Radio România Internațional

Tag: Ramnicu Sarat

  • “Undă verde” pentru construirea Memorialului “Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat

    “Undă verde” pentru construirea Memorialului “Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat

    Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că în data de 8.05.2023 a fost obținută autorizația de construire pentru Memorialul Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România.

    Autorizația a fost emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, în urma documentației depuse de IICCMER în data de 28.04.2023. În mod concret, în acest moment IICCMER deține toate documentațiile necesare și a obținut toate avizele necesare implementării acestui proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu 9 milioane de euro, instituția noastră fiind la zi cu îndeplinirea activităților asumate prin contractul de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

    După obținerea autorizației de construire, gestionarea etapelor ulterioare (organizarea licitației și monitorizarea executării lucrărilor) ar urma să revină Companiei Naționale de Investiții, în calitate de structură de implementare, în condițiile cadrului legal instituit prin Ordonanța de urgență nr. 173 din 8.12.2022.

    Un proiect ai cărui primi pași importanți au fost realizați în mandatul de președinte executiv al domnului Andrei Muraru (2012-2014), din a cărui echipă managerială au făcut parte doamna Adelina Țînțariu și domnul Dan Mihai Țălnaru, a ajuns la final din perspectiva documentației necesare. Mă bucură faptul că, într-un an de la preluarea acestei demnități, pot spune că am asigurat toate condițiile pentru ca proiectul pe care l-am asumat ca fiind prioritar să poată fi realizat în mod concret. Adresez, în numele IICCMER, mulțumiri tuturor celor care, instituțional și personal, ne-au susținut în demersurile noastre, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, proiectanților și celor care au inițiat și dezvoltat conceptul curatorial, colegilor din Institut și domnului Ștefan Rădulică, managerul proiectului. Subliniez, de asemenea, că în toată această perioadă am beneficiat de sprijinul constant acordat de Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Politicile Memoriei, deputatul Alexandru Muraru, căruia, de asemenea, îi mulțumesc. În condițiile în care Istoria comunismului în România va deveni, odată cu noile legi ale educației, disciplină obligatorie în liceu, statul român va putea pune la dispoziția tinerelor generații, începând din 2026, un spațiu de memorializare a trecutului comunist, de onorare a victimelor acestui totalitarism și, în același timp, de consolidare a valorilor democratice, a declarat Prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, Președintele executiv al IICCMER.

    ,,Când politicile memoriei și educația se contopesc într-o viziune și o strategie clară, se creează o punte solidă între trecutul și viitorul generațiilor noastre. Avem astăzi această șansă de a oferi urmașilor noștri o mostră palpabilă a unei părți de istorie pe care trebuie să ne-o asumăm, să o conștientizăm și să nu o mai repetăm. Prin demersurile noastre comune, prin implicarea IICCMER și a tuturor instituțiilor implicate care promovează politicile memoriei, am reușit să prindem acest obiectiv în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar astăzi suntem cu un pas mai aproape în realizarea acestui obiectiv fundamental pentru memoria publică și instituțională din România.

    Memorialul Închisoarea Tăcerii din Râmnicu Sărat va fi un loc de reflecție asupra temelor sensibile din societate pentru publicul atent la valorizarea memoriei și o provocare a modului în care spațiul politic și decizional se implică și oferă o recunoaștere corectă a consecințelor tragediilor regimurilor criminale sau autoritare din România ultimilor decenii. Cu toate astea, pe lângă monumentele care stau mărturie acelor vremuri, trebuie să continuăm să contribuim activ la conștientizare prin educație școlară, iar introducerea materiei Istoria Comunismului în România, ca disciplină obligatorie pentru liceu în proiectul Legii învăţământului preuniversitar, este un prim pas în direcția potrivită. Felicitări președintelui executiv Daniel Șandru, pentru implicarea exemplară în realizarea acestui proiect esențial pentru memoria României!” – a declarat Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei

    Sunt bucuros să anunț că a fost emisă autorizația de construire pentru obiectivul ce vizează Închisoarea Tăcerii din Municipiul Râmnicu Sărat. Este un pas important în direcția realizării acestui obiectiv extrem de important pentru memoria victimelor închisorilor comuniste din România. Un vis este pe punctul să devină realitate, iar o investiție care așteaptă de peste douăzeci de ani să fie realizată mai are nevoie doar de o singură etapă, cea a procedurii licitației pentru contractarea lucrărilor de execuție. Le mulțumesc tuturor acelor care au făcut posibilă această investiție, reprezentanților IICCMER și ai Guvernului României!, a declarat Sorin Cîrjan, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat.

    Prin acest proiect, IICCMER își propune să aducă la cunoştinţa publicului din România și nu numai un subiect mai puţin cunoscut al istoriei noastre recente şi anume regimul de exterminare practicat de autorităţile comuniste împotriva duşmanilor poporului în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, în perioada 1945 -1963. Asemenea altor spaţii recluzionare de pe harta gulagului românesc, închisoarea de la Râmnicu Sărat a devenit un loc în care autorităţile comuniste au aplicat un regim de exterminare lentă, fizică şi psihică a opozanţilor, prin izolarea totală de familii şi societate, prin înfometare şi condiţii inumane de trai şi prin lipsa asistenţei medicale. Penitenciarul s-a remarcat prin restricţii extreme, deţinuţii politici supranumindu-l închisoarea tăcerii. Regimul alimentar precar, lipsa tratamentului medical și tortura au dus la decesul multor personalităţi închise aici.

    *Memorialul ,,Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România este un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

  • Eroi şi îngerii lor păzitori

    Eroi şi îngerii lor păzitori

    Aici ne urcam în corcoduş, aici am crescut zeci de câini, aici am mâncat
    bătaie. Este povestea unor oameni, foşti copii de la orfelinat ajunşi astăzi
    la vârste în jur de 30 de ani. Între ei, o fată cu aspect băieţos, deschisă
    după ce te cunoaşte. Sunt toţi personajele unui film documentar, Roboţelul de
    aur (realizat în 2015 de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu). Un film despre viaţă,
    despre suferinţă şi despre cum, dacă îngerii veghează asupra ta, îţi poţi
    schimba destinul. Iar personajul principal, pugilista Stela Duţă, este cea care
    ne-a reţinut şi nouă atenţia.


    Eu am crescut la casa de copii de la naştere şi de acolo am învăţat să fiu
    dură. Vreau să spun că, din mediul în care am crescut, mi s-a potrivit acest
    sport. M-am bătut la casa de copii, în cluburi, în discoteci, până la urmă a
    trebuit să mă apăr. Nu vreau să ies în faţă să arăt că practic acest sport. Eu
    nu spun că sunt fată şi poate şi de aia se dau la mine… mă văd şi mică. Toată
    lumea dacă mă vede pe stradă zice că sunt băiat,     spune Stela în filmul care
    povesteşte despre schimbarea din viaţa ei.


    Steluţa Duţă s-a născut pe 18
    martie 1982, la Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Abandonată la naştere, a crescut
    în orfelinatul din Râmnicu Sărat, apoi la Centrul de Plasament din Buzău, la
    cel din Stâlpu şi la aşezământul unei biserici la Câmpeni. La vârsta de 18 ani
    a trebuit să plece şi a ajuns să trăiască pe stradă. De frică să nu fie
    agresată, Steluţa a purtat întotdeauna părul scurt şi s-a purtat ca un băiat.
    Şi nici acum nu spune că este femeie.


    În 2002 l-a întâlnit pe Constantin Voicilaş,
    antrenor de box la CSM Buzău, care în cele din urmă a devenit tatăl ei adoptiv.
    După câteva luni de antrenament a devenit vicecampioană naţională. În paralel,
    şi-a reluat studiile, absolvind Liceul Sportiv din Buzău şi şcoala de
    antrenori.


    Constantin Voicilaş a spus
    pentru RRI că, dacă tot nu a înregistrat performanţa sperată ca pugilist, a
    sperat ca elevii săi să aibă reyultate de excepţie- Ca antrenor i-au trecut
    prin mâini aproximativ 50 de tineri anual, în 43 de ani, iar succesele nu au
    întârziat să apară: Cele mai bune produse ale mele sunt trei.
    Eu le spun cei trei muşchetari: două campioane europene de seniori şi un
    campion mondial de juniori, Dinu Bogdan. Campioanele sunt Duţă Stela şi Negrea
    Camelia. Prima, campionă a României de senioare şi în ţară şi europeană a fost
    Negrea Camelia, sportivă de la Buzău. Ăsta e etalonul. Sportivi de valoare am
    mai avut şi sperăm să mai avem şi în continuare.


    Constantin Voicilaş ne-a spus
    istoria celui mai bun produs al său, Stela Duţă: Ea a venit la box
    dintr-un centru de plasament şi m-a atras la ea dorinţa ei de a evada din acel
    mediu şi de a face ceva să fie utilă. Era o perioadă în care (n.r. + copiii din centre de plasament) nu prea sunt băgaţi în seamă sau
    respectaţi. Am văzut la iniţiere că este stângace şi ea din prima zi când a
    venit a vrut să urce în ring. Dorinţa ei de a urca în ring m-a făcut să cred că
    eu din acest copil pot să obţin ceva. S-a depăşit zi de zi, lună de lună, an de
    an. În România a bătut-o doar o singură sportivă, tot de a noastră, cea despre
    care vă spuneam că a fost campioană europeană. De 16 ani ea nu a pierdut un
    meci în România şi cred că încă 10 ani tot nu o bate nimeni în România. Atât de
    mult am lucrat cu ea! După două antrenamente mă întreba seara nu vrei să mai
    faci nişte exerciţii la mânuşi cu mine? Deci după ce mâncam masa de seară,
    pentru că am luat-o mai apoi acasă, i-am dat toată atenţia, i-am asigurat şi
    cazare, pentru că era copilul străzii, i-am asigurat şi masă, în primul rând la
    sală şi apoi la mine acasă.


    Când boxează Steluţa, la colţul
    ringului poţi mânca seminţe, ne-a mai spus Constantin Voicilaş. Şi asta pentru
    că Seluţa îşi ştie bine lecţia şi îşi face cu prisosinţă datoria. Cât despre
    medalii, vorba antrenorului său oboseşti spunându-le: Este de 15 ori campioana României de seniori, este
    unicat! De trei ori Campioana Uniunii Europene, de trei ori Campioana Europei
    şi de trei ori Vice-campioană Mondială. În şase ani nu a bătut-o decât o
    indiancă la trei campionate mondiale.



    Şi cum interviul pentru RRI a fost luat înaintea Cupei
    feminine de box pe naţiuni, din Serbia, de la Sombor, vă putem spune, cu
    bucurie, că pe 16 ianuarie a.c., Steluţa Duţă a învins-o în finală pe tripla
    campioană din Kazakhstan, Alina Turlubayeva.

  • Torţionar comunist, condamnat în România

    Torţionar comunist, condamnat în România

    La mai bine de un sfert de secol de la căderea comunismului, în
    România, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat în perioada
    1956-1963, Alexandru Vişinescu (90 de ani) a fost
    condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni
    contra umanităţii.

    Este prima soluţie de acest fel pronunţată de instanţele româneşti
    care vizează fapte petrecute în perioada comunistă. Judecătorii au mai decis degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu
    şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani. În plus, el va
    avea de plătit despăgubiri de 300.000 euro unor urmaşi ai deţinuţilor închişi la
    Râmnicu Sărat. Procurorii susţin că Alexandru Vişinescu, în calitate de
    comandant al Penitenciarului,i-a supus pe deţinuţii politici la rele
    tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi
    asistenţă medicală.

    Zeci de supravieţuitori şi rude ai deţinuţilor politici au
    depus mărturii în instanţă împotriva sa. Regimul
    impus nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în
    vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care
    depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, unui proces lent, prin
    care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic. Din documentele studiate de anchetatori au fost
    identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în
    mandatul lui Vişinescu, iar printre victimele sale se numără oameni politici importanţi precum
    Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Ion Mihalache.La pronunţarea sentinţei,
    judecătorul Valentin Şelaru a enumerat unele din
    argumentele acuzării: În sarcina inculpatului Vişinescu Alexandru
    s-a reţinut că în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat a
    supus din motive politice colectivitatea deţinuţilor la tratamente neomenoase,
    tortură fizică şi psihică şi exterminare.

    Dacă Valentin Şelaru şi
    colegul său Iulian Dragomir au stabilit că torţionarul poate fi condamnat, cel
    de-al treilea judecător din complet a avut o opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de Alexandru
    Vişinescu şi încetării procesului penal în cazul acestuia, ca urmare a
    prescrierii faptelor. Francisca Vasile: Termenul de prescripţie de 22 de ani şi şase luni a curs de la 1
    ianuarie 1990 şi s-a împlinit în iulie 2012, cu peste un an înainte de
    sesizarea organului judiciar de către Institutul de Investigare a Crimelor
    Comunismului. Lipsa de reacţie a autorităţilor a determinat împlinirea
    termenului de prescripţie cu consecinţa înlăturării răspunderii penale.

    În timpul
    procesului, torţionarul s-a apărat spunând că a executat ordinele superiorilor, iar
    deţinuţii au murit din cauza vâstei. Alături de el, istoricii au identificat alte 35 de persoane ale căror
    nume se leagă de moartea a zeci de deţinuţi politici.

  • Kämpfer für die Freiheit: Corneliu Coposu (1914-1995)

    Kämpfer für die Freiheit: Corneliu Coposu (1914-1995)

    Corneliu Coposu war der Exponent der rumänischen Politik, der Mann, der die Verbindung zum demokratischen Rumänien aus der Zeit vor der Machtübernahme durch die Kommunisten aufrechterhielt. An der Seite von Ex-König Mihai I. leistete Coposu nach der Wende einen beträchtlichen Beitrag zur Wiedergeburt des demokratischen Geistes in Rumänien. Die rumänische Gesellschaft fühlt sich ihm zutiefst verpflichtet, weil er als Vorbild diente, für seine Überzeugung, dass man sich die Freiheit, Gerechtigkeit und Ehre erkämpfen muss, für die Rechtschaffenheit und Hingabe, mit der er seinen Kameraden im rumänischen Gulag folgte. Für all das bekam er den Beinamen Der Senior“.



    Corneliu Coposu wurde am 20.Mai 1914 als Sohn eines griechisch-katholischen Priesters im Nordwesten Rumäniens geboren. Er studierte Jura und promovierte in Rechtswissenschaften an der Universität Klausenburg. Coposu sollte später zum engen Vertrauten des Anführers der Christlich-Demokratischen und Nationalen Bauernpartei (PNŢCD), Iuliu Maniu, werden. Ihm diente er als persönlicher Sekretär. Am 14. Juli 1947 wurden Coposu und die gesamte Führung der Bauernpartei infolge einer Inszenierung der kommunistischen Regierung verhaftet. Er wurde zu lebenslänglicher Zwangsarbeit verhaftet und nach einer 17-jährigen Haft 1964 freigelassen. Davon hatte Coposu 9 Jahre in vollständiger Isolationshaft im berühmt-berüchtigten Gefängnis von Râmnicu Sărat verbracht.



    Und dennoch überlebte der Politiker das Vernichtungsregime, dem die rumänische Demokratie nach 1945 ausgesetzt worden war. Die Journalistin Lucia Hossu-Longin fragte Coposu in einem Interview 1993, ob er einen anderen Weg wählen würde, wenn er die Zeit zurückdrehen könnte.



    Nein. Ich habe mich einer Gewissensprüfung unterzogen, habe alle Leiden, das ganze Elend Revue passieren lassen, das ich während meiner Haftzeit und während meiner Verfolgung nach der Freilassung erlebt habe, und ich glaube, ich hätte keine andere Wahl gehabt. Ich würde mich mit geschlossenen Augen für dasselbe Schicksal entscheiden. Wahrscheinlich ist unser Schicksal bereits vorher besiegelt. Ich bin kein Fatalist, aber ich glaube, dass, wenn mir Alternativen vor die Augen geführt werden sollten, ich genau dieselbe Vergangenheit wählen würde, die ich erlebt habe und die ich gelassen wiederholen würde.“




    Eine Begegnung mit derartigen Menschen ist ein Privileg. Die höchste existentielle Erfahrung war das Gefängnis, für Corneliu Coposu war es die Justizvollzugsanstalt in Râmnicu Sărat.



    Das Gefängnis in Râmnicu Sărat hatte 34 Zellen, davon jeweils 16 im Erdgeschoss und im ersten Stock, die durch ein Drahtnetz voneinander getrennt waren. Dann gab es noch zwei seitliche Zellen und weitere Strafzellen im Untergeschoss. Jede Zelle war 3 Meter lang und 2 Meter breit. Sie waren wie Zellen eines Wabengebildes, nebeneinander aufgestellt. In 3 Metern Höhe war ein kleines, unzugängliches Fenster, 45×30 Zentimeter gro‎ß, mit einem Rolladen davor, das kein Tageslicht zulie‎ß. Es gab eine 15 Watt-Birne, die ununterbrochen an war und die im Inneren ein gruftartiges Licht spendete. Eine Heizung gab es nicht, der Knast stammte vom Anfang des 20. Jahrhunderts, es hatte sehr dicke Mauern. Der Komplex war von zwei Reihen von Mauern umgeben, die 5-6 Meter hoch waren, dazwischen war ein Kontrollstreifen. Entlang der zweiten Mauer waren die Wachtürme, in denen bewaffnete Soldaten standen.“




    Das totalitäre Regime betrachtete die Menschen nicht als Wesen mit Vornamen und Familiennamen, sondern als Zahlen. Corneliu Coposu erinnerte sich 1993 an sein Leben und das Leben anderer im Gefängnis.



    Jedem Gefangenen wurde eine Nummer zugewiesen, das war auch die Zellen-Nummer. Keiner hatte einen Namen, unsere Namen waren unbekannt. Wir wurden nach unserer Zellen-Nummer identifiziert. Jeder Gefangene war allein in der Zelle und jedwedes Gespräch und jedwede Beziehung zu anderen Gefangenen aus anderen Zellen war ausgeschlossen. Lange Zeit wurde durch das Morsealphabet, durch Schläge gegen die Wand kommuniziert. Dieses System flog dann auf und die Haftinsassen wurden hart bestraft. Nachher wurde durch ein Morse-Husten kommuniziert. Das war erschöpfend, insbesondere weil wir, alle Gefangene, uns in einem schwachen Zustand befanden. Ich war in der Zelle Nr. 1, über mir, in der Zelle Nr. 32, war [der Vizepräsident der Bauernpartei] Ion Mihalache. Mit diesem konnte man am Anfang noch durch das Morsealphabet kommunizieren. Nach 4-5 Jahren lie‎ß sein Hörsinn nach, er reagierte nicht mehr auf die Wand-Schläge.“




    Nach der Wende von 1989 sagte Corneliu Coposu, Rumänien müsse eine Wiedergeburt erfahren. Seiner Meinung nach brauchte dafür das Land eine Persönlichkeit, um das Selbstvertrauen wiederherzustellen. Diese Persönlichkeit war für Coposu König Michael I.



    Meine prodynastische Einstellung beruht auf meiner festen Überzeugung, dass heute in Rumänien keine andere Person die Sympathie und das Vertrauen der Mehrheit der Bevölkerung besser als König Michael polarisieren kann. Es gibt keine andere Person. Und wenn es unter unseren Politikern keine solche Person gibt, der die Mehrheit der Bevölkerung vertraut und die intern die Stabilität und extern die Glaubwürdigkeit garantieren kann, dann kehren wir zum König zurück. Für ihn war 1944 das Land das Wichtigste, er hatte eine klare antikommunistische Einstellung. Er kann ein neutraler Schlichter in der rumänischen Politik sein. Die Motivation dieser promonarchischen Einstellung ist pragmatisch. Legen wir die Sentimentalität und jedwede Romantik zur Seite. Würde es eine Person geben, die das Vertrauen der Bevölkerung und die Sympathie der Mehrheit der Rumänen polarisieren könnte, bräuchten wir keine Rückkehr zum König. Wir können aber nicht über Nacht erstrangige Persönlichkeiten bilden. Wir bräuchten dazu weitere 30-40 Jahre.“




    In 2014 jährt sich zum 100. Mal der Ausbruch des 1. Weltkriegs. Corneliu Coposu wäre dieses Jahr auch 100 Jahre alt geworden.



    Audiobeitrag hören:



  • Corneliu Coposu et le devoir de liberté

    Corneliu Coposu et le devoir de liberté

    Figure de proue de la vie politique roumaine, Corneliu Coposu a gardé les liens avec la démocratie d’avant l’instauration du régime communiste. Aux côtés du roi Michel Ier, il a apporté une contribution fondamentale à la renaissance de l’esprit démocratique au lendemain des événements de 1989. La société roumaine lui saura gré pour le modèle qu’il lui a offert, pour sa foi dans le devoir de lutter en faveur de la liberté, de la justice et de l’honneur, pour l’honnêteté et le dévouement dont il a fait preuve durant les longues années de souffrance dans le Goulag roumain. Ces qualités lui ont d’ailleurs valu le surnom de « Senior ».



    Fils de prêtre gréco-catholique, Corneliu Coposu est né le 20 mai 1914, dans le comté de Sălaj (nord-ouest de la Roumanie). Diplômé de l’Université de Cluj, iI a été avocat, docteur ès sciences juridiques et assistant personnel de Iuliu Maniu, président du Parti National Paysan. Le 14 juillet 1947, Coposu et tous les dirigeants du parti ont été arrêtés suite à une manigance du gouvernement. Condamné aux travaux forcés à perpétuité, il a été relâché en 1964, au bout de 17 années de détention, dont 9 passées en régime d’isolement cellulaire dans la prison de Râmnicu Sărat.



    Corneliu Coposu a survécu au calvaire du régime d’extermination infligé par les communistes à la démocratie roumaine après 1945. En 1993, il a accordé une interview à la journaliste Lucia Hossu-Longin. Vivrait-il autrement sa vie si le retour dans le temps était possible, lui a-t-on demandé.



    Corneliu Coposu : « Non. Après avoir fait mon examen de conscience, passé en revue toutes les peines et misères que j’ai eu à supporter dans les prisons et après la détention, je pense que je n’aurais pas le choix. J’opterais sans hésiter pour le même sort. Je crois à la prédestination, sans pour autant verser dans le fatalisme. Bref, si d’autres alternatives se présentaient à moi, je pense que je choisirais le passé qui a été le mien et le répéterais sereinement. »



    Rencontrer de telles gens est un véritable privilège. L’expérience qui a le plus marqué l’existence de Corneliu Coposu a été la période de détention à Râmnicu Sărat.



    Corneliu Coposu: « La prison de Râmnicu Sărat avait 34 cellules, dont 16, au rez-de-chaussée et à l’étage, séparées par des cloisons en filets de fer. Il y avait aussi 2 cellules isolées et 4 autres situées au sous-sol. Chaque cellule faisait 3 mètres sur 2. Elles étaient disposées sous la forme d’un rayon de miel, l’une contre l’autre. A trois mètres du sol, il y avait une petite fenêtre mesurant 45 sur 30 centimètres, inaccessible aux détenus. En plus, comme elle était couverte de l’autre côté du mur, elle ne laissait pas filtrer la lumière. A l’intérieur, la cellule était éclairée par une ampoule de seulement 15 watts, que l’on n’éteignait jamais et qui répandait une lumière blafarde de caveau. La prison aux murs épais, et qui datait des années 1900, n’était pas chauffée. Elle était entourée de deux rangées de murailles hautes de 5 à 6 mètres, séparées par un couloir de contrôle. La deuxième rangée de murailles était surplombée de tours d’observation abritant les soldats armés qui gardaient la prison. »



    Pour le régime totalitaire, les gens n’étaient pas des êtres humains portant un nom et un prénom, ils n’étaient que des chiffres. En 1993, Corneliu Coposu racontait sa vie en prison : «Chaque détenu avait un numéro représentant le numéro de la cellule, personne n’avait de nom, nos noms n’étaient pas connus. On nous identifiait selon notre cellule. Comme chaque détenu était seul dans sa cellule, toute conversation était exclue et toute connexion avec les autres prisonniers se faisait à l’aide du code Morse, tapé dans le mur, jusqu’à ce que le système ait été découvert et sanctionné très sévèrement. Ensuite, on communiquait en toussant le code Morse, chose extrêmement fatigante, voire épuisante, vu notamment l’état de santé déplorable dans lequel nous nous trouvions. Moi, j’ai occupé la cellule numéro 1. Au-dessus de moi, dans la cellule numéro 32, se trouvait Ion Mihalache. Si initialement nous pouvions communiquer à l’aide du code morse, après 4 ou 5 ans, il n’a plus répondu aux signes faits dans le mur car son ouïe s’était détériorée».



    Après 1989, Corneliu Coposu a exprimé clairement et fermement le fait que la Roumanie devait renaître. A cet effet, elle avait besoin d’une personnalité à même de lui rendre la confiance en elle-même. Pour Corneliu Coposu, cette personnalité était le roi Michel Ier : « Mon attitude en faveur de la dynastie royale est fondée sur ma conviction ferme que de nos jours en Roumanie, il n’existe aucune personne qui aie la vocation de polariser la sympathie et la confiance de la population outre le Roi Michel. Vu que cette personne – qui puisse bénéficier de la confiance de la majorité de la population et garantir la stabilité à l’intérieur du pays et la crédibilité à l’extérieur – n’existe pas dans notre société, nous faisons appel au roi. C’est lui qui a placé la patrie en première place en 1944, qui a eu une attitude nettement anticommuniste. Il a eu une attitude nettement anticommuniste et a manifesté le prestige et la sagesse d’être un arbitre impartial de la politique roumaine. La motivation de cette adhésion pro-monarchique est pragmatique et dépasse tout sentimentalisme et romantisme. S’il existait une personnalité à vocation de polariser la confiance de la population et la sympathie de la majorité du peuple roumain, peut-être que la restauration ne serait plus nécessaire. Nous ne pouvons pas créer des personnalités de premier rang comme on sort les poulets de la couveuse. Si on essayait de suivre un tel objectif, il serait atteint en 30, voire 40 ans. »



    En 2014, l’Europe commémore le centenaire du début de la première Guerre Mondiale. La Roumanie a également commémoré le centenaire de Corneliu Coposu, la personne sans laquelle le pays n’aurait pas pu redéfinir son identité. (Trad. Mariana Tudose, Valentina Beleavski, Alex Diaconescu)

  • La justice et le passé communiste

    La justice et le passé communiste

    A presque un quart de siècle depuis la condamnation de l’ex-couple dictatorial Ceausescu pour génocide, les procureurs roumains formulent de nouveau cette accusation à l’adresse d’un tortionnaire. Ancien commandant de pénitencier Râmnicu Sàrat pendant la période communiste, Alexandru Visinescu, actuellement âgé de 88 ans, est poursuivi pénalement car pendant la période 1956-1963 il a soumis les détenus politiques aux mauvais traitements, aux passages au tabac et autres violences, il leur a interdit l’accès à la nourriture, aux médicaments et assistance médicale. Le régime d’extermination auquel ces détenus étaient soumis a provoqué la mort de certains d’entre eux.



    Alexandru Visinescu n’est que l’un des 35 tortionnaires identifiés par l’Institut d’Investigation des Crimes du Communisme de Bucarest et la décision du Parquet d’encadrer ses faits, imprescriptibles, dans la catégorie « génocide » est une décision historique. Le président exécutif de l’Institut d’Investigation des Crimes du Communisme, Andrei Moraru, dit que : « C’est pour la première fois qu’un ancien responsable du système pénitencier communiste est mis sous une telle accusation. Pour les victimes du régime communiste, ceci représente un premier pas en avant. Pour les autres responsables du système pénitencier que nous avons identifié et, en général, pour les personnes suspectées avoir commis des crimes et des abus pendant le régime communiste, cette décision ne fait que confirmer le fait que nous nous sommes engagés dans le bon chemin et que, prochainement, nous allons intensifier ces investigations. Cette mise sous accusation est estimée comme un acte de justice pour ceux qui ont souffert dans les prisons communistes et pour leurs familles. »



    Selon l’historien Stelian Tànase, cette décision peut contribuer à l’acceptation par la société du passé communiste : « Le procès Visinescu a une valeur de symbole car il propose des débats très incisifs, très douloureux sur le passé roumain, tel qu’il a été jusqu’en ’89. De tels nouveaux cas n’étaient pas débattus jusqu’à présent. Jusqu’à présent, ont payé par la honte, les petits informateurs, les petits exécutants, mais il faut arriver aux personnages importants du système. Le commandant de la prison de Râmnicu Sàrat est un personnage très important du goulag roumain. Dans la prison de Râmnicu Sàrat, qui n’était pas une prison parmi d’autres, étaient détenus ceux qui avaient survécu à Sighet, à Aiud, des hommes politiques et les cas spéciaux. »



    Dans environs deux semaines, l’Institut d’Investigation des Crimes du Communisme présentera un deuxième nom de la liste des tortionnaires. (trad.: Costin Grigore)