Radiofonia a fost una dintre invențiile colosale ale secolului al 19-lea, în jurul ei a gravitat mult timp informarea. Ea a depășit presa scrisă și telegraful în viteza transmiterii de informații, dar, așa cum se întâmplă mereu, a fost depășită de invențiile care i-au urmat, televiziunea și internetul. Însă invenția lui Guglielmo Marconi de la sfârșitul secolului al 19-lea nu este nicidecum demodată. Folosirea ei în continuare arată că forța radioului a rămas considerabilă.
În România, preocupările pentru radiofonie datează de la începuturile secolului 20, primul post de radiotelegrafie fiind deschis în 1908 la Constanța, pe malul Mării Negre. El aparținea Serviciului Maritim Român. Însă până la inaugurarea oficială a unui serviciu public de radiofonie mai aveau să treacă încă 20 de ani. Anul 1928 este considerat anul transmisiei neîntrerupte a postului național. Vom încerca să reconstituim istoria radiofoniei de dinainte de anul 1928 împreună cu profesorul Radu Grigorovici care în anul 2001 a acordat un interviu Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română. A lucrat în anii războiului la Centrul de Cenzură a Presei și astfel a avut și Radioul în atenție. Grigorovici își amintea cum i s-au povestit încercările de a pune pe picioare radiofonia română. “Se încerca construirea unui post la al III-lea etaj al clădirii unde era catedra mateaticianului Horia Hulubei. Acolo era un conferenţiar, ţinea cursuri şi cred că era încadrat în Institutul electrotehnic al Universităţii. Colegii mei mai bătrâni îmi povesteau cum se controla funcţionarea postului de emisie, care era la etajul III, şi a postului de recepţie, care era la etajul II la catedra asta de acustică şi optică. Ieşeau pe hol şi printr-un lanţ de 4 persoane întrebau: “Funcţionează?” ori “Se aude?” Uneori se răspundea “Nu se aude”. Se lucra la chestia asta şi acestea erau persoanele care ştiu că erau implicate.”
Amintirile din copilărie sunt cele mai dragi din viața unui om. Persoane, obiecte, situații și întâlniri devin plăcute și încărcate de nostalgie mai ales odată cu trecerea timpului. Pentru Radu Grigorovici întâlnirea cu radiofonia a fost posibilă datorită întâlnirii cu oamenii dedicați noii tehnologii. “Primul aparat de radio pot să vă spun când l-am văzut, eram la Cernăuţi, cred că prin 1921-22, cam aşa ceva. Eram copil şi în spatele grădinii spitalului-maternitate unde locuiam, mama era administratoarea acestei maternităţi şi spitalului de obstetrică. Pe o stradă aproape în afara oraşului locuia profesorul Eugen Bădărău, profesor de fizică la Cernăuţi. El venise acolo, de origine era din Basarabia, studiase şi prin Austria, şi prin Italia şi lucrase la Petersburg, de unde fugise în timpul revoluţiei. Venise în România şi fusese numit profesor de fizică experimentală la Cernăuţi. El şi-a construit primul aparat de radio şi, cunoscându-l pe tata şi fiind vecini acolo, ne-a invitat într-o seară să auzim radio.”
Radu Grigorovici era în Bucovina, provincie austro-ungară, unde tatăl său, deputat, militase pentru unirea cu România. Acolo a văzut pentru prima oară în viață cel mai fascinant mijloc de legătură cu lumea. “Era o cutie cam aşa, 50 pe 40 centimetri, mai dreptunghiulară, cu nenumărate lămpi Miniwatt. Erau lămpile făcute de firma Philips cu numele de Miniwatt, consumau mai puţin decât alte firme cu curent. Erau vreo 5-6 lămpi plus diverși condensatori, transformatori şi aşa mai departe, totul vizibil, avea și capac. Iar controlul amplificării se făcea cu două bobine care se apropiau una de alta ori se depărtau una de alta până ce ajungeai la maximum. Dacă treceai de maximum fluiera, intra în autooscilaţie şi fluiera. Audiţia era numai pe căşti, care erau pe un stâlp, cu vreo 5-6 ascultători posibili. Atât putea duce aparatul şi prindeam posturile pe unde lungi care se auzeau la noi. Radio Bucureşti nu exista încă, dar erau Moscova, Varşovia, Viena, Parisul, era și cel din Germania de lângă Berlin şi, câteodată, în zilele bune, se auzea chiar şi din Anglia. Am auzit și nişte muzică de ţigani de la Budapesta.”
Au urmat pentru Radu Grigorovici primele aparate de radio cumpărate de el și cunoașterea lumii prin intermediul lor. “Eram încă la Cernăuţi, deci trebuie să fi fost înainte de 1935, când am cumpărat un Philips, era deja cu două butoane laterale. Era foarte modern făcut în sensul că totul era perfect blocat într-un înveliş de plastic, numai lămpile erau libere ca să le poţi schimba. Aparatul ăla l-am schimbat pe urmă. Am luat o Fileta, era un aparat mic, era ieftin şi avea unde lungi şi unde scurte. Şi cu Fileta aia am ascultat în timpul războiului BBC, era puternic şi nebruiat. Celelalte, în limba română, erau bruiate. Aveam experienţa posturilor franceze și BBC în limba franceză care făceau foarte multă propagandă şi pe noi ştirile corecte ne interesau cel mai mult. Cu ocazia asta am învăţat englezeşte.”
Începuturile radiofoniei în România s-au ținut aproape de cele din spațiul unde ea se inventase. Și radiofonia este o dovadă că lumea se sincronizează în toate tendințele unei epoci.
