, tatăl lui Kim Jong-un, au stabilit să primească orez în schimbul permisiunii ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să amplaseze camere de luat vederi în reactoarele nord-coreene, tocmai pentru a nu dezvolta arma nucleară, lucru care între timp s-a întâmplat, primind deci mâncare, orez. E cunoscut faptul că în Coreea de Nord oamenii mănâncă rădăcini şi coji de copaci. Deci, poporul este ţinut în asemenea condiţii, terorizat, pur şi simplu, cum au văzut prin imaginile din satelit, în puşcării politice enorme şi cu toate acestea, comunitatea internaţională face mult prea puţin, mult prea puţin pentru a îndepărta, până la urmă, o aberaţie politico-militară.” Nu te poţi juca în acest mod cu armament nuclear la frontiera lumii civilizate, mai spune Bogdan Chirieac, care vede o posibilă soluţie în urma unor negocieri între SUA şi China.