Tag: rapit

  • Jurnal românesc – 13.10.2016

    Jurnal românesc – 13.10.2016

    Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, au deschis, miercuri, înscrierile pentru Programul ‘Diaspora Start-up’, căruia îi sunt alocate 30 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. În prima etapă, până pe 29 noiembrie, ora 16,00, organizaţiile interesate pot depune proiecte în valoare de maximum 5 milioane de euro pentru realizarea unei infrastructuri, de tipul unei scheme de antreprenoriat, prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori şi să le acorde acestora subvenţii pentru lansarea afacerilor în ţară. Condiţia obligatorie este existenţa unui parteneriat al acestor organizaţii cu o entitate a românilor din diaspora. În a doua etapă, cetăţenii români eligibili care doresc să îşi înfiinţeze o companie pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro şi pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat. Sunt eligibili cetăţenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenţei sau a domiciliului în străinătate de minimum 12 luni şi doresc să înfiinţeze o afacere în ţară.

    Miercuri noaptea a expirat termenul până la care partidele şi candidaţii
    independenţi au putut depune liste de participare la alegerile parlamentare din
    11 decembrie în circumscripţia electorală pentru românii din diaspora. Formaţiunile
    care au candidaţi în circumscripţiile care reprezintă românii din străinătate
    sunt: PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP, Uniunea Salvaţi România, Partidul România
    Unită şi Partidul Alianţa Noastră România. Ministerul de Externe a propus
    Autorităţii Electorale Permanente ca, pe 11 decembrie, în străinătate să fie
    organizare 417 secţii de votare, cu 111 mai multe decât la scrutinul
    parlamentar din 2012.




    Cetăţeanul român răpit în Nigeria pe 10 octombrie a fost eliberat – a anunţat, miercuri seara,
    Ministerul Afacerilor Externe. MAE reiterează recomandarea fermă adresată
    cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict sau cu risc major de securitate
    de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi
    înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi
    protecţie consulară cât mai eficientă. MAE recomandă ferm şi consultarea
    informaţiilor postate pe site-ul instituţiei la secţiunea ‘Sfaturi de
    călătorie’. În acelaşi timp, reaminteşte utilitatea consultării informaţiilor
    furnizate atât prin intermediul aplicaţiei ‘Călătoreşte în siguranţă’, ce poate
    fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, cât şi a serviciului de
    alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!’.







    Comisarul european pentru Cercetare, Ştiinţă şi Inovare, Carlos Moedas, a
    vizitat, zilele acestea, şantierul laserului de mare putere de la Măgurele, de
    lângă Bucureşti. El a precizat că foarte mulţi cercetători din întreaga lume,
    inclusiv români plecaţi în străinătate, şi-au arătat interesul faţă de acest
    proiect, care deschide România către întreaga lume. În viziunea oficialului de
    la Bruxelles, proiectul de la Măgurele este unul dintre cele mai inovatoare de
    acest gen la nivel european, adăugând că, în viitor, rezultatele cercetărilor
    derulate pot fi generatoare de premii Nobel.

  • UPDATE privind situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso

    19 mai 2015, Celula de criză interinstituţională care funcţionează conform Metodologiei de comunicare şi acţiune pentru instituţiile şi autorităţile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României, aprobată în şedinţa CSAT din 3 aprilie 2013, a avut, încă de la primele ore ale dimineţii, o serie de reuniuni privind situaţia actuală legate de cetăţeanul român răpit în Burkina Faso. Ministrul de externe Bogdan Aurescu a participat, imediat după revenirea în ţară, la activitatea Celulei de criză reunite la sediul MAE.

    Celula de criză interinstituţională continuă demersurile de verificare a veridicităţii informaţiilor şi a materialului audio apărute în presă în cursul zilei de astăzi. În acest scop, a fost solicitat şi sprijinul partenerilor internaţionali ai României. Celula de criză interinstituţională reiterează faptul că, având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze, nefiind aşteptat un rezultat imediat.

    În cadrul reuniunilor de astăzi, reprezentanţii instituţiilor care fac parte din Celula de criză au analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi au examinat acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român luat ostatic.

    Celula de criză îşi va continua activitatea în acelaşi regim şi va colabora, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României.

    Cele mai recente evoluţii înregistrate în acest caz, precum şi concluziile de etapă ale reuniunilor de astăzi ale Celulei de criză interinstituţionale au fost transmise spre informarea operativă a Preşedintelui României şi Prim-ministrului României.

    De asemenea, Celula de criză interinstituţională este în legătură permanentă cu familia cetăţeanului răpit.

    Celula de criză interinstituţională reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia.

    Comunicat de presa MAE

  • Revendicare a răpirii românului din Burkina Faso

    Grupul jihadist
    Al-Mourabitoune a anunţat că îl deţine pe românul răpit în Burkina Faso în
    aprilie, într-un mesaj audio difuzat luni seară de de agenţia mauritană
    Al-Akhbar, citată de AFP. Jihadiştii fac
    apel la guvernul român să acorde o atenţie serioasă negocierilor pe tema
    eliberării ostaticului deţinut de grup.




    Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat în urma
    informaţiilor apărute şi a transmis printr-un comunicat de presă poziţia
    oficială a Bucureştiului:


    În cazul care se va confirma autenticitatea mesajului,
    Celula de criză interinstituţională precizează că lansarea unui astfel de mesaj
    în spaţiul public se încadrează în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest
    gen. Celula de criză continuă să
    colaboreze strâns, în demersurile pe care le întreprinde, cu partenerii
    internaţionali ai României. Având în
    vedere specificitatea unor astfel de cazuri, este recomandabil ca tratarea
    acestora în spaţiul public să se facă cu toată precauţia.




    Cazul este administrat de Mae prin Celula de Criză
    înfiinţată pe 4 aprilie, imediat după ce românul a fost răpit din apropierea
    unei exploatări miniere din Burkina Faso. Ministerul de Externe colaborează cu
    serviciile secrete şi cu Ministerul Apărării Naţionale pentru eliberarea
    cetăţeanului român.