Radio România Internațional

Tag: Radu Mârza

  • Români la Karlsbad

    Români la Karlsbad

    Ideea de
    concediu și de timp liber, de a petrece una sau două săptămâni de vacanță, este
    destul de recentă în istorie. Începând din secolul al 19-lea, odată cu apariția
    drepturilor colective, turismul devine accesibil și altor clase sociale, nu
    numai elitelor. Iar stațiunile turistice nu întârzie să apară și ele. Se
    dezvoltă mai ales pe lângă locurile cunoscute anterior pentru beneficiile
    apelor, aerului sau altor proprietăți ale mediului asupra organismului. Una
    dintre cele mai cunoscute stațiuni balneoclimaterice din Europa era Karlsbad,
    actualul Karlovy Vary din Cehia, de la granița de vest a țării cu Germania.
    Cunoscută încă din Evul Mediu pentru apele sale termale cu proprietăți curative
    pentru mai multe afecțiuni, stațiunea primea un mare aflux de turiști. Printre
    numele celebre care au vizitat băile de la Karlsbad se numără împăratul Rusiei
    Petru cel Mare, Mustapha Kemal Ataturk, primul președinte al Turciei,
    scriitorul Johann Wolfgang Goethe, muzicianul Ludwig van Beethoven.


    La Karlsbad au ajuns însă și românii,
    o istorie a prezenței lor acolo fiind scrisă de istoricul Radu Mârza în volumul Călători și pacienți români
    la Karlsbad. Istoria Karlsbadului ca stațiune balneară începe în
    epoca medievală, prin secolul al 14-lea. Dar istoria Karlsbadului așa cum îl
    știm noi, cu rezonanța pe care o are astăzi numele, începe de prin secolul al
    18-lea. Avem menționate și documentate câteva nume de persoane care provin din
    spațiul românesc. Primul personaj despre care știm chiar foarte multe lucruri
    este un boier numit Barbu Știrbei, un boier oltean care călătorește la Karlsbad
    la sfârșitul secolului al 18-lea.



    Studiile științifice confirmau acțiunea
    benefică a stațiunii asupra sănătății corpului și a redării capacității de
    muncă, iar medicii își intră în rol și o recomandă. În egală măsură datorită
    apelor termale, peisajul natural superb făcea din Karlsbad una dintre primele
    cinci stațiuni ale Europei. La acestea se vor adăuga arhitectura construcțiilor
    ridicate aici. Asemenea celorlalți turiști, și românii vin atrași de
    proprietățile miraculoase ale locului și de frumusețea împrejurimilor. Radu
    Mârza. Am descoperit că
    acești vizitatori sau călători români care merg acolo nu sunt cu nimic diferiți
    de alți vizitatori care provin din alte spații. În sensul că ei se încadrează
    perfect în această, să zicem, modă a mersului la băi. Și nu e doar moda de a
    merge la Karlsbad, ci sunt și multe alte stațiuni din spațiul european, dar
    chiar și din cele din spațiul românesc. Evident, acestea din spațiul românesc
    au o dimensiune, un prestigiu și niște posibilități mult mai reduse decât
    Karlsbad. Dar fenomenul este același.



    Care sunt celebritățile române care
    au vizitat stațiunea din Cehia? Radu Mârza a răspuns ca pe listă sunt nume de
    politicieni, însă există informații mai multe sau mai puțin și despre alte
    nume. Alexandru Vaida-Voevod
    a fost medic acolo și el în sine este o personalitate, nu numai în calitate de
    medic merită reținută figura lui. Ar mai fi, de exemplu, Ionel Brătianu, Regina
    Maria, diferiți prim-miniștri, inclusiv Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu a trecut
    pe acolo, Constantin Argetoianu sau alte figuri publice. Și despre unele
    personalități sunt mai multe surse, sunt mai multe informații documentare,
    altele s-ar putea să fi trecut pe acolo, dar mai în anonimat ca să spun așa. Și
    atunci nu știm exact despre prezența lor, dar prezența unora este foarte bine
    documentată.



    Însă mersul la băi la Karlsbad capătă
    și o dimensiune socială, nu numai curativă, așa cum a spus și Radu Mârza. Karlsbad are această faimă și în
    spațiul românesc. Și, la un moment dat, chiar am găsit o sursă foarte
    interesantă din anii 20, un articolaș într-o revistă românească din care
    rezulta că e de prost gust să întrebi în București, vara sau la începutul verii,
    unde îți vei petrece sezonul estival? Pentru că era evident că te vei duce la Karlsbad.
    Era cumva o obligație socială, nu exista să nu te duci. Nu erai valid din punct
    de vedere social dacă nu te duceai la Karlsbad. Evident că acest enunț nu se
    aplică în totalitate, acea opinie nu era o teză o generală, dar multă lume gândea în
    felul acesta. De aceea, Karlsbad e un loc în care te duci și pentru a-ți
    petrece concediul, pentru a urma anumite tratamente, dar și pentru a fi văzut
    și pentru a vedea, pentru a te întâlni cu diferite persoane din anturajul tău.



    Totuși, Karlsbad era o stațiune
    balneară scumpă pentru clasele de la baza societății, dar clasa medie
    românească își putea permite. Profesori, funcționari, personal bancar, mici
    comercianți își făceau concediile acolo. După 1945, după instalarea regimului
    comunist și a naționalizării și în România și în Cehoslovacia, o parte a muncitorimii
    și țărănimii își poate permite să viziteze Karlsbad. Însă nici atunci nu devine
    un fenomen de masă din cauza frontierelor tari și a veniturilor mici ale
    populației.


  • Anfänge der Eisenbahn: Rumänische Reisende und ihre Eindrücke

    Anfänge der Eisenbahn: Rumänische Reisende und ihre Eindrücke

    In Rumänien wurden Eisenbahnstrecken erstmals nach der Vereinigung der Moldau und der Walachei 1859 angelegt und sie bedeuteten einen radikalen Wandel in der Art und Weise, wie die Welt wahrgenommen wurde. Die Rumänen begannen, immer grö‎ßere Entfernungen zurückzulegen und über das, was sie sahen, zu schreiben.



    Der Historiker Radu Mârza ist Professor an der Universität Babeș-Bolyai in Cluj (Klausenburg) und Autor eines Buches mit dem Titel Rumänische Reisende, die aus dem Zugfenster schauen: Versuch einer Kulturgeschichte (1830–1930)“. Wir fragten Radu Mârza, was rumänische Reisende aus den Zugfenstern sahen.



    Sie sahen viele Dinge. Auf den ersten Blick scheinen sie sich sehr für Landschaften zu interessieren. Aber nachdem ich viele Quellen durchgegangen bin, kam ich zu dem Schluss, dass ihr Hauptinteresse nicht so sehr der Landschaft gilt, sondern den Menschen. Sie schauen aus dem Fenster auf die Menschen drau‎ßen, auf die Menschen in Bahnhöfen und nicht zuletzt auf die Menschen, die mit ihnen in den Zügen reisen. Sie interessierten sich für die Orte, die sie besuchten, aber das Konzept einer natürlichen Landschaft, das der Ausgangspunkt meiner Forschung war, erregt die Aufmerksamkeit der rumänischen Reisenden erst später, um die Wende zum 20. Jahrhundert. Zum Beispiel schrieb [der Historiker] A.D. Xenopol schöne Seiten über die Semmeringbahn in Österreich oder über seine Alpenüberquerung mit dem Zug. Ich könnte auch den Schriftsteller Mihail Sadoveanu erwähnen, der in den 1920er Jahren in die Niederlande reiste und sich nicht so sehr für die Natur, sondern für die menschliche Präsenz interessierte: von den Menschen, die in ihren Gärten arbeiteten, bis hin zum sehr modernen Bild der niederländischen Städte, in denen die Eisenbahn Stra‎ßen und Kanäle kreuzt. Er interessierte sich für die niederländischen Pflanzen, Stromnetze, Bahnhöfe.“




    Was die Eisenbahn brachte, war Mobilität: die Bewegung von Gütern, von Unternehmen und vor allem von Menschen. Radu Mârza:



    Die Mobilität hat im Vergleich zu früheren Zeiten und früheren Transportmitteln spektakulär zugenommen. So dauerte zum Beispiel die Zugfahrt von Bukarest nach Karlsbad, dem heutigen Karlovy Vary in der Tschechischen Republik, in den 1920er Jahren rund 72 Stunden, im Vergleich zu einer oder zwei Wochen auf der Stra‎ße in der Zeit vor der Eisenbahn. Die Mobilität explodierte also schlicht und einfach. Und offensichtlich trug diese erhöhte Mobilität dazu bei, dass die Menschen längere Strecken leichter und bequemer zurücklegen konnten. Der Eisenbahnwagen ist gleichzeitig ein Ort der Interaktion und der Nicht-Interaktion. Menschen können in einen Dialog eintreten, in eine Interaktion mit ihren Mitreisenden, aber es gibt auch Reisende, die nicht zur Interaktion bereit sind, die einfach nur in Ruhe gelassen werden wollen, weil sie schlafen wollen oder einfach nur vom Fenster rausschauen. Sadoveanu hat einen Absatz darüber geschrieben, wie sehr er sich danach sehnte, in Ruhe gelassen zu werden, während der gro‎ße Romancier Liviu Rebreanu auch von der Beharrlichkeit erzählt, mit der ein anderer Zugpassagier ihn bat, in ein Gespräch einzutreten.“




    Züge können aber auch dunkle Orte sein, Orte von Verbrechen und sogar Mord. Man denke dabei an Agatha Christies Krimi Mord im Orient Express“. Wir fragten Radu Mârza, ob rumänische Reisende auch darüber sprachen:



    Ich habe keine Berichte dieser Art gesehen, aber ich erinnere mich an eine Geschichte des Historikers und Publizisten George Bariţ über eine sehr interessante Erfahrung während seiner Reisen in Deutschland im Jahr 1852. Im Bahnhof von Magdeburg, wo der Zug nachts ankam, sagte er, er sei erstaunt gewesen, als er 4 Gleise in 4 verschiedene Richtungen sah, was für ihn absolut erstaunlich war. Und eines der lustigen Dinge, die er an den Wänden des Bahnhofs bemerkte, war eine Warnung, auf der stand: »Vorsicht Taschendiebe«!




    Eisenbahnen verbanden nicht nur Menschen, sondern auch Provinzen, Länder und Kontinente. Radu Mârza sagte uns, dass diese Verbindung nicht nur politischer Natur war:



    Im Alten Königreich Rumänien war dies ganz offensichtlich, und Reisende des 19. Jahrhunderts sagen das selbst. Sie verstehen, dass die Eisenbahn ein Mittel zur Zusammenwachsen des Landes ist, nicht unbedingt aus politischen oder sentimentalen Gründen, sondern zum Zweck der Mobilität und Kommunikation. Und während es im Westen anfangs einige Vorbehalte und Kritik gegenüber Zügen gab, war dies in unserem Teil der Welt nicht der Fall. Dies wird durch die Zahl der Fahrgäste, die Zahl der verkauften Fahrkarten bestätigt, was durchaus relevant ist, denn es beweist, dass die rumänische Öffentlichkeit das Reisen mit der Eisenbahn von Anfang an mit offenen Armen aufgenommen hat.“




    Die Rumänen entdeckten die Welt vom Zugfenster aus und genossen sie sehr. Und die Welt wiederum wurde kleiner, vertrauter und einladender.

  • Lumea văzută din tren de călători români

    Lumea văzută din tren de călători români

    Chiar și după ce au
    apărut ale mijloace de transport, calea ferată a rămas un mijloc de deplasare
    încă foarte folosit. Perfecționată generație după generație de noile
    tehnologii, calea ferată are încă un viitor înainte datorită numeroaselor
    avantaje. În România, calea ferată a apărut după unirea Moldovei cu Muntenia
    din 1859 și ea a fost o adevărată transformare mai ales în perceperea lumii.
    Românii încep să călătorească pe distanțe din ce în ce mai lungi și să scrie ce
    văd.


    Istoricul Radu Mârza este profesor la
    Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și autor al volumului Călători români
    privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930).

    L-am întrebat pe Radu Mârza ce descoperă călătorii români pe fereastra
    trenului?

    Călătorii văd pe ferastra trenului mai multe
    lucruri. La o primă vedere pare că îi interesează peisajul. Eu am ajuns la
    concluzia, citind sursele, că nu îi interesează atât de mult peisajul, cât îi
    interesează oamenii. Îi interesează oamenii care se văd din mersul trenului, îi
    interesează oamenii din gări, nu în ultimul rând îi interesează oamenii cu care
    călătoresc, oamenii din compartiment sau din vagon. Pe călători îi interesează
    și locurile vizitate, dar ideea de peisaj natural, de la care eu am pornit
    cercetarea, apare mai târziu în interesul călătorilor români, abia spre 1900.

    De exemplu, A. D. Xenopol povestește foarte frumos despre carea ferată Semmering
    din Austria sau despre traversarea Alpilor cu trenul. Îl mai pot menționa pe
    Mihail Sadoveanu care călătorește în anii 1920 în Olanda și pe el îl
    interesează nu atât de mult natura, cât mai degrabă prezența omului: de la
    oamenii care lucrează în propriile grădini și până la peisajul foarte modern al
    orașelor olandeze în care căile ferate se intersectează cu canale, cu șosele.
    Îl interesează fabricile, electrificarea, gările olandeze și viața lor.


    Ce
    aduce nou calea ferată este mobilitatea: a mărfurilor, a afacerilor, dar, mai
    mult decât orice, a oamenilor.

    Radu Mârza:
    Mobilitatea crește foarte mult în
    raport cu epocile anterioare și mijloacele de transport anterioare. De exemplu,
    o călătorie de la București la Karlsbad, Karlovy Vary în Cehia de azi, dura cu
    trenul în anii 1920 cam 72 de ore. Or, să fi călătorit spre Karlsbad înainte de
    epoca feroviară însemna una-două săptămâni de drum. Mobilitatea explodează pur
    și simplu. Evident că aceasă mobilitate sporită îi apropie pe oameni și îi
    ajută să ajungă mai ușor și mai comod și mai repede la distanțe lungi.

    Vagonul
    de cale ferată este un spațiu al interacțiunii, dar și al non-interacțiunii.
    Într-un vagon de cale ferată oamenii pot să dialogheze. Cu siguranță ni s-a
    întâmplat tuturor cel puțin o dată ca atunci când am urcat în vagon călătorul
    de vizavi de noi să ne întrebe dacă mergem departe. Aceasta este prima frază,
    este începutul unui dialog al unei interacțiuni pe care călătorul în tren o are
    practic de la începutul călătoriei. Există însă călători, inclusiv dintre cei
    pe care i-am interogat eu, care nu vor să interacționeze, care, dimpotrivă, ar
    vrea să fie lăsați în pace: vor să doarmă, vor să stea cu ochii pe fereastră.
    Sadoveanu are un pasaj în care scrie cât de mult își dorește să fie lăsat în
    pace, iar Rebreanu este presat de un călător din tren să povestească.


    Dar
    calea ferată este și un loc întunecat, al delincvenței și chiar al crimei. Iar
    cartea cea mai cunoscută în acest sens este Crima din Orient-Express de
    Agatha Christie.

    L-am întrebat pe Radu Mârza dacă această parte a vieții se
    vede:

    Nu am întâlnit asemenea experiențe sau asemenea relatări însă îmi
    amintesc că într-o relatare a lui George Bariț din 1852, când el călătorea prin
    Germania, are o experiență foarte interesantă. La un moment dat, în gara din
    Magdeburg unde ajunge noaptea este luat prin surprindere deoarece din acea gară
    plecau linii ferate în patru direcții, ceea ce pentru el era absolut amețitor.
    Una dintre observațiile drăguțe și comice pe care le face este că pe pereții
    din gară erau anunțuri care avertizau Atenție la hoții de buzunare! Asta
    intră cumva în această poveste a infracționalității pe calea ferată.


    Calea
    ferată a unit nu doar oameni, ci și provincii, țări, continente. Radu Mârza
    spune că unirea provinciilor, a țărilor și continentelor de calea ferată nu a
    fost numai politic:

    În cazul Vechiului Regat se vede foarte bine
    acest lucru și asta o spun călătorii. În zilele noastre sunt istoricii care
    observă aceasta dar chiar și în secolul 19 călătorii înțeleg faptul că linia
    ferată este un mijloc prin care țara se unește nu neapărat din motive politice
    sau sentimentale ci din motive de mobilitate și comunicare. Chiar dacă în
    primele decenii ale istoriei feroviare în Occident au existat critici și
    rezerve față de tren, în spațiul românesc trenul a prins foarte repede. Aceasta
    se vede din numărul de călători. Am întâlnit diferite cifre, număr de bilete
    vândute, și acest lucru este foarte semnificativ pentru că publicul românesc,
    încă din primii ani de existență ai căii ferate, a primit foarte pozitiv
    călătoria cu trenul.


    Călătorii
    români descoperă lumea pe fereastra trenului și se bucură de ea. Iar lumea
    devine mai mică, mai familiară și mai atractivă.