Laurent Couderc vine din Franța,
din Montpellier și a ajuns în România în 2003. Este lector la Facultatea de
Jurnalism din București și directorul publicației Regard din 2008. Este om de radio și este gazda unei emisiuni la
postul Radio France International România, Le
micro du soir.
Până în 2022 a ocupat funcția de președinte al Uniunii
Presei Francofone la București și a fost corespondent pentru câteva publicații
din Franța și Belgia, printre care L’Express și
agenția France Presse. A ajuns în România ca jurnalist cu o misiune culturală, a
înregistrat aici un reportaj pentru agenția de comunicare spaniolă Vegamedia. Avea
deja experiența realizării acestui tip de reportaje în Maroc, în Senegal, în
Australia și în Croația. Acest reportaj în România i-a schimbat viața, pentru
că, peste puțin timp, Laurent Couderc a decis să rămână aici. De ce a luat această
decizie?
Atunci locuiam la Madrid,
unde lucram la agenția Vegamedia. Trebuia să călătoresc destul de mult și, la
un moment dat, mi-au spus că trebuie să mă duc în România pentru un reportaj.
Era în 2003, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. Atunci era în mod
special interesant să facem un reportaj aici și am venit deja cu ideea că voiam
să mă stabilesc undeva. Și când m-au trimis aici mi-a plăcut Bucureștiul, chiar
dacă nu m-am îndrăgostit de oraș la prima vedere, dar când am terminat
reportajul, m-am întors, am demisionat și timp de șase luni m-am gândit.
A fost
interesant cum România a rămas cu mine, dar într-un mod inconștient, cumva.
Și-mi amintesc foarte bine – sună un pic romantic, dar așa a fost- era în iunie
atunci, în iunie 2003, în Barcelona. Mă trezesc într-o dimineață și îmi vine
ideea, într-un mod atât de natural, de a reveni în România pentru a fi
corespondent pentru presa francofonă, locuind în București. Și a fost o decizie
evidentă atunci, decizie luată sigur 100% și după 20 de ani nu regret deloc.
Laurent Couderc a decis să devină
antreprenor, să facă jurnalism profesionist pe cont propriu, deși, prin
educația formală este, de fapt, specializat în istorie și în științe politice.
Cum vede transformarea României, țară pe care a văzut-o înainte de a accede la
Uniunea Europeană, moment care a fost un punct de turnură în istoria României
și acum, după atâția ani de experiență românească?
E o întrebare complicată.
Bucureștiul este un oraș care s-a schimbat și nu s-a schimbat și din cauza asta
îmi place, pentru că a rămas un pic haotic, dar are încă mulți copaci. Sunt
chestii de care, când trăim viața noastră cotidiană în București, nu ne dăm
seama, dar recent m-am întors la Madrid și acolo sunt foarte puțini copaci,
densitatea oamenilor este foarte mare, orașul e foarte dens.
E adevărat că eu
nu conduc în București, adică folosesc transportul public, autobuze, tramvaie
și metrou și asta funcționează foarte bine pentru mine. Îmi amintesc perfect,
în 2003-2004 l-am sunat la telefon pe Andrei Pleșu pentru un reportaj pentru L’Express și l-am întrebat despre societatea
civilă și îmi amintesc foarte bine de răspunsul lui: Societatea
civilă românească este într-o stare de moarte clinică. M-a șocat. Adică avea dreptate atunci în 2003-2004. Dar, ce pot să vă
spun acum este că în 20 de ani s-a trezit societatea civilă și am văzut asta acum
câțiva ani, când a fost în stradă împotriva guvernului de atunci. Și mai ales
sunt atât de multe ONG-uri și tineri care fac multe chestii pentru mediu.
Bine,
în continuare sunt probleme, evident, ca oriunde, dar acolo eu am văzut o mare,
mare transformare și mă bucur, e o transformare foarte pozitivă. Există și alte
lucruri care nu s-au schimbat din păcate, dar asta e.
Ce ar vrea Laurent Couderc să vadă
schimbat sau să treacă printr-un proces accelerat de schimbare?
Vrem în continuare ca lucrurile
să mergă mai repede, dar eu cred că, în viitor, cu un pic de răbdare, se vor
schimba într-un mod radical. Eu am prieteni români, care sunt mai tineri, care
ar putea să locuiască oriunde în Uniunea Europeană sau oriunde în lume, pentru
că sunt specialiști, au studii, dar au decis să rămână în București. Și văd că
sunt foarte riguroși, profesioniști. Evident, este o țară de imigrare în
continuare, dar pe de altă parte, eu îmi amintesc foarte bine că în 2003 orice
tânăr de la 18 ani până la 35 de ani aprecia orice oportunitate de a pleca, pe
când acum nu este cazul. Am vecini care stau aici și în general eu văd că țara,
din punctul meu de vedere, încă are nevoie de un pic de răbdare.
Societatea
civilă s-a schimbat și atunci scena politică se va schimba și ea, dar avem
nevoie de un pic de răbdare. E o chestie generațională. Mereu mi-am dorit să le
transmit românilor- și mulțumesc pentru invitație: am senzația că foarte des se
gândesc că românii nu au noroc, pentru că au o clasă politică care nu face
lucrurile cum ar trebui. Dar o clasă politică este și o emanație a poporului și
sunt convins că, dacă fiecare dintre noi – și spun noi, pentru că mă simt un
pic român acum – în viața noastră cotidiană, când mergem la farmacie, când luăm
troleul, dacă ne comportăm bine- și este cazul, îmi place foarte mult viața mea
cotidiană cu românii – așadar, dacă fiecare dintre noi va face lucrurile cum
trebuie, evident că se va vedea acest lucru și în clasa politică, pentru că
clasa politică nu vine de pe o altă planetă, vine din societatea civilă.
Eu
cred că putem accelera acest proces către un stat poate mai rațional, dacă și
noi ne gândim cum trăim viața noastră cotidiană.