Tag: Radu neacsu

  • Alpinistul David Neacșu: de la explorarea munților la cea a memoriei

    Alpinistul David Neacșu: de la explorarea munților la cea a memoriei

    La recentul Târg
    de carte Gaudeamus Radio România, editura Humanitas a lansat și Cartea
    înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator. David Neacșu, explorator și
    alpinist, și-a rememorat aventurile și le-a strâns în această carte cu ajutorul
    jurnalistei Ruxandra Hurezean. Cariera lui David Neacșu, începută în anii 1970
    în calitate de campion național la haltere, a continuat ca ghid montan și apoi,
    în anii 1990, ca alpinist, reușind multe premiere românești: în 1994
    urcă prima dată vârful Uhuru din masivul Kilimanjaro, în 1996 este primul român
    pe vârful Aconcagua din Argentina, în 2002 face parte din prima expediție
    românească în Kamceatka, toate culminând cu expediția din 2003 când, împreună
    cu echipa sa de alpiniști, David Neacșu se numără printre primii români care
    ating vârful Everest.

    De asemenea, a explorat
    zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din
    Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua
    siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee,
    Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania,
    Borneo, Alaska. O parte din aceste aventuri sunt reamintite în Cartea
    Înălțimilor unde se dezvăluie și personalitatea lui David Neacșu, după cum ne
    spune jurnalista Ruxandra Hurezean.

    În general, viața lui David se petrece
    pe munți, în singurătate. Muntele este un loc al singurătății și provocările
    prin care treci când călătorești, așa cum a călătorit David, îți testează
    rezistența la singurătate. Ei bine, de când a apărut cartea despre viața lui,
    David nu mai este singur. Toate întâlnirile pe care le avem sunt întâlniri cu
    foarte mulți prieteni. I se umple un gol pe care l-a avut toată viața. Pentru
    David, să urce pe munte a fost important, dar mai important decât atât a fost
    să urce spre sine, formându-se ca un om integru, adică omul care este astăzi.
    David a devenit alt om cu fiecare expediție pe care a făcut-o. Este un
    autodidact, a şi lucrat într-o fabrică ca muncitor. Nu are studii superioare, dar
    David a învățat atât de multe despre lumea în care trăiește, încât pot să spun
    că este un personaj impresionant. În plus, David este expresia libertății, a
    independenței și a curajului.


    Aflat între două expediții,
    David Neacșu și-a găsit timp să participe la Târgul de Carte Gaudeamus. Să-l
    ascultăm adresându-se publicului numeros de la lansarea Cărții înălțimilor. Am fost
    întrebat odată: Cum poți tu doar cu două picioare și două mâini să faci atâtea
    lucruri?. Și întrebarea asta mi-a pus-o un copil de 10 ani. M-a dărâmat
    întrebarea și pe mine, și pe membrii expediției Everest 2003. Cred că pentru
    copii și pentru oameni tineri, și pentru cei care vin după noi, este importantă
    cartea asta, pentru că eu cred că aceasta carte trebuie să fie un șut undeva.
    Du-te, frate, în natură, du-te pe munte pentru că e una dintre puținele
    evadări pe care le mai avem în această viață. Ce să vă spun? Că nu mi am dorit
    altceva decât să văd lumea, că fiecare, la rândul nostru, la rândul vostru, ați
    dorit in viața voastră un glob pământesc sau ați dorit ceva ce n-ați putut
    atinge la un moment dat. Eu mi-am dorit un simplu glob pământesc și când l-am
    avut, mi-am dorit să ajung acolo unde puneam degetul și am avut onoarea și
    șansa să mă duc.